ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4771/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4771/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7 din 14

martie 2003, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, au fost

respinse cererile de schimbare a încadrării juridice date faptelor săvârșite de

inculpații L.I., S.M. și G.N.

A fost condamnat inculpatul L.I.,

pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin.

(1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., la

pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, iar pentru fapta incriminată prin art. 211

alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art.

99 și următoarele C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare, reținând propria sa

contribuție în deposedarea părților vătămate de bunuri consumptibile și

neconsumptibile, mai precis în derularea succesivă a celor două acțiuni, furtul

și violența exercitată pentru a obține și păstra respectivele bunuri.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite mai sus, aplicând în final

inculpatului pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, scăzând din durata acesteia

timpul reținut din data de 27 octombrie 2004 și al arestării preventive,

începând cu data de 2 noiembrie 2004 la zi.

Prin aceeași sentință, în baza art. 208

alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75

lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M. la pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicându-i și pentru fapta incriminată prin art. 211 alin. (2) lit.

b) alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C.

pen., pedeapsa de 7 ani închisoare, în final având de executat 7 ani

închisoare, reținând că și acesta printr-un consens neechivoc, în scopul

obținerii aceleiași finalități (însușirea ilicită a unor bunuri) a lucrat cu

aceeași formă de vinovăție (intenție directă), implicându-se nemijlocit în

procesul cauzării directe a rezultatului ilicit.

Tot prin aceeași sentință, în baza art.

208 alin. (1) și art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat și inculpatul G.N. la

pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicându-i și pentru infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., pedeapsa de 8 ani

închisoare, fixând în final în sarcina acestuia pedeapsa de 8 ani închisoare.

Funcție de prevederile art. 61 C.

pen., a revocat liberarea condiționată privind restul de pedeapsă de 429 zile

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 15/2003

a Judecătoriei Rupea, contopind pedeapsa rezultată actuală cu respectivul rest,

aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care a

sporit-o cu un an închisoare, spor menit a stopa această perseverență

infracțională, fiind derivat din starea de recidivă ce vădește o accentuată

descompunere morală.

A dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și a arestării preventive începând cu data de 27 octombrie 2004 la

zi.

A constatat că părțile vătămate B.Șt.

și S.M. nu s-au prevalat de prerogativa conferită prin dispozițiile art. 15 C.

proc. pen.

A făcut în final aplicațiunea

prevederilor art. 191 C. proc. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că inculpații și-au desfășurat în mod concordant

activitățile, fiind coautori la două infracțiuni, comise în detrimentul a două

părți vătămate, reunindu-se de fiecare dată la locul faptei, acționând datorită

acestui aspect cu mai mult îndrăzneală și siguranță.

Astfel, în data de 25 octombrie

2004, după un consum prealabil de băuturi alcoolice au pătruns în gospodăria

părții vătămate B.Șt., de unde și-au însușit mai multe bunuri, părăsind apoi

locul pentru a se deplasa la locuința părții vătămate S.M., despre care știau

că este spitalizată. În momentul pătrunderii în casă, inculpații au constatat

că partea vătămată se afla în pat, imobilizată din cauza bolii, context în care

G.N. a lovit-o ușor peste gură, împiedicând-o astfel să mai strige numele unor

vecini, astupându-i gura pentru ca aceasta să nu mai poată vorbi, timp în care

ceilalți doi inculpați au intrat în pivniță de unde și-au însușit mai multe

bunuri.

Starea de fapt reținută, precum și

vinovăția inculpaților la săvârșirea faptei sub forma intenției directe au fost

dovedite atât cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale,

cât și cele administrate în cursul cercetării judecătorești (declarațiile

părților vătămate, depozițiile de martori, procesul-verbal de cercetare la fața

locului, planșele fotografice aferente).

Aducerea părții vătămate în

împrejurarea de a nu putea folosi posibilităților de apărare din cauza

activității inculpaților de imobilizare, violența anterioară și concomitentă

acțiunii de luare, rezultatul produs în ambele situații examinate, inexistența

unei cauze exoneratoare de răspunderea penală, vârsta inculpaților a antrenat

în opinia primei instanțe incidența dispozițiilor legale mai sus menționate.

Dacă la stabilirea pedepselor pentru

infracțiunile săvârșite de inculpații majori s-au avut în vedere coordonatele

expuse în art. 72 C. pen., relative la pericolul social concret al faptei

comise, maniera de operare, modalitatea normativă agravantă întâlnită în speță,

starea de recidivă opozabilă unuia dintre ei, la alegerea sancțiunii pentru

inculpatul minor s-a ținut seama de cerința instituită prin art. 100 C. pen.,

luându-se în calcul concluziile inserate în referatul de evaluare,

ineficacitatea unei ipotetice măsuri educative datorită apropierii acestuia de

vârsta majoratului.

Date fiind și limitele speciale de

pedeapsă aferente infracțiunilor comise, aspectul că detenția unui minor nu poate

fi decât o măsură extremă și cât mai scurtă posibil, prima instanță a aplicat

inculpatului minor o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare, iar

celor doi majori, 7 ani (în cazul inculpatului Subțirel), respectiv 9 ani

închisoare (relativ la coinculpatul G.N.).

Împotriva acestei soluții inculpații

au promovat apel, ridicând problema redozării pedepselor aplicate, prin

acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante.

Prin decizia penală nr. 19/ MF/Ap

din 13 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 152/P/Ap/MF/2005,

au fost admise apelurile declarate de inculpații L.I., S.M. și G.N. împotriva

sentinței penale nr. 7 din 14 martie 2005 a Tribunalului pentru Minori și

familie Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul aplicării pedepsei

accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) C. pen. și rejudecând în această limită

a înlăturat aplicarea față de inculpați a dispozițiilor art. 64 lit. d) C. pen.

S-a scăzut în privința apelanților

inculpați timpul arestării preventive începând cu data de 14 martie 2005 la zi.

S-a menținut, în continuare,

arestarea preventivă a inculpaților apelanți L.I., S.M. și G.N.

Au fost menținute celelalte

dispoziții.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnați

din oficiu pentru inculpații apelanți, în sumă de câte 600.000 lei pentru

fiecare inculpat s-au avansat din fondurile Ministerului de Justiție,

incluzându-se în cheltuielile judiciare.

Pentru a decide astfel, curtea

raportând soluția atacată la întreg complexul materialului probator a reținut

că inculpații, acționând împreună în scopul anihilării posibilităților de

apărare ale posesorului împotriva activității lor infracționale, au contribuit

efectiv, cu ajutorul forței proprii, la deposedarea părților vătămate de unele

bunuri mobile, derulând două acțiuni de luare în lipsa unor titulari ce să le

confere legitimitate, una din ele fiind dublată și de alta adiacentă, agravată

de întrebuințarea de violențe, prin violență înțelegându-se orice formă de

presiune fizică sau morală chiar dacă ea nu s-ar încadra în art. 180 sau art. 181

C. pen.

Pluralitatea inculpaților, vârsta

înaintată a părții vătămate S.M., aptitudinea violenței exercitată de inculpați

de a-i înfrânge rezistența aceasta nemaiputând alarma vecinii, aducerea ei,

datorită și imobilizării în care se afla, în situația de a nu mai putea

întreprinde nimic în vederea apărării bunurilor, aspectul că declarațiile

inculpaților sunt divizibile, instanța potrivit art. 69 C. proc. pen., reținând

numai ceea ce s-a coroborat cu alte probe au întărit convingerea curții de apel

referitor la corecta încadrare juridică reținută la fond, la aplicarea

corespunzătoare a normelor în materie.

Cât privește pedepsele aplicate la

fond, curtea de apel a apreciat că întinderea lor răspunde întru-totul

exigențelor legii penale, fiind adecvate atât în raport cu pericolul social

concret al faptelor săvârșire, cât și cu periculozitatea inculpaților, cu

gradul lor de moralitate și șansa de reeducare pe care o prezintă, fiind de

natură a le influența modificarea comportamentului într-un sens pozitiv, a

stopa perseverența infracțională instalată deja în privința inculpatului G.N. și

a preveni instalarea ei referitor la ceilalți coinculpați.

Funcție de Hotărârea C.E.D.O. din 28

septembrie 2004 prin care s-a statuat că drepturile părintești nu trebuie

interzise automat prin condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, ceea

ce trebuind să primeze fiind interesele copilului și cum infracțiunile în

discuție nu sunt de natură să-i decadă pe inculpați din drepturile părintești,

curtea de apel a admis apelurile deduse judecății și desființând sentința

atacată sub acest aspect, a înlăturat, referitor la toți inculpații, din

conținutul pedepsei accesorii, drepturile părintești, menținând celelalte

dispoziții, făcându-se mențiuni referitoare la temeiurile legale al deducerii

arestului preventiv și la cheltuielile judiciare.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul G.N., arătând în scris că la

organele de poliție a recunoscut fapta, dar nu pe aceea de tâlhărie, ci de

furt, deoarece nu a lovit partea vătămată, au amenințat-o, i-au sustras doar

din beci 10 kg vin, o sticlă cu ulei, o sticlă cu sirop. Au fost văzuți de

partea vătămată care stătea în pat, dar, S.M. s-a dus la un dulap, L.I. s-a dus

la masă, iar el la ușă, când partea vătămată i-a întrebat cine sunt și pe unde

au intrat, iar el a întrebat-o dacă are vin de vânzare, aceasta afirmând că

are, dar nu le poate da decât mâine pentru să se simte rău, atunci S.M. i-a

spus părții vătămate să nu-i fie frică că nu-i fac nimic, mângâind-o cu palma

pe față, l-a chemat pe L.I. la ușă, spunându-i să iasă afară. Ulterior au

ieșit, iar L.I. a intrat în beci, după care l-au urmat și ei, iar la ieșirea

lor din beci, partea vătămată a încercat să țipe după ajutor, din camera unde

se afla, iar ei erau plecați, când a ajuns în curte lângă o șură era deja

cineva la poartă și a spus că poarta era închisă, iar ei au sărit un gard prin

spatele curții părăsind curtea părții vătămate, solicitând schimbarea

încadrării juridice și reducerea pedepsei.

Apărătoarea inculpatului, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat în principal, admiterea recursului,

casarea hotărârilor și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt,

susținând că inculpatul nu a folosit violența în săvârșirea faptei, cazul de

casare invocat fiind art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. În subsidiar,

în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat de

inculpatul G.N. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca

fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanța de apel

și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la vinovăția inculpatului G.N.

în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în

raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului G.N. care împreună

cu coinculpații S.M. și L.I. în data de 25 octombrie 2004, pe timp de noapte și

prin efracție au pătruns în gospodăriile părților vătămate B.Șt. și S.M.,

aceasta din urmă având vârsta de 78 de ani, suferindă, imobilizată la pat,

asupra căreia au fost folosite violențe de către inculpatul S.M., de a sustrage

mai multe bunuri și alimente au întrunit atât obiectiv, cât și subiectiv

conținutul incriminator al infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) și art.

209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 211 alin. (2) lit. b) alin. (2

1

) lit.

a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Din probele administrate ce au fost

corect coroborate, respectiv declarațiile părților vătămate B.Șt. și S.M. în

care partea vătămată a descris împrejurările în care a fost deposedată prin

violență de bunuri, unul din inculpați astupându-i gura, iar când a strigat

după ajutor a lovit-o cu palma peste umăr, unul din inculpați stând lângă ea,

iar celălalt probabil în hol cu declarațiile inculpatului G.N., în care descrie

modalitatea de săvârșire a celor două infracțiuni, în cazul celei de-a doua

fapte arătând că toți trei au pătruns în casă, S.M. aplicându-i părții vătămate

o palmă pentru a tăcea, coinculpații au căutat prin casă, apoi toți trei au

sustras vin, cu declarațiile coinculpaților L.I. și S.M., declarațiile

martorilor A.M.; D.G.; R.E.; F.E. în care au relatat împrejurările pe care

le-au cunoscut, declarațiile martorilor pe circumstanțiere, cu

procesele-verbale de consemnare a denunțului oral privind sustragerea bunurilor

din locuința părții vătămate B.Șt., de cercetare la fața locului la locuința

părții vătămate B.Șt., fixat prin fotografii judiciare; de consemnare a

denunțului oral privind tâlhăria comisă asupra părții vătămate S.M.; de

cercetare la fața locului la locuința părții vătămate S.M., fixat prin

fotografii judiciare, cu actele medicale privind pe partea vătămată S.M.;

procesul-verbal de conducere în teren a organelor de poliție de către

inculpații G.N. și S.M.; procesul-verbal de recunoaștere din planșa fotografică

a inculpaților de către partea vătămată S.M. procesul-verbal de predare-primire

bunuri, alte înscrisuri, a fost relevată contribuția inculpatului G.N. la

comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, modalitatea concretă de

săvârșire a acestora și vinovăția, având reprezentarea urmărilor faptelor pe

care le-a comis, urmărind și acceptând producerea rezultatelor acestora.

Înalta Curte nu poate reține critica

inculpatului G.N. cu privire la greșita încadrare juridică a infracțiunii de

tâlhărie, având drept consecință schimbarea încadrării juridice în infracțiunea

de furt, deoarece probele administrate au evidențiat modalitatea concretă de

săvârșire a celei de-a doua infracțiuni de către inculpatul G.N., în sensul

participării alături de ceilalți coinculpați la deposedarea prin violență de

bunurile menționate aparținând părții vătămate S.M., hotărârea infracțională

fiind pusă în executare în condițiile corect reținute de instanțe, nefiind

incident cazul de casare prevăzut la art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, nu poate fi avută în

vedere nici critica privind greșita individualizare a pedepsei aplicate,

impunându-se reducerea acesteia, deoarece a fost făcută o corectă adecvare

cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de

gradul de pericol social în concret diferențiat al faptelor comise, agravat de

circumstanțele reale ale comiterii lor, respectiv pe timpul nopții, prin

efracție, cu mai multe persoane, din care una este minoră, dar și de

circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are nici o ocupație, avea 24

de ani, este recidivist, față de condamnările anterioare, conform fișei de

cazier, dovedind perseverență infracțională, a avut o atitudine relativ sinceră

cu privire la săvârșirea celei de-a doua infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că prin

cuantumurile diferențiate ale celor două pedepse aplicate, respectiv orientat

către minim pentru infracțiunea de furt și către medie pentru infracțiunea de

tâlhărie, urmând să execute pedeapsa rezultantă conform art. 34 lit. b) C. pen.,

care a fost sporită în mod corect cu un, în final inculpatul G.N., urmând să

execute 9 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, s-a considerat

just că numai aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor

educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-i posibilitatea îndreptării

atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa

pozitivă.

Astfel, instanța de apel a evaluat

în mod plural toate criteriile specifice individualizării pedepsei, avându-se

în vedere atât gravitatea faptelor, dar și profilul personalității inculpatului

G.N., nefiind aplicabil cazul de casare stipulat la art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

În raport cu cele menționate,

decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel

că apărările formulate de recurent nu pot fi reținute.

Înalta Curte, examinând hotărârea

pronunțată de prima instanță de control judiciar, nu a constatat existența

vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr.

19/ MF/Ap din 13 iunie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 27 octombrie 2004 la 24 august

2005.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat să plătească cheltuieli

judiciare, statului, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 19/ MF/Ap din 13

iunie 2005 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 27 octombrie 2004 la 24 august

2005.

Obligă recurentul inculpat să

plătească suma de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24

august 2005.