ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 838/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.C.M. împotriva deciziei

penale nr.621 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I

penală.

S-a

prezentat recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de apărător

desemnat din oficiu, avocat B.E., lipsind celelalte părți.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a cerut admiterea recursului și în rejudecarea cauzei ținând seama

de circumstanțele personale ale acestuia, care era minor la data săvârșirii

faptei, că prejudiciul a fost acoperit, să se dispună reducerea pedepsei.

Procurorul

a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Inculpatul

în ultimul cuvânt susține apărarea făcută prin apărător.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.21 din 16 ianuarie 2002 Tribunalul București, Secția I

penală, i-a condamnat pe inculpații :

-

D.C.M.,  la 3 ani închisoare în baza art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal, cu

aplicarea art.99 și urm. Cod penal, art.109 Cod penal.

Au

fost interzise drepturile prevăzute de art.64 Cod penal pe durata prevăzută de

art.71 Cod penal.

S-a

dispus menținerea măsurii arestării preventive și a fost dedusă prevenția de la

20 septembrie 2001 la zi.

-

T.R.L., la 2 ani și 6 luni închisoare în baza art.26 Cod penal raportat la

art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod penal,

art.109 Cod penal.

În

baza art.81 Cod penal combinat cu art.110 Cod penal a fost suspendată

condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Constată

că inculpata a fost reținută în data de 20 septembrie 2001.

Inculpații

au fost obligați în solidar și fiecare în solidar cu părțile responsabile

civilmente la plata sumei de 1.300.000 lei despăgubiri civile către S.M.,

cumpărător de bună credință.

S-a

mai dispus obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile

civilmente, fiecare la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în seara de 19 iulie 2001

inculpații se aflau împreună în zona str.Turnu Măgurele.

Observând-o

pe partea vătămată I.C., inculpatul D.C.M. s-a apropiat de aceasta și i-a smuls

prin surprindere lanțul de aur cu cruciuliță de la gât după care, împreună cu

inculpata T.R.L., a fugit.

A

doua zi cei doi inculpați au vândut lanțul cu cruciuliță sustras cu  de 1.300.000

lei, pe care au cheltuit-o împreună.

Prejudiciul

cauzat părții vătămate I.C. a fost recuperat prin restituirea lanțului și a

cruciuliței, constituindu-se parte civilă în cauză cumpărătorul de bună

credință S.M.

Inculpații

au recunoscut săvârșirea faptei, invocând însă ca motivație comportarea părții

vătămate, care i-ar fi făcut propuneri indecente inculpatei.

Apelurile

Parchetului de pe lângă Tribunalul București și inculpatului D.C.M. au fost

admise prin decizia penală nr.366 din 25 iunie 2002 a Curții de Apel București,

Secția I penală și, desființând hotărârea, a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de fond întrucât judecata în primă instanță s-a făcut cu

încălcarea regulilor prevăzute de art.485 alin.2 Cod procedură penală, potrivit

cărora ședința în care are loc judecarea infractorului minor este nepublică.

Conform încheierii din 9 ianuarie 2002 a Tribunalului București, judecata

inculpaților minori a avut loc în ședință publică.

În

privința celorlalte motive invocate prin apelurile parchetului și inculpatului D.C.M.

– majorarea pedepselor și executarea acestora   de către ambii inculpați în

regim de detenție, respectiv reducerea pedepsei – au fost lăsate de instanța de

apel să fie examinate în rejudecarea de către instanța de fond.

Prin

sentința penală nr.756 din 22 august 2002 Tribunalul București, Secția I

penală, în baza art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm.

Cod penal, art.109 Cod penal i-a condamnat pe inculpatul D.C.M. la 3 ani

închisoare, iar pe inculpata T.R.L., cu reținerea și a art.26 Cod penal, la 2

ani și 6 luni închisoare, dispunând în cazul acestei din urmă inculpate aplicarea

art.81 Cod penal, pe termenul de încercare de 3 ani.

A

fost menținută arestarea preventivă a inculpatului D.C.M. și dedusă prevenția

de la 20 septembrie 2001 la 22 august 2002, constatând că inculpata a fost

reținută în ziua de 20 septembrie 2001.

Inculpații

au fost obligați solidar și fiecare  solidar cu părțile responsabile civilmente

la 1.300.000 lei despăgubiri către partea civilă S.M. și, de asemenea, fiecare

inculpat,  solidar cu părțile responsabile civilmente, la câte 1.300.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care câte 300.000 lei reprezentând

onorariul apărătorilor din oficiu se vor avansa din fondurile Ministerului

Justiției.

Apelul

inculpatului D.C.M. declarat împotriva acestei din urmă hotărâri a fost respins

prin decizia penală nr.621 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București,

Secția I penală, constatând că pedeapsa aplicată – a cărei reducere s-a cerut –

a fost corect individualizată.

Împotriva

deciziei penale sus-menționate a declarat recurs inculpatul, solicitând,

personal și prin apărător, să se constate netemeinicia hotărârii criticate sub

aspectul cuantumului pedepsei, care este mare în raport cu împrejurările

comiterii faptei, starea sa de minorat și comportarea sinceră în procesul

penal.

Verificând

hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei,

Curtea constată că motivul de recurs se întemeiază pe cazul de casare prevăzut

de art.385

9

alin.1 pct.14 Cod procedură penală însă nu este fondat.

Situația

de fapt, așa cum a fost reținută de instanțe, rezultă din mijloacele de probă

legal administrate și a fost recunoscută de către inculpat.

Încadrarea

juridică este legală, tâlhăria fiind săvârșită în condițiile agravantelor

legale speciale reținute.

La

stabilirea și aplicarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile de

individualizare, atât cele referitoare la gradul de pericol social al

infracțiunii săvârșite, care incontestabil este ridicat, împrejurările

comiterii acesteia, cât și cele privind starea de minorat și conduita

anterioară și în timpul procesului a inculpatului.

În

considerarea stării de minorat s-a ținut seama de prevederile art. 109 Cod penal,

de reducere a limitelor speciale ale pedepsei la jumătate.

În

privința conduitei anterioare a inculpatului este edificator cazierul judiciar

al acestuia, din care rezultă că prin sentința penală nr.192/1999 a

Tribunalului București a fost condamnat tot pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie la 1 an și 4 luni închisoare, pedeapsă executată în regim de detenție

în perioada 24 decembrie 1997 – 22 aprilie 1999.

În

raport de aceste date, pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în imediata

apropiere a minimului special astfel cum este redus conform art.109 Cod penal,

este necesară pentru realizarea funcțiilor de reeducare și constrângere ale

sancțiunii precum și pentru prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, nefiind

justificată reducerea acesteia.

Neconstatând

nici din examinarea din oficiu a hotărârilor, conform art. 385

9

alin.3 Cod procedură penală, existența vreunui caz de casare, recursul

inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

În

baza art.385

17

alin.4 și art.383 alin.2 Cod procedură penală se va

deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 20 septembrie 2001 la 19

februarie 2003.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.M.

împotriva deciziei penale nr.621 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel

București – Secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a

inculpatului de la 20 septembrie 2001 la 19 februarie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 februarie 2003.