ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2369/2003

Deliberând asupra recursului de față

constată:

Prin sentința penală nr. 1039 din 8

noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, au fost

condamnați următorii inculpați:

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 C. pen. și art.

13 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe timp de 4 ani

și 6 luni.

Pe durata termenului de încercare,

inculpatul a fost obligat să se prezinte lunar la Serviciul de reintegrare

socială de pe lângă Tribunalul București, unde va anunța orice schimbare de

domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea, va comunica și justifica orice schimbare a locului de

muncă și va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale

de existență.

S-au pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 86

4

C. pen.

În baza

art.

350

C. proc. pen.

s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului

,

dacă nu este

arestat în altă cauză.

S-a constatat că inculpatul a fost

arestat preventiv de la 14 februarie 2002.

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 și art. 13 C.

pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 504 din 21 martie 2001, a Judecătoriei Buftea

și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată urmând ca în

final inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest și conform art. 88 C. pen. s-a scăzut din pedeapsă

reținerea de 24 ore, din 25 septembrie 2002 și arestarea preventivă de la 14

februarie 2002, la zi.

S-a constatat prejudiciul acoperit

prin restituire.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt s-au reținut următoarele:

În ziua de 14 februarie 2002,

inculpații și martorii C.G., M.C. și N.A. s-au urcat în autobuzul 282 în care

se afla partea vătămată P.B., care avea un CD Player P. la care asculta muzică.

Inculpatul I.V. s-a așezat lângă

partea vătămată și i-a cerut CD Player-ul, pentru a asculta și el muzică.

Partea vătămată a refuzat și atunci inculpatul i-a smuls din mână aparatul și

la prima stație a coborât, împreună cu inculpatul C.G.C. și cei trei martori.

Partea vătămată a coborât și ea și a

alergat după ei cerându-le să-i restituie aparatul, moment în care inculpatul

C.G.C. s-a întors și i-a aplicat o lovitură cu pumnul, cerându-i să nu-i mai

urmărească.

În această situație partea vătămată

a solicitat ajutorul unui echipaj de poliție aflat în zonă. La vederea polițiștilor,

inculpatul I.V. a aruncat CD Player-ul în spatele unui chioșc, de unde a fost

ridicat și a fost restituit părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 53/ A din 6

februarie 2003, Curtea de Apel București a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul C.G.C., a

desființat în parte sentința și a dedus din pedeapsă reținerea din 28

septembrie 2000 și arestarea preventivă de la 14 februarie 2000, la zi.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Prin aceiași decizie s-a respins ca

nefondat apelul inculpatului I.V., care a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Instanța de apel a reținut că sunt

neîntemeiate criticile formulate de procuror și de inculpați cu privire la

greșita individualizare a pedepsei, fiind fondată numai critica procurorului

referitoare la deducerea reținerii inculpatului C.G.C. din 25 septembrie 2000,

în loc de 28 septembrie 2000, aspect ce a fost luat în considerare din oficiu

în apelul inculpatului.

Inculpatul C.G.C. a declarat recurs

solicitând reducerea pedepsei.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar nu este

fondat.

Pedeapsa aplicată inculpatului se

situează la limita minimă prevăzută de lege și din actele dosarului nu rezultă

nici o împrejurare care să justifice reținerea în favoarea inculpatului a unor

circumstanțe atenuante, cu consecința coborârii pedepsei sub această limită.

Examinând cauza Curtea constată că

nu există nici un motiv de casare, pe care să-l poată lua în considerare din

oficiu în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

În consecință, recursul va fi

respins ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce la zi arestarea

preventivă.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul C.G.C., împotriva deciziei penale nr. 53 din 6 februarie 2003, a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, reținerea de o zi, din data de 28 septembrie 2000 și perioada

arestării preventive de la 14 februarie 2002, la 21 mai 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 mai 2003.