ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1150/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate deduse judecății Pin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București reclamantul Clubul Sportiv R. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, Subcomisia de Aplicare a Legii Fondului Funciar și C.I. plângere împotriva hotărârii nr. 933 din 15 februarie 2008 a Comisiei Municipiului București pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, solicitând anularea acestei hotărâri, anularea hotărârii nr. 916 din 26 ianuarie 2006 a aceleiași comisii și anularea parțială a titlului de proprietate din 07 martie 2006, numai în ceea ce privește suprafața de 2.740,76 m.p.

La data de 04 noiembrie 2009 pârâta C.I. a invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 997/2004 și H.G. nr. 335/2005 prin care se dă în administrarea Clubului Sportiv R. terenul în litigiu. În susținerea excepției, pârâta a arătat că darea în administrarea Clubului R. București a unui teren în suprafață de 36.721 m.p. s-a făcut fără a se urma condițiile legale pentru a opera această transmitere, că nu există un drept de proprietate originar din care să derive dreptul subsecvent de administrare, nu există o identificare a dreptului invocat prin prisma măsurătorilor și stabilirii exacte a întinderii acestuia, majorarea câtimii proprietății administrate nu are nici o bază legală și nici nu este identificată ca locație și amplasament și nu există înscriere topocadastrală și nici cartea funciară.

Prin încheierea din data de 04 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2146/303/2008, Judecătoria Sectorului 5 București a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de către pârâta C.I., în baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 544/2004. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2146/303/2008. Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României, introdus în cauză în calitate de emitent al actelor administrative atacate, a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, arătând că actul contestat este emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și invocând, în acest sens, practica Înaltei Curți și jurisprudența Curții Europene de Justiție, iar pe fond a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Pârâtul Clubul Sportiv R. București a invocat, la rândul său, excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2646 din data de 01 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate dedusă judecății. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că prin H.G. nr. 997/2004 s-a dispus transmiterea fără plată a unor bunuri, prevăzute în anexă, din proprietatea privată a Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. SA în proprietatea privată a statului și în administrarea Clubului Sportiv R., iar prin H.G. nr. 335/2005, s-a dispus modificarea pct. 1 din anexa la H.G.

nr. 997/2004 privind transmiterea fără plată a unor bunuri din proprietatea privată a Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. SA în proprietatea privată a statului și în administrarea Clubului Sportiv R., corectându-se doar suprafața de teren menționată inițial. A apreciat prima instanță că acest act ulterior, cu caracter rectificativ, nu este o manifestare de voință în regim de putere publică nouă, în sensul că nu se dispune de dreptul de administrare pentru prima dată, ci menține aceeași decizie, rectificându-se doar suprafața. A mai reținut instanța fondului că aspectele de nelegalitate invocate de către pârâta C.I. vizează actul administrativ prin care, în regim de putere publică, Guvernul României a dispus trecerea din proprietatea privată a Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R.

SA în proprietatea privată a statului și în administrarea Clubului Sportiv R. a bunurilor din anexă, iar acest act administrativ este H.G. nr. 997/2004 și nu H.G. nr. 335/2005. Evocând dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și arătând că, potrivit principiul neretroactivității legilor, acest act normativ nu poate fi aplicat actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare, conform practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, și întrucât H.G. nr. 997/2004 a fost publicată în M. Of. al României la data de 09 iulie 2004, Curtea a stabilit că nu poate proceda la un control de legalitate, pe calea excepției de nelegalitate, asupra H.G. nr. 997/2004, și nu poate proceda la această analiză, spre a verifica aspecte de fond ce țin de legalitatea manifestării de voință a autorității luată în regim de putere publică, nici a H.G.

nr. 335/2005, prin care s-a rectificat doar suprafața dar s-a păstrat decizia administrativă, chiar dacă aceasta din urmă a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței fondului în sensul admiterii excepției de nelegalitate a H.G. nr. 997/2004 și a H.G. nr. 335/2005 și în subsidiar admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 997/2004 și casarea cu trimitere spre rejudecare a excepției H.G. nr. 335/2005.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă susține că instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală încălcând principiul contradictorialității și acordând mai mult decât s-a cerut, respectiv s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității H.G. nr. 335/2005 în condițiile în care această excepție nu a fost pusă în discuția părților, ceea ce duce la încălcarea principiului contradictorialității. Prin întâmpinările formulate de către pârâta emitentă a actelor administrative atacate Guvernul României și pârâtul Club R., s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii de față referitoare la H.G. nr. 997/2004 și că instanța a rămas în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate a H.G. nr. 997/2004 cât și pe cererea de probatoriu în ceea ce privește H.G.

nr. 335/2005, dar instanța a dispus admiterea excepției inadmisibilității cu privire la ambele acte administrative. O altă critică formulată de recurenta-reclamantă vizează nelegalitatea hotărârii recurate, cu privire la admiterea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate a H.G. nr. 997/2004, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Excepția de nelegalitate reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004 reprezintă un mijloc procedural de apărare și nu se poate invoca încălcarea principiului neretroactivității legii câtă vreme în mod tradițional, sub imperiul tuturor legilor contenciosului administrativ, era posibilă invocarea excepției de nelegalitate oricând în fața instanței de judecată.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât a interpretat greșit actul dedus judecății în ceea ce privește H.G. nr. 335/2005, prin care nu s-a realizat efectiv o îndreptare a unei erori materiale, ci s-a dispus majorarea suprafeței de teren. La baza acestei hotărâri de guvern a fost necesară elaborarea unei note de fundamentare și parcurgerea tuturor pașilor necesari în vederea aprobării hotărârii de guvern și practic, prin această modificare a operat o împroprietărire a statului fără titlu, Clubul Sportiv R. devenind administrator pentru o suprafață majorată și care nu a avut la baza nici un titlu. Pe fondul cauzei sunt reiterate o serie de critici de nelegalitate a hotărârii de guvern atacată cu excepția de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărarea intimaților Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații Clubul Sportiv R. București și Guvernul României au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că hotărârea recurată este temeinică și legală în privința respingerii excepției de nelegalitate ca inadmisibilă în raport cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, vizând un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a legii organice a contenciosului administrativ cu respectarea competențelor conferite de lege emitentului și cu respectarea normelor de tehnică legislativă. Că H.G. nr. 335/2005 nu reprezintă o nouă manifestare de voința a unei noi decizii administrative cu privire la imobilul dat în administrare Clubului Sportiv R. București, acest imobil păstrând regimul juridic stabilit prin H.G.

nr. 997/2004, iar această rectificare nu privește modificarea, schimbarea regimului juridic al imobilului, care rămâne cel stabilit de H.G. nr. 997/2004 - imobilul, inclusiv terenul, au rămas în proprietatea privată a Statului Român și în administrarea Clubului Sportiv R. București (care nu este același lucru cu Clubul de fotbal Rapid). II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă împotriva H.G.

nr. 997/2004 cât și H.G. nr. 335/2005. Sentința atacată reflectă interpretarea corectă a art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv H.G. nr. 997/2004. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol din Legea contenciosului administrativ „în cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Reținând că noua Lege a contenciosului administrativ a intrat în vigoare la 07 ianuarie 2005, iar H.G. nr. 997/2004 a intrat în vigoare la data de 09 iulie 2004, având în vedere aplicarea principiului neretroactivitatii legii, instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind că procedura excepției de nelegalitate nu poate privi un act administrativ unilateral intrat în vigoare înainte de apariția Legii nr. 554/2004. Este adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și, mai cu seamă, prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminenței dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenției.

În exercitarea rolului său de a aplica dreptul în cazul determinat supus judecății și de a asigura protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale părților, Înalta Curte constată că respingerea ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă nu este de natură să aducă atingere, prin ea însăși, dreptului său de proprietate și nici dreptului la un proces echitabil privit din perspectiva poziției procesuale. H.G. nr. 997/2004 este un act administrativ unilateral cu caracter individual - aceasta în condițiile în care privește transmiterea fără plată a unor bunuri, identificate potrivit anexei, din proprietatea privată a Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R.

SA în proprietatea privată a statului, respectiv în administrarea Clubului Sportiv R. Pentru considerentele arătate, în mod corect și conform practicii judiciare constante în materie, prima instanță a reținut că este inadmisibilă excepția de nelegalitate formulată în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004 împotriva unui act administrative emis anterior intrării în vigoare a acestei legi, motiv pentru care nu poate fi reținută critica de nelegalitate a hotărârii pronunțată de Curtea de apel sub aspectul soluției pronunțate pe excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate cu privire la H.G. nr. 997/2004. În ceea ce privește motivul de recurs prin care recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală întrucât a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv H.G.

nr. 335/2005, Înalta Curte constată că este fondat. Este de necontestat că H.G. nr. 335/2005 pentru modificarea pct. 1 la anexa H.G. nr. 997/2004 privind transmiterea fără plată a unor bunuri din proprietatea privată a Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. SA în proprietatea privată a statului și în administrarea Clubului Sportiv R., emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, a art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001, este un act administrativ unilateral individual, care atestă o altă situație juridică decât cea constatată prin sentința civilă nr. 9146/1994 pronunțată de Judecătoria Sector 6, menționată în nota de fundamentare și produce alte consecințe juridice în sensul că se majorează suprafața de teren la 36.721 m.p., față de 33.949 m.p., pentru când s-a recunoscut dreptul de proprietate al Societatea Națională C.F.R.

SA. În raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este datoare să verifice în primul rând dacă excepția de nelegalitate vizează un act administrativ individual distinct de H.G. nr. 997/2004. Or, în cauză, este evident că H.G. nr. 335/2005 este un act administrativ, fiind un act juridic dat în baza legii și pentru organizarea executării, ori executarea în concret a acesteia, o manifestare juridică, în sensul de a produce efecte juridice, motiv pentru care trebuia analizată în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost sesizată.

Așa cum susține recurenta- reclamantă și de altfel rezultă din actele dosarului, la baza acestei hotărârii de Guvern a fost necesară elaborarea unei note de fundamentare cu parcurgerea tuturor pașilor necesari pentru adoptarea ei, nefiind o simplă rectificare în condițiile în care se majorează suprafața de teren peste cea reținută prin hotărârea judecătorească ce a fost avută în vedere la fundamentarea H.G. nr. 997/2004. Pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, instanța de recurs nu va aprecia ea însăși asupra excepției de nelegalitate vizând acest act administrativ, urmând ca prima instanță care s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității să aibă în vedere și motivele de fond care exced soluției recurate.

Totodată, cu respectarea principiului contradictorialității, care reprezintă unul din principiile fundamentale ce guvernează procesul civil, instanța are obligația de a pune în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa excepția de nelegalitate a H.G. nr. 335/2005, inclusiv probele solicitate prin încheierea din 11 mai 2010 când prima instanță a rămas în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) cu referire la art. 4 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecința casării în parte a sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către recurenta C.I. împotriva sentinței civile nr. 2646 din 07 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată în ceea ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 335/2005 și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță sub aspectul menționat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.