ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3174/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 942 din 15

octombrie 2002, Tribunalul București i-a condamnat pe inculpații:

- N.M.,

- în baza art. 211 alin. (2) lit.

a), c), d) și e) C. pen.

[

(prin

schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C.

pen.)], cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 13 C. pen., la 2 ani și 6

luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest și

s-a dedus prevenția de la 23 februarie 2002, la zi.

- R.D.C. la 2 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen.,

raportat la art. 100 C. pen. și art. 110

1

C. pen., s-a dispus

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de

încercare de 3 ani și 6 luni.

Conform art. 86

3

C. pen.,

a fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de reintegrare socială

de pe lângă Tribunalul București, urmând să se supună măsurilor de supraveghere

arătate de art. 86

3

alin. (1) lit. a) și d) C. pen.

Au fost puse în vedere inculpatului

dispozițiile art. 86

4

C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost

reținut și arestat preventiv în perioada 23 februarie 2002 – 18 aprilie 2002.

Instanța a mai constatat că

prejudiciul a fost acoperit față de partea vătămată C.M.I. și, în fine, a

obligat pe fiecare inculpat la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în fapt, că în seara de 21 februarie 2002, cei doi

inculpați s-au întâlnit în zona blocurilor din București, și au convenit să

însceneze o tâlhărie, în urma căreia să-l deposedeze de telefonul mobil pe

minorul C.M.I. Conform scenariului, inculpatul R.D. urma să-l ademenească pe

minorul parte vătămată în scara blocului 12 sub pretextul de a-i introduce

câteva melodii în telefonul mobil, timp în care inculpatul N.M., mascat, ar fi

apărut și, simulând exercitarea de violențe asupra inculpatului R.D., i-ar fi

smuls acestuia din mână telefoanele mobile.

De urmare, în aceeași seară

inculpatul R.D. l-a întâlnit pe minorul C.M.I. și i-a promis că a doua zi îi va

introduce melodiile în telefonul mobil, stabilind locul de întâlnire în scara

blocului 12. În acest timp, inculpatul N.M. a împrumutat un fes de la martorul

B.C., pe care l-a transformat în cagulă.

În seara de 22

februarie 2002, aproximativ orele 19,30, în timp ce inculpatul R.D. se afla la

etajul I pe scările blocului 12, în care locuia, cu minorul C.M.I., având în

mâini cele două telefoane mobile (propriu și al părții vătămate), a apărut

inculpatul N.M., cu cagula pe față și printr-un gest brusc, fără vreo opoziție,

a smuls telefoanele din mâinile inculpatului R.D., simulând apoi că îl lovește

cu palma și fugind. Sesizând că inculpatul R.D. are o atitudine pasivă, minorul

parte vătămată l-a urmărit pe inculpatul N.M. pentru a-l împiedica să dispară

și chiar l-a lovit cu piciorul.

Dată fiind diferența de constituție fizică,

inculpatul N.M. a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în față și profitând de

căderea acesteia, a fugit.

În tot acest timp inculpatul R.D.

s-a rezumat la a striga și după fuga inculpatului N.M. a plecat cu partea

vătămată în urmărirea acestuia, abandonând după cca. 200 m., cei doi

despărțindu-se.

Dându-și seama de implicarea

inculpatului R.D. în deposedare, partea vătămată a mers în aceeași seară la

domiciliul acestuia, amenințându-l că va sesiza poliția dacă nu i se va

restitui telefonul. După circa o oră minorul, însoțit de mama sa, a sesizat

secția 7 poliție.

Aflând despre acest demers,

inculpatul R.D. a mers și el la același organ de poliție, reclamând sustragerea

telefonului său mobil, indicând însă alte împrejurări.

Fiind confruntat în aceeași seară cu

partea vătămată, inculpatul R.D. a sfârșit prin a dezvălui scenariul pus la

cale împreună cu inculpatul N.M.

Pe baza acestor date, polițiștii au

reușit să-l identifice pe inculpatul N.M., care aștepta la locul de întâlnire

stabilit anterior cu inculpatul R.D.

Recunoscând implicarea sa în

comiterea faptei, inculpatul N.M. a facilitat recuperarea telefoanelor mobile

de la numitul B.V., la care acesta le dusese în aceeași seară, fără a-i

comunica martorului împrejurările în care le-a dobândit.

Împotriva acestei hotărâri cei doi

inculpați au declarat apel, inculpatul N.M. criticând-o pentru greșita

individualizare a pedepsei și solicitând, în raport cu valoarea prejudiciului,

conduita anterioară bună și starea de minorat, aplicarea dispozițiilor art. 81

– art. 82 C. pen., iar inculpatul R.D.C. invocând nelegalitatea acesteia pentru

greșita condamnare, fiind nevinovat, neavând vreo înțelegere prealabilă cu

celălalt inculpat pentru comiterea faptei.

Prin decizia penală nr. 856 din 20

decembrie 2002, Curtea de Apel București a respins apelurile declarate de către

inculpați, constatând că participarea acestora, cu vinovăție, la săvârșirea

faptei, conform scenariului pus la cale, este dovedită prin mijloacele de probă

administrate, versiunea susținută ulterior de către inculpatul R.D.C. fiind

infirmată chiar de martorii propuși în apărare.

În privința pedepselor, instanța de

apel a reținut că acestea au fost corect individualizate, ținându-se seama atât

de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, cât și de contribuția,

diferită, a fiecăruia dintre inculpați.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpați, nemotivat în scris.

Văzând că în cauză recurentul

inculpat N.M. este arestat preventiv și că recurentul inculpat R.D.C., în stare

de libertate, a solicitat la termenul anterior, din 7 mai 2003, amânarea

judecății pentru a-și angaja un apărător, iar la termenul acordat, 2 iulie

2003, a formulat o nouă cerere de amânare, motivată de susținerea examenului de

bacalaureat, Curtea, în interesul unei bune judecăți, decide disjungerea cauzei

privind soluționarea recursului inculpatului R.D.C., judecata acestuia urmând

să se facă separat, în care scop se va stabili un alt termen.

Prin concluziile orale, inculpatul

N.M., personal și prin apărător, a solicitat casarea hotărârilor și, în

rejudecare, reducerea pedepsei și suspendarea executării acesteia sub

supraveghere.

Verificând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul

inculpatului N.M. se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondat.

Situația de fapt a fost corect

reținută de instanțe și aceasta rezultă fără echivoc din mijloacele de probă

administrate.

Inculpatul N.M. a recunoscut participarea

sa, în calitate de autor, la săvârșirea tâlhăriei, oferind și informațiile

necesare pentru recuperarea telefoanelor mobile și restituirea către partea

vătămată a celui care îi aparținea.

Fapta însă, atât generic, cât și în

raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită, prezintă un ridicat

grad de pericol social, pedeapsa astfel cum a fost aplicată, fiind necesară

pentru realizarea scopului prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

La individualizarea acesteia s-a

ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aplicată la

minimul special rezultat urmare reducerii prevăzute de art. 109 C. pen., în

considerarea, pe de o parte, a vârstei făptuitorului, care era minor la data

comiterii faptei și a conduitei sincere în cursul procesului iar, pe de altă

parte, așa cum s-a arătat, a naturii infracțiunii săvârșite, cu un ridicat grad

de pericol social.

Executarea pedepsei prin privare de

libertate este necesară pentru realizarea funcțiilor acesteia, de constrângere

și reeducare, astfel încât, nici critica privind neaplicarea dispozițiilor

referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este

întemeiată.

Neconstatând nici din examinarea din

oficiu a hotărârilor existența vreunui caz de casare, recursul inculpatului

N.M. urmează să fie respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

17

alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C.

proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.M. timpul

reținerii și al arestării preventive de la 23 februarie 2002, la 2 iulie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 856 din 20 decembrie

2002 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 februarie 2002, la 2 iulie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Disjunge soluționarea recursului

declarat de inculpatul R.D.C. și fixează termen de judecată pentru soluționarea

acestuia la 1 octombrie 2003.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2003.