ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2086/2003

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 998 din 4

noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a I a penală, au fost

condamnați inculpații:

- G.R.A., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 13

din același cod, la 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen.

- R.A., pentru infracțiunea de

tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 din același cod, la 8 ani

închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

64 C. pen.

Conform art. 61 C. pen., s-a revocat

liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 303 zile închisoare, rămas

neexecutat, din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 2531 din 13 iulie 2000 a Judecătoriei sect. 5, rest

contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză și s-a dispus ca acesta să

execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Pe latură civilă s-a constatat că

partea vătămată G.V. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea instanța

de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În noaptea de 3 noiembrie 2001,

partea vătămată G.V., în vârstă de 45 ani, pensionat medical, și neavând

locuință s-a culcat în scara blocului din strada Baba Novac sect. 3 București.

În jurul orei 0,30 în timp ce dormea

pe o pătură, partea vătămată a fost văzută de cei doi inculpați, care se

întorceau de la locul de muncă unde lucrau ca zilieri, după ce în prealabil

consumaseră împreună o cantitate mare de băuturi alcoolice.

Inculpații s-au apropiat de partea

vătămată l-au lovit cu pumnii și picioarele, și i-au cerut să se dezbrace, după

care a fost dezbrăcată de inculpatul R.A. de hainele care le purta, respectiv

un cojoc treisferturi, un palton din stofă, un pulovăr din lână de culoare

bleumarin, o pereche de pantaloni tip blue jeans, o pereche de pantofi din

piele, și o canadiană din fâș.

Bunurile respective au fost puse în

pătura pe care partea vătămată dormea, inculpații plecând cu ele spre locuința

inculpatului G.R.A. Ajungând în scara blocului cei doi au controlat hainele

sustrase, și întrucât au observat o patrulă de poliție le-au abandonat în scara

blocului și au fugit reușind să ia din buzunarele hainelor, buletinul de

identitate și taloanele de pensie ale părții vătămate.

Urmare a sesizării părții vătămate

G.V. organele de poliție s-au deplasat în blocul unde locuiește inculpatul

G.R.A., unde în scară au fost găsite obiectele de îmbrăcăminte ale părții

vătămate iar în apartament, sub canapeaua din sufragerie, cartea de identitate

și 14 taloane de pensie aparținând părții vătămate.

Partea vătămată, în urma loviturilor

primite a fost internată în perioada 4 noiembrie – 6 noiembrie 2001 la Spitalul

„Sfântul Pantilimon”, fiind diagnosticat cu: traumatism cranio – cerebral cu

pierdere de cunoștință prin agresiune, plagă parietală stângă și excoriație

ureche stângă.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a

infracțiunii flagrante, a plângerii, ale declarațiilor părții vătămate și a

actelor medicale, existente.

Inculpații au negat săvârșirea

faptei susținând că partea vătămată le-a dat de bunăvoie îmbrăcămintea, iar

agresiunea exercitată asupra sa a fost săvârșită întrucât au confundat-o cu o

altă persoană.

Curtea de Apel București, secția a

II–a penală, prin decizia penală nr. 29/ A din 23 ianuarie 2003 a respins

apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței primei instanțe

considerând neîntemeiată critica formulată, privind individualizarea pedepselor

aplicate.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs inculpații G.R.A. și R.A.

În recursul lui, inculpatul G.R.A. a

reiterat motivul de apel, respectiv a solicitat reducerea pedepsei considerată

prea severă, iar inculpatul R.A. a susținut că nu este vinovat de săvârșirea

tâlhăriei și că hotărârea de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt,

și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă.

Recursurile inculpaților sunt

nefondate.

Din examinarea hotărârii atacate și

a lucrărilor dosarului în raport de criticile formulate se constată, că starea

de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în mod corect.

Susținerea inculpatului R.A., că nu

a tâlhărit pe partea vătămată, a fost în mod justificat înlăturată, rezultând

din probe că acesta a participat, nemijlocit la deposedarea prin violență a

acesteia de bunurile personale, pe care le-au abandonat, la vederea echipajului

de poliție.

Așa fiind, soluția de condamnare

confirmată de instanța de control judiciar este concordantă cu probele de

vinovăție administrate și nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs

de inculpatul R.A.

Cât privește individualizarea

pedepselor și aceasta a fost făcută potrivit legii.

Astfel conform art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale

a Codului penal de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, potrivit art. 52

C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând la cauză aceste prevederi

legale, se reține că instanța a acordat importanța cuvenită gradului de pericol

social concret al infracțiunii împrejurării comiterii faptei cât și persoanei

inculpaților, care nu au avut o poziție sinceră pe parcursul procesului penal,

inculpatul R.A. fiind recidivist.

Ca atare pedepsele de 8 ani

închisoare și respectiv 6 ani închisoare aplicate inculpaților sunt just

individualizate și corespund și scopului ei astfel cum este prevăzut de art. 52

C. pen.

Întrucât criticile formulate în

recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea dosarului nu se constată existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același Cod, urmează a respinge

recursurile, ca nefondate cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare

către stat.

Se va deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul arestării preventive a acestora de la 4 noiembrie 2001 la 7

mai 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații G.R.A. și R.A., împotriva deciziei penale nr. 29/ A din

23 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Deduce din pedeapsă, perioada

arestării preventive a fiecărui inculpat de la 4 noiembrie 2001 la 7 mai 2003.

Obligă pe inculpați la plata sumei

de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte

300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2003.