ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2009

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1663 din 19 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 35462/3/2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus următoarele:

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 86/1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 86/2 alin. (1) C. pen.

În baza art. 86/3 alin. (1) și (3) C. pen., a stabilit măsurile de supraveghere cărora trebuie să li se supună inculpatul [prevăzute de art. 86/3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen].

I s-au pus în vedere inculpatului D.V., prevederile art. 86/4 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 19 septembrie 2006 Ia 8 februarie 2007.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul H.D.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 86/1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit în baza art. 86/2 alin. (1) C. pen.

În baza art. 86/3 alin. (1) și (3) C. pen., s-au stabilit măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.

I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86/4 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 19 septembrie 2006 la 8 februarie 2007.

A fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului R.A.C. din infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul R.A.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 86/1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit în baza art. 86/2 alin. (1) C. pen.

În baza art. 86/3 alin. (1) și (3) C. pen., s-au stabilit măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.

I s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86/4 C. pen.

In baza art. 88 C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și a arestării preventive de la 19 septembrie 2006 la 8 februarie 2007.

S-a constatat că suma de 75.000 Euro pusă la dispoziția denunțătoarei, aparține fondurilor speciale ale D.N.A., în temeiul art. 4 alin. (4) teza a II-a din O.U.G. nr. 43/2002.

Inculpații au fost obligați la câte 5000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut următoarele:

La începutul lunii aprilie 2005, A.V.A.S. a anunțat vânzarea prin licitație

publică a platformei industriale aparținând SC S. SA, intrată în procedură

de reorganizare judiciară.

Întrucât pe rolul Secției Comerciale și de Contencios Administrativ a

Tribunalului Bacău, fusese deja înregistrat dosarul nr. 1907/2005, prin încheierea

din 28 martie 2005, procedura de vânzare a fost suspendată.

În ședința Adunării creditorilor SC S. SA Bacău din 25 mai 2006, au fost aprobate, printre altele, raportul de evaluare a patrimoniului debitorului, propunerea lichidatorului judiciar privind vânzarea, în bloc, a bunurilor societății, prin licitație publică, pornindu-se de la prețul de 12.710.500 dolari SUA fără TVA, precum și regulamentul de licitație, aspecte care au fost prezentate și judecătorului sindic la termenul stabilit pentru data de 29 mai 2006.

Ca urmare, administratorul judiciar desemnat, SC S.Q. SRL Bacău a întocmit documentația necesară, a îndeplinit formele de publicitate și a reluat procedura de vânzare a activelor debitoarei SC S. SA Bacău.

Printre societățile comerciale interesate de achiziționarea platformei industriale se afla și SC E.I.E. SRL București, la care asociat unic și administrator era denunțătoarea H.D.

După ce, în prealabil, denunțătoarea a vizitat obiectivul industrial, la data de 18 august 2006 a achiziționat caietul de sarcini, concomitent fiind încheiat între SC E.I.E. SRL și SC G.T.G. SRL un contract de consultanță și reprezentare comercială, prin care se urmărea cumpărarea activelor SC S. SA ce fuseseră scoase la licitație.

Anterior, la 10 august 2006, între societatea administrată de denunțătoarea H.D., SC M.G. SRL București, reprezentată de S.I.A. și Cabinetul de Avocatură G.S.M. din București a fost perfectat un contract de asociere în participațiune având același obiect.

În cursul aceleiași luni, H.D. 1-a contactat pe inculpatul D.V., pe care îl cunoștea de mai mult timp și pentru că acesta avea pregătire juridică superioară, i-a solicitat consiliere în demersul privind dobândirea patrimoniului debitoarei SC S. SA.

Astfel, la data de 21 august 2006 între denunțătoare și inculpat a fost încheiat contractul înregistrat sub nr. 8/1, prin care inculpatul se angaja să consilieze firma la care denunțătoarea era administrator pentru obținerea avizelor tehnice necesare exploatării SC S. SA, asigurarea respectării legislației de mediu, a normelor sanitar veterinare, de protecție a muncii și altele, până la finalizarea exploatării și dezafectării platformei.

In acest interval, numita G.S.M. s-a deplasat împreună cu inculpatul D.V. la Tribunalul Bacău pentru ca avocata cu care colabora să studieze dosarul de lichidare judiciară al SC S. SA Bacău, aflat pe rol.

Deoarece, în timpul discuțiilor purtate cu acel prilej, inculpatul a afirmat că, în schimbul sumei de 50.000 dolari SUA, poate asigura sprijinul reprezentantului A.V.A.S. care își desfășura activitatea în județul Bacău, pentru a avea succes în demersul de cumpărare a obiectivului industrial, H.D. a depus o

sesizare la Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației

și Internelor.

După încheierea contractului de colaborare cu denunțătoarea, inculpatul D.V. l-a contactat pe inculpatul H.D.D., consilier juridic în cadrul Direcției Generale Contencios a Autorității pentru Valorificarea activelor Statului, A.V.A.S. (care avea atribuții de reprezentare a instituției în fața instanțelor judecătorești de pe raza Curții de Apel Bacău).

În virtutea relațiilor personale anterioare și a faptului că în raport cu activitatea concretă desfășurată, acesta avea cunoștințele de specialitate necesare, inculpatul D. l-a rugat să-1 consilieze în privința procedurilor

de licitație și a modalității de întocmire a dosarului cu oferta care trebuia depusă,

referindu-se concret la SC S. SA Bacău.

Pentru că la sfârșitul lunii august 2006 a fost nevoit să lipsească pentru scurt timp din țară, inculpatul D.V. i-a cerut fiului său D.P. să asigure, în lipsa sa, legătura dintre denunțătoare și reprezentantul A.V.A.S., pentru eventualele probleme care ar fi apărut.

După o serie de convorbiri telefonice premergătoare, D.P. a mediat 1 întâlnire directă dintre denunțătoare și inculpatul H.D.D., în biroul tatălui său, în ziua de 28 august 2006, în jurul orei prânzului.

În perioada 28 august 2006 - 4 septembrie 2006, persoanele implicate au ținut legătura în continuare.

În dimineața zilei de 5 septembrie 2006, în holul Hotelului „Moldova" din

Bacău, a avut loc o nouă întâlnire, între aceleași persoane, ocazie cu care inculpatul H.D.D. a verificat documentele ce fuseseră atașate dosarului cu oferta de cumpărare care i-a fost prezentat de denunțătoare. El i-a atras atenția denunțătoarei că nu deține toate certificatele necesare și se expune riscului de a fi descalificată, însă, pentru că nu mai era timp util pentru obținerea actelor necesare, denunțătoarea a hotărât să folosească o simplă declarație notarială dată pe propria sa răspundere.

În aceeași zi, dosarul a fost depus la sediul SC S. SA Bacău, fiind înregistrat la nr. 1964/2006, Comisia de licitație dispunând, în urma verificărilor efectuate, respingerea SC E.I.E. SRL de la licitația care urma să aibă loc la 6 septembrie 2006, întrucât lipseau certificatele fiscale eliberate de D.G.F.P. București, respectiv de Consiliul Local al Municipiului București, (care să ateste lipsa datoriilor la bugetul central consolidat al statului și la cel local), autorizația privind operațiunile cu permanganat de potasiu de la

ministerul de resort, precum și a împrejurării că scrisoarea de bonitate financiară

eliberată de bancă nu conținea indicatorii financiari uzuali (solvabilitate, lichidități ș.a.). Decizia a fost comunicată societății administrate de H.D. cu adresa SQ4792/SF1972 din 5 septembrie 2006.

Comisia a respins de la licitație și o altă societate SC V. SA Victoria, pentru considerente similare.

Singura societate admisă la licitație a fost SC H&H C. SRL Constanța care a și câștigat licitația adjudecând platforma industrială pentru suma de 11.256.000 lei fără TVA.

Ca urmare, administratorul SC E.I.E. SRL București a contestat rezultatul preselecției, cerere atașată la dosarul nr. 1907/2005 având ca obiect lichidarea judiciară a SC S. SA, cu termen de judecată stabilit la 18 septembrie 2006 la Secția Comercială și de Contencios Administrativ a Tribunalului Bacău.

Inculpatul D.V., revenit între timp din străinătate, a luat din nou legătura cu inculpatul H.D.D., consultându-se asupra detaliilor speței. Acesta din urmă, la rândul său, 1-a contactat pe inculpatul R.A.C., consilier la SC I.E. SRL Bacău, abordând aceleași aspecte, și anume, posibilitatea admiterii contestației.

După o serie de consultări telefonice sau în cadrul unor întâlniri directe, cei trei inculpați au hotărât să încerce obținerea unei sume de bani, sub pretextul că ar avea influență asupra judecătorului sindic învestit cu soluționarea cererii, pe care l-ar putea determina astfel să pronunțe o hotărâre favorabilă SC E.I.E. SRL București, indiferent de orice alte circumstanțe.

Astfel, în cursul unei convorbiri telefonice din dimineața zilei de

15 septembrie 2006, inculpatul D.V. i-a comunicat denunțătoarei că a

identificat o modalitate în care, printr-un intermediar, în schimbul sumei de 75.000 Euro, poate determina obținerea unei hotărâri judecătorești favorabile în

privința contestației depuse, inclusiv în cazul exercitării și a unei căi de atac. I-a

menționat că răspunsul trebuie dat până a doua zi, iar predarea sumei trebuie să aibă loc, cel târziu duminică.

In după-amiaza aceleiași zile, după ce H.D. fusese de acord cu

propunerea primită, inculpatul D.V. l-a contactat telefonic pe

inculpatul H.D.D., căruia i-a comunicat că răspunsul este pozitiv acesta urmând să-l anunțe și pe inculpatul R.A.C.

Conform celor convenite, denunțătoarea H.D. a sosit la Bacău la data de 17 septembrie 2006, cazându-se la Hotelul „Moldova". Așa cum stabilise cu inculpatul D.V., l-a anunțat că a ajuns în localitate, iar acesta s-a deplasat la hotel imediat după miezul nopții.

A urcat în camera ocupată de denunțătoare și a reluat discuția privind necesitatea plății sumei de 75.000 Euro. Pentru a o convinge că aceasta este singura cale de succes, inculpatul i-a furnizat si o serie de detalii asupra modului în care banii vor ajunge la judecătorul sindic cu concursul unui jurist care lucrează la o firmă specializată în reorganizare și lichidare judiciară, care, la rândul lui ar remite suma prin intermediul unei mătuși aflată în relații apropiate cu aceasta. Inculpatul se referea la R.A.C. pe care i-1 putea prezenta. Mai mult, pentru ca versiunea să fie cât mai credibilă iar influența ce urma să fie cumpărată să apară cât mai pregnantă, inculpatul Dumbravă a relatat că s-au purtat negocieri pentru a se ajunge la o sumă atât de „scăzută", judecătoarea pretinzând inițial suma de 500.000 Euro.

Datorită sumei foarte mari pretinse de inculpați (echivalentul a 2.700.000.000 lei vechi), denunțătoarea H.D. a manifestat reticență în predarea banilor, arătând că preferă să-i dea direct celui căruia erau destinați, după ce va vedea minuta, pentru a avea asigurări că nu îi va pierde.

Față de această poziție, inculpatul D. nu a insistat, stabilind să se revadă în dimineața următoare, când era programat termenul de judecare a contestației, pentru a găsi o soluție care să mulțumească toate părțile.

Pentru că așa cum plănuiseră inițial, banii trebuiau să le parvină înainte de termenul de judecată (18 septembrie 2006), în noaptea de 17/18 septembrie 2006, inculpații au luat legătura telefonică între ei, pentru a-și da seama dacă denunțătoarea este dispusă să plătească și în ce condiții.

În dimineața de 18 septembrie 2006, cei trei inculpați s-au întâlnit la

Hotelul „Moldova" iar în jurul orei 9,00 au contactat-o pe H.D., alături

de care au urcat, din nou, în camera rezervată de aceasta.

Acolo, după ce a fost prezentat și inculpatul R.A.C., discuțiile au fost reluate, acesta dând mai multe amănunte pentru a se sublinia că în schimbul banilor este cumpărată influența pe lângă judecătorul sindic în vederea obținerii soluției dorite de denunțătoare. S-a relevat și probabilitatea redusă de admitere a contestației în contrast cu șansele mari de reușită în situația în care ar fi dați banii. Ceilalți doi inculpați au marșat pe ideea că „cine nu riscă

nu câștigă". I s-a mai spus denunțătoarei că o parte din bani îi vor fi returnați în

cazul în care în recurs hotărârea favorabilă ei va fi modificată.

În final, denunțătoarea a remis inculpaților suma de 75.000 Euro, care a fost împărțită și numărată de aceștia, după care a fost reintrodusă în plicul unde fusese ținută și care a fost preluat de inculpatul R.A.C.

La ieșirea din camera de hotel, cei trei au fost surprinși de organele de urmărire penală, inculpatul R.A.C. aruncând înapoi în

încăpere plicul cu bani, prin ușa întredeschisă, unde a și fost găsit, pe pardoseala

băii.

Această situație de fapt a fost dovedită cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 18 septembrie 2006, cu teniei speciale de înregistrare audio-video, procesele verbale de redare rezumativă a dialogurilor purtate între inculpați și denunțătoare, notele de redare a convorbirilor telefonice, documente puse la dispoziție de denunțătoare, declarațiile inculpaților.

Prin Decizia penală nr. 264/A din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat, în parte sentința nr. 1663 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală și, rejudecând:

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul D.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

S-au aplicat prevederile art. 71, art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul H.D.D. Ia pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

S-au aplicat prevederile art. 71, art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea

nr. 78/2000, a condamnat pe inculpatul R.A.C. la

pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influentă.

S-au aplicat prevederile art. 71, art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor privind suspendarea executării sub supraveghere pentru toți inculpații.

În temeiul art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpatul D.V. a telefonului mobil marca Nokia 35101, cu cartelă Sim Orange, iar către inculpatul R.A.C. a telefonului mobil marca Samsung SGH- D 600E cu cartelă Sim Orange.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul intimat D.V. împotriva aceleiași sentințe.

S-a dedus din pedepsele aplicate tuturor inculpaților, durata reținerii și a arestării preventive de la 19 septembrie 2006 la 8 februarie 2007, inclusiv.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs toți inculpații.

Inculpatul D.V. a invocat următoarele cazuri de casare:

1.) nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., considerând că instanța nu a fost legal sesizată, conform art. 224 C. proc. pen. (partea vătămată pretinzând suma de 50.000 Euro pentru care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale.

2.)

Nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 2 cu trimitere la art. 209 alin. (3) C. proc. pen. și la Legea nr. 78/2000, infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. fiind de competența procurorului.

3.)

Nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât ambele instanțe nu s-au pronunțat asupra unor probe cerute de inculpat, esențiale pentru soluționarea cauzei.

4.)

Nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. cu trimitere la art. 17 C. pen., fapta comisă de el neavând caracter penal.

5.)

Nulitatea prevăzută de art. 385/9 alin. (1) pct. 18 s-a comis o eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.

6.)

Cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa fiind greșit individualizată de instanța de apel. A solicitat admiterea recursului, restituirea cauzei la D.N.A. în vederea refacerii urmăririi penale.

În subsidiar, a solicitat casarea cu trimitere la instanța de apel, în vederea

administrării probelor solicitate de inculpat; achitarea inculpatului în baza

art. 10 lit. d) C. proc. pen., casarea deciziei și menținerea sentinței.

Inculpatul R.A.C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Astfel a considerat că nu trebuia aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen., pedeapsă care nici nu a fost motivată.

Sub aspectul pedepsei principale a considerat că a fost greșit individualizată avându-se în vedere doar pericolul social al faptei, iar nu și persoana inculpatului, cu o comportare bună anterioară, având studii superioare, un comportament bun în societate, o familie, un copil minor de crescut, un serviciu stabil.

Recurentul inculpat H.D.D. a invocat ca motive de

casare prevederile art. 385/9 alin. (1) pct. 18 și pct. 17 și pct. 14 C. proc. pen.

, susținând că instanțele au stabilit o situație de fapt eronată, au încadrat greșit fapta inculpatului în infracțiunea de trafic de influență, deși ea constituie fapta de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. Referitor la pedeapsa aplicată a considerat că trebuie redusă, iar ca modalitate de executare a cerut aplicarea art. 86/1 C. pen.

Examinând recursurile declarate de inculpați, precum și toate probele efectuate în cauză, Înalta Curte constată că motivele de casare invocate de inculpați nu au incidență în cauză, pentru următoarele considerente:

Referitor la recursul declarat de inculpatul D.V.:

Instanța de fond a fost legal sesizată prin Rechizitoriul din 17 octombrie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție.

Astfel, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală este sesizat nu numai prin plângere sau denunț (cum s-a susținut în recurs), ci și din oficiu, astfel încât eventuala lipsă a unui denunț sau plângere nu este un impediment legal pentru efectuarea cercetărilor penale și respectiv motiv de nulitate a sesizării instanței prin rechizitoriu.

De asemenea, și sub aspectul organului de urmărire competent, prevăzut, în speță, de art. 209 alin. (3) C. proc. pen., criticile aduse de recurentul inculpat nu sunt fondate, deoarece urmărirea

penală s-a făcut de procuror, iar actele premergătoare puteau fi efectuate și de lucrătorii operativi și de organele prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen.

, procesul verbal de constatare a efectuării unor asemenea acte putând constitui mijloace de probă, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Referitor la cererile formulate de apărarea inculpatului D.V.

, în mod corect instanțele nu le-au admis nefiind concludente și utile

cauzei, în raport cu ansamblul probelor administrate și, în deosebi, cu declarațiile date de inculpați.

Cu privire la condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este

prevăzută de legea penală, susținerea inculpatului D. este evident nefondată, deoarece a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de influență, faptă prevăzută de Codul penal în art. 257 alin. (1).

Înalta Curte constată că nu s-a comis nici o eroare de fapt ce ar fi avut drept consecință pronunțarea unei greșite hotărâri de condamnare, deoarece pentru suma de 50.000 dolari SUA reclamată de denunțătoare nu s-a pornit procesul

penal, ci doar pentru suma de 75.000 Euro cu care au fost prinși cei 3 inculpați în

flagrant. Această sumă nu a fost dată de denunțătoare în cadrul contractului de consultanță ci pentru cumpărarea influenței presupuse pe care unul dintre inculpați a pretins că ar fi avut-o printr-o mătușă a sa, pe lângă judecătorul sindic.

Hotărârea atacată este legală și temeinică și sub aspectul pedepsei aplicate

inculpatului, în raport cu criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.

Pedeapsa este corespunzătoare atât gravității faptei comise, cât și comportării procesuale a inculpatului D.V., care a fost nesincer și a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală și instanțele de judecată.

Referitor la recursul declarat de inculpatul R.A.C., Înalta

Curte constată că nici acesta nu este fondat, pentru că:

Cu privire la „pedeapsa complementară" a interzicerii unor drepturi aceasta lipsește cu desăvârșire. Se face o confuzie între pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 C. pen. și la pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 și art. 65 C. pen.

Instanțele nu i-au aplicat inculpatului R.A.C. și nici

celorlalți inculpați decât pedeapsa principală privativă de libertate, textul art. 257

alin. (1) C. pen. neprevăzând obligativitatea aplicării unei asemenea pedepse (complementare).

De asemenea, instanțele au apreciat că nu este cazul aplicării unei asemenea pedepse în baza art. 65 alin. (1) C. pen.

Instanța de apel a aplicat obligatoriu pedeapsa accesorie în baza art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 lit. a), b) și c), pedeapsă ce se execută pe durata pedepsei, iar nu pedeapsa complementară a interzicerii acestor drepturi pe o perioadă determinată, care se execută după executarea pedepsei privative de drepturi.

Pedeapsa accesorie este obligatorie și nu trebuie motivată.

Cât privește cuantumul pedepsei principale de 3 ani închisoare aplicată acestui recurent inculpat, Înalta Curte apreciază că este corect individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., avându-se în vedere gravitatea faptei, suma solicitată, lezarea corectitudinii și autorității unui magistrat.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, și anume prin privare de libertate, adoptată de instanța de apel, Înalta Curte o consideră corespunzătoare criteriilor menționate.

In privința recursului declarat de inculpatul H.D.D., Înalta Curte îl consideră de asemenea, nefondat sub toate aspectele invocate respectiv al stabilirii situației de fapt, al încadrării juridice a faptei și al individualizării pedepsei.

Astfel, sub aspectul situației de fapt, se apreciază că în mod corect instanțele au stabilit intenția infracțională a inculpaților de a pretinde și a primi suma de 75.000 Euro de la denunțătoare, lăsându-se să se creadă că au influență asupra unui judecător sindic, pentru a-l determina să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu (respectiv să admită contestația denunțătoarei).

Aceasta reprezintă latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență, iar nu a complicității la dare de mită, astfel cum a susținut inculpatul H.D.D.

Referitor la individualizarea pedepsei, Înalta Curte apreciază că și în privința acestui inculpat s-a ținut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei, cât și al modalității de executare a pedepsei.

Fapta inculpaților prezintă un pericol social sporit, fiind lezate atât

activitățile reglementate de lege, cât și onoarea unor magistrați și, eventual,

patrimoniul unor persoane.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 lei, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.V., H.D.D. și R.A.C. împotriva deciziei penale nr. 264/A din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la apariția avocaților aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2009.