ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2324/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea, secția I civilă, la data de 1 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., U.A.T. Vrancea și Consiliul Județean Vrancea, a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la C. sub nr. x din data de 27 februarie 2018 și a contractului de donație autentificat la C. sub nr. x din data de 27 februarie 2018, încheiat între părâte, și obligarea în solidar a pârâtelor la suma de 15.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului construcție și teren, cu cheltuieli de judecată. La termenul de judecată din data de 16 februarie 2023, instanța a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea capătului 3 de cerere, privind lipsa de folosință a imobilului construcție și teren. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 147 din data de 30 martie 2023, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea și Consiliul Județean Vrancea, având ca obiect anularea unui act notarial. În baza art. 453 și art. 451 alin. (2) C. proc. civ., l-a obligat pe reclamant la plata către pârâta B. a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu redus de avocat. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 236/A din data de 19 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimații-pârâți B., U.A.T. Județul Vrancea și Consiliul Județean Vrancea, împotriva sentinței civile nr. 147 din data de 30 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția I civilă. II. Calea de atac formulată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 236/A din data de 19 decembrie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2022, la data de 29 martie 2024, și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului de judecată nr. 2. II.2. Motivele de recurs Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței civile nr. 147 din data de 30 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția I civilă și, în principal, să se dispună anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecința: anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat de C. sub nr. x din data de 27 februarie 2018 încheiat între intimații-pârâți; anulării contractului de donație autentificat de C. sub nr. x din data de 27 februarie 2018 încheiat între intimații-pârâți din prezenta cauză. Prin prima critică formulată, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată de un judecător incompatibil. Astfel, a arătat că, așa cum a precizat și prin cererea de apel, d-na judecător D. a pronunțat decizia nr. 414 din data de 24 septembrie 2019 în dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I civilă, prin care aceasta a analizat legalitatea și temeinicia contractului de vânzare a dreptului de uzufruct viager. În opinia recurentului-reclamant, d-na judecător D. a formulat în mod corect cerere de abținere, însă, în mod greșit această cerere de abținere a fost respinsă. Totodată, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond a reținut greșit faptul că "referirea, prin contractul de uzufruct în litigiu, la toate proprietățile imobiliare de pe teritoriul României care au aparținut defunctului soț al înstrăinătoarei, E., care și vor fi restituite acesteia conform legilor în vigoare, cu respectarea prevederilor din convențiile anterior încheiate între părți, nu vizează o universalitate sau o fractiune dintr-o universalitate de bunuri, ci o masă nedeterminată de bunuri, individualizată mult prea vag pentru a fi măcar determinabilă. Astfel, instanta nu poate reține că, în baza contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct autentificat la F. sub nr. x din data de 5 mai 2006, pe măsură ce pârâtei B. i se restituia câte un bun imobil "de pe teritoriul României care a aparținut defunctului ei soț, conform legilor în vigoare, cu respectarea prevederilor din convențiile anterior încheiate între părti", aceasta rămânea doar cu nuda proprietate asupra respectivului bun, uzufructul referitor la bun revenindu-i de drept, fără îndeplinirea vreunei alte formalități, reclamantului." În opinia recurentului-reclamant, instanța de fond a făcut o interpretare gramaticală greșită, considerând în mod eronat faptul că "toate proprietățile imobiliare de pe teritoriul României, care au aparținut defunctului soț" nu reprezintă o masă determinată de bunuri. Totodată, a afirmat că instanța de fond a făcut abstracție și de faptul că a fost cel care a depus toate diligențele în vederea revendicării imobilelor în cauză, în baza contractelor de mandat și de uzufruct viager, fiind și cel care a suportat toate costurile pentru revendicarea acestora, iar prețul practic nu a fost achitat. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, a arătat că, deși în mod corect curtea de apel a reținut că părțile nu au invocat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a dreptului de uzufruct, iar prima instanță nu a fost învestită nici pe cale de reconvențională cu o atare cerere, astfel că tribunalul a depășit limitele învestirii prin constatarea făcută, în mod eronat a apreciat că nu există o cauză imorală sau ilicită la încheierea contractelor de vânzare ce fac obiectul prezentei cauze. Ca atare a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1236 și 1237 C. civ., apreciind că ar avea o altă cale legală, iar, prin înstrăinarea imobilelor de către intimata B., nu ar exista cauză ilicită sau imorală. A apreciat că instanța de apel a pierdut din vedere faptul că, prin cele două contracte ce fac obiectul prezentei cauze, intimata-pârâtă a înstrăinat toate atributele dreptului de proprietate, încercând să creeze o nouă situație de drept și, astfel, să mascheze dreptul său de uzufruct, aceasta fiind cauză ilicită și imorală. În opinia recurentului-reclamant, în mod greșit instanța de apel a apreciat că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că intimații-pârâți au încheiat cele două acte juridice, obiect al prezentului dosar, având o cauză ilicită și imorală, în frauda dispozițiilor legale, a unor norme legale imperative sau având ca scop imoral pe acela de a-i nesocoti dreptul de uzufruct. Totodată, a apreciat că instanța de apel a apreciat în mod eronat faptul că "nu poate fi reținută motivarea apelantului privind cauza ilicită sau imorală, neputându-se reține că intimații au urmărit eludarea unor dispoziții legale sau unor norme legale imperative și implicit drepturile invocate de aceasta." II.3. Apărările formulate în cauză II.3.1. Întâmpinarea În termen legal, intimata-pârâtă U.A.T. Județul Vrancea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, făcând referire la considerentele deciziei recurate și apreciind că instanța de apel în mod temeinic și legal a respins apelul formulat de reclamant și a menținut sentința pronunțată în cauză de tribunal. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare Recurentul-reclamant A. nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă U.A.T. Județul Vrancea. II.3.3. Concluzii scrise Prin concluziile scrise depuse la data de 28 octombrie 2024, recurentul-reclamant a precizat că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă temeiul criticii de nelegalitate susținute prin recursul formulat. În esență, a apreciat că problema litigioasă vizează nulitatea actelor de înstrăinare pentru cauză ilicită, având în vedere împrejurarea că intimata-pârâtă B. a înstrăinat în întregime dreptul său de proprietate în condițiile în care deținea doar nuda proprietate. În opinia sa, chiar dacă intimata-pârâtă B. putea face acte de dispoziție, sub aspectul vânzării atributului folosinței, ce revine uzufructuarului A., cele două contracte – de vânzare-cumpărare și de donație – sunt lovite de nulitate pentru cauză ilicită și imorală. În plus, a susținut că este evidentă legătura dintre cele două contracte a căror anulare se solicită, în contextul în care s-au vândut și s-au donat, în aceeași zonă și în același timp, imobile care, în realitate, fac corp comun, tranzacția fiind una complexă, iar prețul fiind încasat în totalitate. A mai arătat și că, dacă se verifică prețul vânzării, se constată că acesta este de 100 euro/m.p., și anume unul pe care nu l-ar fi oferit nimeni, pentru că terenul nu putea fi valorificat decât după complicate proceduri de ieșire din indiviziune și în condițiile în care în zonă nu se putea construi orice. II.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, prin rezoluția din data de 26 iunie 2024, în temeiul art. 471 1 C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 29 octombrie 2024, când a reținut cauza în pronunțare asupra recursului, urmând a analiza cu prioritate excepția nulității acestuia. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului declarat de reclamantul A., prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. În plus, art. 488 alin. (2) C. proc. civ. prevede că motivele prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Prima critică formulată, recurentul-reclamant a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată de un judecător incompatibil, în condițiile în care cererea de abținere formulată de doamna judecător D. a fost respinsă în mod greșit. În speță, curtea de apel, în cuprinsul deciziei recurate, apreciind ca fiind neîntemeiat primul motiv de apel, a reținut că judecătorul învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță a formulat cerere de abținere, care a fost respinsă, fără ca această soluție să poată face obiectul unei analize în calea de atac, potrivit art. 53 alin. (2) C. proc. civ. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, în cadrul concluziilor orale formulate, prin avocat, la termenul la care a avut loc dezbaterea recursului, recurentul-reclamant a precizat că nu mai susține acest motiv de recurs, întrucât soluția de respingere a unei cereri de abținere nu este supusă vreunei căi de atac. În plus, în măsura în care s-ar aprecia că această critică tinde a susține incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în sensul nelegalei alcătuiri a instanței prin includerea unui judecător aflat în stare de incompatibilitate, se constată că dezvoltarea acesteia nu vizează decizia atacată, ci soluția dată cererii de abținere formulate de judecătorul care a soluționat cauza în primă instanță, împrejurare ce determină imposibilitatea încadrării acesteia în motivele de casare prevăzute de lege. De asemenea, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs criticile prin care recurentul-reclamant pretinde că instanța de fond a făcut o interpretare gramaticală greșită a mențiunii din contractul de uzufruct referitoare la "toate proprietățile imobiliare de pe teritoriul României, care au aparținut defunctului soț", în sensul că nu reprezintă o masă determinată de bunuri, și, totodată, a făcut abstracție de faptul că a fost cel care a depus toate diligențele în vederea revendicării imobilelor, în baza contractelor de mandat și de uzufruct viager, suportând și costurile acestor demersuri, iar prețul nu a fost achitat. Astfel, în dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant nu a făcut altceva decât să redea considerentele sentinței tribunalului care, în opinia sa, denotă o interpretare greșită a primei instanțe a unei mențiuni din contractul de uzufruct, exprimându-și dezacordul față de acestea, fără a aduce niciun argument care să tindă a demonstra nelegalitatea deciziei instanței de apel, care formează obiectul prezentului recurs. Nu poate fi primită nici susținerea prin care recurentul-reclamant, pretinzând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a afirmat că instanța de apel a apreciat în mod greșit că nu există o cauză imorală sau ilicită la încheierea contractelor ce fac obiectul prezentei cauze, respectiv aplicarea greșită de către curtea de apel a normelor de drept material – art. 1236 și art. 1237 C. civ. –, de altfel singurul motiv de recurs pe care, în concluziile orale asupra recursului, recurentul-reclamant, prin avocat, a arătat că înțelege să îl susțină. În speță, instanța de apel, contrar celor arătate de recurentul-reclamant a reținut că, din probatoriul administrat în cauză, nu rezultă faptul că intimații-pârâți au încheiat cele două acte juridice având o cauză ilicită și imorală sau având un scop imoral. Astfel, în esență, curtea de apel a constatat că recurentul-reclamant, motivând existența cauzei ilicite și imorale, a invocat faptul că intimata-pârâtă B. a dispus de un drept pe care nu îl avea, fraudând dreptul său de uzufruct. Față de situația de fapt a speței și având în vedere prevederile art. 517 C. civ., instanța de apel a reținut că, prin încheierea contractului de uzufruct, intimata-pârâtă B. nu urma să piardă dreptul de proprietate a bunurilor, ci acesta era limitat la dreptul de dispoziție, context în care nu se poate conchide că, prin încheierea celor două acte, aceasta a dispus de ceva ce nu deținea. Or, recurentul-reclamant, prin ultimul motiv de recurs, reia criticile formulate împotriva sentinței tribunalului, care și-au găsit deja o dezlegare jurisdicțională prin decizia pronunțată în apel, ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură și o judecată din partea instanței de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite. Prin motivele de recurs recurentul-reclamant trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată, însă acesta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, repune în discuție aceleași aspecte, reiterând, astfel cum s-a mai arătat, cele invocate prin cererea de apel și omițând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel. Nu pot face obiectul analizei instanței de recurs nici susținerile prin care recurentul-reclamant a făcut trimitere la aprecierea curții de apel asupra probatoriului administrat și la aspectele de fapt pe care le consideră a fi de natură a contrazice concluzia instanței de apel care a înlăturat motivarea sa privind clauza ilicită și imorală, atare susțineri neputând fi convertite în niciunul dintre motivele de recurs, strict enumerate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nevizând legalitatea deciziei, ci temeinicia acesteia. Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate, în recurs neputând fi analizate decât criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății în calea extraordinară de atac rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, precum și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că trimiterea la acest motiv de casare este una pur formală, în contextul în care partea nu a arătat în concret în ce constă contradicția dintre considerentele deciziei atacate sau care sunt argumentele străine de natura cauzei, în raport cu care pretinde nelegalitatea deciziei instanței de apel. Ca atare, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel. Astfel, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs.