ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4771/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 14 martie 2003, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice date faptelor săvârșite de inculpații L.I., S.M. și G.N. A fost condamnat inculpatul L.I., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, iar pentru fapta incriminată prin art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare, reținând propria sa contribuție în deposedarea părților vătămate de bunuri consumptibile și neconsumptibile, mai precis în derularea succesivă a celor două acțiuni, furtul și violența exercitată pentru a obține și păstra respectivele bunuri.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite mai sus, aplicând în final inculpatului pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, scăzând din durata acesteia timpul reținut din data de 27 octombrie 2004 și al arestării preventive, începând cu data de 2 noiembrie 2004 la zi. Prin aceeași sentință, în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M.

la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicându-i și pentru fapta incriminată prin art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare, în final având de executat 7 ani închisoare, reținând că și acesta printr-un consens neechivoc, în scopul obținerii aceleiași finalități (însușirea ilicită a unor bunuri) a lucrat cu aceeași formă de vinovăție (intenție directă), implicându-se nemijlocit în procesul cauzării directe a rezultatului ilicit. Tot prin aceeași sentință, în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat și inculpatul G.N.

la pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicându-i și pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsa de 8 ani închisoare, fixând în final în sarcina acestuia pedeapsa de 8 ani închisoare. Funcție de prevederile art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată privind restul de pedeapsă de 429 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 15/2003 a Judecătoriei Rupea, contopind pedeapsa rezultată actuală cu respectivul rest, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an închisoare, spor menit a stopa această perseverență infracțională, fiind derivat din starea de recidivă ce vădește o accentuată descompunere morală.

A dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive începând cu data de 27 octombrie 2004 la zi. A constatat că părțile vătămate B.Șt. și S.M. nu s-au prevalat de prerogativa conferită prin dispozițiile art. 15 C. proc. pen. A făcut în final aplicațiunea prevederilor art. 191 C. proc. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpații și-au desfășurat în mod concordant activitățile, fiind coautori la două infracțiuni, comise în detrimentul a două părți vătămate, reunindu-se de fiecare dată la locul faptei, acționând datorită acestui aspect cu mai mult îndrăzneală și siguranță. Astfel, în data de 25 octombrie 2004, după un consum prealabil de băuturi alcoolice au pătruns în gospodăria părții vătămate B.Șt., de unde și-au însușit mai multe bunuri, părăsind apoi locul pentru a se deplasa la locuința părții vătămate S.M., despre care știau că este spitalizată.

În momentul pătrunderii în casă, inculpații au constatat că partea vătămată se afla în pat, imobilizată din cauza bolii, context în care G.N. a lovit-o ușor peste gură, împiedicând-o astfel să mai strige numele unor vecini, astupându-i gura pentru ca aceasta să nu mai poată vorbi, timp în care ceilalți doi inculpați au intrat în pivniță de unde și-au însușit mai multe bunuri. Starea de fapt reținută, precum și vinovăția inculpaților la săvârșirea faptei sub forma intenției directe au fost dovedite atât cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât și cele administrate în cursul cercetării judecătorești (declarațiile părților vătămate, depozițiile de martori, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice aferente).

Aducerea părții vătămate în împrejurarea de a nu putea folosi posibilităților de apărare din cauza activității inculpaților de imobilizare, violența anterioară și concomitentă acțiunii de luare, rezultatul produs în ambele situații examinate, inexistența unei cauze exoneratoare de răspunderea penală, vârsta inculpaților a antrenat în opinia primei instanțe incidența dispozițiilor legale mai sus menționate.

Dacă la stabilirea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite de inculpații majori s-au avut în vedere coordonatele expuse în art. 72 C. pen., relative la pericolul social concret al faptei comise, maniera de operare, modalitatea normativă agravantă întâlnită în speță, starea de recidivă opozabilă unuia dintre ei, la alegerea sancțiunii pentru inculpatul minor s-a ținut seama de cerința instituită prin art. 100 C. pen., luându-se în calcul concluziile inserate în referatul de evaluare, ineficacitatea unei ipotetice măsuri educative datorită apropierii acestuia de vârsta majoratului. Date fiind și limitele speciale de pedeapsă aferente infracțiunilor comise, aspectul că detenția unui minor nu poate fi decât o măsură extremă și cât mai scurtă posibil, prima instanță a aplicat inculpatului minor o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, iar celor doi majori, 7 ani (în cazul inculpatului Subțirel), respectiv 9 ani închisoare (relativ la coinculpatul G.N.).

Împotriva acestei soluții inculpații au promovat apel, ridicând problema redozării pedepselor aplicate, prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante. Prin decizia penală nr. 19/ MF/Ap din 13 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 152/P/Ap/MF/2005, au fost admise apelurile declarate de inculpații L.I., S.M. și G.N. împotriva sentinței penale nr. 7 din 14 martie 2005 a Tribunalului pentru Minori și familie Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul aplicării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen. și rejudecând în această limită a înlăturat aplicarea față de inculpați a dispozițiilor art. 64 lit. d) C. pen. S-a scăzut în privința apelanților inculpați timpul arestării preventive începând cu data de 14 martie 2005 la zi.

S-a menținut, în continuare, arestarea preventivă a inculpaților apelanți L.I., S.M. și G.N. Au fost menținute celelalte dispoziții. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații apelanți, în sumă de câte 600.000 lei pentru fiecare inculpat s-au avansat din fondurile Ministerului de Justiție, incluzându-se în cheltuielile judiciare.

Pentru a decide astfel, curtea raportând soluția atacată la întreg complexul materialului probator a reținut că inculpații, acționând împreună în scopul anihilării posibilităților de apărare ale posesorului împotriva activității lor infracționale, au contribuit efectiv, cu ajutorul forței proprii, la deposedarea părților vătămate de unele bunuri mobile, derulând două acțiuni de luare în lipsa unor titulari ce să le confere legitimitate, una din ele fiind dublată și de alta adiacentă, agravată de întrebuințarea de violențe, prin violență înțelegându-se orice formă de presiune fizică sau morală chiar dacă ea nu s-ar încadra în art. 180 sau art. 181 C. pen.

Pluralitatea inculpaților, vârsta înaintată a părții vătămate S.M., aptitudinea violenței exercitată de inculpați de a-i înfrânge rezistența aceasta nemaiputând alarma vecinii, aducerea ei, datorită și imobilizării în care se afla, în situația de a nu mai putea întreprinde nimic în vederea apărării bunurilor, aspectul că declarațiile inculpaților sunt divizibile, instanța potrivit art. 69 C. proc. pen., reținând numai ceea ce s-a coroborat cu alte probe au întărit convingerea curții de apel referitor la corecta încadrare juridică reținută la fond, la aplicarea corespunzătoare a normelor în materie.

Cât privește pedepsele aplicate la fond, curtea de apel a apreciat că întinderea lor răspunde întru-totul exigențelor legii penale, fiind adecvate atât în raport cu pericolul social concret al faptelor săvârșire, cât și cu periculozitatea inculpaților, cu gradul lor de moralitate și șansa de reeducare pe care o prezintă, fiind de natură a le influența modificarea comportamentului într-un sens pozitiv, a stopa perseverența infracțională instalată deja în privința inculpatului G.N. și a preveni instalarea ei referitor la ceilalți coinculpați. Funcție de Hotărârea C.E.D.O.

din 28 septembrie 2004 prin care s-a statuat că drepturile părintești nu trebuie interzise automat prin condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, ceea ce trebuind să primeze fiind interesele copilului și cum infracțiunile în discuție nu sunt de natură să-i decadă pe inculpați din drepturile părintești, curtea de apel a admis apelurile deduse judecății și desființând sentința atacată sub acest aspect, a înlăturat, referitor la toți inculpații, din conținutul pedepsei accesorii, drepturile părintești, menținând celelalte dispoziții, făcându-se mențiuni referitoare la temeiurile legale al deducerii arestului preventiv și la cheltuielile judiciare. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul G.N., arătând în scris că la organele de poliție a recunoscut fapta, dar nu pe aceea de tâlhărie, ci de furt, deoarece nu a lovit partea vătămată, au amenințat-o, i-au sustras doar din beci 10 kg vin, o sticlă cu ulei, o sticlă cu sirop.

Au fost văzuți de partea vătămată care stătea în pat, dar, S.M. s-a dus la un dulap, L.I. s-a dus la masă, iar el la ușă, când partea vătămată i-a întrebat cine sunt și pe unde au intrat, iar el a întrebat-o dacă are vin de vânzare, aceasta afirmând că are, dar nu le poate da decât mâine pentru să se simte rău, atunci S.M. i-a spus părții vătămate să nu-i fie frică că nu-i fac nimic, mângâind-o cu palma pe față, l-a chemat pe L.I. la ușă, spunându-i să iasă afară. Ulterior au ieșit, iar L.I. a intrat în beci, după care l-au urmat și ei, iar la ieșirea lor din beci, partea vătămată a încercat să țipe după ajutor, din camera unde se afla, iar ei erau plecați, când a ajuns în curte lângă o șură era deja cineva la poartă și a spus că poarta era închisă, iar ei au sărit un gard prin spatele curții părăsind curtea părții vătămate, solicitând schimbarea încadrării juridice și reducerea pedepsei.

Apărătoarea inculpatului, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt, susținând că inculpatul nu a folosit violența în săvârșirea faptei, cazul de casare invocat fiind art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. În subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Examinând recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului G.N. în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului G.N. care împreună cu coinculpații S.M. și L.I. în data de 25 octombrie 2004, pe timp de noapte și prin efracție au pătruns în gospodăriile părților vătămate B.Șt.

și S.M., aceasta din urmă având vârsta de 78 de ani, suferindă, imobilizată la pat, asupra căreia au fost folosite violențe de către inculpatul S.M., de a sustrage mai multe bunuri și alimente au întrunit atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Din probele administrate ce au fost corect coroborate, respectiv declarațiile părților vătămate B.Șt. și S.M.

în care partea vătămată a descris împrejurările în care a fost deposedată prin violență de bunuri, unul din inculpați astupându-i gura, iar când a strigat după ajutor a lovit-o cu palma peste umăr, unul din inculpați stând lângă ea, iar celălalt probabil în hol cu declarațiile inculpatului G.N., în care descrie modalitatea de săvârșire a celor două infracțiuni, în cazul celei de-a doua fapte arătând că toți trei au pătruns în casă, S.M. aplicându-i părții vătămate o palmă pentru a tăcea, coinculpații au căutat prin casă, apoi toți trei au sustras vin, cu declarațiile coinculpaților L.I. și S.M., declarațiile martorilor A.M.; D.G.; R.E.; F.E.

în care au relatat împrejurările pe care le-au cunoscut, declarațiile martorilor pe circumstanțiere, cu procesele-verbale de consemnare a denunțului oral privind sustragerea bunurilor din locuința părții vătămate B.Șt., de cercetare la fața locului la locuința părții vătămate B.Șt., fixat prin fotografii judiciare; de consemnare a denunțului oral privind tâlhăria comisă asupra părții vătămate S.M.; de cercetare la fața locului la locuința părții vătămate S.M., fixat prin fotografii judiciare, cu actele medicale privind pe partea vătămată S.M.; procesul-verbal de conducere în teren a organelor de poliție de către inculpații G.N. și S.M.; procesul-verbal de recunoaștere din planșa fotografică a inculpaților de către partea vătămată S.M.

procesul-verbal de predare-primire bunuri, alte înscrisuri, a fost relevată contribuția inculpatului G.N. la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, modalitatea concretă de săvârșire a acestora și vinovăția, având reprezentarea urmărilor faptelor pe care le-a comis, urmărind și acceptând producerea rezultatelor acestora. Înalta Curte nu poate reține critica inculpatului G.N. cu privire la greșita încadrare juridică a infracțiunii de tâlhărie, având drept consecință schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt, deoarece probele administrate au evidențiat modalitatea concretă de săvârșire a celei de-a doua infracțiuni de către inculpatul G.N., în sensul participării alături de ceilalți coinculpați la deposedarea prin violență de bunurile menționate aparținând părții vătămate S.M., hotărârea infracțională fiind pusă în executare în condițiile corect reținute de instanțe, nefiind incident cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen. De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica privind greșita individualizare a pedepsei aplicate, impunându-se reducerea acesteia, deoarece a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social în concret diferențiat al faptelor comise, agravat de circumstanțele reale ale comiterii lor, respectiv pe timpul nopții, prin efracție, cu mai multe persoane, din care una este minoră, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are nici o ocupație, avea 24 de ani, este recidivist, față de condamnările anterioare, conform fișei de cazier, dovedind perseverență infracțională, a avut o atitudine relativ sinceră cu privire la săvârșirea celei de-a doua infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că prin cuantumurile diferențiate ale celor două pedepse aplicate, respectiv orientat către minim pentru infracțiunea de furt și către medie pentru infracțiunea de tâlhărie, urmând să execute pedeapsa rezultantă conform art. 34 lit. b) C. pen., care a fost sporită în mod corect cu un, în final inculpatul G.N., urmând să execute 9 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, s-a considerat just că numai aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă. Astfel, instanța de apel a evaluat în mod plural toate criteriile specifice individualizării pedepsei, avându-se în vedere atât gravitatea faptelor, dar și profilul personalității inculpatului G.N., nefiind aplicabil cazul de casare stipulat la art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În raport cu cele menționate, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel că apărările formulate de recurent nu pot fi reținute. Înalta Curte, examinând hotărârea pronunțată de prima instanță de control judiciar, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 19/ MF/Ap din 13 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 27 octombrie 2004 la 24 august 2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga recurentul inculpat să plătească cheltuieli judiciare, statului, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 19/ MF/Ap din 13 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 27 octombrie 2004 la 24 august 2005. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 august 2005.