ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1918/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 315/PI din 25 octombrie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, în fond după casare, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.V. împotriva pârâtului Guvernul României și, pe cale de consecință, a anulat în parte H.G. nr. 977/2002, în ceea ce privește atestarea la domeniul public al județului Timiș, a imobilului înscris în C.F. nr. 193 Timișoara, nr. top 112/1, compus din casă cu etaj și curte de 1195 mp și nr. top 112/2, teren în suprafață de 426 mp, situate în Timișoara. A fost respinsă acțiunea aceleiași reclamante împotriva pârâtului Consiliul Județean Timiș, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.

Cererea privind restabilirea situației anterioare de carte funciară a fost disjunsă și declinată în favoarea Judecătoriei Timișoara, spre competentă soluționare. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Conform extrasului de CF nr. 193 Timișoara, imobilul în litigiu a constituit proprietatea mamei reclamantei (L.E.), reclamanta fiind moștenitoarea acesteia, potrivit certificatului de moștenitor nr. 19 din 12 martie 2003. Acest imobil a fost trecut în proprietatea Statului, în baza sentinței civile nr. 3768/1956 a Tribunalului Orășenesc Timișoara, în aplicarea Decretului nr. 111/1951, fiind considerat imobil abandonat. În calitatea sa de succesoare a fostului proprietar, la data de 14 august 2001, reclamanta a solicitat Primăriei municipiului Timișoara, restituirea în natură a imobilului respectiv, în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Art. 20 alin. (1) din același act normativ consacră dreptul persoanei îndreptățite la restituirea imobilului preluat abuziv de către Statul român, în timpul regimului comunist. În raport cu prevederile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, instanța a constatat că, în speță, preluarea de către stat a imobilului s-a făcut abuziv. Pe de altă parte, schimbând regimul juridic al imobilului, prin includerea acestuia în domeniul public al județului Timiș, pârâtul Guvernul României a încălcat prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care indisponibilizează imobilele restituite până la soluționarea cererilor formulate în baza acestei legi. Rezultă că prin H.G. nr. 977/2002, reclamanta a fost vătămată în dreptul său de a i se restitui în natură imobilul în discuție.

Întrucât în contenciosul administrativ are calitate procesuală pasivă, autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, instanța a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă, în cauză, Consiliul Județean Timiș. În termen legal, împotriva sus-amintitei sentințe au declarat recurs, pârâții Guvernul României și Consiliul Județean Timiș. Recurentul Consiliul Județean Timiș și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că sentința este nelegală, atât în ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cât și în ce privește soluționarea pe fond a pricinii. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 47 C. proc. civ., referitoare la coparticiparea procesuală și faptul că ambii pârâți urmăresc menținerea H.G.

nr. 977/2002, Consiliul Județean Timiș are calitate procesuală pasivă în cauză. Pe fond, instanța a ignorat pe de o parte, faptul că „indisponibilizarea” imobilelor este prevăzută în alin. (4), și nu în alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 10/2001, prevedere care nu există la momentul emiterii hotărârii de guvern contestată, fiind introdusă abia în anul 2005, prin Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente), iar pe de altă parte, că temeiul de drept al actului administrativ îl reprezintă art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, și nu Legea nr. 10/2001. Invocând în drept, de asemenea, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul Guvernul României a subliniat că prin sentința pronunțată, instanța de contencios administrativ s-a subrogat instanței civile, atunci când a considerat că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut abuziv și că apartenența acesteia la domeniul public al județului Timiș s-a stabilit pe baza inventarului întocmit prin Hotărârile nr. 34/1999 și nr. 49/2001, de către Consiliul Județean Timiș, ce nu au fost contestate în concordanță cu prevederile art. 21 din Legea nr. 218/1998 și a Normelor aprobate prin H.G. nr. 549/1999. Examinând sentința atacată, în raport cu motivele de nelegalitate invocate de recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că: În mod corect și legal, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Timiș, având în vedere că emitentul actului administrativ a cărui anulare (parțială) s-a cerut, este Guvernul României.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, cerință neîndeplinită în cauză de Consiliul Județean Timiș. Argumentul coparticipării procesuale pasive, prin trimiterea la art. 47 C. proc. civ., nu va fi primit, obiectul pricinii nefiind o obligație comună a celor doi pârâți chemați în judecată, iar obligațiile acestora neavând aceeași cauză, așa cum cer dispozițiile procedurale invocate de recurentul Consiliul Județean Timiș. Ca urmare, această autoritate nu are calitate procesuală pasivă în litigiul de față. În privința dezlegării date fondului pricinii se constată, însă, că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul Guvernul României în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Abordarea legalității H.G. nr. 977/2002, exclusiv prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/20201, este greșită, instanța de contencios administrativ subrogându-se în acest mod instanței civile. Obiectul cererii de chemare în judecată vizează legalitatea actului administrativ privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș, astfel că rolul instanței de contencios administrativ era acela de a verifica dacă includerea imobilului în litigiu în domeniul public al județului Timiș s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și dacă această operațiune a avut drept consecință vreo vătămare a drepturilor recunoscute de lege, intimatei-reclamante, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Aspectele legate de preluarea abuzivă a acestui imobil exced atribuțiilor instanței de contencios administrativ. Totodată, în mod greșit, instanța fondului și-a motivat soluția de anulare parțială a H.G. nr. 977/2002, pe dispozițiile art. 20 alin. (4 1 ) din Legea nr. 10/2001, privitoare la indisponibilizarea bunurilor notificate potrivit acestui act normativ. Într-adevăr, prin Notificarea din 14 august 2001, adresată Primăriei municipiului Timișoara, intimata-reclamantă a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, imobil în care funcționează un așezământ cultural aflat sub autoritatea Ambasadei Franței în România - „Centrul Cultural Francez”.

Întrucât în momentul emiterii hotărârii de guvern contestate nu erau în vigoare prevederile alin. (4 1 ) al art. 20 din Legea nr. 10/2001, acestea fiind introduse în anul 2005, prin Legea nr. 247/2005 și față de dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor”, nu se poate reține în sarcina emitentului actului administrativ, încălcarea unor dispoziții legale ulterioare. Nu în ultimul rând, potrivit modificărilor de substanță aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, restituirea în natură a unui imobil se dispune chiar și în cazul în care imobilul este afectat efectiv și nemijlocit de activități de interes public, de învățământ, sănătate, social-culturale, cu obligarea noului proprietar să mențină această afectațiune pe o perioadă de 3 sau 5 ani, în funcție de fiecare situație în parte.

Astfel, în măsura în care se va face dovada îndeplinirii cerințelor Legii nr. 10/2001, imobilul poate fi restituit în natură. Cum în cauză nu au fost dovedite susținerile privind nelegalitatea H.G. nr. 977/2002 și nu rezultă că au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 213/1998, în temeiul cărora imobilul în litigiu a fost inclus în domeniul public al județului Timiș, nu se poate reține că există un drept vătămat pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990. Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Consiliul Județean Timiș și se va admite recursul declarat de Guvernul României. Ca urmare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, și a acțiunii formulate împotriva Guvernului României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 315/PI din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică în parte sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii și față de Guvernul României. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul Județean Timiș împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.