ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2336/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 655 din 28

iunie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpații:

- S.D.A. la:

- 6 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13

C. pen.;

- V.N.M. la:

- 6 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și

- D.Ș. la:

- 7 ani închisoare, pentru

complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen.;

S-a dispus revocarea liberării

condiționată, privind restul de 301 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1300/1998 a Judecătoriei

Sectorului 6 București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în

cauză, astfel încât numitul inculpat urmează să execute pedeapsa de 7 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., pentru toți inculpații.

Conform art. 65 C. pen., tuturor

inculpaților le-a fost interzis exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepselor.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpaților, în temeiul art. 88 C. pen., din

pedepsele pe care aceștia urmează să le execute s-a dedus timpul arestării

preventive de la 3 octombrie 2001, la zi.

S-a luat act că partea vătămată D.V.

nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.D.A. a sumei de 500.000 lei și

contravaloarea a 4 dolari SUA., la momentul executării, iar de la inculpatul

V.N.M. suma de 700.000 lei.

În temeiul art. 191 C. proc. pen.,

inculpații S.D.A. și V.N.M. au fost obligați la plata de cheltuieli judiciare

către stat în sumă de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

La data de 2 octombrie 2001, partea

vătămată D.V. a depus la Secția 7 de Poliție, o plângere penală prin care făcea

cunoscut că după ce a oprit autoturismul, într-una din parcările situate în

zona intersecției B-dul Lacul Tei, cu str.D-na Ghica, o persoană necunoscută

i-a spart geamul portierei, după care i-a sustras de pe banchetă o geantă, în

care se aflau bani, acte personale, produse cosmetice, chei și fotografii

personale.

Partea vătămată a precizat că, a

încercat să-l împiedice pe individul respectiv să-i ia geanta, însă nu a

reușit. După incident, aceasta a coborât din autoturism și a alergat după

agresor, urmărindu-l printre blocuri, însă în momentul în care a observat că

era așteptat de o altă persoană de sex masculin, i-a fost teamă și a renunțat.

Ulterior, partea vătămată l-a

contactat telefonic pe G.A., care a coborât din imobilul în care locuia și

care, la rândul lui, a fugit după cele două persoane. Pe parcurs G.A. s-a

întâlnit cu numiții A.V.M. și P.V.I., care, le-a relatat că au văzut un

autoturism, din care au coborât inițial doi indivizi și apoi un al treilea care

a plecat după ei, al patrulea rămânând la volan.

Aceleași persoane au mai relatat, că

după puțin timp a revenit la mașină o persoană, apoi alte două, că unul dintre

ai avea ceva în mână și că în momentul în care a trecut pe lângă aceștia i-au

reținut numărul de înmatriculare.

Autoturismul a fost dat în urmărire,

iar în jurul orelor 23,30 a fost oprit pe str. Polizu.

La volanul autoturismului de afla

inculpatul S.D.A., iar în interior se aflau inculpații V.N.M. și D.Ș. a patra

persoană reușind să fugă fiind identificat ca fiind numitul S.M.

Cu ocazia cercetării criminalistice

s-a stabilit că autoturismul avea lipsă plăcuța din față, cu numărul de

înmatriculare, iar în interior s-au găsit o sticluță de parfum F.L.E. și un

tampon igienic. Flaconul de parfum a fost supus expertizei criminalistice,

constatându-se că urma prelevată îi aparține părții vătămate.

Inculpații au negat constant

comiterea faptelor, prezentând mai multe variante care s-au dovedit a fi

nesincere.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații S.D.A., V.N.M. și D.Ș.

Toți inculpații, prin un motiv comun

de casare au criticat hotărârea primei instanțe, cu privire la greșita lor

condamnare, solicitând a se dispune achitarea întrucât probele de la dosar nu

sunt în măsură să dovedească participarea lor la săvârșirea faptelor imputate.

Diferit, în subsidiar inculpații au

mai criticat hotărârea primei instanțe și cu privire la:

- încadrarea juridică a faptelor

care, în situația în care se va aprecia că se fac vinovați de comiterea lor, să

fie schimbată din complicitate la infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de

tăinuire ;

- greșita individualizare a

pedepselor aplicate, pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea lor

prin reținerea de circumstanțe atenuante.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 705/ A din 30 octombrie 2002, a respins ca

nefondate apelurile declarate de inculpați, pe care i-a obligat la plata de

cheltuieli judiciare către stat: inculpatul S.D.A. la plata sumei de 400.000

lei, iar inculpații V.N.M. și D.Ș. la câte 700.000 lei fiecare, din care sumele

de câte 300.000 lei, reprezentând onorariile cuvenite pentru apărarea din

oficiu, urmează a fi avansate din fondul Ministerului Justiției.

S-a dedus pentru fiecare inculpat

timpul arestării preventive, la zi.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că, în cauză vinovăția tuturor inculpaților a fost

corect reținută aceasta rezultând din probele administrate în cauză și că în

mod corect au fost înlăturate apărările, făcute de aceștia din moment ce s-a

stabilit că sunt, pe de o parte, contradictorii iar, pe de altă parte, nu sunt

susținute de nici o dovadă. Este de reținut faptul, a arătat instanța de apel, că

inculpații după ce au negat prezența la locul faptei, ulterior au susținut că

s-au întâlnit întâmplător, oricum după comiterea faptei, lucru care s-a dovedit

a fi nesincer din moment ce prezența lor în apropierea locului faptei și

autoturismul cu care s-au deplasat a fost semnalată, de către martorii A.V.M.

și P.V.I.

Prin urmare, a conchis instanța de

apel, critica formulată de inculpați prin care au solicitat a se dispune

achitarea nu este fondată și deci nu poate fi primită, participarea lor, la

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie sub forma complicității fiind dovedită.

Cu privire la schimbarea încadrării

juridice a faptei s-a arătat, că nu se impune a fi schimbată deoarece probele

de la dosar dovedesc că inculpații aveau cunoștință de fapta pe care urma să o

comită, autorul acesteia numitul S.M., care a reușit să se sustragă urmăririi

penale și mai mult chiar l-au ajutat pe acesta transportându-l cu autoturismul

la și de la locul faptei.

Întrucât inculpații au ajutat

autorul faptei, atât moral, constând în prezența lor, dar și, material, prin

asigurarea transportului la și de la locul faptei, reținerea complicității la

infracțiunea de tâlhărie este corectă, astfel că solicitarea schimbării

încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tăinuire, care presupune

activități ulterioare comiterii faptei de către autor, în variantele arătate în

art. 221 C. pen., nu este întemeiată.

Referitor la critica privind

pedepsele aplicate inculpaților în sensul reducerii acestora prin reținerea de

circumstanțe atenuante: s-a arătat că este de asemenea neîntemeiată, deoarece

la dozarea acestora, situate în imediata apropiere a limitei minime, prevăzută

de textul de lege încriminator, dovedește că prima instanță a făcut o corectă

apreciere a criteriilor de individualizare, prevăzute în art. 72 C. pen. și că

executarea lor în aceste limite sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52

C. pen.

S-a mai arătat că, raportat la

pericolul social al faptelor comise, a modului în care au fost executate dar

mai ales poziției nesincere avute de inculpați, în mod corect în favoarea lor

nu au fost reținute circumstanțele atenuante, deoarece toate aceste aspecte

dovedesc că, pentru reducerea lor se impune aplicarea unui tratament

sancționator mai sever.

Decizia Curții de apel a fost atacată

cu recurs de către inculpații S.D.A., V.N.M. și D.Ș.

Toți inculpații au criticat decizia

instanței de apel, pentru aceleași motive invocate și la judecata în calea de

atac a apelului și anume:

- greșita condamnare, pentru

săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, deoarece probele de la dosar

nu sunt în măsură să dovedească participarea lor la comiterea faptei de către

numitul S.M., cu atât mai mult cu cât au făcut dodava că nu s-au aflat la locul

faptei, solicitând a se dispune achitarea;

- schimbarea încadrării juridice a

faptei, în situația în care totuși se va reține vinovăția lor, din complicitate

la infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de tăinuire;

- reducerea pedepselor, chiar în

cazul menținerii încadrării juridice a faptelor, pentru care au fost

condamnați, pe care le apreciază ca fiind prea severe prin reținerea în

favoarea lor de circumstanțe atenuante.

Recursurile declarate de inculpați

sunt nefondate.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că atât instanța de fond cât și cea de apel au reținut o

situație de fapt corectă, confirmată de probele de la dosar și au dat faptelor

comise de inculpați o încadrare juridică corectă, pentru care le-a aplicat

pedepse just individualizate.

Întrucât motivele de casare invocate

de inculpați au format obiectul criticii și la instanța de apel, iar aceasta a

respins punctual și argumentat la fiecare critică în parte, motivare redată și

în decizia de față și pe care instanța de recurs a considerat-o ca fiind

convingătoare sub toate aspectele, urmează a se constata că reținerea lor nu se

mai impune.

Pe cale de consecință, pentru

motivele arătate, având în vedere faptul că analizând decizia atacată, în

raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se

constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la

casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpații S.D.A.,

V.N.M. și D.Ș. sunt nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.D.A., V.N.M. și D.Ș., împotriva deciziei penale nr.

705/ A din 30 octombrie 2002, a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 3 octombrie 2001,

la 20 maI 2003.

Obligă pe recurentul S.D.A. la plata

sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe recurenții

V.N.M. și D.Ș. la plata sumei de câte 1.300.000 lei, fiecare, cu același titlu

din care, sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 mai 2003.