ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 661/2003

HOTĂRÂRE
11.02.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 661/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 542 din 30

mai 2002, Tribunalul București , secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul B.F. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99,

art. 109, art. 74 și art. 76 C. pen.

În temeiul art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani, termen de

încercare stabilit în condițiile art. 110 C. pen.

În temeiul art. 110 C. pen., pe

durata termenului de încercare inculpatul a fost încredințat pentru

supraveghere părinților B.G. și B.M.

S-a pus în vedere părinților

îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui

și obligația de a înștiința instanța, de îndată, dacă minorul se sustrage de la

supravegherea ce se execută asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din

nou o faptă prevăzută de legea penală.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror

nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În baza art. 110 alin. (3) C. pen.,

s-a atras atenția asupra aplicării dispozițiilor art. 86

4

alin. (2)

În baza art. 88 C. pen., s-a

contopit durata reținerii și arestării preventive de la 11 iunie 2001, până la

11 iulie 2001.

În baza art. 191 alin. (1) C. pen.,

inculpatul B.F. a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând

onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu, urmează a se avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 10 iunie 2001, în

jurul orelor 23,oo, în timp ce partea vătămată N.O. se deplasa pe str. Dumbrava

Nouă a fost deposedată prin violență de un telefon mobil marca NOKIA 5110,

prevăzut cu o curea, pe care îl ținea în mână.

Persoana care însoțea pe partea

vătămată, numitul L.F. a pornit imediat în căutarea autorului faptei, fiind

urmat de lucrători din cadrul Secției 18 Poliție, care au fost sesizați cu

privire la săvârșirea infracțiunii.

La scurt timp, persoana care a

sustras telefonul mobil de la partea vătămată N.O. a fost prins în zona str.

Petre Ispirescu, fiind identificat în persoana inculpatului B.F. Asupra

acestuia a fost găsit telefonul ce a format obiectul sustragerii.

Inculpatul a recunoscut comiterea

faptei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București pe care a criticat-o

cu privire la greșita individualizare a pedepsei, sub aspectul modalității de

executare, greșita stabilire a duratei termenului de încercare, greșita

deducere a prevenției inculpatului și omisiunea instanței de a lua act că

partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 553 din 5 septembrie 2002, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat hotărârea

primei instanțe și rejudecând cauza, pe fond, a decis:

- suspendarea condiționată a

executării pedepsei aplicată inculpatului B.F., pe un termen de încercare de 4

ani;

- deducerea perioadei arestării

preventive de la 11 iunie 2001 până la 18 iulie 2001;

- constatarea că partea vătămată

N.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

S-a stabilit ca onorariul de avocat,

în sumă de 300.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului să se

plătească din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că „Analizând actele și probele din dosarul cauzei,

prin prisma criticilor formulate de parchet, Curtea reține ca fiind fondat

apelul acestuia, pentru următoarele considerente:

Instanța fondului a făcut o corectă

individualizare judiciară, sub aspectul condamnării inculpatului la o pedeapsă

de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, conform

art. 81 C. pen., însă a greșit că suspendarea de dispune pe o perioadă de 2

ani, în condițiile în care termenul de încercare se cumulează cu pedeapsa de

executat, astfel încât, nu poate fi cel de 2 ani stabilit de instanța fondului.

Sub acest aspect s-a arătat că prin

rejudecarea cauzei se va stabili un termen de încercare, în condițiile art. 81

și art. 110 C. pen., de 2 ani, urmând ca suspendarea condiționată a executării

pedepsei să fie pe o perioadă de 4 ani.

S-a arătat, de asemenea, că este

întemeiată și critica din apel cu privire la greșita deducere a prevenției

inculpatului care a fost arestat la data de 11 iunie 2001 și pus în libertate

la data de 18 iulie 2001, conform biletului de liberare al D.G.P. urmând a se

dispune în consecință.

Cu privire la critica privind

omisiunea instanței de a se pronunța asupra laturii civile a cauzei, instanța

de apel a arătat că este corectă, astfel, că urmează a se constata că partea

vătămată și-a recuperat bunul sustras și nu a formulat pretenții civile în

cauză.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pe

care a criticat-o cu privire la greșita individualizare a pedepsei, atât în ce

privește reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante care nu

se justifică, cât și al modalității de executare a pedepsei, în cauză

impunându-se executarea acesteia prin privare de libertate având în vedere

pericolul social al faptei, cât și frecvența cu care se săvârșesc fapte de

natura celor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat.

S-a mai arătat că, la stabilirea

pedepsei era necesar să se țină seama și de persoana inculpatului în sensul că,

din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, rezultă că acesta prezenta

diagnosticul „tulburare de conduită de tip nesocializat”.

Recursul declarat de parchet este

nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel, cu corecturile

justificate aduse la judecata în apel, au reținut corect situația de fapt,

confirmată de probele existente la dosar, încadrând fapta în textele de lege

corespunzătoare pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată, atât

sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.

Astfel, reținerea de către instanțe

în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante este corectă având în vedere

faptul că acesta este tânăr, în continuarea studiilor, nu a mai încălcat legea

penală, având până la data săvârșirii faptei o conduită bună și a recunoscut

fapta, pe care a regretat-o.

Și modalitatea de executare a

pedepsei se constată că a fost bine aleasă de către instanțe, și că suspendarea

condiționată a executării pedepsei cu stabilirea unor obiective precise legate

de supravegherea și îndrumarea inculpatului sunt în măsură să ducă la concluzia

că acesta poate fi reeducat și fără a se dispune privarea sa de libertate.

De altfel, în cazul în care

inculpatul nu va respecta obligațiile rezultate din suspendarea condiționată a

executării pedepsei va suporta consecințele ce derivă din aceasta, între care

revocarea acestei modalității de executare și executarea pedepsei prin privare

de libertate.

În consecință pentru considerentele

arătate urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București este nefondat și a fi respins ca atare ,în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Având în vedere că în cauză nu se

poate reține existența unei culpe procesuale, cheltuielile judiciare urmează a

fi suportate de stat, iar onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a

inculpatului să se plătească din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei

penale nr. 553 din 5 septembrie 2002, a Curții de Apel București, secția I

penală, privind pe inculpatul B.F.

Onorariul în sumă de 300.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7025/2005
. 76 lit. b) C. pen., inculpatul C.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii din 15 iuni
ÎCCJ 2004-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6309/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 188 din 19 mai 2004 a Tribunalului Vrancea, prin completarea încadrării juridice și cu dispozițiile art. 211 alin. (1) C. pen., au fost
ÎCCJ 2003-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1010/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 670 din 2 iulie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpații: - M.S.A. la 4 ani închisoare pentru infra
ÎCCJ 2003-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2369/2003
Deliberând asupra recursului de față constată: Prin sentința penală nr. 1039 din 8 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, au fost condamnați următorii inculpați: 1. I.V. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru
ÎCCJ 2005-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 553/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 70 din 4 februarie 2004, Tribunalul Galați i-a condamnat pe inculpații minori C.A.I. și F.G., la pedepse de câte 2 ani și 6 luni închiso
Sursă