ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1083 din 8

septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art.

2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) și alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul

G.B.A., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a computat

din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive, începând cu

data de 9 aprilie 2005, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura

arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, a art. 74 alin. (1) lit. a) și

c), cu referire la art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa

de 4 ani închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de

încercare de 6 ani.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 86

4

C. pen., iar potrivit art. 86

3

alin.

(1) din același cod, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune

măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.

A făcut aplicarea art. 17 alin. (2)

și art. 18 din Legea nr. 143/2000.

A dispus restituirea către

inculpatul B.V. a telefonului mobil Nokia și a telefonului mobil Samsung,

aflate la D.G.P.M.B. în baza dovezii seria C nr. 0010990 din 19 aprilie 2005.

A respins cererea de confiscare a

telefonului mobil marca Nokia.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență că, la data de 8 aprilie 2005, inculpatul B.V. a vândut

martorului C.C. Sorin 48 de comprimate de Ecstasy, primind de la acesta suma de

11 milioane lei.

Cele 48 de comprimate Ecstasy

fuseseră procurate de către inculpatul B.V. de la inculpatul G.B.A., urmând ca

acesta din urmă, conform înțelegerii intervenite între cei doi inculpați, să

primească contravaloarea drogurilor după vânzarea lor.

În noaptea de 9 aprilie 2005,

inculpatul G.B.A. a vândut inculpatului B.V. 7 comprimate Ecstasy, primind de

la acesta suma de 5 milioane lei.

S-a reținut, totodată, că inculpatul

G.B.A. a vândut inculpatului B.V. și cele 48 de comprimate de M.D.M.A. pentru ca

acesta, la rândul său, să le revândă către alți consumatori, urmând să

primească de la inculpatul B.V. suma de 11 milioane lei.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G.B.A.

În apelul parchetului, soluția

primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei suspendări a executării

pedepsei sub supraveghere, având în vedere că pentru infracțiunea de trafic de

droguri de mare risc pentru care inculpatul B.V. a fost condamnat, maximul

special prevăzut de lege este de 20 de ani închisoare, ceea ce face

inaplicabile prevederile art. 86

3

C. pen., chiar și în condițiile

aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

S-a mai susținut în apelul

parchetului că, față de gradul de pericol deosebit de ridicat al faptei

săvârșite, singura modalitate de executare a pedepsei aplicată inculpatului B.V.,

pentru respectarea dispozițiilor art. 52 C. pen., este privarea de libertate și

nu suspendarea condiționată, conform art. 86

1

C. pen.

În ședința publică de judecată,

reprezentanta parchetului a invocat oral două motive de apel și anume,

omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată a timpului reținerii de 24 de ore,

din data de 8 aprilie 2005 și greșita restituire a telefoanelor mobile către

inculpatul B.V. și nu inculpatului G.B.A. în posesia căruia se aflau în

momentul confiscării acestora de către organele de poliție.

Inculpatul G.B.A. a criticat soluția

instanței de fond pentru netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse

într-un cuantum mai redus, în raport de lipsa antecedentelor penale și de circumstanța

personală respectiv, profesia de inginer cu studii în cercetare, fiind

aplicabile prevederile art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin decizia penală nr. 1040/ A din 21 decembrie 2005, a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul G.B.A.,

a desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond:

A redus pedeapsa aplicată

inculpatului G.B.A. de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76

lit. a) C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a dedus prevenția de la 9 aprilie 2005 la zi.

A redus pedeapsa aplicată

inculpatului B.V. de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 16 din aceeași lege și a art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen.

A făcut aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., pentru ambii inculpați.

A înlăturat aplicarea dispozițiilor art.

86

1

C. pen.

A dedus reținerea de 24 de ore, din

data de 8 aprilie 2005 pentru inculpatul B.V.

A înlăturat dispoziția privind

restituirea a două telefoane mobile către inculpatul B.V. și a dispus

restituirea acestora către inculpatul G.B.A.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

În motivarea deciziei penale,

instanța de control judiciar a reținut că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 86

1

C. pen., având în vedere că în sarcina

inculpatului B.V. a fost reținută infracțiunea de trafic de droguri de mare

risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt cuprinse între 10 și

20 de ani; acestea fiind limitele ce trebuie luate în considerare, în ce

privește aplicabilitatea art. 86

1

C. pen. și în condițiile în care

inculpatul beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

S-a mai reținut că soluția instanței

de fond este nelegală pentru omisiunea deducerii reținerii de 24 de ore pentru

inculpatul B.V., conform art. 88 C. pen., și pentru greșita restituire către

acest inculpat a telefoanelor mobile ce aparțineau inculpatului G.B.A.

În ce privește individualizarea

pedepselor, instanța de control judiciar a apreciat că prin reducerea acestora,

în condițiile în care inculpații au recunoscut și regretat faptele comise,

fiind lipsiți de antecedente penale, sunt îndeplinite cerințele art. 72 și art.

52 C. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

în termenul legal, au declarat recurs inculpații G.B.A. și B.V.

În recursul inculpatului G.B.A. s-a

solicitat admiterea, casarea hotărârilor atacate și coborârea pedepsei până la

minimul prevăzut de lege, prin acordarea unei și mari eficiențe juridice

circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

În recursul său, inculpatul B.V. a

criticat soluția instanței de apel, susținând că a stabilit greșit limitele de

pedeapsă în raport de care trebuia analizată incidența dispozițiilor art. 86

1

C. pen., instanța ignorând faptul că inculpatul beneficiază de prevederile art.

16 din Legea nr. 143/2000 și deci, aceste limite sunt cuprinse între 5 și 10

ani închisoare și nu între 10 și 20 ani închisoare, cum s-a reținut de către

instanța de apel și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale

și să se dispună aplicarea art. 86

1

C. pen., așa cum a făcut și

instanța de fond.

Recursurile declarate de inculpați,

nu sunt fondate.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele, întemeindu-se

pe probele administrate au stabilit corect situația de fapt, vinovăția inculpaților

și au dat o încadrare juridică legală faptelor săvârșite de aceștia.

În ce privește dozarea pedepselor,

instanța de apel a apreciat în mod just pericolul social al faptelor comise și

datele referitoare la persoana inculpaților, faptul că nu au antecedente penale

și au adoptat o atitudine sinceră, de regret pe parcursul procesului penal,

aplicându-le pedepse bine proporționate.

Toate aceste elemente de

circumstanțiere ale faptei și făptuitorilor au fost bine analizate de instanța

de control judiciar, care a aplicat inculpaților pedepse just individualizate,

în conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., nefiind cazul ca

pedepsele aplicate să fie și mai mult reduse.

Nici critica formulată de inculpatul

B.V., în sensul că instanța de apel a stabilit greșit limitele de pedeapsă în

raport de care s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 86

1

C.

pen., și solicitarea recurentului inculpat de a se dispune suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei, nu poate fi primită.

Se reține astfel că, inculpatul B.V.

a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc, cu reținerea în favoarea sa a circumstanțelor

atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) și c), cu referire la art. 76 C. pen.,

și cu aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, traficul de droguri de mare risc se pedepsește cu închisoare de la 10

la 20 de ani.

Or, conform art. 86

1

alin.

(3) C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi

dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 15 ani.

Limita de 15 ani închisoare

prevăzută de textul menționat privește limitele de pedeapsă stabilite de norma

încriminatoare și nu cele rezultate din aplicarea beneficiului prevăzut de art.

16 din Legea nr. 143/2000 sau a circumstanțelor atenuante.

Ca atare, în raport de limitele de

pedeapsă prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dispozițiile art.

86

1

alin. (1) C. pen., nu sunt aplicabile în speță.

Dispunând suspendarea executării sub

supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului B.V., prima instanță a pronunțat

deci o hotărâre contrară legii, astfel că soluția din apel prin care s-a dispus

înlăturarea aplicării art. 86

1

C. pen., este legală și temeinică.

Pentru considerentele ce preced și

cum verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate

din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate

în cauză, nu sunt fondate și a fi respinse în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) din același cod și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații G.B.A. și B.V. împotriva deciziei penale nr. 1040/ A

din 21 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate timpul

arestării preventive de la 9 aprilie 2005 la 18 aprilie 2006 pentru inculpatul G.B.A.,

iar pentru inculpatul B.V., timpul reținerii de 24 ore din data de 8 aprilie

2005.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de câte 120 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 aprilie 2006.