ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 363/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantele V.D. și Ș.A. au chemat în judecată pârâții Statul Roman, prin M.F.P., Guvernul României și Consiliul Județean Timiș-prin președinte, solicitând: - să se dispună anularea anexei nr. 1 - poziția nr. 33/11 la H. G. nr. 97 7/2002, privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, prin care s-a dispus intrarea în domeniul public al județului Timiș a imobilului înscris în C.F.

Timișoara, situat în Timișoara, imobil aparținând antecesorilor reclamantelor,precum și anularea adresei Sfatului Popular al Orașului Timișoara - Comitetul Executiv din 19 noiembrie 1960 și a adeverinței anexate, prin care a fost intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, în temeiul Decretului nr. 176/1948, în favoarea statului și în administrarea Ministerului învățământului; - restabilirea situației anterioare de carte funciară,prin atribuirea imobilului menționat reclamantelor,în calitate de succesoare ale defuncților părinți, V.V., decedat la 10 iunie 1994 si V.C., decedată la 31 ianuarie 1990; - suspendarea efectelor H.G. nr. 97 7/2002, cu privire la transferul imobilului revendicat în domeniul public, în temeiul art. 15 din Legea nr. 5'54/2004; - rectificarea de carte funciară, potrivit celor arătate; - acordarea de cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea, reclamantele au apreciat că trecerea imobilului menționat în domeniul public al județului Timiș, prin efectele H.G.nr. 977/2002, a fost făcută cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la fundamentarea măsurii pe un interes public și cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998.Au mai arătat că, din hotărâre nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului ca fiind de uz sau interes public și nici cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea în domeniul public. Totodată, reclamantele au învederat faptul că, în calitate de fiice ale defuncților V.V. și V.C. sunt,potrivit certificatului de moștenitor din 1994,unicele moștenitoare ale defuncților, iar imobilul respectiv a fost preluat abuziv de stat în perioada 1945-1989, în temeiul Decretului nr. 176/1948, fiind intabulat dreptul de proprietate în favoarea statului.

Au mai arătat reclamantele că bunurile trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 176/1948 trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții :să fi servit funcționării școlilor din învățământ și să fie menționate în anexa decretului, imobilul respectiv neîndeplinind niciuna din aceste condiții. Reclamantele au solicitat să se constate nulitatea titlului în baza căruia a fost preluat imobilul revendicat,precum și restabilirea situației anterioare. În susținerea acțiunii au invocat art. 1 din Protocolul l din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, menționându-se soluțiile pronunțate în cauzele „ Brumărescu contra României"și „ Viașu contra României" și au învederat că anexa nr. 1 la H.G.nr.

977/2002 nu a fost niciodată publicată în M. Of. al României, precum și faptul că au parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin sentința civilă nr. 242 din 9 iulie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantelor V.D. și Ș.A., anulând anexa nr. 1 -poziția nr. 33/11 din H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș. Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere având ca obiect suspendarea efectelor H.G.nr. 977/2002. Totodată, au fost disjunse capetele de cerere din acțiunea reclamantelor referitoare la anularea adresei Sfatului Popular al Orașului Timișoara - Comitetul Executiv din 19 noiembrie 1960 și a adresei anexe, precum și cel referitor la restabilirea situației anterioare de carte funciară cu rectificarea C.F.

Timișoara, declinând soluționarea acestora în favoarea Judecătoriei Timișoara. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că la trecerea în domeniul public al județului Timiș a imobilului vizat nu s-au specificat care sunt împrejurările care au determinat calificarea bunului ca fiind de uz sau interes public sau care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea în domeniul public. Totodată, instanța fondului a reținut că interesul public nu a fost probat, concluzionând că trecerea bunului respectiv în domeniul public s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect suspendarea efectelor H.G.

nr. 97 7/2002, instanța fondului a apreciat că acesta a rămas fără obiect, ca urmare a admiterii primului capăt. În legătură cu capătul 1 de cerere - teza finală și cu capetele 2 și 4 din acțiunea reclamantelor, referitoare la anularea adresei din 1960 restabilirea situației anterioare de carte funciară și rectificarea cărții funciare în acest sens, instanța a justificat disjungerea prin faptul că, întrucât se solicită retrocedarea imobilului, competența aparține instanței de drept comun. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs D.G.F.P. Timiș, în reprezentarea M.F.P.

- în numele Statului Român, Guvernul României și Consiliul Județean Timiș susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive; - instanța de fond, sesizată cu excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile și cu excepția tardivității introducerii acțiunii, a încălcat prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care reglementează data „luării la cunoștință” ca dată de la care curge termenul pentru efectuarea plângerii prealabile, cât și termenul pentru introducerea acțiunii în anulare la instanța judecătorească, pentru ipoteza în care persoana vătămată este alta decât beneficiarul actului atacat. În acest sens sunt menționate dispozițiile art. 7 alin. (3) și (7), precum și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 797 din 27 septembrie 2007, precizându-se că momentul luării la cunoștință de către reclamantă despre existența H.G.

nr. 977/2002 anexa 1 a fost data de 22 iunie 2007 când s-a eliberat copia C.F. Timișoara; - în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Timiș - în reprezentarea M.F.P., în numele statului român, această autoritate neavând atribuții în emiterea hotărârilor de guvern având ca obiect atestarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale; - pe fondul cauzei, în mod greșit s-a apreciat că nu a fost probat interesul public care a determinat trecerea imobilului în domeniul public, din moment ce H.G. nr. 977/2002 doar atestă apartenența unui imobil la domeniul public, iar acest imobil face parte din categoria celor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat - incluse de Legea nr. 213/1998 în domeniul public al județelor.

În drept motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând cu prioritate motivul de recurs referitor la tardivitatea acțiunii, întrucât se referă la o excepție peremtorie și dirimantă, ce face inutilă analiza fondului cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit copiei C.F. Timișoara (in extenso), anexată acțiunii formulate de reclamante, data luării la cunoștință de către acestea despre existența H.G. nr. 977/2002 - anexa 1, publicată în M. Of. nr. 699 și 699 bis, este cel mai târziu 22 iunie 2007, când le-a fost eliberată respectiva copie; partea a II-a Timișoara se menționează imobilul ca fiind în proprietatea publică a județului Timiș, în baza H.G.

nr. 977/2002. În consecință, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantele au luat cunoștință de existența actului administrativ atacat abia la data de 3 aprilie 2009, ca urmare a răspunsului primit din partea Consiliului Județean Timiș. În raport de aceste elemente de fapt, instanța de fond, în baza art. 7 alin. (3) și (7) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborat cu prevederile Deciziei curții Constituționale nr. 797 din 27 septembrie 2007, ar fi trebuit să constate întemeiată excepția tardivității acțiunii, respingând cererea ca inadmisibilă. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3), cu referire la art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., va admite recursul, modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de Guvernul României, excepție invocată de V.D. și Ș.A. Admite recursurile declarate de D.G.F.P. Timiș, în reprezentarea M.F.P., în numele Statului Român, precum și de Guvernul României și de Consiliul Județean Timiș împotriva sentinței civile nr. 242 din 9 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.