ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 838/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.C.M. împotriva deciziei penale nr.621 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală. S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B.E., lipsind celelalte părți. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatului a cerut admiterea recursului și în rejudecarea cauzei ținând seama de circumstanțele personale ale acestuia, care era minor la data săvârșirii faptei, că prejudiciul a fost acoperit, să se dispună reducerea pedepsei. Procurorul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Inculpatul în ultimul cuvânt susține apărarea făcută prin apărător.

C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.21 din 16 ianuarie 2002 Tribunalul București, Secția I penală, i-a condamnat pe inculpații : - D.C.M., la 3 ani închisoare în baza art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, art.109 Cod penal. Au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 Cod penal pe durata prevăzută de art.71 Cod penal. S-a dispus menținerea măsurii arestării preventive și a fost dedusă prevenția de la 20 septembrie 2001 la zi. - T.R.L., la 2 ani și 6 luni închisoare în baza art.26 Cod penal raportat la art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal, art.109 Cod penal.

În baza art.81 Cod penal combinat cu art.110 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani. Constată că inculpata a fost reținută în data de 20 septembrie 2001. Inculpații au fost obligați în solidar și fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1.300.000 lei despăgubiri civile către S.M., cumpărător de bună credință. S-a mai dispus obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente, fiecare la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în seara de 19 iulie 2001 inculpații se aflau împreună în zona str.Turnu Măgurele. Observând-o pe partea vătămată I.C., inculpatul D.C.M.

s-a apropiat de aceasta și i-a smuls prin surprindere lanțul de aur cu cruciuliță de la gât după care, împreună cu inculpata T.R.L., a fugit. A doua zi cei doi inculpați au vândut lanțul cu cruciuliță sustras cu de 1.300.000 lei, pe care au cheltuit-o împreună. Prejudiciul cauzat părții vătămate I.C. a fost recuperat prin restituirea lanțului și a cruciuliței, constituindu-se parte civilă în cauză cumpărătorul de bună credință S.M. Inculpații au recunoscut săvârșirea faptei, invocând însă ca motivație comportarea părții vătămate, care i-ar fi făcut propuneri indecente inculpatei. Apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București și inculpatului D.C.M.

au fost admise prin decizia penală nr.366 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală și, desființând hotărârea, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond întrucât judecata în primă instanță s-a făcut cu încălcarea regulilor prevăzute de art.485 alin.2 Cod procedură penală, potrivit cărora ședința în care are loc judecarea infractorului minor este nepublică. Conform încheierii din 9 ianuarie 2002 a Tribunalului București, judecata inculpaților minori a avut loc în ședință publică. În privința celorlalte motive invocate prin apelurile parchetului și inculpatului D.C.M. – majorarea pedepselor și executarea acestora de către ambii inculpați în regim de detenție, respectiv reducerea pedepsei – au fost lăsate de instanța de apel să fie examinate în rejudecarea de către instanța de fond.

Prin sentința penală nr.756 din 22 august 2002 Tribunalul București, Secția I penală, în baza art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, art.109 Cod penal i-a condamnat pe inculpatul D.C.M. la 3 ani închisoare, iar pe inculpata T.R.L., cu reținerea și a art.26 Cod penal, la 2 ani și 6 luni închisoare, dispunând în cazul acestei din urmă inculpate aplicarea art.81 Cod penal, pe termenul de încercare de 3 ani. A fost menținută arestarea preventivă a inculpatului D.C.M. și dedusă prevenția de la 20 septembrie 2001 la 22 august 2002, constatând că inculpata a fost reținută în ziua de 20 septembrie 2001. Inculpații au fost obligați solidar și fiecare solidar cu părțile responsabile civilmente la 1.300.000 lei despăgubiri către partea civilă S.M.

și, de asemenea, fiecare inculpat, solidar cu părțile responsabile civilmente, la câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției. Apelul inculpatului D.C.M. declarat împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins prin decizia penală nr.621 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală, constatând că pedeapsa aplicată – a cărei reducere s-a cerut – a fost corect individualizată. Împotriva deciziei penale sus-menționate a declarat recurs inculpatul, solicitând, personal și prin apărător, să se constate netemeinicia hotărârii criticate sub aspectul cuantumului pedepsei, care este mare în raport cu împrejurările comiterii faptei, starea sa de minorat și comportarea sinceră în procesul penal.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art.385 9 alin.1 pct.14 Cod procedură penală însă nu este fondat. Situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanțe, rezultă din mijloacele de probă legal administrate și a fost recunoscută de către inculpat. Încadrarea juridică este legală, tâlhăria fiind săvârșită în condițiile agravantelor legale speciale reținute. La stabilirea și aplicarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile de individualizare, atât cele referitoare la gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, care incontestabil este ridicat, împrejurările comiterii acesteia, cât și cele privind starea de minorat și conduita anterioară și în timpul procesului a inculpatului.

În considerarea stării de minorat s-a ținut seama de prevederile art. 109 Cod penal, de reducere a limitelor speciale ale pedepsei la jumătate. În privința conduitei anterioare a inculpatului este edificator cazierul judiciar al acestuia, din care rezultă că prin sentința penală nr.192/1999 a Tribunalului București a fost condamnat tot pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie la 1 an și 4 luni închisoare, pedeapsă executată în regim de detenție în perioada 24 decembrie 1997 – 22 aprilie 1999. În raport de aceste date, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în imediata apropiere a minimului special astfel cum este redus conform art.109 Cod penal, este necesară pentru realizarea funcțiilor de reeducare și constrângere ale sancțiunii precum și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, nefiind justificată reducerea acesteia.

Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor, conform art. 385 9 alin.3 Cod procedură penală, existența vreunui caz de casare, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat. În baza art.385 17 alin.4 și art.383 alin.2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 20 septembrie 2001 la 19 februarie 2003. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.M. împotriva deciziei penale nr.621 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 20 septembrie 2001 la 19 februarie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2003.