ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3174/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 942 din 15 octombrie 2002, Tribunalul București i-a condamnat pe inculpații: - N.M., - în baza art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) și e) C. pen. [ (prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.)], cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 13 C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost menținută starea de arest și s-a dedus prevenția de la 23 februarie 2002, la zi. - R.D.C. la 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 86 1 C. pen., raportat la art. 100 C. pen. și art. 110 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni.

Conform art. 86 3 C. pen., a fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de reintegrare socială de pe lângă Tribunalul București, urmând să se supună măsurilor de supraveghere arătate de art. 86 3 alin. (1) lit. a) și d) C. pen. Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 23 februarie 2002 – 18 aprilie 2002. Instanța a mai constatat că prejudiciul a fost acoperit față de partea vătămată C.M.I. și, în fine, a obligat pe fiecare inculpat la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în fapt, că în seara de 21 februarie 2002, cei doi inculpați s-au întâlnit în zona blocurilor din București, și au convenit să însceneze o tâlhărie, în urma căreia să-l deposedeze de telefonul mobil pe minorul C.M.I.

Conform scenariului, inculpatul R.D. urma să-l ademenească pe minorul parte vătămată în scara blocului 12 sub pretextul de a-i introduce câteva melodii în telefonul mobil, timp în care inculpatul N.M., mascat, ar fi apărut și, simulând exercitarea de violențe asupra inculpatului R.D., i-ar fi smuls acestuia din mână telefoanele mobile. De urmare, în aceeași seară inculpatul R.D. l-a întâlnit pe minorul C.M.I. și i-a promis că a doua zi îi va introduce melodiile în telefonul mobil, stabilind locul de întâlnire în scara blocului 12. În acest timp, inculpatul N.M. a împrumutat un fes de la martorul B.C., pe care l-a transformat în cagulă. În seara de 22 februarie 2002, aproximativ orele 19,30, în timp ce inculpatul R.D.

se afla la etajul I pe scările blocului 12, în care locuia, cu minorul C.M.I., având în mâini cele două telefoane mobile (propriu și al părții vătămate), a apărut inculpatul N.M., cu cagula pe față și printr-un gest brusc, fără vreo opoziție, a smuls telefoanele din mâinile inculpatului R.D., simulând apoi că îl lovește cu palma și fugind. Sesizând că inculpatul R.D. are o atitudine pasivă, minorul parte vătămată l-a urmărit pe inculpatul N.M. pentru a-l împiedica să dispară și chiar l-a lovit cu piciorul. Dată fiind diferența de constituție fizică, inculpatul N.M. a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în față și profitând de căderea acesteia, a fugit. În tot acest timp inculpatul R.D. s-a rezumat la a striga și după fuga inculpatului N.M.

a plecat cu partea vătămată în urmărirea acestuia, abandonând după cca. 200 m., cei doi despărțindu-se. Dându-și seama de implicarea inculpatului R.D. în deposedare, partea vătămată a mers în aceeași seară la domiciliul acestuia, amenințându-l că va sesiza poliția dacă nu i se va restitui telefonul. După circa o oră minorul, însoțit de mama sa, a sesizat secția 7 poliție. Aflând despre acest demers, inculpatul R.D. a mers și el la același organ de poliție, reclamând sustragerea telefonului său mobil, indicând însă alte împrejurări. Fiind confruntat în aceeași seară cu partea vătămată, inculpatul R.D. a sfârșit prin a dezvălui scenariul pus la cale împreună cu inculpatul N.M. Pe baza acestor date, polițiștii au reușit să-l identifice pe inculpatul N.M., care aștepta la locul de întâlnire stabilit anterior cu inculpatul R.D.

Recunoscând implicarea sa în comiterea faptei, inculpatul N.M. a facilitat recuperarea telefoanelor mobile de la numitul B.V., la care acesta le dusese în aceeași seară, fără a-i comunica martorului împrejurările în care le-a dobândit. Împotriva acestei hotărâri cei doi inculpați au declarat apel, inculpatul N.M. criticând-o pentru greșita individualizare a pedepsei și solicitând, în raport cu valoarea prejudiciului, conduita anterioară bună și starea de minorat, aplicarea dispozițiilor art. 81 – art. 82 C. pen., iar inculpatul R.D.C. invocând nelegalitatea acesteia pentru greșita condamnare, fiind nevinovat, neavând vreo înțelegere prealabilă cu celălalt inculpat pentru comiterea faptei.

Prin decizia penală nr. 856 din 20 decembrie 2002, Curtea de Apel București a respins apelurile declarate de către inculpați, constatând că participarea acestora, cu vinovăție, la săvârșirea faptei, conform scenariului pus la cale, este dovedită prin mijloacele de probă administrate, versiunea susținută ulterior de către inculpatul R.D.C. fiind infirmată chiar de martorii propuși în apărare. În privința pedepselor, instanța de apel a reținut că acestea au fost corect individualizate, ținându-se seama atât de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii, cât și de contribuția, diferită, a fiecăruia dintre inculpați. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpați, nemotivat în scris.

Văzând că în cauză recurentul inculpat N.M. este arestat preventiv și că recurentul inculpat R.D.C., în stare de libertate, a solicitat la termenul anterior, din 7 mai 2003, amânarea judecății pentru a-și angaja un apărător, iar la termenul acordat, 2 iulie 2003, a formulat o nouă cerere de amânare, motivată de susținerea examenului de bacalaureat, Curtea, în interesul unei bune judecăți, decide disjungerea cauzei privind soluționarea recursului inculpatului R.D.C., judecata acestuia urmând să se facă separat, în care scop se va stabili un alt termen. Prin concluziile orale, inculpatul N.M., personal și prin apărător, a solicitat casarea hotărârilor și, în rejudecare, reducerea pedepsei și suspendarea executării acesteia sub supraveghere.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului N.M. se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., însă nu este fondat. Situația de fapt a fost corect reținută de instanțe și aceasta rezultă fără echivoc din mijloacele de probă administrate. Inculpatul N.M. a recunoscut participarea sa, în calitate de autor, la săvârșirea tâlhăriei, oferind și informațiile necesare pentru recuperarea telefoanelor mobile și restituirea către partea vătămată a celui care îi aparținea. Fapta însă, atât generic, cât și în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârșită, prezintă un ridicat grad de pericol social, pedeapsa astfel cum a fost aplicată, fiind necesară pentru realizarea scopului prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

La individualizarea acesteia s-a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aplicată la minimul special rezultat urmare reducerii prevăzute de art. 109 C. pen., în considerarea, pe de o parte, a vârstei făptuitorului, care era minor la data comiterii faptei și a conduitei sincere în cursul procesului iar, pe de altă parte, așa cum s-a arătat, a naturii infracțiunii săvârșite, cu un ridicat grad de pericol social. Executarea pedepsei prin privare de libertate este necesară pentru realizarea funcțiilor acesteia, de constrângere și reeducare, astfel încât, nici critica privind neaplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este întemeiată.

Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor existența vreunui caz de casare, recursul inculpatului N.M. urmează să fie respins ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.M. timpul reținerii și al arestării preventive de la 23 februarie 2002, la 2 iulie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 856 din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 februarie 2002, la 2 iulie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Disjunge soluționarea recursului declarat de inculpatul R.D.C. și fixează termen de judecată pentru soluționarea acestuia la 1 octombrie 2003. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2003.