ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 363/2010

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea

contenciosului administrativ, reclamantele V.D. și Ș.A. au chemat în judecată

pârâții Statul Roman, prin M.F.P., Guvernul României și Consiliul Județean Timiș-prin

președinte, solicitând:

- să se dispună anularea

anexei nr. 1 - poziția nr. 33/11 la H. G. nr. 97 7/2002, privind atestarea

domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Timiș, prin care s-a dispus intrarea în domeniul public

al județului Timiș a imobilului înscris în C.F. Timișoara, situat în Timișoara,

imobil aparținând antecesorilor reclamantelor,precum și anularea adresei

Sfatului Popular al Orașului Timișoara - Comitetul Executiv din 19 noiembrie 1960

și a adeverinței anexate, prin care a fost intabulat dreptul de proprietate

asupra imobilului respectiv, în temeiul Decretului nr. 176/1948, în favoarea

statului și în administrarea Ministerului învățământului;

- restabilirea

situației anterioare de carte funciară,prin atribuirea imobilului menționat

reclamantelor,în calitate de succesoare ale defuncților părinți, V.V., decedat la

10 iunie 1994 si V.C., decedată la 31 ianuarie 1990;

- suspendarea

efectelor H.G. nr. 97 7/2002, cu privire la transferul imobilului revendicat în

domeniul public, în temeiul art. 15 din Legea nr. 5'54/2004;

- rectificarea de

carte funciară, potrivit celor arătate;

- acordarea de

cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea,

reclamantele au apreciat că trecerea imobilului menționat în domeniul public al

județului Timiș, prin efectele H.G.nr. 977/2002, a fost făcută cu nerespectarea

dispozițiilor legale referitoare la fundamentarea măsurii pe un interes public

și cu încălcarea prevederilor Legii nr. 213/1998.Au mai arătat că, din hotărâre

nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului ca

fiind de uz sau interes public și nici cauza de utilitate publică în temeiul

căreia s-a apreciat că se impune trecerea în domeniul public.

Totodată,

reclamantele au învederat faptul că, în calitate de fiice ale defuncților V.V.

și V.C. sunt,potrivit certificatului de moștenitor din 1994,unicele

moștenitoare ale defuncților, iar imobilul respectiv a fost preluat abuziv de

stat în perioada 1945-1989, în temeiul Decretului nr. 176/1948, fiind intabulat

dreptul de proprietate în favoarea statului.

Au mai arătat

reclamantele că bunurile trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr.

176/1948 trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții :să fi servit

funcționării școlilor din învățământ și să fie menționate în anexa decretului,

imobilul respectiv neîndeplinind niciuna din aceste condiții.

Reclamantele au

solicitat să se constate nulitatea titlului în baza căruia a fost preluat

imobilul revendicat,precum și restabilirea situației anterioare. În susținerea

acțiunii au invocat art. 1 din Protocolul l din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, menționându-se soluțiile pronunțate în cauzele „ Brumărescu

contra României"și „ Viașu contra României" și au învederat că anexa nr.

1 la H.G.nr. 977/2002 nu a fost niciodată publicată în M. Of. al României,

precum și faptul că au parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din

Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr.

242 din 9 iulie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantelor V.D. și Ș.A., anulând anexa nr.

1 -poziția nr. 33/11 din H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public

al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Timiș.

Prin aceeași sentință

a fost respins capătul de cerere având ca obiect suspendarea efectelor H.G.nr. 977/2002.

Totodată, au fost

disjunse capetele de cerere din acțiunea reclamantelor referitoare la anularea

adresei Sfatului Popular al Orașului Timișoara - Comitetul Executiv din 19

noiembrie 1960 și a adresei anexe, precum și cel referitor la restabilirea

situației anterioare de carte funciară cu rectificarea C.F. Timișoara,

declinând soluționarea acestora în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, instanța de fond a reținut că la trecerea în domeniul public

al județului Timiș a imobilului vizat nu s-au specificat care sunt

împrejurările care au determinat calificarea bunului ca fiind de uz sau interes

public sau care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat

că se impune trecerea în domeniul public.

Totodată, instanța

fondului a reținut că interesul public nu a fost probat, concluzionând că

trecerea bunului respectiv în domeniul public s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1) și (4) și art. 7 alin. (1) din Legea nr.

213/1998.

Cu privire la capătul

de cerere având ca obiect suspendarea efectelor H.G. nr. 97 7/2002, instanța

fondului a apreciat că acesta a rămas fără obiect, ca urmare a admiterii

primului capăt.

În legătură cu

capătul 1 de cerere - teza finală și cu capetele 2 și 4 din acțiunea

reclamantelor, referitoare la anularea adresei din 1960 restabilirea situației

anterioare de carte funciară și rectificarea cărții funciare în acest sens,

instanța a justificat disjungerea prin faptul că, întrucât se solicită

retrocedarea imobilului, competența aparține instanței de drept comun.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs D.G.F.P. Timiș, în

reprezentarea M.F.P. - în numele Statului Român, Guvernul României și Consiliul

Județean Timiș susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică

pentru următoarele motive;

- instanța de fond,

sesizată cu excepția tardivității îndeplinirii procedurii prealabile și cu

excepția tardivității introducerii acțiunii, a încălcat prevederile Legii nr. 554/2004

a contenciosului administrativ care reglementează data „luării la cunoștință”

ca dată de la care curge termenul pentru efectuarea plângerii prealabile, cât

și termenul pentru introducerea acțiunii în anulare la instanța judecătorească,

pentru ipoteza în care persoana vătămată este alta decât beneficiarul actului

atacat. În acest sens sunt menționate dispozițiile art. 7 alin. (3) și (7),

precum și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, precum și

Decizia Curții Constituționale nr. 797 din 27 septembrie 2007, precizându-se că

momentul luării la cunoștință de către reclamantă despre existența H.G. nr. 977/2002

anexa 1 a fost data de 22 iunie 2007 când s-a eliberat copia C.F. Timișoara;

- în mod greșit a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Timiș - în

reprezentarea M.F.P., în numele statului român, această autoritate neavând

atribuții în emiterea hotărârilor de guvern având ca obiect atestarea

domeniului public al unităților administrativ-teritoriale;

- pe fondul cauzei,

în mod greșit s-a apreciat că nu a fost probat interesul public care a

determinat trecerea imobilului în domeniul public, din moment ce H.G. nr. 977/2002

doar atestă apartenența unui imobil la domeniul public, iar acest imobil face

parte din categoria celor în care își desfășoară activitatea unitățile de

învățământ special de stat - incluse de Legea nr. 213/1998 în domeniul public

al județelor.

În drept motivele de

recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând cu

prioritate motivul de recurs referitor la tardivitatea acțiunii, întrucât se

referă la o excepție peremtorie și dirimantă, ce face inutilă analiza fondului

cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit copiei C.F.

Timișoara (in extenso), anexată acțiunii formulate de reclamante, data luării

la cunoștință de către acestea despre existența H.G. nr. 977/2002 - anexa 1,

publicată în M. Of. nr. 699 și 699 bis, este cel mai târziu 22 iunie 2007, când

le-a fost eliberată respectiva copie; partea a II-a Timișoara se menționează

imobilul ca fiind în proprietatea publică a județului Timiș, în baza H.G. nr. 977/2002.

În consecință, în mod

greșit instanța de fond a reținut că reclamantele au luat cunoștință de

existența actului administrativ atacat abia la data de 3 aprilie 2009, ca

urmare a răspunsului primit din partea Consiliului Județean Timiș.

În raport de aceste

elemente de fapt, instanța de fond, în baza art. 7 alin. (3) și (7) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, coroborat cu prevederile Deciziei

curții Constituționale nr. 797 din 27 septembrie 2007, ar fi trebuit să

constate întemeiată excepția tardivității acțiunii, respingând cererea ca

inadmisibilă.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și (3), cu referire la art.

304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., va admite recursul, modificând

sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului declarat de Guvernul României, excepție invocată de V.D.

și Ș.A.

Admite recursurile

declarate de D.G.F.P. Timiș, în reprezentarea M.F.P., în numele Statului

Român, precum și de Guvernul României și de Consiliul Județean

Timiș împotriva sentinței civile nr. 242 din 9 iulie 2009 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca tardiv

formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.