ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5806/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 286

din 1 martie 2004, a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul

D.I.D.

a fost condamnat la 8 ani

închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen.

Conform art. 71 C. pen., i

s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., din momentul

rămânerii definitive a sentinței și până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului D.I.D., iar conform art. 88 C.

pen., s-a computat arestarea preventivă, începând cu data de 25 iunie 2003, la

zi.

Prin aceeași sentință a mai

fost condamnat și inculpatul

N.I.A.

la

3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen.

Conform art. 86

1

C.

pen., s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de

încercare de 6 ani și conform art. 86

3

C. pen., a fost obligat

inculpatul N.I.A. să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute în sentință.

În baza art. 350 C. proc.

pen., instanța a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu

este arestat în altă cauză și s-a constatat că acesta a fost arestat preventiv

începând cu data de 26 iunie 2003, la zi.

S-a reținut în fapt, că în

ziua de 25 iunie 2003, inculpații D.I.D. și N.I.A., s-au întâlnit cu părțile

vătămate T.M.F. și D.S., colegi de liceu, pe care, prin amenințare i-au

determinat să-i urmeze într-un parc situat în apropierea Pieții Dorobanți, din

București.

După ce i-au despărțit pe

cei doi tineri, motivează prima instanță, inculpatul D.I.D. l-a deposedat pe T.M.F.

de telefonul mobil și de suma de 120.000 lei, după care l-a amenințat că îl

bate și a strigat la el. Inculpatul N.I.A. a controlat-o la buzunare pe partea

vătămată D.S., fără a o deposeda de vreun bun, așezându-se împreună pe o bancă.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia nr. 344 din 13 mai 2004 admițând apelurile declarate de

parchet și de inculpați, a desființat, în parte, sentința tribunalului și în

baza art. 344 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile

prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 20, raportat la art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru inculpatul D.I.D.,

text de lege în baza căruia l-a condamnat la 6 ani închisoare; și în art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 74-76 C. pen., pentru

inculpatul N.I.A., text de lege în temeiul căruia a fost condamnat la 2 ani închisoare.

Curtea a înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 86

1

C. pen., privind suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere, pentru inculpatul N.I.A., a aplicat dispozițiile art.

71 și art. 64 C. pen. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Instanța de apel a schimbat

încadrarea juridică cu motivarea că inculpații nu au avut o înțelegere

prealabilă, în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de tâlhărie și

tentativă la tâlhărie și că nu au acționat împreună asupra celor două părți

vătămate și nu au conlucrat în realizarea rezoluției infracționale. Simpla

prezență a celor doi inculpați la locul faptei este de natură să ducă la

concluzia că infracțiunea a fost comisă de aceștia împreună, constată curtea,

din declarațiile părților vătămate și ale martorilor nerezultând această

situație de fapt.

Totodată, în ceea ce

privește pedeapsa aplicată inculpatului N.I.A., instanța de apel a înlăturat

aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. și a dispus executarea

acesteia în regim de detenție, dar a reținut în favoarea lui circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere vârsta și conduita

anterioară săvârșirii infracțiunii.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații, care au criticat-o ca fiind nelegală și

netemeinică.

În recursul său inculpatul D.I.D.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

a solicitat admiterea lui, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate,

având în vedere că este tânăr, a recunoscut și regretat fapta comisă.

Inculpatul N.I.A. a susținut

în recursul său că hotărârile atacate nu cuprind motivele pe care se întemeiază

soluția, prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii și a solicitat

achitarea pentru că fapta nu există (art. 10 lit. a) C. proc. pen.) sau nu

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie și

a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9; art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. Recurentul a mai arătat că s-a așezat cu

partea vătămată D.S. pe o bancă, au discutat și au fumat, fără să-l amenințe și

să încerce să-i sustragă bunurile pe care le avea asupra lui. În această

situație se poate reține că s-a desistat și urmează să se aplice dispozițiile art.

22 C. pen.

Înalta Curte examinând

decizia atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, criticile invocate și

din oficiu sub toate aspectele constată că recursurile sunt nefondate, după cum

se va arăta în continuare.

Instanța de apel a reținut o

corectă situație de fapt, corespunzător motivată, iar încadrarea juridică a faptelor

este legală.

Inculpatul D.I.D. a

recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în sensul că în ziua de 25 iunie

2003, împreună cu celălalt inculpat a acostat părțile vătămate, s-a apropiat de

T.M.F., l-a întrebat dacă are bani, acesta i-a dat 120.000 lei după ce l-a

amenințat că-l va lovi și l-a deposedat de un telefon mobil.

Susținerile celuilalt

inculpat N.I.A. că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de tentativă de

tâlhărie, deoarece doar a făcut câțiva pași și s-a așezat cu cealaltă parte

vătămată D.S. pe o bancă în parc, unde au fumat și au discutat fără să o

amenințe și să o caute prin buzunare pentru a-i sustrage bunuri, sunt

contrazise de probatoriile administrate atât în faza de urmărire penală, cât și

în instanță, cu ocazia cercetării judecătorești.

Partea vătămată D.S. a

declarat în instanță că în timp ce se deplasa pe stradă cu colegul său de

liceu, T.M.F., au fost acostați de inculpați, care i-au despărțit, pe el l-a

luat inculpatul N.I.A. și împotriva voinței sale, ținându-l de braț, l-a

amenințat și i-a cerut să-i dea banii pe care-i avea asupra lui.

Inculpatul l-a controlat la

buzunare dar, în acel moment au intervenit doi bărbați care l-au imobilizat pe D.I.D.,

iar N.I.A. a fugit.

Această scenă a fost

observată de martora S.C.C., care se afla într-un magazin din Calea Dorobanți

și l-a anunțat pe soțul său S.S. și pe martorul I.D., care l-au imobilizat pe

inculpatul D.I.D., celălalt reușind să fugă. Martora a observat că și partea

vătămată D.S. era speriată și se pregătea să scoată din buzunare ceva și să-i dea

inculpatului N.I.A.

Așadar apărarea inculpatului

N.I.A., privind nevinovăția sa, a fost corect înlăturată, deoarece este

infirmată de toate declarațiile persoanelor audiate în calitate de martori ori

părți vătămate.

Nu se poate reține că

inculpatul N.I.A. s-a desistat, renunțând la săvârșirea faptei, deoarece a

condus-o cu forța pe partea vătămată la banca din parc, a amenințat-o și a

căutat-o la buzunare, întreruperea executării s-a datorat unei cauze externe și

anume a intervenției martorilor care l-au imobilizat pe celălalt inculpat, ori

desistarea trebuie să fie voluntară, nesilită, aceasta presupunând voința de a

curma activitatea infracțională, în condițiile în care există posibilitatea de

a continua.

Așa fiind, fapta și

împrejurările săvârșirii ei, precum și vinovăția inculpatului N.I.A. pentru comiterea

infracțiunii de tentativă la tâlhărie rezultă fără putință de tăgadă din

probele complet analizate și just apreciate de instanța de apel care nu a comis

nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale.

În consecință, urmează ca

recursul declarat de inculpatul N.I.A. să fie respins ca nefondat, conform art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește recursul

declarat de inculpatul D.I.D. prin care a solicitat reducerea pedepsei aplicate

se constată că și acesta este nefondat.

Curtea de apel a făcut o

justă individualizare a pedepsei, respectând toate criteriile prevăzute de art.

72 C. pen. și anume, gradul de pericol social concret al faptei comise,

împrejurările în care s-a săvârșit dar și circumstanțele personale ale

inculpatului D.I.D., care este recidivist, orientându-se spre o pedeapsă care

să satisfacă scopul prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.

Așa fiind, deoarece o

reindividualizare a pedepsei nu se justifică recursul formulat de inculpatul D.I.D.

va fi respins ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Deoarece inculpatul D.I.D.

este arestat preventiv în această cauză, conform art. 88 C. pen., se va deduce

din pedeapsă perioada detenției, începând cu data de 25 iunie 2003 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații D.I.D. și N.I.A., împotriva deciziei penale

nr. 344 din 13 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului D.I.D. de la 25 iunie 2003 la 8 noiembrie

2004.

Obligă pe recurentul D.I.D. la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe inculpatul N.I.A.

la plata sumei de 1.200.00 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 noiembrie 2004.