ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 932/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/231.2021 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamantul Municipiul Focșani a chemat în judecată pe pârâta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, solicitând obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Focșani, str. x -"clădire - internat", având nr. 55434, înscris în CF nr. x a municipiului Focșani, compus din clădire internat P+3, conform extrasului de carte funciară nr. x/24.03.2021. La data de 3 februarie 2022, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea, a formulat cerere de intervenție principală. Prin sentința civilă nr. 5516 din 9 iunie 2022, Judecătoria Focșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, având în vedere valoarea obiectului cererii.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă Prin încheierea din 24 noiembrie 2022, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, având în vedere precizările titularului cererii de intervenție, prin consilier juridic, prin care a recalificat cererea de intervenție principală în cerere de intervenție accesorie, și reținând că prin cererea formulată de Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea se tinde la susținerea poziției procesuale a părții pârâte, a dispus încuviințarea în principiu a cererii de intervenție accesorie. Prin sentința nr. 688 din data de 20 decembrie 2023, Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Focșani, în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea și intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea; a obligat intervenientul și pârâta să lase în deplină proprietate și pașnică posesie reclamantului imobilul "clădire - internat", înscris în CF nr. x a Municipiului Focșani, cu suprafața utilă de 388,51 mp, conform Planșei nr. 1, anexă la raportul de expertiză A., imobil situat în Focșani, județul Vrancea; a obligat intervenientul și pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 3000 RON, reprezentând contravaloarea onorariului de expert.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă Prin decizia nr. 154 din 4 iulie 2024, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins apelul formulat de pârâta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea împotriva sentinței nr. 688 din data de 20 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, ca neîntemeiat; a respins apelul formulat de intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea împotriva aceleiași sentințe; a admis excepția inadmisibilității apelului incident formulat de reclamantul Municipiul Focșani; a respins apelul incident formulat de reclamantul Municipiul Focșani împotriva sentinței nr. 688 din data de 20 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, ca inadmisibil.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 154 din 4 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, au formulat recurs intervenientul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea și pârâta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea susține că prima instanță a reținut în considerentele sentinței că imobilul în litigiu este înscris atât în domeniul public al UAT Focșani, cât și în cel al Statului Român, iar hotărârea nu a fost criticată sub acest aspect, context în care instanța de apel nu putea reține o altă situație de fapt pentru a concluziona că nu s-a făcut dovada identificării exacte între imobilul aflat în inventarul Statului Român cu imobilul revendicat de reclamantă, cuprins în raportul de expertiză. Apreciază că, astfel, au fost încălcate dispozițiile vizând efectul devolutiv al apelului prevăzute de art. 476 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și limitele efectului devolutiv prevăzute de art. 477 și art. 478 C. proc. civ.. În acest sens, arată că, în condițiile în care instanța de apel a constatat că nu s-a făcut dovada identificării exacte între imobilul aflat în inventarul Statului Român cu imobilul revendicat de reclamantă și cuprins în raportul de expertiză, în cauză trebuia pronunțată o soluție de admitere a apelului și readministrare a probatoriului, urmată de o rejudecare pe fond a cauzei deduse judecății. Susține că soluția de admitere a apelului se impunea cu atât mai mult cu cât intervenientul a arătat prin apel că prima instanță a omis să cerceteze istoricul imobilului clădire internat înscris în CF nr. x a Municipiului Focșani, cu suprafața utilă de 388,51 mp, conform Planșei nr. 1, anexă la raportul de expertiză A., imobil situat în Focșani, județul Vrancea, aspect în funcție de care se putea determina și regmul juridic al bunului revendicat, intervenientul arătând expres că niciuna dintre probele administrate nu dovedește că în anul 2011 suprafața de 454 mp avea o altă destinație decât aceea specifică obiectului de activitate a Administrației Permanente a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea. Invocând teza motivării insuficiente, recurentul susține că instanța de apel nu a analizat susținerile sale, potrivit cărora legiuitorul a înțeles să reglementeze activitatea educativă extrașcolară distinct de activitatea școlară și că fiecare dintre aceste activități este administrată de autorități publice distincte. Instanța de apel nu a argumentat de ce a înlăturat dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 491 din 5 iulie 1995 privind organizarea taberelor, excursiilor, expedițiilor școlare și a altor forme de petrecere a timpului liber pentru școlari și elevi, care cuprinde dispoziții definitorii în caracterizarea dreptului de proprietate al Statului Român, în condițiile în care prin hotărârea de guvern se asigură aplicarea legii. Invocă dispozițiile art. 4, 6 și 7 din H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 și susține că înlăturarea nemotivată de la aplicare a acestor dispoziții încalcă principiile fundamentale ale procesului civil. Referitor la considerentul instanței de apel vizând lipsa elementelor de identificare a imobilului în litigiu, invocă dispozițiile art. 288 din Codul administrativ și arată că, prin H.G. nr. 172/2018, a fost actualizată valoarea de inventar a bunurilor cuprinse în Anexa nr. 30 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și date în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin instituțiile subordonate. Mai arată că la data emiterii H.G. nr. 172/2018, Ministerul Tineretului și Sportului administra, prin Direcțiile județene pentru sport și tineret, cluburi sportive, case de cultură studențești, complexuri sportive naționale, bunurile prevăzute în Anexa nr. 30 din H.G. nr. 1705/2006. Susține că, potrivit art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, "reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează cu scopul determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă." De asemenea, art. 22 din aceeași ordonanță prevede faptul că, "începând cu data de 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcțiilor și terenurilor aflate în patrimoniul instituțiilor publice vor fi reevaluate cel puțin o dată la 3 ani, în condițiile prevăzute la art. 21, de o comisie numită de conducătorul instituției publice sau de evaluatori autorizați, conform reglementărilor legale în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea". În conformitate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările si completările ulterioare, "inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri." În urma reevaluării, conform prevederilor art. 21 și ale art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, cu modificările și completările ulterioare, privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului și instituțiilor publice subordonate, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit valori de inventar diferite față de cele cuprinse în anexa nr. 30 a Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiind necesară promovarea unei hotărâri a guvernului prin care aceste valori să fie actualizate, ceea ce a determinat adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 172/2018. Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările și completările ulterioare stabilește că modificările intervenite în inventarul bunurilor din domeniul public al statului "la nivelul ordonatorilor secundari sau terțiari de credite vor fi aprobate prin hotărâri ale guvernului inițiate de către ministere, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea cărora se află aceștia, în calitatea acestora de ordonatori principali de credite." Imobilul revendicat este menționat la poziția 37 din Anexa Hotărârii Guvernului nr. 172/2018 (nr. inventar MF 37534) ce cuprinde bunurile imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin unitățile subordonate, pentru care se actualizează valoarea de inventar ca urmare a reevaluării, iar conform legii nu a fost înscris în cartea funciară până în prezent datorită lipsei fondurilor. Învederează că rațiunea emiterii H.G. nr. 172/2018 rezidă tocmai în necesitatea parcurgerii etapelor legale în vederea intabulării celor 132 de imobile prevăzute în anexa anterior menționată, care cuprinde inclusiv imobilul revendicat prin prezenta acțiune. Precizează că includerea în conținutul H.G. nr. 172/2018 a bunurilor imobile pentru care, din lipsa fondurilor necesare, nu s-au efectuat lucrările de înscriere în cartea funciară, a fost considerată oportună având în vedere că obiectul de reglementare în cazul acestora nu se referă la modificarea datelor de identificare, ci numai la actualizarea valorilor de inventar. Arată că bunul revendicat apare în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr. 15 din 8 ianuarie 2004, H.G. nr. 2060 din 8 ianuarie 2004, H.G. nr. 1705/2006, H.G. nr. 172/2018, emise în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, potrivit art. 21 din H.G. nr. 741/2003, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a preluat de la structurile fostului Minister al Tineretului și Sportului, în condiții stabilite prin protocoale, patrimoniul constând în spații, dotări și altele asemenea, corespunzător desfășurării activităților și proceselor educative pentru tineret. În aceste condiții, apreciază că administratorului legal, ce figurează ca parte chemată în judecată, trebuia să-i fie solicitate mai multe elemente de identificare pentru imobilul pe care-l administrează, instanța de apel limitându-se la a reține că Protocolul nr. 524/29.07.1999 și nr. 741/3.07.2003 și hotărârile de guvern invocate de intervenient nu oferă suficiente elemente pentru ca instanțele de fond în analiza efectuată să poată identifica/individualiza bunul în domeniul public al Statului Român. Susține că, în cazul în care înscrisurile nu erau suficient de lămuritoare, se putea dispune efectuarea unei lucrări de specialitate prin care să se stabilească toate datele de identificare ale bunului, cu mențiunea că o astfel de probă a fost administrată, de altfel, în fața primei instanțe. Din analiza succesiunii actelor normative prin care s-a legiferat în materie de educație, Legea nr. 84/1995 a învățământului și Legea nr. 1/2011, rezultă fără niciun dubiu că titular al dreptului de proprietate ab initio este Statul Român, care în mod succesiv a transmis dreptul de administrare al bazei materiale a unităților de învățământ către Ministerul Educației Naționale, respectiv consiliile locale. Totodată, pentru activitatea de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor școlare și a altor forme de petrecere a timpului liber pentru preșcolari și elevi, legiuitorul a înțeles să legifereze distinct de legile învățământului, încă din anul 1995, an în care au intrat în vigoare Legea nr. 84/1995 a învățământului și H.G. nr. 491/1995 privind organizarea taberelor, excursiilor, expedițiilor școlare, și a altor forme de petrecere a timpului liber pentru preșcolari și elevi. Apreciază că soluția pronunțată este nelegală întrucât nu este motivată în raport cu adoptarea actelor normative distincte de către stat, în reglementarea celor două activități, respectiv activitatea de organizare a taberelor, excursiilor, expedițiilor școlare și a altor forme de petrecere a timpului liber pentru preșcolari și elevi și domeniul educației, prin care s-a stabilit că administrarea bazei materiale necesare desfășurării acestor activități să fie făcută de autorități publice diferite. Așadar, prin adoptarea H.G. nr. 491/1995, imobilul corp 1 - parter, compus din 12 camere și grup social, în suprafață de 454 mp, este evidențiat în domeniul public de interes național, astfel că la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 a învățământului, act reținut ca izvor de drept pentru reclamantă, bunul aparținea domeniului public de interes național. Susține că, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, "Construcțiile și terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea guvernului, la propunerea ministrului educației și cercetării, fără plată și numai în interes public", însă instanța de apel a constatat că prin Hotărârea de Guvern nr. 908/2002, în Anexa nr. 2 este cuprins inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Focsani, iar la pozitia 1736 apare tocmai imobilul în litigiu, Căminul școlar al Grupului Școlar de Industrie Ușoară, existând o hotărâre de guvern prin care s-a aprobat transferul imobilului în litigiu în domeniul public al UAT Municipiul Focșani. Instanța de apel a transformat dreptul de administrare recunoscut reclamantului prin dispozițiile art. 166 alin. (4) 1 din Legea nr. 84/1995 în drept de proprietate publică, fără să coroboreze aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 166 alin. (4) 1 din Legea nr. 84/1995 cu cele ale art. 166 din același act normativ - Baza materială și finanțarea învățământului de stat. Invocă dispozițiile art. 292 din O.U.G. nr. 57/2019 și ale art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului local al municipiului prin hotărâre a guvernului, inițiată de autoritatea publică care are în administrare bunul respectiv și arată că împrejurarea că în Anexa nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 908/2002 cuprinzând inventarul bunurilor care apartin domeniului public al Municiului Focsani, la pozitia 1736 apare tocmai imobilul în litigiu - căminul școlar al Grupului Școlar de Industrie Ușoară, nu face dovada transferului bunului din domeniu public al statului în domeniul public al UAT Focșani, aceasta fiind doar o hotărâre de aprobare a inventarului bunurilor ce aparțin domeniului public al Municipiului Focșani, așa cum a fost propus de această instituție, și nu poate înlocui o hotărâre de guvern prin care se aprobă explicit transferul bunului din domeniul public național în domeniul public al unității administrativ-teritoriale. În lipsa unor dovezi clare prin care să se probeze parcurgerea procedurii administrative de transfer al bunului dintr-un patrimoniu în celălalt, apreciază că decizia recurată este nelegală, cu atât mai mult cu cât instituția publică pârâtă nu a demarat vreo procedură de radiere a bunului din inventarul centralizat al bunurilor aflate în domeniul public al statului. Mai arată că imobilul în litigiu a fost permanent înregistrat în bilanțul contabil al pârâtei, aflându-se permanent în inventarul bunurilor din domeniul public al Statului Român, gestionat de Ministerul Finanțelor, fiind evidențiat ca mijloc fix în fișa mijlocului fix a imobilului, fișă unde sunt evidențiate doar proprietățile. Susține că instanța de apel reține, contrar voinței legiuitorului (H.G. nr. 491/1995), că administrarea acestor bunuri din domeniul public aparține consiliilor locale, iar prin H.C.L. nr. 302/2006 a fost dat imobilul în litigiu în administrarea Grupului Școlar de Industrie Ușoară, și că la momentul emiterii H.C.L. nr. 302/2006 bunul imobil făcea deja parte din domeniul public al Municipiului Focșani, în temeiul Legii nr. 84/1995 și al H.G. nr. 908/2002. Afirmă că, în compararea titlurile invocate de cele două părți în susținerea dreptului lor de proprietate, instanța de apel a dat întâietate dreptului de proprietate al reclamantului UAT Municipiul Focșani, întrucât acesta este mult mai bine caracterizat, fiind evidențiat cu toate elementele de identificare în H.G. nr. 908/2002 și, mai mult decât atât, este înscris în cartea funciară, fiind astfel opozabil erga omnes. Sub aspectul înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, recurentul arată că, din lipsa fondurilor necesare, administratorul nu a efectuat înscrierea în cartea funciară. Subliniază că înscrierea imobilului în cartea funciară nu este constitutivă de drepturi, în raport cu dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, instanța de apel dând, în mod nelegal, eficiență acestei înscrieri a unui drept nelegal constituit, în detrimentul unui drept de proprietate constituit ope legis. Arată că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material și din perspectiva faptului că acțiunea în revendicare dedusă judecății apare ca inadmisibilă, în condițiile în care aceasta este exercită de către proprietarul care susține că are și posesia neîntreruptă asupra bunului imobil în litigiu. Astfel, reclamanta a reabilitat Căminul școlar al Grupului Școlar de Industrie Ușoară în întregul său, deci inclusiv corpul de clădire aflat în litigiu, prin accesarea de fonduri europene, fiind evident că este un proprietar-posesor. Mergând pe raționamentul instanțelor de fond care au reținut că modalitatea originară de dobândire a imobilului de către reclamant rezidă în dispozițiile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, recurentul arată că acțiunea în revendicare și compararea titlurilor opuse de cele două părți apare, fie ca lipsită de cauză, deoarece la cererea Consiliului local al municipiului Focșani, prin hotărâre a guvernului, se putea realiza trecerea efectivă a bunului din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, fie ca lipsită de obiect deoarece la momentul emiterii HCL nr. 302/2006, bunul imobil făcea deja parte din domeniul public al Municipiului Focșani, în temeiul Legii nr. 84/1995 și al H.G. nr. 908/2002, cum s-a reținut prin hotărârea recurată. Afirmă că nelegalitatea hotărârii rezultă din modul în care instanța de apel a analizat condițiile de exercitare ale unei acțiuni în revendicare și a procedat la compararea titlurilor de proprietate opuse de părți, fără să analizeze și să aibă în vedere cine exercită sau a exercitat posesia imobilului în litigiu. În condițiile în care litigiul este soluționat de instanțele de fond prin admiterea acțiunii, având ca obiect revendicarea clădirii internat înscrisă în CF nr. x a Municipiului Focsani, cu suprafata utilă de 388,51 mp, conform Plansei nr. 1, anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză, imobil situat în Focșani, str. x, iud. Vrancea, rezultă că imobilul corp 1 - parter, compus din 12 camere și grup social, în suprafață de 454 mp, în toată această perioadă a fost folosit de pârâtă pentru a deservi scopului său de activitate și nu de către Grupul Școlar Industrial nr. 2 Focșani, cu destinația de clădire internat, fapt ce intră în contradicție cu împrejurarea că administratorul Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Focșani a accesat fonduri europene pentru reabilitarea imobilului, în vederea creșterii performanței energetice pentru clădirea tip internat și clădirea tip cantină, îndeplinind toate condițiile prevăzute de Ghidul de finanțare "Sprijinirea eficientei energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei regenerabile din surse în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor", semnând contractul de finanțare nr. x/21.03.2019, a cărui condiția principală a fost de a face dovada dreptului de proprietate/administrare a spațiului. Susține că, din probele administrate în cauză, niciuna dintre instanțele de fond nu a stabilit fără niciun dubiu cine a exercitat neîntrerupt posesia asupra corpului 1 - parter, compus din 12 camere și grup social, în suprafață de 454 mp., parte din imobilul reabilitat. Învederează că decizia recurată este nelegală și sub aspectul dispozițiilor legale reținute în caracterizarea dreptului de proprietate al intervenientului Statul Român, respectiv prevederile art. 7 din H.G. nr. 491/1995, în baza cărora a fost emisă Decizia nr. 90/15.1.1996 privind trecerea în administrarea directă și permanentă a spațiului din corpul 1 aparținând Grupului Școlar Industrial nr. 2 Focșani către Administrația Permanentă a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea, emisă de Ministerul Învățământului - Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Protocolul de predare - primire încheiat între Inspectoratul Școlar Vrancea și Administrația Permanentă a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea și Fișa mijlocului fix pentru imobilul cu nr. de inventar x. Afirmă că aceste acte caracterizează titlul de proprietate al statului, dar nu sunt izvorul dreptului de proprietate publică pentru imobilul în litigiu, așa cum în mod nelegal s-a reținut de instanțele de fond. Prin decizia recurată, instanța de apel a comparat titlurile de proprietate prezentate de către părți ca și cum acestea ar proveni de la autori diferiți, reținând greșit ca mod originar de dobândire a dreptului de proprietate pentru reclamant legea, în condițiile în care pentru acesta autorul dreptului de proprietate este chiar intervenientul Statul Român, care prin Legea nr. 1/2011 a învățământului a transferat din patrimoniul său bunurile reprezentând terenurile și clădirile unităților de educație timpurie, de învățământ preșcolar, școlilor primare, gimnaziale și liceale în domeniul public local și în administrarea consiliilor locale. Susține că din materialul probator aflat la dosar rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011, reținută ca modalitate originară de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului de către reclamantul Municipiul Focșani, parte din imobilul situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea, respectiv corp 1 - parter, compus din 12 camere și grup social, era în administrarea pârâtei Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Vrancea și proprietatea publică a intervenientului Statul Român, reclamanta nefăcând dovada că a inițiat vreun demers pentru transferul dreptului de proprietate a suprafeței de 454 mp., respectiv de 388,51 mp, conform Planșei nr. 1, anexă la raportul de expertiză A.. Apreciază că orice alte hotărâri de consiliu local în care imobilul în integralitatea sa a fost prins în inventarul domeniului public al reclamantei Municipiului Focșani sau prin care s-a delegat dreptul de administrare către Grupul Școlar Industrial nr. 2 Focșani sunt lovite de nulitate absolută, deoarece transferul dreptului de proprietate nu a operat de drept de la intervenientul Statul Român către reclamantul Municipiul Focșani, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011. Afirmă că includerea imobilului revendicat în domeniul public al Municipiului Focșani prin H.C.L. nr. 46/2001, H.C.L. nr. 167/2003 și H.C.L. nr. 176/2011 s-a făcut în mod abuziv, neproducând efecte asupra situațiilor juridice stabilite prin Decizia nr. 90/15.10.1996 privind trecerea în administrarea directă și permanentă a spațiului din corpul 1 aparținând Grupului Școlar Industrial nr. 2 Focșani către Administrația Permanentă a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea, emisă de Ministerul Învățământului Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Susține că, în exercitarea atribuției principale de a supraveghea menținerea destinației bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, precum și a celor care au aparținut domeniului public și au intrat în circuitul privat, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 1721/2008, după trecerea imobilului în proprietatea Statului Român și administrarea actualei Direcții Județene pentru Tineret și Sport, în baza Deciziei nr. 90/15.10.1996 privind trecerea în administrarea directă și permanentă a spațiului din corpul 1 aparținând Grupului Școlar Industrial nr. 2 Focșani către Administrația Permanentă a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea, au fost luate măsuri pentru evidențierea acestuia în Anexa la H.G. nr. 172/29.03.2018, la poziția 37, privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin instituțiile subordonate, bunuri cuprinse în anexa nr. 30 la H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, având matricola MF 37534, cod clasificare 8.26.10, date care apar înscrise și în Fișa mijlocului fix depusă la dosar. Astfel, este indubitabil că intervenintul și-a conservat dreptul de proprietate asupra bunului, legiferat, în mod absolut și exclusiv, încă din 1995. Învederează că, potrivit art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995 "Construcțiile și terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu pot fi transferate decât cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului educației naționale, fără plată și numai în interes public" și arată că reclamanta nu a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 90/15.10.1996 privind trecerea în administrarea directă și permanent a spațiului din corpul 1 aparținând Grupului Școlar Industrial nr. 2 Focșani către Administrația Permanentă a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea, emisă de Ministerul Învățământului - Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. Susține că reclamantul încearcă să suplinească carențele în caracterizarea dreptului său de proprietate, pe de o parte, prin invocarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998, iar, pe de altă parte, prin emiterea unor hotărâri de consiliu local, acte normative care nu au forța juridică de a transfera un bun din domeniul public al Statului Român în domeniul public al unității administrativ-teritoriale. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea susține că instanța de apel nu a pus în discuția părților cererea de scoatere din cauză a recurentei, acordul sau dezacordul reclamantului cu privire la această cerere nefiind exprimat. Mai susține că, mergând pe raționamentul curții de apel, potrivit căruia, în cauză, nu a fost exprimat acordul reclamantului pentru scoaterea recurentei din cauză, instanța de apel, în mod nelegal, nu a aplicat norma de procedură de la art. 77 alin. (4) C. proc. civ., în temeiul căreia nu se putea reține calitatea recurentei de apelantă-pârâtă, ci pe aceea de intervenientă principală în interesul pârâtului, care era titularul dreptului, în speță Statul Român. În raport cu acest aspect, instanța de apel trebuia să observe că recurenta nu putea fi obligată să lase în deplină proprietate imobilul și să plătească cheltuielile de judecată. Referitor la soluția de obligare a recurentei la a lăsa imobilul în proprietatea reclamantei, arată că instanța de apel nu a observat că prima instanță a reținut în considerentele hotărârii că imobilul în litigiu este înscris atât în domeniul public al statului, cât și în domeniul public al UAT Municipiul Focșani, iar hotărârea nu a fost criticată sub acest aspect. Prin urmare, cât timp instanța de apel nu a fost învestită în acest sens, apreciază că, în mod legal, aplicând principiul tantum apelantum tantum devolutum, instanța de prim control judiciar nu putea reține o situație de fapt diferită decât cea reținută de instanța de fond. Susține că, în condițiile în care prima instanță a constatat prin sentința apelată că, din succesiunea faptelor, bunul revendicat de reclamantă cât și de intervenient este același, fiind înscris în CF x a Municipiului Focșani, cuprins în inventarul public al statului și al unei unități administrativ-teritoriale, sub denumiri diferite, iar instanta de apel, fără a fi învestită cu o critică de apel în acest sens, a constatat prin decizia recurată faptul că nu s-a făcut dovada identificării exacte între imobilul aflat în inventarul Statului Român cu imobilul revendicat de reclamantă si cuprins în raportul de expertiză, singura soluție legală era de admitere a apelului și readministrare a probelor, obligație ce îi incumba în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., care să provoace o rejudecare pe fond a cauzei deduse judecății. Învederează că prin cererea de intervenție apelantul Statul Român a susținut că a dobândit acest imobil în anul 1997, iar baza legală o constituie Protocolul nr. 524/29.07.1999, nr. 741/3.07.2003 și H.G. nr. 172/2018. Cu toate acestea, Curtea de Apel Galați a constatat că, prin Protocolul nr. 524/29.07.1999, încheiat între Inspectoratul Școlar Vrancea și Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea, s-a prevăzut că Inspectoratul Școlar Vrancea a predat, iar Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea a preluat întregul activ și pasiv pe baza bilanțului contabil încheiat la 31.12.1998, iar în cuprinsul acestui protocol nu se detaliază bunurile predate si reluate, ci doar s-a mentionat valoarea lor de inventar. Totodată, s-a constatat că temeiul încheierii Protocolului nr. 524/29.07.1999 a fost reprezentat de prevederile H.G. nr. 86/1999 privind înființarea Agenției Naționale a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea. Solicită să se observe că Statul Român, ca titularul primar al dreptului de proprietate asupra părții de imobil în cauză, a dobândit acest imobilul prin efectul legii, astfel că identificarea bunului în H.G. nr. 172/2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniuI public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului este aptă să dovedească dreptul proprietate, dar nu face dovada dobândirii inițiale a acestui drept, astfel cum în mod eronat a reținut de instanța de apel. Arată că toate înscrisurile aflate în posesia intervenientului au fost depuse la dosar, iar în măsura în care se aprecia că acestea nu sunt suficiente, în virtutea rolului său activ, conferit de art. 22 C. proc. civ., instanța de apel, în reanalizarea cauzei pe fond ar fi trebuit să solicite suplimentarea probatoriului, nu doar de la intervenient, ci și de la pârâtă. Instanța de apel nu a observat că dreptul de proprietate dobândit în baza legii de către stat invalida orice alt act ulterior, cât timp proprietatea statului este inviolabilă, inalienabilă. Invocând teza motivării insuficiente, recurenta susține că instanța de apel nu a analizat susținerile părților vizând înlăturarea dispozițiilor H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 privind organizarea taberelor, excursiilor, expedițiilor școlare și a altor forme de petrecere a timpului liber pentru școlari și elevi, care cuprinde dispoziții definitorii în caracterizarea dreptului de al Statului Român, în condițiile în care prin hotărârea de guvern se asigură aplicarea legii. Invocă dispozițiile art. 4, 6 și 7 din H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 și susține că înlăturarea nemotivată de la aplicare a acestor dispoziții constituie motiv de casare. Referitor la considerentul instanței de apel vizând lipsa elementelor de identificare a imobilului în litigiu, invocă dispozițiile art. 288 din Codul administrativ și arată că, prin H.G. nr. 172/2018, a fost actualizată valoarea de inventar a bunurilor cuprinse în Anexa nr. 30 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și date în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin instituțiile subordonate. Arată că la data emiterii H.G. nr. 172/2018, Ministerul Tineretului și Sportului administra, prin Direcțiile județene pentru sport și tineret, cluburi sportive, case de cultură studențești, complexuri sportive naționale, bunurile prevăzute în Anexa nr. 30 din H.G. nr. 1705/2006. Susține că, potrivit art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, "reevaluarea activelor fixe corporale se efectuează cu scopul determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă." De asemenea, art. 22 din aceeași ordonanță prevede faptul că, "începând cu data de 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcțiilor și terenurilor aflate în patrimoniul instituțiilor publice vor fi reevaluate cel puțin o dată la 3 ani, în condițiile prevăzute la art. 21, de o comisie numită de conducătorul instituției publice sau de evaluatori autorizați, conform reglementărilor legate în vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate în contabilitate până la finele anului în care s-a efectuat reevaluarea". În conformitate cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, cu modificările si completările ulterioare, "inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri." În urma reevaluării, conform prevederilor art. 21 și ale art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003, cu modificările și completările ulterioare, privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul Ministerului Tineretului și Sportului și instituțiilor publice subordonate, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit valori de inventar diferite față de cele cuprinse în anexa nr. 30 a Hotărârii Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiind necesară promovarea unei hotărâri a guvernului prin care aceste valori să fie actualizate, ceea ce a determinat adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 172/2018. Art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006, cu modificările și completările ulterioare stabilește că modificările intervenite în inventarul bunurilor din domeniul public al statului "la nivelul ordonatorilor secundari sau terțiari de credite vor fi aprobate prin hotărâri ale Guvernului inițiate de către ministere, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea cărora se află aceștia, în calitatea acestora de ordonatori principali de credite." Concluzionează că imobilul revendicat este menționat la poziția 37 din Anexa Hotărârii Guvernului nr. 172/2018 (nr. inventar MF 37534) ce cuprinde bunurile imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului prin unitățile subordonate, pentru care se actualizează valoarea de inventar ca urmare a reevaluării. Precizează că nu cunoaște motivele pentru care Statul Român nu a înscris în cartea funciară acest imobil, însă susține că acest fapt nu poate conduce la pierderea dreptului de proprietate publică al acestuia și dreptul de administrare al recurentei. Arată că relevant este faptul că, potrivit art. 21 din H.G. nr. 491/2003, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a preluat de la structurile fostului Minister al Tineretului și Sportului, în condiții stabilite prin protocoale, patrimoniul - spații, dotări și altele asemenea, corespunzător desfășurării activităților și proceselor educative pentru tineret. Solicită să se observe că, prin H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995, imobilul revendicat este evidențiat în domeniului public de interes național, astfel că la data intrării în vigoare a Legii nr. 1/2011 a învățământului, act reținut ca izvor de drept pentru reclamantul Municipiul Focșani, bunul aparținea domeniului public de interes național și intra sub protectia art. 136 din Constitutie, respectiv art. 286 din Codul Administrativ. Apreciază că, în aceste condiții, trecerea acestui imobil din proprietatea sau administrarea statului în proprietatea sau administrarea Municipiului Focșani, impunea parcurgerea unei proceduri legale, iar în cauză nu s-a dovedit parcurgerea acestei proceduri. Susține că, în cauză, nu a fost invocată nelegalitatea actelor indicate de recurentă și recunoscute de intervenientul Statul Român, astfel că soluția adoptată de curtea de apel, prin efectele sale, echivalează cu o lipsire a acestor acte de orice efect juridic.

Apărările formulate În cauză nu au fost depuse întâmpinări.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluție a fost fixat termen de judecată la data de 20 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursurilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Criticile regăsite în cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă, precum și cele susținute de recurentul-intervenient prin propriul memoriu de recurs, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au vizat neanalizarea de către instanța de apel a susținerilor din cadrul motivelor de apel având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate preferabil în cadrul comparării titlurilor exhibate de părțile litigante. Înalta Curte constată că sunt fondate criticile astfel formulate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. Reclamantul Municipiul Focșani a chemat în judecată pe pârâta Direcția Județeană de Sport și Tineret Vrancea, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul clădire internat situat în Focșani, județul Vrancea, înscris în CF nr. x a Municipiului Focșani, cu suprafața utilă de 388,51 mp. Cererea formulată de Statul Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea a fost calificată ca fiind cerere de intervenție accesorie în susținerea pârâtei și a fost încuviințată în principiu prin încheierea din 24 noiembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă. Referitor la dovada dreptului de proprietate invocat de reclamant, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 166 alin. (4) 1 din Legea nr. 84/1995 și ale art. 112 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 cu privire la apartenența la domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului București, și în administrarea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, în a căror rază teritorială își desfășoară activitatea, prin delegare către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, a terenurilor și clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat - grădinițe, școli generale, primare și gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri școlare, școli de arte și meserii și școli postliceale. Totodată, a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (5) din Legea nr. 84/1995, prin Hotărârea de Guvern nr. 908/2002, în Anexa nr. 2 este cuprins inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Focșani, iar la poz. 1736 apare tocmai imobilul în litigiu, Căminul școlar al Grupului Școlar de Industrie Ușoară, ceea ce denotă că există o hotărâre de guvern prin care s-a aprobat transferul imobilului în litigiu în domeniul public al UAT Municipiul Focșani. A mai constatat că administrarea acestor bunuri din domeniul public aparțin consiliilor locale, iar prin H.C.L. nr. 302/2006 a fost dat imobilul în litigiu în administrarea Grupului Școlar de Industrie Ușoară. Referitor la situația pârâtei, curtea de apel a reținut că Statul Român invocă drept titlu de proprietate H.G. nr. 172/2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, în anexa 30 a acestei hotărâri de guvern figurând la poz. 37 bunul imobil cu denumirea "Tabăra Focșani", iar baza legală a dobândirii este Protocolul nr. 524/29.07.1999, nr. 741/03.07.2003 și H.G. nr. 172/2018. Curtea de apel a constatat că prin Protocolul nr. 524/29.07.1999 încheiat în baza prevederilor H.G. nr. 86/1999 privind înființarea Agenției Naționale a Taberelor și Turismului Școlar între Inspectoratul Școlar Vrancea și Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea, s-a prevăzut că Inspectoratul Școlar Vrancea predă, iar Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar Vrancea preia întregul activ și pasiv pe baza bilanțului contabil încheiat la 31.12.1998, însă în cuprinsul acestui protocol nu se detaliază bunurile predate și preluate, ci doar s-a menționat valoarea lor de inventar. A mai reținut instanța de apel că se invocă faptul că acest imobil este înscris în evidențele contabile cu nr. x, însă nici în acest document nu este detaliat bunul pentru a putea fi identificat, nefiind prevăzută nici suprafața, nici destinația sau alte elemente de identificare. Totodată, a constatat că nu au fost depuse și anexele la H.G. nr. 15/2004, H.G. nr. 2060/2004 și H.G. nr. 1705/2006 pentru a se observa succesiunea în timp a imobilului revendicat, cu toate că apelantul Statul Român a invocat că imobilul cuprins în H.G. nr. 172/2018 apare enumerat și în aceste acte normative. Procedând la compararea titlurilor de proprietate invocate de părți, instanța de apel a constatat că este mai bine caracterizat titlul de proprietate prezentat de reclamant, fiind evidențiat cu toate elementele de identificare în H.G. nr. 908/2002 și, mai mult decât atât, este înscris în cartea funciară nr. x pe numele acestuia, fiind astfel opozabil erga omnes. A apreciat că, atât timp cât titlurile părților provin de la același autor, Statul Român, înscrierea în cartea funciară este un criteriu important de preferință al unui titlu în detrimentul celuilalt. În raport de criticile recurenților, Înalta Curte constată că demersul de comparare a titlurilor se bazează pe un raționament insuficient al instanței întrucât nu au fost analizate condițiile de admisibilitate ale acțiunii în revendicare și nu a fost stabilită situația juridică a terenului în litigiu la data intrării în vigoare a dispoziției legale de care se prevalează reclamantul ca temei al dobândirii dreptului de proprietate. În temeiul art. 563 C. civ., "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept". Acțiunea în revendicare, ca mijloc principal de apărare a dreptului de proprietate, reprezintă, conform textului legal anterior evocat, o acțiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun, solicită instanței să recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia acestuia de la cel care îl deține fără a fi proprietar. Atunci când posesorul bunului invocă la rândul său un drept de proprietate, instanța este chemată să stabilească direct existența dreptului de proprietate în cadrul acestei acțiuni cu caracter petitoriu, prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părțile litigante și să confirme astfel dreptul de proprietate al uneia dintre părți asupra bunului. Dacă dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul reclamantului/pârâtului printr-un mod originar de dobândire a proprietății, precum uzucapiunea sau ocupațiunea, se consideră că proba existenței acestui drept - care constă în dovedirea acestui fapt juridic - are un caracter cert, absolut. În situația în care dreptul de proprietate a fost dobândit printr-un mod derivat, și anume, printr-un act juridic translativ de proprietate, dovada dreptului presupune producerea înscrisului autentic sau sub semnătură privată, acestea generând o prezumție relativă a împrejurării că dreptul de proprietate asupra imobilului aparține celui ce exhibă acel titlu. Prin urmare, prin invocarea acestor titluri, fie translative, fie declarative, se invocă în realitate doar o prezumție de proprietate decurgând din faptul existenței titlului, cealaltă parte putând răsturna prezumția invocând și ea o prezumție contrară mai puternică. Instanța trebuie, deci, să cerceteze titlurile de proprietate ale autorilor părților pentru a se identifica un autor comun sau, după caz, dacă unul dintre aceștia a dobândit proprietatea printr-un mod originar, stabilindu-se în acest fel "dreptul preferabil". În prealabil, trebuie arătat că situația premisă reținută în cauză este, conform celor statuate de instanța de prim control judiciar, aceea a exhibării de către fiecare dintre părțile litigante a unui titlu de proprietate, titluri ce au fost supuse analizei prin decizia recurată. Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că prin cererea de chemare în judecată reclamantul susține că pârâta Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea solicită luarea în posesie a spațiului, precum și că, având cunoștință despre posesia spațiului, pârâta nu s-a putut opune realizării obiectivului de investiții "creșterea performanței energetice pentru clădirea tip internat și clădirea Cantină a Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Focșani" și a semnat contractul de finanțare nr. x/21.03.2019, în calitate de administrator al imobilului revendicat. Admiterea acțiunii în revendicare presupune stabilirea calității reclamantului de proprietar asupra bunului individual determinat care face obiectul revendicării, dar și stabilirea împrejurării decisive că acel bun este stăpânit în fapt de către pârât, indiferent dacă acesta o face în calitate de posesor ori de detentor precar, respectiv indiferent dacă exhibă sau nu la rândul său un titlu opozabil reclamantului, această chestiune fiind una care privește analiza subsecventă, în drept, a poziției juridice preferabile în litigiu. Analizând considerentele hotărârii atacate, se observă că instanța de apel a menținut soluția tribunalului de admitere a acțiunii în revendicare, ceea ce presupunea, prin ipoteză, analizarea condițiilor de admisibilitate ale cererii în revendicare, impuse de art. 563 C. civ. anterior citat, însă nu a clarificat situația posesiei asupra imobilului, în condițiile în care, potrivit susținerilor reclamantului, imobilul revendicat se află în posesia Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi Focșani, căruia i-a fost transferat dreptul de administrare asupra imobilului de către reclamant, prin HCL nr. 302/31.10.2006, emisă de Consiliul local al municipiului Focșani. Apar, astfel, întemeiate susținerile recurenților, potrivit cărora instanța de apel nu a stabilit fără niciun dubiu cine exercită posesia asupra corpului 1 parter, compus din 12 camere și grup social, în suprafață de 454 mp, parte din imobilul revendicat. Întrucât această analiză este definitorie pentru acțiunea în revendicare și ține de esența acesteia, întrucât este îndreptățit a o formula doar proprietarul care nu deține posesia bunului, nu și cel care are deja în posesie bunul, omisiunea verificării celor două condiții cumulative enunțate lipsește de suport legal hotărârea recurată. Invocând teza motivării insuficiente, recurenții susțin și că instanța de apel nu a analizat criticile formulate prin apel vizând înlăturarea nemotivată de la aplicare a dispozițiilor H.G. nr. 491 din 5 iulie 1995 privind organizarea taberelor, excursiilor, expedițiilor școlare și a altor forme de petrecere a timpului liber pentru școlari și elevi, care cuprinde dispoziții definitorii în caracterizarea dreptului de proprietate al Statului Român, în condițiile în care prin hotărârea de guvern se asigură aplicarea legii. Înalta Curte notează că prin motivele de apel intervenientul Statul Român a criticat sentința apelată și sub aspectul dispozițiilor legale reținute în caracterizarea dr