ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1918/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 315/PI din 25

octombrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, în fond după casare, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.V.

împotriva pârâtului Guvernul României și, pe cale de consecință, a anulat în

parte H.G. nr. 977/2002, în ceea ce privește atestarea la domeniul public al județului

Timiș, a imobilului înscris în C.F. nr. 193 Timișoara, nr. top 112/1, compus

din casă cu etaj și curte de 1195 mp și nr. top 112/2, teren în suprafață de

426 mp, situate în Timișoara. A fost respinsă acțiunea aceleiași reclamante

împotriva pârâtului Consiliul Județean Timiș, pentru lipsă de calitate

procesuală pasivă. Cererea privind restabilirea situației anterioare de carte

funciară a fost disjunsă și declinată în favoarea Judecătoriei Timișoara, spre

competentă soluționare.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

Conform extrasului de CF nr. 193

Timișoara, imobilul în litigiu a constituit proprietatea mamei reclamantei (L.E.),

reclamanta fiind moștenitoarea acesteia, potrivit certificatului de moștenitor nr.

19 din 12 martie 2003. Acest imobil a fost trecut în proprietatea Statului, în

baza sentinței civile nr. 3768/1956 a Tribunalului Orășenesc Timișoara, în

aplicarea Decretului nr. 111/1951, fiind considerat imobil abandonat.

În calitatea sa de succesoare a

fostului proprietar, la data de 14 august 2001, reclamanta a solicitat

Primăriei municipiului Timișoara, restituirea în natură a imobilului respectiv,

în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Art. 20 alin. (1) din același

act normativ consacră dreptul persoanei îndreptățite la restituirea imobilului

preluat abuziv de către Statul român, în timpul regimului comunist.

În raport cu prevederile art. 2 lit.

g) din Legea nr. 10/2001, instanța a constatat că, în speță, preluarea de către

stat a imobilului s-a făcut abuziv.

Pe de altă parte, schimbând regimul

juridic al imobilului, prin includerea acestuia în domeniul public al județului

Timiș, pârâtul Guvernul României a încălcat prevederile art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 care indisponibilizează imobilele restituite până la

soluționarea cererilor formulate în baza acestei legi.

Rezultă că prin H.G. nr. 977/2002,

reclamanta a fost vătămată în dreptul său de a i se restitui în natură imobilul

în discuție.

Întrucât în contenciosul

administrativ are calitate procesuală pasivă, autoritatea emitentă a actului

administrativ contestat, instanța a stabilit că nu are calitate procesuală

pasivă, în cauză, Consiliul Județean Timiș.

În termen legal, împotriva

sus-amintitei sentințe au declarat recurs, pârâții Guvernul României și

Consiliul Județean Timiș.

Recurentul Consiliul Județean Timiș

și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că sentința este nelegală, atât în ce privește modul de soluționare a

excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cât și în ce privește

soluționarea pe fond a pricinii.

Astfel, având în vedere dispozițiile

art. 47 C. proc. civ., referitoare la coparticiparea procesuală și faptul că

ambii pârâți urmăresc menținerea H.G. nr. 977/2002, Consiliul Județean Timiș

are calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fond, instanța a ignorat pe de o

parte, faptul că „indisponibilizarea” imobilelor este prevăzută în alin. (4),

și nu în alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 10/2001, prevedere care nu există

la momentul emiterii hotărârii de guvern contestată, fiind introdusă abia în

anul 2005, prin Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietății și

justiției, precum și unele măsuri adiacente), iar pe de altă parte, că temeiul

de drept al actului administrativ îl reprezintă art. 21 alin. (3) din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, și nu

Legea nr. 10/2001.

Invocând în drept, de asemenea,

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul Guvernul României a

subliniat că prin sentința pronunțată, instanța de contencios administrativ s-a

subrogat instanței civile, atunci când a considerat că preluarea imobilului în

litigiu s-a făcut abuziv și că apartenența acesteia la domeniul public al

județului Timiș s-a stabilit pe baza inventarului întocmit prin Hotărârile nr. 34/1999

și nr. 49/2001, de către Consiliul Județean Timiș, ce nu au fost contestate în

concordanță cu prevederile art. 21 din Legea nr. 218/1998 și a Normelor

aprobate prin H.G. nr. 549/1999.

Examinând sentința atacată, în

raport cu motivele de nelegalitate invocate de recurenți, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că:

În mod corect și legal, Curtea de

Apel Timișoara a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

Consiliului Județean Timiș, având în vedere că emitentul actului administrativ

a cărui anulare (parțială) s-a cerut, este Guvernul României.

Calitatea procesuală pasivă

presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care

se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, cerință

neîndeplinită în cauză de Consiliul Județean Timiș.

Argumentul coparticipării procesuale

pasive, prin trimiterea la art. 47 C. proc. civ., nu va fi primit, obiectul

pricinii nefiind o obligație comună a celor doi pârâți chemați în judecată, iar

obligațiile acestora neavând aceeași cauză, așa cum cer dispozițiile

procedurale invocate de recurentul Consiliul Județean Timiș. Ca urmare, această

autoritate nu are calitate procesuală pasivă în litigiul de față.

În privința dezlegării date fondului

pricinii se constată, însă, că sunt întemeiate criticile formulate de

recurentul Guvernul României în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Abordarea legalității H.G. nr. 977/2002,

exclusiv prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/20201, este greșită, instanța

de contencios administrativ subrogându-se în acest mod instanței civile.

Obiectul cererii de chemare în

judecată vizează legalitatea actului administrativ privind atestarea domeniului

public al județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Timiș, astfel că rolul instanței de contencios administrativ era acela

de a verifica dacă includerea imobilului în litigiu în domeniul public al

județului Timiș s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și

dacă această operațiune a avut drept consecință vreo vătămare a drepturilor

recunoscute de lege, intimatei-reclamante, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Aspectele legate de preluarea

abuzivă a acestui imobil exced atribuțiilor instanței de contencios

administrativ.

Totodată, în mod greșit, instanța

fondului și-a motivat soluția de anulare parțială a H.G. nr. 977/2002, pe

dispozițiile art. 20 alin. (4

1

) din Legea nr. 10/2001, privitoare la

indisponibilizarea bunurilor notificate potrivit acestui act normativ.

Într-adevăr, prin Notificarea din 14

august 2001, adresată Primăriei municipiului Timișoara, intimata-reclamantă a

solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, imobil în care

funcționează un așezământ cultural aflat sub autoritatea Ambasadei Franței în

România - „Centrul Cultural Francez”.

Întrucât în momentul emiterii

hotărârii de guvern contestate nu erau în vigoare prevederile alin. (4

1

)

al art. 20 din Legea nr. 10/2001, acestea fiind introduse în anul 2005, prin

Legea nr. 247/2005 și față de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție,

potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor”, nu se poate reține în

sarcina emitentului actului administrativ, încălcarea unor dispoziții legale

ulterioare.

Nu în ultimul rând, potrivit

modificărilor de substanță aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005,

restituirea în natură a unui imobil se dispune chiar și în cazul în care

imobilul este afectat efectiv și nemijlocit de activități de interes public, de

învățământ, sănătate, social-culturale, cu obligarea noului proprietar să

mențină această afectațiune pe o perioadă de 3 sau 5 ani, în funcție de fiecare

situație în parte.

Astfel, în măsura în care se va face

dovada îndeplinirii cerințelor Legii nr. 10/2001, imobilul poate fi restituit

în natură.

Cum în cauză nu au fost dovedite

susținerile privind nelegalitatea H.G. nr. 977/2002 și nu rezultă că au fost

încălcate dispozițiile Legii nr. 213/1998, în temeiul cărora imobilul în

litigiu a fost inclus în domeniul public al județului Timiș, nu se poate reține

că există un drept vătămat pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1 și 11 din

Legea nr. 29/1990.

Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Consiliul Județean Timiș și se va admite

recursul declarat de Guvernul României. Ca urmare, pentru motivul prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., se va modifica în parte sentința recurată, în sensul

respingerii, ca neîntemeiată, și a acțiunii formulate împotriva Guvernului

României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Guvernul

României împotriva sentinței civile nr. 315/PI din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică în parte sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii și față de Guvernul României.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Consiliul Județean Timiș împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 mai 2006.