ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2547/2006

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1083 din 8 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.B.A., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a computat din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive, începând cu data de 9 aprilie 2005, iar în baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege, a art. 74 alin. (1) lit. a) și c), cu referire la art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare și un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., iar potrivit art. 86 3 alin. (1) din același cod, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere stabilite de instanță.

A făcut aplicarea art. 17 alin. (2) și art. 18 din Legea nr. 143/2000. A dispus restituirea către inculpatul B.V. a telefonului mobil Nokia și a telefonului mobil Samsung, aflate la D.G.P.M.B. în baza dovezii seria C nr. 0010990 din 19 aprilie 2005. A respins cererea de confiscare a telefonului mobil marca Nokia. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență că, la data de 8 aprilie 2005, inculpatul B.V. a vândut martorului C.C. Sorin 48 de comprimate de Ecstasy, primind de la acesta suma de 11 milioane lei. Cele 48 de comprimate Ecstasy fuseseră procurate de către inculpatul B.V. de la inculpatul G.B.A., urmând ca acesta din urmă, conform înțelegerii intervenite între cei doi inculpați, să primească contravaloarea drogurilor după vânzarea lor.

În noaptea de 9 aprilie 2005, inculpatul G.B.A. a vândut inculpatului B.V. 7 comprimate Ecstasy, primind de la acesta suma de 5 milioane lei. S-a reținut, totodată, că inculpatul G.B.A. a vândut inculpatului B.V. și cele 48 de comprimate de M.D.M.A. pentru ca acesta, la rândul său, să le revândă către alți consumatori, urmând să primească de la inculpatul B.V. suma de 11 milioane lei. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul G.B.A. În apelul parchetului, soluția primei instanțe a fost criticată sub aspectul greșitei suspendări a executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere că pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc pentru care inculpatul B.V.

a fost condamnat, maximul special prevăzut de lege este de 20 de ani închisoare, ceea ce face inaplicabile prevederile art. 86 3 C. pen., chiar și în condițiile aplicării dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. S-a mai susținut în apelul parchetului că, față de gradul de pericol deosebit de ridicat al faptei săvârșite, singura modalitate de executare a pedepsei aplicată inculpatului B.V., pentru respectarea dispozițiilor art. 52 C. pen., este privarea de libertate și nu suspendarea condiționată, conform art. 86 1 C. pen. În ședința publică de judecată, reprezentanta parchetului a invocat oral două motive de apel și anume, omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată a timpului reținerii de 24 de ore, din data de 8 aprilie 2005 și greșita restituire a telefoanelor mobile către inculpatul B.V.

și nu inculpatului G.B.A. în posesia căruia se aflau în momentul confiscării acestora de către organele de poliție. Inculpatul G.B.A. a criticat soluția instanței de fond pentru netemeinicie, solicitând aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, în raport de lipsa antecedentelor penale și de circumstanța personală respectiv, profesia de inginer cu studii în cercetare, fiind aplicabile prevederile art. 74 lit. a) și c) C. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1040/ A din 21 decembrie 2005, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul G.B.A., a desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond: A redus pedeapsa aplicată inculpatului G.B.A.

de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus prevenția de la 9 aprilie 2005 la zi. A redus pedeapsa aplicată inculpatului B.V. de la 4 ani închisoare, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și a art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen. A făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., pentru ambii inculpați. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

A dedus reținerea de 24 de ore, din data de 8 aprilie 2005 pentru inculpatul B.V. A înlăturat dispoziția privind restituirea a două telefoane mobile către inculpatul B.V. și a dispus restituirea acestora către inculpatul G.B.A. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. În motivarea deciziei penale, instanța de control judiciar a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 86 1 C. pen., având în vedere că în sarcina inculpatului B.V. a fost reținută infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, iar limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune sunt cuprinse între 10 și 20 de ani; acestea fiind limitele ce trebuie luate în considerare, în ce privește aplicabilitatea art. 86 1 C. pen.

și în condițiile în care inculpatul beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000. S-a mai reținut că soluția instanței de fond este nelegală pentru omisiunea deducerii reținerii de 24 de ore pentru inculpatul B.V., conform art. 88 C. pen., și pentru greșita restituire către acest inculpat a telefoanelor mobile ce aparțineau inculpatului G.B.A. În ce privește individualizarea pedepselor, instanța de control judiciar a apreciat că prin reducerea acestora, în condițiile în care inculpații au recunoscut și regretat faptele comise, fiind lipsiți de antecedente penale, sunt îndeplinite cerințele art. 72 și art. 52 C. pen. Împotriva acestei din urmă hotărâri, în termenul legal, au declarat recurs inculpații G.B.A.

și B.V. În recursul inculpatului G.B.A. s-a solicitat admiterea, casarea hotărârilor atacate și coborârea pedepsei până la minimul prevăzut de lege, prin acordarea unei și mari eficiențe juridice circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa. În recursul său, inculpatul B.V. a criticat soluția instanței de apel, susținând că a stabilit greșit limitele de pedeapsă în raport de care trebuia analizată incidența dispozițiilor art. 86 1 C. pen., instanța ignorând faptul că inculpatul beneficiază de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și deci, aceste limite sunt cuprinse între 5 și 10 ani închisoare și nu între 10 și 20 ani închisoare, cum s-a reținut de către instanța de apel și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și să se dispună aplicarea art. 86 1 C. pen., așa cum a făcut și instanța de fond.

Recursurile declarate de inculpați, nu sunt fondate. Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele, întemeindu-se pe probele administrate au stabilit corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și au dat o încadrare juridică legală faptelor săvârșite de aceștia. În ce privește dozarea pedepselor, instanța de apel a apreciat în mod just pericolul social al faptelor comise și datele referitoare la persoana inculpaților, faptul că nu au antecedente penale și au adoptat o atitudine sinceră, de regret pe parcursul procesului penal, aplicându-le pedepse bine proporționate. Toate aceste elemente de circumstanțiere ale faptei și făptuitorilor au fost bine analizate de instanța de control judiciar, care a aplicat inculpaților pedepse just individualizate, în conformitate cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., nefiind cazul ca pedepsele aplicate să fie și mai mult reduse.

Nici critica formulată de inculpatul B.V., în sensul că instanța de apel a stabilit greșit limitele de pedeapsă în raport de care s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., și solicitarea recurentului inculpat de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nu poate fi primită. Se reține astfel că, inculpatul B.V. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, cu reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante, conform art. 74 alin. (1) lit. a) și c), cu referire la art. 76 C. pen., și cu aplicarea prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, traficul de droguri de mare risc se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani.

Or, conform art. 86 1 alin. (3) C. pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Limita de 15 ani închisoare prevăzută de textul menționat privește limitele de pedeapsă stabilite de norma încriminatoare și nu cele rezultate din aplicarea beneficiului prevăzut de art. 16 din Legea nr. 143/2000 sau a circumstanțelor atenuante. Ca atare, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dispozițiile art. 86 1 alin. (1) C. pen., nu sunt aplicabile în speță. Dispunând suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului B.V., prima instanță a pronunțat deci o hotărâre contrară legii, astfel că soluția din apel prin care s-a dispus înlăturarea aplicării art. 86 1 C. pen., este legală și temeinică.

Pentru considerentele ce preced și cum verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în cauză, nu sunt fondate și a fi respinse în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.B.A. și B.V. împotriva deciziei penale nr. 1040/ A din 21 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate timpul arestării preventive de la 9 aprilie 2005 la 18 aprilie 2006 pentru inculpatul G.B.A., iar pentru inculpatul B.V., timpul reținerii de 24 ore din data de 8 aprilie 2005. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 120 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2006.