ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2954/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea formulată la data de 02 decembrie 2008, reclamanta R.S.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Sectorului 3 București, obligarea acestuia să o pună în posesie pe vechiul amplasament cu 15.847 mp, moștenire de la I.I.R.I., precum și obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi întârziere de la 15 mai 2002 până la punerea în posesie. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, urmare a cererilor nr. 2529 din 16 ianuarie 2008 și nr. 3482 din 21 ianuarie 2008, prin care a solicitat să i se comunice stadiul soluționării dosarului nr. 658 din 26 ianuarie 1998 privind reconstituirea dreptului de proprietate, pârâtul Primarul Sectorului 3 i-a comunicat prin adresele nr. 2529, 3482, 658 /2008 faptul că trebuie depuse în completare o serie de documente sub sancțiunea respingerii dosarului.

Reclamanta a mai arătat că la data de 12 septembrie 2008 a transmis documentele solicitate și a solicitat la rândul său soluționarea în termenul legal a dosarului nr. 658 din 26 ianuarie 1998, iar după 10 ani de tergiversare, Primăria Sectorului 3 i-a comunicat faptul că dosarul urmează a fi soluționat de către Comisia Locală a Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Ulterior, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv și a obiectului, precum și cereri precizatoare, solicitând obligarea Comisiei Locale a Municipiului București de Fond Funciar la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 15847 mp, constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate al SC F. SA asupra acestui imobil, obligarea Ministerului Finanțelor Publice și A.V.A.S.

la restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de preț al imobilului teren în litigiu, obligarea Comisiei locale la plata de daune cominatorii de 500 ron/zi de întârziere până la emiterea titlului de proprietate. Pârâta SC F. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și funcționale a instanței cu privire la capătul 2 din cererea precizată, excepția inadmisibilității capătului 2 din cererea precizată, față de neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, apreciind că aceasta trebuie să facă dovada că este titulara dreptului de proprietate asupra terenului menționat în cererea precizatoare, din care se pretinde că face parte și terenul proprietatea SC F. SA, precum și dovada calității de succesor al autorilor săi I.I.

și I.D., despre care pretinde că au fost titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului în discuție. Prin întâmpinare a mai fost invocată și excepția lipsei de interes cu privire la capătul 2 din cererea precizată, pârâta susținând că demersul reclamantei întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 18/1991 este lipsit de interes, în condițiile în care imobilele pentru care s-a formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate nu se mai aflau la data solicitării în patrimoniul cooperativelor agricole de producție sau în administrarea Consiliilor locale, astfel cum prevede Legea nr. 18/1991. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.V.A.S. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capătul 3 din cererea precizată, arătând că nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul societăților comerciale la care statul deține acțiuni, are doar calitatea de acționar în numele statului la aceste societăți.

Aceeași excepție a fost invocată și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, față de împrejurarea că nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra imobilului - teren în litigiu și nici măcar nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare al acestui imobil.

Prin Sentința civilă nr. 5843 din 19 mai 2009, Judecătoria sector 3 București a admis excepția necompetenței sale materiale în ceea ce privește capetele 2 și 3 din cererea precizată și a declinat competența de soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 3376/1997 emis de Ministerul Industriei și Comerțului, în ceea ce privește suprafața de 15847 mp, formulată de reclamanta R.S.R., respectiv a capătului de cerere privind restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de preț al imobilului teren, formulat de reclamantă în contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice și A.V.A.S., în favoarea Curții de Apel București; a disjuns capetele de cerere privind obligarea la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 15847 mp, respectiv obligarea la plata de daune cominatorii, formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Comisia Locală a Municipiului București, prin Primar General și Subcomisia Locală de Fond Funciar Sector 3, prin primar, respectiv în contradictoriu cu Comisia Locală a Municipiului București, prin Primar General, sub un număr nou de dosar.

În cauză a fost citat în calitate de pârât și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, care este succesorul Ministerului Industriilor și Comerțului - emitentul actului administrativ atacat, conform art. 1 din O.U.G. nr. 115/2009 și art. 1 din H.G. nr. 1634/2009. Prin sentința civilă nr. 3737 din 5 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes, a admis excepția lipsei procedurii prealabile și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta R.S.R., în contradictoriu cu pârâții SC F. SA, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepțiile invocate de pârâta SC F. SA, respectiv excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente: În raport de înscrisurile existente la dosar și mai ales de actul de vânzare-cumpărare încheiat la 22 iulie 1936, conform căruia I.I., tatăl reclamantei, a cumpărat un teren în suprafață de 30.000 mp. plantat cu pomi fructiferi, situat în comuna Dudești Cioplea, jud. Ilfov, instanța a apreciat că reclamanta are calitate procesuală activă, astfel că excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, s-a reținut că prin promovarea acțiunii reclamanta a urmărit desființarea actului administrativ care atestă dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului despre care reclamanta susține că a aparținut autorilor săi, faptul că acest act are o valoare de consolidare a dreptului de proprietate și nu valoare de constituire, susținere invocată în motivarea excepției, nefiind relevant sub aspectul interesului de a promova prezenta acțiune, care nu are ca obiect compararea unor titluri de proprietate, ci analizarea legalității emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Instanța de fond a constatat că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă înainte de a solicita instanței constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în sensul că nu s-a adresat autorității emitente a certificatului – Ministerul Industriilor și Comerțului, sau ministerelor care s-au succedat acestuia în drepturi după anul 1997, pentru a solicita revocarea parțială a acestui act administrativ și, în consecință, a admis excepția lipsei procedurii prealabile și a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere, precum și capătul 3 din cererea precizată, cu privire la care nu a mai procedat la analizarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții A.V.A.S.

și Ministerul Finanțelor Publice. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta R.S.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, recurenta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, întrucât și-a motivat cererea pe art. 4 din Legea nr. 554/2004, ori aceste considerente de drept nu au fost reținute de instanța de fond. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă menționează că prima instanță trebuia să califice explicit acțiunea din punct de vedere juridic și să o analizeze în raport de art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca excepție de nelegalitate.

Se susține și faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât în mod greșit s-a respins acțiunea pentru lipsa procedurii prealabile în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece, în ceea ce privește excepția de nelegalitate prevăzută de art. 4 din același act normativ, legiuitorul nu a instituit obligativitatea efectuării procedurii prealabile. Intimata SC F. SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat sub toate aspectele, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată și combătând criticile recurentei, insistând asupra faptului că obiectul cererii de chemare în judecată a fost constatarea nulității absolute a unui act administrativ pentru care era necesară îndeplinirea procedurii prealabile.

3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Pentru început, instanța de recurs apreciază că se impun a fi făcute unele precizări cu privire la cauza dedusă judecății. După cum se constată din înscrisurile care există la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă a precizat cererea de chemare în judecată la termenele din 28 aprilie 2009 și 19 mai 2009, în sensul că, printre altele, se solicită constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03, nr. 3376 din 2 iunie 1997 emis de Ministerul Industriei și Comerțului în favoarea SC F. SA.

Prin Sentința civilă nr. 5843 din 19 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. 14732/301/2008 s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe în ceea ce privește capetele 2 și 3 din cererea precizată și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate menționat anterior, în favoarea Curții de Apel București, sentință irevocabilă prin nerecurare. Dacă Judecătoria Sectorului 3 ar fi calificat cererea reclamantei ca fiind formulată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, trebuia să sesizeze instanța competentă printr-o încheiere cu privire la excepția de nelegalitate, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art.4 alin.1 din legea menționată și să suspende soluționarea cauzei pentru celelalte capete de cerere.

Or, această instanță s-a dezinvestit cu privire la soluționarea capătului de cerere privitor la constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar reclamanta nu a atacat sentința de dezinvestire sub aspectul unei greșite aprecieri asupra obiectului cererii de chemare în judecată și a modalității de soluționare a cererii de sesizare cu excepția de nelegalitate astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită Curtea de Apel București, l-a constituit nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03, nr. 3376 din 2 iunie 1997 emis de Ministerul Industriei și Comerțului în favoarea SC F. SA și nu nelegalitatea acestui act, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum în mod eronat susține recurenta-reclamantă.

Atitudinea reclamantei denotă acceptarea obiectului cererii de chemare în judecată ca fiind constatarea nulității absolute parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în favoarea SC F. SA și intrarea în puterea lucrului judecat a calificării date acțiunii formulate de reclamantă. De altfel, obiectul capătului de cerere disjuns corespunde scopului urmărit de reclamantă manifestat în cuprinsul cererii de chemare în judecată precizată. Instanța de fond în mod corect s-a pronunțat asupra acestei cereri prin Sentința civilă nr. 3337 din 5 octombrie 2010 recurată de reclamantă. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în raport de dispozițiile art. 294 alin. (1) coroborat cu art. 316 C. proc.

civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Față de situația expusă, criticile referitoare la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sunt nefondate. Hotărârea recurată respectă cerințele prevăzute la art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel cum eronat susține recurenta-reclamantă. Astfel cum s-a precizat anterior, instanța de fond a apreciat în mod justificat că a fost investită cu acțiune privind nulitatea absolută a unui act administrativ și nu cu o excepție de nelegalitate, pronunțându-se în mod corect asupra acesteia, neavând posibilitatea să califice în alt fel cererea cu care a fost investită, urmarea Sentinței civile nr. 5843/2009 a Judecătoriei Sectorului 3, intrată în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, sunt neconforme cu realitatea susținerile recurentei potrivit cărora cererea formulată se întemeiază pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004. În raport de aceste considerente, instanța de recurs apreciază că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat întrucât instanța de fond în mod corect a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile.

Nici cu ocazia judecării în fond și nici în recurs, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile impuse de legiuitor ca o condiție de admisibilitate a unei acțiuni în contencios administrativ formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, având ca obiect constatarea nulității absolute a unui act administrativ cum este certificatul de atestare a dreptului de proprietate menționat de reclamantă. Susținerile recurentei referitoare la faptul că în condițiile unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu era necesară plângerea prealabilă, nu pot fi reținute, având în vedere cele menționate anterior, referitoare la calificarea acțiunii ce a constituit obiectul investirii instanței de fond, care a pronunțat hotărârea recurată în cauza de față.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.S.R. împotriva Sentinței civile nr. 3737 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.