ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7025/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 16 din 4 aprilie 2005, Tribunalul pentru minori și familie a condamnat pe inculpatul N.V., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare, reținând propria sa contribuție în deposedarea părții vătămate F.D. de bunurile neconsumptibile avute asupra sa, mai precis în derularea succesivă a celor două acțiuni, furtul și violența exercitate cu puțin înainte și în timpul operării acestuia. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea condiționată a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului N.V.

prin sentința penală nr. 198/2002 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă prin neapelare și în consecință s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, care nu s-a contopit cu pedeapsa stabilită mai sus, în final inculpatul N.V. urmând să execute pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii din 15 iunie 2004 și a arestării preventive începând cu 16 iunie 2004, la zi. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul C.A. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii din 15 iunie 2004 și al arestării preventive din 16 iunie 2004 la 4 octombrie 2004. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., art. 99 și urm. C. pen., inculpatul minor C.I. a fost condamnat, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. S-a constatat că inculpatul minor a fost reținut în data de 15 iunie 2004 și arestat preventiv în perioada 16 iunie 2004 – 3 septembrie 2004. În baza art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.I.

pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei închisorii: 2 ani și 6 luni, la care s-a adăugat un interval de timp de un an, în total 3 ani și 6 luni. În baza art. 110 1 C. pen., pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, inculpatul C.I. trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la art. 86 3 lit. a), b), c) și d) C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului C.I. asupra dispozițiilor art. 83, 86 4 , 110 1 alin. (2) C. pen. S-a pus în vedere S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Brașov, prevederile art. 103 alin. (2) C. pen. S-a constatat că, partea vătămată F.D., nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul N.V. a fost obligat la plata sumei de 4.800.000 lei către stat, cheltuieli judiciare, iar inculpații C.A.

și C.I. la plata sumei de 4.000.000 lei fiecare către stat, cu același titlu. La pronunțarea acestei soluții a avut în vedere conduita inculpaților care, într-un loc accesibil publicului în acel interval de timp, profitând de ambianța generală creată de timpul nopții, s-au reunit la locul faptei, respectiv în incinta unul local din municipiul Brașov, unde prin consens, în scopul obținerii aceleiași finalități (însușirea ilicită a unor bunuri), pe fondul consumului de alcool au deposedat-o prin folosirea violenței pe partea vătămată de un lanț de aur și un telefon mobil. Apropiindu-se de aceasta, inculpații au imobilizat-o, punând-o în neputință de a se apăra, provocându-i leziuni corporale a căror vindecare posttraumatică a necesitat un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.

Prin urmare, inculpații și-au desfășurat în mod concordant activitățile, fiind coautori la infracțiunea de tâlhărie, respectiv deposedarea prin violență a părții vătămate, acționând datorită acestei pluralități ocazionale cu mai multă îndrăzneală și siguranță. Aducerea părții vătămate în împrejurarea de a nu putea folosi posibilitatea de apărare din cauza activității inculpaților de imobilizare, constrângerea anterioară și concomitentă acțiunii de luare, rezultatul produs, inexistența unei cauze exoneratoare de răspundere penală, vârsta inculpaților (un participant fiind minor) antrenează în opinia primei instanțe incidența dispozițiilor legale sus-menționate. Dacă la stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită de inculpații majori (N.V.

și C.A.), s-au avut în vedere coordonatele expuse în art. 72 C. pen., la pericolul social concret al faptei comise, modalitățile normative agravante întâlnite în speță, maniera de operare, incidența prevederilor art. 83 C. pen., relativ la inculpatul N.V., lipsa unor antecedente penale relativ la coinculpatul major la alegerea sancțiunii pentru inculpatul minor (C.I.) s-a ținut seama de cerința instituită în art. 100 C. pen., luându-se în calcul concluziile înserate în referatul de evaluare, ineficacitatea unei ipotetice măsuri educative datorită apropierii acestuia de vârsta majoratului. Dat fiind și limitele speciale de pedeapsă aferente infracțiunii comise, aspectul că inculpatului N.V.

îi este opozabilă o condamnare anterioară pentru o infracțiune similară, împrejurarea că stilul de viață al minorului nu oferă oportunități pentru comiterea de noi infracțiuni, el prezentând perspective crescute de reintegrare în societate în condițiile în care va dovedi mai multă atenție în selecția anturajului, prima instanță a aplicat următoarele pedepse: 7 ani închisoare inculpatului N.V., 5 ani închisoare inculpatului C.A. și 2 ani și 6 luni închisoare coinculpatului minor. Relativ la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpaților majori a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen., alegând în privința minorului, suspendarea condiționată, fixând pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni atât măsuri de supraveghere operante după împlinirea vârstei majoratului, cât și obligația de a presta până la împlinirea vârstei respective a unei activități neremunerate într-o instituție de interes public.

Împotriva acestei soluții au promovat apel, inculpata solicitând fie achitarea lor în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fie schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de lovire și alte violențe. Instanța de apel a considerat că la fond s-a reținut în mod corect că inculpații și-au desfășurat în mod concordant activitățile materiale prin care s-a realizat infracțiunea, că pedepsele principale aplicate se coroborează atât cu periculozitatea inculpaților, cu șansele de reeducare pe care aceștia le prezintă, omițându-se însă a se corela pedepsele accesorii cu dispozițiile H.C.E.D.O. În consecință, a admis apelurile declarate de inculpații N.V.

și C.A. împotriva sentinței penale nr. 16/2005 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul menținerii pedepselor accesorii aplicate celor doi inculpați și, rejudecând, a înlăturat din cuprinsul pedepselor accesorii relative la inculpații N.V. și C.A., dispozițiile art. 64 lit. d) C. pen., a respins apelul declarat de inculpatul C.I., a adăugat duratei arestării preventive a inculpatului N.V., timpul scurs, începând cu data de 4 aprilie 2005 la zi, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului N.V. În cauză a declarat recurs inculpatul N.V. care, prin apărător a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., susținând că așa după cum rezultă din probele dosarului, acesta nu a comis faptele pentru care a fost condamnat. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei. Recursul nu este fondat. Din analiza întregului material probator se reține că inculpatul N.V. a contribuit efectiv la deposedarea prin violență a părții vătămate de unele bunuri mobile avute asupra sa, „trântind-o pe jos, rupându-i hainele și lanțul de aur de la gât, sustrăgându-i dintr-un buzunar telefonul mobil”. În acest sens se au în vedere depozițiile martorilor oculari (R.M.M., A.I., R.D.) înscrisul medico-legal, pluralitatea inculpaților, finalizarea activității principale, aducerea prin violență a părții vătămate în situația de a nu mai întreprinde nimic în vederea apărării bunurilor.

Se mai are în vedere aprecierea instanței de apel cu privire la referatul de evaluare care a constatat că inculpatul N.V. are perspective scăzute de reintegrare în societate, că a acționat fără a conștientiza consecințele în plan penal al faptelor sale, trecând cu ușurință la actul infracțional și chiar perseverând în acest sens. Ca atare, instanțele au făcut o apreciere corespunzătoare a probatoriilor în sensul că inculpatul a comis fapta de tâlhărie, motiv pentru care, Curtea, în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul N.V. De asemenea, nu se poate admite nici cererea formulată în subsidiar, de reducere a pedepsei aplicate pentru că instanțele au avut în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., pe care le-au aplicat în mod corect la individualizarea pedepsei.

Referitor la solicitarea d-nei avocat L.L. în sensul că deși inculpatul C.A. nu a declarat recurs, instanța să analizeze și situația acestuia în sensul reducerii pedepsei, aceasta nu poate fi primită. Având în vedere efectul devolutiv al recursului, respectiv, instanța judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat [(art. 386 6 alin. (1) C. proc. pen.)], se constată că în cauză inculpatul C.A. nu a declarat recurs. Chiar dacă prin efectul extensiv al recursului instanța de recurs ar examina cauza prin extindere, cu privire la părțile care nu au declarat recurs sau la care aceasta nu se referă (art. 385 7 C. proc. pen.) se constată că în cazul în speță, instanța de apel nu a schimbat soluția cu privire la ceilalți inculpați (cuantumul pedepsei), deci nu există o situație discordantă a inculpatului N.V.

față de ceilalți participanți. Pe de altă parte, pedeapsa aplicată acestui inculpat corespunde criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzută de art. 72 C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 42/ Ap din 28 octombrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția pentru minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 15 iunie 2004, la 13 decembrie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2005.