ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1749/2024

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023, la data de 13 martie 2023, pe rolul Tribunalului Vrancea – secția I civilă, așa cum a fost precizată la termenul din data de 6 aprilie 2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor jud. Vrancea (Comisia Județeană) și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Focșani, obligarea pârâtelor la plata sumei de 250.000 euro, în echivalent în RON la data plății, ce reprezintă contravaloarea terenului în suprafață de 5.000 mp pe care l-a moștenit de la tatăl său, B., teren situat în intravilanul municipiului Focșani.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 163 din 6 aprilie 2023, Tribunalul Vrancea – secția I civilă a respins, ca fiind neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Vrancea și Comisia de aplicare a legii privind retrocedările de teren a municipiului Focșani.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 187A din 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Galați – secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 163 din 6 aprilie 2023 a Tribunalului Vrancea – secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte Comisia Locală Focșani pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Județeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 187A din 25 octombrie 2023 a Curții de Apel Galați – secția I civilă a declarat apel reclamantul A., solicitând anularea hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2023. Acesta arată că, în dosarul nr. x/2009, a solicitat anularea titlului de proprietate eliberat abuziv prin care i s-a alocat un alt teren decât cel moștenit de la părinții săi, cu o valoare mult mai mică. Instanța nu a preluat decât suprafața nu și amplasamentul, deși era important să se specifice că e pe raza municipiului Focșani. Acea acțiune a fost respinsă cu motivarea că terenul solicitat nu este liber, însă, această situație nu era reală. Ocuparea s-a realizat în timpul procesului. Insistă asupra faptului că nu solicită un alt teren sau despăgubiri pentru unul suplimentar, ci pentru terenul care a aparținut autorilor săi. Consideră că instanța a ignorat dispozițiile art. 430 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., pe care le citează, menționând că nu se poate invoca dosarul nr. x/2013, întrucât a primit un teren extravilan, deși avea dreptul la unul situat în intravilan. Curtea de Apel Galați a refuzat să-i analizeze cererea cu motivarea că nu mai poate pune în discuție aspectele deja dezlegate prin hotărârile anterioare. Însă, i s-a atribuit un alt teren, care nu corespunde actelor pe care le deține. Solicită instanței să-i analizeze cererea, pe baza actelor aflate la dosar și să oblige autoritatea locală să evalueze cele două terenuri.

Apărări formulate Intimata Comisia Județeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, și menținerea soluției Curții de Apel Galați, ca fiind legală. A arătat că există o hotărâre anterioară care a reținut că reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,50 ha teren, fiind emis titlul de proprietate nr. x/2009.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din data de 22 aprilie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit termen la data de 20 iunie 2024, pentru analiza cererii formulate de reclamantul A.. La termenul din data de 20 iunie 2024, Înalta Curte a calificat calea de atac ca fiind recurs și a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității căii extraordinare de atac, invocată din oficiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepției de nulitate a căii extraordinare de atac, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul constituie o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită numai pentru motivele de nelegalitate și în condițiile prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: a) numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții în favoarea căreia se exercită recursul, numele, prenumele și domiciliul profesional al avocatului care formulează cererea ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și numele și prenumele consilierului juridic care întocmește cererea. Prezentele dispoziții se aplică și în cazul în care recurentul locuiește în străinătate; b) numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul intimatului; c) indicarea hotărârii care se atacă; d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat; e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. (3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar alin. (2) al aceluiași articol dispune "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de recurs, prin indicarea uneia dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, formularea unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivele de nelegalitate invocate. În situația în care nu sunt indicate cazurile de casare incidente, instanța de recurs are obligația de a proceda la încadrarea criticilor recurentului în motivele legale de recurs. Însă, deși nu se prevede, în mod expres, este fără dubiu că, pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze conduita instanței de apel și argumentele legale reținute de aceasta în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs cu privire la modalitatea de interpretare și aplicare a normelor de drept procedural și material în cauza dedusă judecății. În cauza pendinte, recurentul nu a susținut incidența vreunui motiv de casare. Procedând la analizarea criticilor invocate în cererea cu care a fost învestită, Înalta Curte reține că nu este posibilă încadrarea acestora în motivele de recurs, strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ. Astfel, recurentul prezintă anume aspecte legate de istoricul litigiilor dintre părți, insistând asupra faptului că, printr-un titlu de proprietate nelegal, i s-a acordat un alt teren, diferit de cel care a aparținut autorilor săi. Însă, aceste critici, care vizează aspecte de netemeinicie, nu pot face obiect al recursului întrucât stabilirea situației de fapt rămâne în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive. De asemenea, recurentul citează conținutul art. 430 din C. proc. civ., precizând că acesta nu cuprinde doar cele două alineate, reținute de instanțele de fond, ci și alin. (3) și (4), care au fost excluse, fără, însă, a arăta care ar fi relevanța lor în cauză. Înalta Curte constată că trimiterea la aceste dispoziții legale este goală de substanță și pur formală, în lipsa argumentării. Mai mult, cele două alineate conțin dispoziții legale care nu-și găsesc incidența în cauză, nepunându-se în discuție autoritatea de lucru judecat provizorie ci definitivă a deciziei civile nr. 719 din 5 iulie 2017 pronunțate de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2013. Printr-un ultim argument, recurentul susține că instanțele nu au soluționat cauza pe fond, prevalându-se de existența unei hotărâri definitive, pronunțate într-un litigiu anterior, deși din actele depuse la dosar rezultă că era îndreptățit să i se restituie un alt teren, cu o valoare mai mare, situat în intravilanul municipiului Focșani. Însă, nici acest motiv de recurs nu este argumentat cu trimitere la textele legale încălcate, astfel încât nu se încadrează în controlul de legalitate pe care îl realizează instanța de recurs, care analizează conduita instanței de apel prin raportare la dispozițiile de drept procedural pe care recurentul este obligat să le indice. Cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Or, din analiza motivelor de recurs, rezultă că nu există nicio critică care să vizeze modalitatea de aplicare a normelor juridice de drept procedural sau material de către Curtea de Apel Galați, a cărei hotărâre este recurată. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, această situație atrage nulitatea recursului, întrucât aspectele invocate sunt străine problemelor rezolvate prin hotărârea instanței de apel. În consecință, reținând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) din același act normativ.