ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5915/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta Direcția pentru Tineret a Județului Timiș a solicitat, invocând excepția de nelegalitate într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Timișoara, constatarea nelegalității dispoziției din anexa nr. 2 poz. 398 a H.G. nr. 977/2002, privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, anterior anului 2002, imobilul în litigiu afectat Grupului Școlar Industrial E.U. din Timișoara, s-a aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

î n anul 1995, în baza H.G. nr. 491 din 05 iulie 1995, s-a emis dispoziția nr. 211 din 30 octombrie 1995, prin care Inspectoratul Școlar Județean Timiș a transferat dreptul de folosință gratuită asupra parterului imobilului menționat, de la Grupul Școlar Industrial E.U. la Administrația Permanentă a Taberelor Școlare Timiș - Administrația Taberelor Școlare Timișoara. În O.U.G. nr. 206/2000, pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, s-a prevăzut că terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat trec în administrarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

În baza ordonanței de urgență menționate a fost adoptată H.G. nr. 977/2002, prin care clădirea grupului școlar amintit trece din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Timișoara, fără a se face vreo referire asupra dreptului de folosință și administrare transferat Administrației Permanente a Taberelor Școlare Timiș - Agenția Taberelor Școlare Timișoara, devenită Agenția Taberelor și Turismului Școlar Timiș. Municipiul Timișoara, prin Consiliul Local,a invocat că reclamanta nu mai este titulara acestui drept, solicitând evacuarea din imobil. Reclamanta consideră că H.G. nr. 977/2002 este nelegală, contravenind unui act normativ cu forță juridică superioară - O.G. nr. 206/200 și nu cuprinde avizul conform al M.E.C.

De asemenea, apreciază reclamanta, hotărârea atacată este nemotivată și neconformă scopului legii. Prin sentința civilă nr. 292 din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect excepția de nelegalitate invocată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că susținerea privind nelegalitatea H.G. nr. 977/2002 ar fi determinată de faptul că aceasta nu face nicio referire la dreptul de administrare al reclamantei, este nejustificată, având în vedere că darea în administrare al unui bun aflat în proprietatea publică a unei unități administrativ teritoriale se dispune prin hotărâre a consiliului județean sau a consiliului local.

Instanța fondului a mai reținut că este neîntemeiată și trimiterea la dispozițiile O.U.G. nr. 206/2000, prin hotărâre făcându-se doar o atestare a dreptului de proprietate publică, potrivit Legii nr. 213/1998, iar nu o conferire a unui drept de administrare. S-a mai reținut că nu era necesară emiterea unui aviz conform al M.E.C., întrucât acest aviz era prevăzut a se solicita la schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor de învățământ și totodată a fost combătută susținerea reclamantei că H.G. nr. 977/2002 nu a fost motivată și a fost apreciată ca neîntemeiată susținerea reclamantei privind neconformitatea hotărârii de guvern cu scopul legii întrucât hotărârea a fost emisă în aplicarea Legii nr. 213/1998, precum și a Legii învățământului nr. 84/1995.

î mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta Direcția pentru Tineret a Județului Timiș, criticând-o pentru nelegalitate în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanța a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, în care sens se precizează: - În speță nu are aplicabilitate art. 166 alin. 4 1 din Legea nr. 84/1995 a învățământului, așa cum a reținut instanța de judecată în motivarea hotărârii atacate, întrucât acest text de lege se referă la imobilele în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ și care fac parte din domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, iar Direcția Pentru Tineret a județului Timiș nu este o unitate de învățământ și nu este în subordinea M.E., ci în subordinea M.T.S.

- Hotărârea de Guvern în discuție nu cuprinde nici o motivare în cuprinsul ei cu privire la trecerea întregului imobil în domeniul public al mun. Timișoara și păstrarea dreptului de folosință al recurentei asupra parterului imobilului. - În mod greșit prima instanță a apreciat că H.G. nr. 977/2002 este legală pentru că nu a încălcat dreptul de folosință al recurentei, trecându-se în proprietatea municipiului Timișoara numai nuda proprietate a imobilului, nu și dreptul de folosință.

- Hotărârea de Guvern nr. 977/2002 nu este conformă cu interesul public, în condițiile în care statul, prin intermediul Guvernului, și-a exercitat dreptul de proprietate publică în mod abuziv, transmițând în domeniul public al municipiului Timișoara întregul imobil, fără însă a reglementa sau a face vreo precizare cu privire la situația juridică a spațiului de la parterul imobilului spațiu absolut necesar pentru desfășurarea activității și exercitarea atribuțiilor impuse de Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului. Intimații Grupul Școlar Industrial E.U., Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, a dispozițiilor legale incidente, ce vizează examinarea prin excepția de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, a unui act administrativ, emis anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Reclamanta-recurentă Direcția pentru Tineret a județului Timiș a invocat excepția de nelegalitate parțială a H.G. nr. 977/2002 prin care a fost atestat domeniul public al orașului Timișoara, precum și a orașelor și comunelor din județul Timiș.

Această hotărâre, a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepție de către reclamantă în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată, reprezintă un act administrativ individual deoarece are ca obiect atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, delimitând astfel domeniul public al unităților administrative-teritoariale prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe. Acest act administrativ unilateral cu caracter individual a fost publicat în M. Of. nr. 699 din 24 septembrie 2002, deci anterior datei de 07 ianuarie 2005, la care a intrat în vigoare Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Excepția de nelegalitate este reglementată așadar, ca un mijloc procesual de apărare ce poate fi invocat în cadrul unui proces deja început, indiferent de obiectul acestuia, fiind o formă de control judecătoresc al legalității actului administrativ diferită de acțiunea directă în contencios administrativ, prin care se tinde la anularea actului emis de o autoritate publică. Sentința este criticabilă din perspectiva aplicării în timp a art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu privire la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Este adevărat că prin mai multe decizii, dintre care amintim Deciziile nr. 404, 425 și 426/2008, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004, invocate după modificările aduse prin Legea nr. 262/2007, considerând că textul de lege criticat este în acord cu principiul stabilității raporturilor juridice care, deși nu este consacrat expres în Constituția României, se deduce din prevederile art. 1 alin. (3) din legea fundamentală și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu principiul neretroactivității legii, cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice și cu dispozițiile art. 126 alin. (6), care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Fără a ignora sau nega consistența argumentelor reținute în contenciosul constituțional, Înalta Curte nu poate omite însă împrejurarea că judecătorul național este chemat în mod direct și nemijlocit să facă efective drepturile și libertățile consacrate de Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, așa cum au fost interpretate în jurisprudența C.E.D.O., aceasta constituind o garanție a aplicării blocului de convenționalitate în dreptul intern, atât în privința calității legii naționale, cât și în interpretarea și aplicarea acesteia.

Cu privire la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituția României instituie, pentru situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale, regulă de la care se poate deroga numai în cazul existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că interpretarea exclusiv literală a art. 4 din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura excepției de nelegalitate pe care o reglementează ar fi aplicabilă și actelor administrative individuale anterioare intrării în vigoare a acesteia, ar contraveni principiului securității raporturilor juridice, element fundamental al preeminenței dreptului, enunțată în preambulul Convenției ca o componentă a patrimoniului comun al statelor părți și în lumina căreia trebuie interpretat dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe judecătorești (cauza Brumarescu c. României, hotărârea din 30 septembrie 1999, publicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 414 din 31 august 2000, cauza Sovtransavto Holding c. Ucraina, cererea nr. 48553/1999, hotărârea din 25 iulie 2002, cauza Prodan c. României, hotărâre din 11 decembrie 2008. Deși se referă la repunerea în discuție, fără limită în timp, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, argumentele Curții de la Strasbourg pot fi reținute și în cazul actului administrativ unilateral individual intrat în circuitul civil, care nu a fost atacat în termenele și condițiile prevăzute de lege, actul administrativ unilateral fiind emis în realizarea puterii publice, trăsătură ce îi conferă caracter obligatoriu și executoriu din oficiu.

Este adevărat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, dar beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.

De aceea, Înalta Curte constată că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită în timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ intră în coliziune cu principiul securității raporturilor juridice, componentă a preeminentei dreptului, situație ce impune aplicarea cu prioritate a art. 6 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, interpretat în lumina preambulului Convenției. Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la C.E.D.O., precum și jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate invocată de recurentă cu privire la H.G.

nr. 977/2002, se impune a fi respinsă. În consecință, prin substituirea motivării, urmează ca recursul să fie respins conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția pentru Tineret a Județului Timiș împotriva sentinței civile nr. 292 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2009.