Decizia nr. 2412/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, Secția I civilă, la data de 26.07.2021, sub dosarul nr. x/121/2021, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B și C, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 1141/06.05.2021, cu repunerea părților în situația anterioară; în subsidiar, reclamanta a solicitat rezoluțiunea aceluiași contract, cu repunerea părților în situația anterioară; obligarea pârâților la restituirea sumei de 42.841,84 lei și a dobânzilor legale calculate de la data retragerii sumei din contul reclamantei și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. Pârâții B și C au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1141/06.05.2021, pe motiv că reclamanta a refuzat întreținerea în mod nejustificat, precum și restituirea sumei de 49.000 de lei achitată ca parte din preț. Au mai solicitat pârâții obligarea reclamantei la restituirea cheltuielilor efectuate în interesul său, în perioada 13.01.2021-14.06.2021, precum și obligarea acesteia de a se prezenta la notar, pentru încheierea unui contract de donație cu privire la locul de înhumare dobândit prin contractul de donație autentificat sub nr. 851/31.03.2021 la SPN D, ocazie cu care să fie predate și cele două verighete de aur, primite de la reclamantă, cu cheltuieli de judecată. Printr-o cerere completatoare, reclamanta a solicitat să se dispună revocarea contractului de donație autentificat sub nr. 851/31.03.2021 la SPN D și restituirea bunului donat.

Hotărârea Tribunalului Galați, Secția I civilă Prin sentința civilă nr. 647 din 8 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Galați, Secția I civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, așa cum a fost completată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții B și C; a fost admisă, în parte, cererea reconvențională; s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 1141/06.05.2021 la SPN D și repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului, în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. (...), situat în mun. Galați, str. (...), va reintra în patrimoniul reclamantei; a fost obligată reclamanta să restituie pârâților suma de 3.330 lei, cu titlu de cheltuieli contract de vânzare-cumpărare; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâților privind obligarea reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâților privind obligarea reclamantei de a se prezenta la notar pentru încheierea unui contract de donație; a fost obligată reclamanta la plata către pârâți a sumei de 8.743,01 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea Curții de Apel Galați, Secția I civilă Prin decizia nr. 21/A din 15 februarie 2024, Curtea de Apel Galați, Secția I civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A, în contradictoriu cu intimații-pârâți B și C, împotriva sentinței civile nr. 647/08.06.2023 a Tribunalului Galați; a anulat sentința apelată și în rejudecare: a respins, ca neîntemeiată, cererea principală de chemare în judecată formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții B și C; a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâții B și C; a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 1141/06.05.2021 de Societatea Profesională Notarială D; a dispus ca dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Galați, str. (...), să revină în patrimoniul reclamantei A; a obligat pe reclamanta A să restituie pârâților suma de 49.000 lei, achitată cu titlu de preț; a respins, ca nefondate, celelalte capete ale cererii reconvenționale; a obligat pe reclamantă la plata către pârâți a sumei de 8.505 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, din care 3.000 lei reprezentând onorariu avocat și 5.505 lei taxă de timbru aferentă petitului admis; a admis cererea accesorie a apelantei și a obligat pe intimații pârâți B și C la plata către apelanta-reclamantă A a sumei de 8.702 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, din care 5.950 lei reprezentând onorariu avocat și 2.752,5 lei taxa de timbru aferentă cererii de apel.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 21/A din 15 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția I civilă, a formulat recurs reclamanta A, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Recurenta susține încălcarea prevederilor art. 481 C. proc. civ., arătând că situația apelantei reclamante a fost înrăutățită în propria cale de atac prin soluția pronunțată cu privire la solicitarea pârâților din cererea reconvențională de obligare a reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei. În acest sens, arată că, prin sentința tribunalului a fost respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere, împotriva acestei hotărâri a formulat apel doar reclamanta, însă, prin decizia recurată, aceasta din urmă a fost obligată să restituie pârâților suma de 49.000 lei, achitată cu titlu de preț. Solicită să se constate că, în speță, nu este incidentă niciuna dintre limitările principiului non reformatio in pejus, respectiv situația în care apelantul însuși consimte expres la înrăutățirea situației sale în propria cale de atac sau ipoteza în care există anumite cazuri prevăzute de lege, prin care se derogă de la această regulă, independent de poziția apelantului cu privire la acest aspect. Învederează că nu a criticat soluția instanței de fond de respingere a cererii pârâților vizând obligarea reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei și din nicio critică formulată în apel nu rezultă consimțământul expres al apelantei la schimbarea soluției cu privire la această cerere distinctă, neapelată de pârâți. Recurenta susține și încălcarea dispozițiilor art. 477 C. proc. civ., fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului, sens în care arată că apelul este limitat doar la criticile formulate prin cererea de apel de partea nemulțumită de soluția primei instanțe. Afirmă că, în cauza pendinte, prin apelul formulat, apelanta a criticat parțial sentința instanței de fond, astfel încât soluția de respingere a cererii de obligare a reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei către pârâți a intrat în autoritate de lucru judecat și nu putea fi modificată în calea de atac. Solicită să se constate că soluția asupra acestui capăt de cerere nu este indisolubil legată de soluția asupra cererii de rezoluțiune a contractului încheiat între părți. Arată că acest capăt de cerere a fost formulat de pârâți pe cale reconvențională, însă, cât timp pârâții – titularii cererii – nu au formulat apel cu privire la soluția de respingere, instanța de apel nu putea, în soluționarea apelului reclamantei, să extindă verificarea temeiniciei și legalității hotărârii la soluția dată asupra unei cereri a pârâților, necriticată de aceștia. Afirmă că este nelegală și soluția de respingere a solicitării apelantei de trimitere a cauzei spre rejudecare. Astfel, din considerentele hotărârii atacate se desprinde concluzia că, deși instanța a validat criticile acesteia, în sensul că prima instanță s-a dezînvestit fără a fi lămurită cu privire la cererile reclamantei, contrar prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. – cu referire la cererea de obligare a pârâților la restituirea sumei de 42.814,84 lei și a dobânzilor legale – în mod nelegal, a reținut că nu poate da eficiență cererii principale a apelantei de trimitere a cauzei spre rejudecare, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 480 alin. (6) C. proc. civ. Arată că este nelegal raționamentul vizând incidența acestor prevederi, cât timp dispoziția cuprinsă în art. 480 alin. (3) C. proc. civ. este una de excepție, care trebuie aplicată de instanța de apel dacă sunt îndeplinite condițiile textului legal, respectiv admiterea apelului, motivele de anulare a hotărârii apelate sunt întemeiate, există solicitarea expresă a unei părți de trimitere a cauzei spre rejudecare, iar trimiterea spre rejudecare să fie solicitată o singură dată în proces. Recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1023 lit. b) C. civ. relativ la cererea de revocare a contractului de donație având ca obiect dreptul de concesiune asupra unui loc de veci în cimitirul E. Învederează că, în susținerea acestui capăt de cerere, a invocat săvârșirea unor fapte de natură penală de către donatar, ceea ce nu echivalează cu constatarea săvârșirii unor infracțiuni, cum eronat a reținut instanța de apel, care a completat norma legală invocată, apreciind că, doar dacă se face dovada săvârșirii unor infracțiuni, adică a unor fapte grave din punct de vedere penal sau moral, se poate dispune soluția de revocare. Recurenta arată că instanța de apel a respins nelegal cererea de revocare a donației, cât timp a reținut că neînmânarea sumei existente în conturile reclamantei către titular și nefolosirea acesteia în interesul reclamantei reprezintă o faptă ce poate îmbrăca aspect ilicit. Afirmă că, în raport cu situația de fapt reținută de instanța de apel, se poate concluziona că pârâții au profitat de starea vădită de vulnerabilitate a reclamantei pentru a obține foloase patrimoniale necuvenite, aducând atingere relațiilor sociale care protejează patrimoniul și relațiilor de încredere între părți, ceea ce echivalează cu săvârșirea unei fapte de natură penală. Susține că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1349 C. civ. în ceea ce privește soluția de respingere a cererii reclamantei de obligare la restituirea sumei retrase de pârâtul B din conturile reclamantei, având în vedere că, din considerentele hotărârii, se poate desprinde concluzia îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Învederează că este întrunită atât condiția privind existența unei fapte ilicite, întrucât instanța de apel a reținut că neînmânarea sumei către titularul ei și nefolosirea sumei existente în conturile reclamantei în interesul acesteia reprezintă o faptă ce poate îmbrăca aspect ilicit, cât și cea a prejudiciului, dat fiind că s-a reținut prin decizia recurată că, din extrasul de cont și ordinele bancare semnate de pârât, a rezultat că acesta a retras un total de 42.810,88 lei la data de 22 aprilie 2021. Relativ la condițiile vizând existența vinovăției și a legăturii de cauzalitate, susține că acestea rezultă chiar din modalitatea de săvârșire a faptei, din împrejurarea că retragerea sumei de bani nu a fost contestată de pârât. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și a sentinței primei instanțe și, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată, primei instanțe.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimații B și C solicită respingerea recursului, ca nefondat. Susțin că, în speță, nu au fost încălcate dispozițiile art. 477 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a rejudecat cauza în limitele stabilite de reclamanta care a solicitat, pe calea apelului, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, respectiv rezoluțiunea contractului și repunerea părților în situația anterioară. Deși împotriva hotărârii tribunalului a formulat apel doar reclamanta, față de solicitarea acesteia din apel, instanța învestită cu o astfel de cerere indivizibilă, raportat la obiectul cauzei, în rejudecare, a analizat obiectul acțiunii în ansamblul ei. Or, câtă vreme suma de 49.000 lei, achitată cu titlu de preț, este parte din obiectul litigiului și reclamanta a solicitat repunerea părților în situația anterioară, fără a se limita doar la anumite părți, instanța, în mod legal, a reanalizat situația dedusă judecății sub toate aspectele. Afirmă că aplicarea principiului non reformatio in pejus este limitată de atitudinea procesuală a părții care exercită calea de atac, iar dacă această parte renunță la beneficiul său, hotărârea poate să-i fie defavorabilă întrucât are eficiență principiul disponibilității. Cât timp reclamanta nu a precizat, în mod expres, că nu renunță la beneficiul său și a solicitat repunerea părților în situația anterioară, apreciază că soluția este legală în lumina dispozițiilor art. 9 C. proc. civ. În raport cu cele învederate anterior, susțin că nu au fost încălcate nici prevederile art. 481 C. proc. civ. Referitor la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că acesta a fost invocat formal de către recurentă. În privința cererii de revocare a contractului de donație având ca obiect dreptul de concesiune asupra locului de veci din cimitirul E, instanțele de fond au reținut temeinic și legal că, în cauză, nu este atestată existența faptei de înșelăciune, adică a faptei penale a pârâților, astfel încât nu poate fi admisă cererea de revocare a donației pentru ingratitudine. Relativ la cererea de restituire a sumei de 42.810,88 lei, învederează că nicio probă administrată în cauză nu dovedește faptul că intimații și-au însușit sumele retrase sau au refuzat înmânarea acestora către titular.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 12 iunie 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Recurenta critică decizia instanței de apel prin prisma unor aspecte de nelegalitate încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Având în vedere cu prioritate criticile de nelegalitate vizând nerespectarea unor norme de procedură, inclusiv din perspectiva încălcării unor principii procesuale, critici subsumate motivului reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în limitele și pentru argumentele expuse în continuare. Din considerentele deciziei de apel criticate prin recurs, Curtea reține că la adoptarea soluției de admitere a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 647 din 8 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Galați, Secția I civilă, și, respectiv, de reținere a cauzei spre rejudecare de către instanța de prim control judiciar, s-a avut în vedere, în esență, împrejurarea că judecătorul fondului a încălcat prevederile art. 9 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. care consacră principiul disponibilității și cel al rolului activ, prin calificarea eronată dată de prima instanță petitului cererii acesteia de chemare în judecată având ca obiect pretenții bănești, tribunalul analizând aceste pretenții ca fiind întemeiate pe obligația de restituire a prețului contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 1141/06.05.2021, a cărui anulare s-a solicitat, cu toate că obiectul acestui petit formulat de reclamantă (conform motivelor invocate prin cererea introductivă și prin precizările ulterioare aduse) reprezenta suma de bani pe care pârâtul ar fi retras-o din contul bancar al acesteia, fără acordul titularei. A apreciat în aceste condiții instanța de apel că acest capăt de cerere principală, având ca obiect restituirea sumei de 42841,84 lei și a dobânzilor legale calculate de la data retragerii sumei din cont și până la data plății efective, a fost greșit analizat pe fond în primă instanță, context în care s-a reținut ca fiind fondată și critica apelantei reclamante privind nemotivarea respingerii acestui petit. Înalta Curte constată față de criticile de recurs mai sus prezentate că, deși, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel analizând cauza atât în fapt, cât și în drept, o atare analiză, specifică devoluțiunii, este limitată, pe de o parte de ceea ce s-a apelat – tantum devolutum quantum appellatum și, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecății la prima instanță – tantum devolutum quantum iudicatum. Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse inițial judecății, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității. Totodată, judecata pricinii în calea de atac va ține seama, în conformitate cu prevederile art. 481 C. proc. civ., de principiul neagravării situației părții apelante în propria cale atac (non reformatio in pejus) care presupune că părții care a declarat apel nu i se poate crea o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată (excepțiile de la această regulă fiind limitativ prevăzute de lege). Rațiunea acestui principiu este aceea de a nu descuraja partea nemulțumită de o hotărâre judecătorească să exercite căile de atac prevăzute de lege, prin crearea perspectivei obținerii unei soluții mai puțin favorabile decât cea care o nemulțumește. Prin raportare la aceste principii, precum și la soluțiile pe care instanța de apel le poate pronunța, potrivit prevederilor art. 480 C. proc. civ., Înalta Curte reține în speță nelegalitatea soluției pronunțate de instanța de control judiciar în condițiile în care a constatat greșita stabilire a obiectului unei dintre pretențiile deduse judecății prin cererea de chemare în judecată de către tribunal, cu consecința unei analize eronate pe fondul cauzei, fără a distinge, de altfel, în ce măsură se poate identifica o relație de interdependență între petitele acțiunii. De vreme ce a considerat că prima instanță s-a pronunțat în raport de un alt obiect al uneia dintre cererile deduse judecății și, ca atare, tot fundamentul argumentării sale în referire la aceasta era greșit și, în final, inexistent față de o pretenție care, în speță, nu era reprezentată de restituirea prețului din contract, cum eronat s-a statuat prin sentință, instanța de apel a reținut, chiar explicit, și nemotivarea sentinței cu privire la acest obiect al pricinii cu care reclamanta a înțeles să învestească instanța, în aplicarea art. 9 alin. (2) C. proc. civ. și asupra căruia judecătorul fondului era ținut să se pronunțe, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ. În ceea ce privește înțelesul sintagmei ,,prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului” cuprinsă în alin. (3) al art. 480 C. proc. civ., Înalta Curte, acceptând că această normă evocată cuprinde o formulă largă care include în conținutul său toate neregulile procedurale care au determinat pronunțarea unei soluții fără cercetarea fondului, constată că aprecierea că acestea viciază modul în care aparent s-a judecat fondul cauzei reprezintă de principiu o chestiune care trebuie stabilită concret și justificat de la caz la caz, numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe. În prezenta cauză, calificarea greșită a cererii respective de către prima instanță având ca urmare nepronunțarea în limitele învestirii sale, aspect reținut corect, de altfel, de către instanța de apel, echivalează, fără echivoc, cu o necercetare a pretenției deduse judecății, neprezentând relevanță că dispozitivul și considerentele sentinței apelate implică o soluție și o argumentare pe fond, în condițiile în care soluția dată pretenției reclamantei vizând restituirea sumei de bani pe care o deținea în cont reprezintă rezultatul unei judecăți prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului demersului judiciar real al acestei părți. Or, trebuie remarcat că în situația întrunirii condiției caracterului întemeiat al motivului de apel care ridică instanței de apel problema nesoluționării fondului de către prima instanță își găsesc aplicarea dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. privitoare la anularea hotărârii primei instanțe, caz în care instanța de apel poate trece, mai departe, fie la examinarea cauzei pe fond, fie la trimiterea cauzei către prima instanță, pentru rejudecare, dacă părțile au formulat expres o atare solicitare [potrivit art. 480 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.]. Înalta Curte constată însă că instanța de prim control judiciar a făcut în speță aplicarea prevederilor art. 480 alin. (6) C. proc. civ., reținând ca atare, în mod eronat că tribunalul ar fi judecat în fond toate petitele acțiunii, situație în raport de care nu a mai dat curs cererii apelantei reclamante de trimitere a cauzei, spre rejudecare. Prin decizia recurată s-a stabilit, totodată, că nerespectarea unui principiu fundamental al procesului civil (fiind avut în vedere cel al disponibilității procesuale, menționat expres în motivarea raționamentului judiciar adoptat) ar atrage o vătămare a drepturilor părții care nu poate fi înlăturată decât prin anularea întregii hotărâri în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel apreciind în acest sens – fără însă a aduce vreun argument în sprijinul acestei statuări – că modul de analiză a celui de-al doilea petit al acțiunii s-ar reflecta și în analiza primului capăt de cerere principală, vizând desființarea contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 1141/06.05.2021. Procedând la rejudecarea întregii cauze în fond (contrazicând, de altfel, în această manieră chiar propria statuare referitoare la caracterul fondat al criticii apelantei reclamante privind nemotivarea respingerii petitului calificat greșit de tribunal), Curtea de Apel a pronunțat o decizie cu încălcarea dispoziției legale sus-menționate, respectiv a normei cuprinse în alin. (3) al art. 480 C. proc. civ. fără a respecta dreptul părții la dublul grad de jurisdicție, care implică ca litigiul să fie judecat atât în fond, cât și în apel, urmând a fi supus recursului doar pentru motive de nelegalitate. Înalta Curte constată în același timp că este întemeiată și critica de recurs vizând încălcarea prin rejudecarea pricinii a principiului consacrat de prevederile art. 481 C. proc. civ., prevederi pe deplin incidente și în această fază a apelului, după anularea sentinței primei instanțe, deci inclusiv în situația reținerii dispozițiilor art. 480 alin. (6) C. proc. civ. a căror aplicare a fost făcută în prezenta cauză. Astfel, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 647 din 8 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Galați, Secția I civilă, hotărâre atacată cu apel exclusiv de către reclamantă, a fost admisă, în parte, cererea reconvențională, fiind respins capătul de cerere formulat de pârâți privind obligarea reclamantei la restituirea sumei de 49.000 lei, reprezentând parte din prețul stabilit contractual, reținându-se că această pretenție este neîntemeiată, în lipsa unor probe certe privitoare la plata efectivă a sumei solicitate, instanța de apel în mod nelegal a obligat-o pe reclamantă să restituie pârâților suma de bani respectivă, în legătură cu care, în reevaluarea situației de fapt, pe baza probelor administrate, a stabilit că ar fi fost achitată cu titlu de preț. O asemenea soluție este vădit contrară principiului neînrăutățirii situației apelantei reclamante în propria cale de atac, în lipsa unui consimțământ expres al acesteia la schimbarea soluției cu privire la această cerere distinctă, în conformitate cu teza a finala art. 481 C. proc. civ., excedând de altfel, în mod evident, și criticilor de apel formulate de aceasta din urmă, în limitele cărora se putea proceda la rejudecarea pe fond a cauzei, potrivit art. 477 C. proc. civ., susținerile reclamantei privitoare la acest aspect, respectiv la vătămarea procesuală ce i-a fost cauzată prin decizia de apel fiind pe deplin fondate. În consecință, având în vedere toate aceste încălcări ale regulilor de drept procesual aplicabile judecății în calea de atac a apelului, care atrag nelegalitatea deciziei recurate prin prisma incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, instanță care va statua motivat asupra efectelor admiterii apelului cu privire la petitele cererilor deduse judecății, respectiv asupra limitelor rejudecării cauzei în raport de normele procedurale incidente în această fază procesuală. În privința celorlalte critici de nelegalitate aduse deciziei, referitoare la interpretarea și aplicarea normelor de drept material, Curtea constată că aspectele puse în discuție prin intermediul acestora [și care ar putea fi examinate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.] nu se mai impune a fi cenzurate în recurs, față de motivul de casare găsit întemeiat, urmând a fi avute în vedere, după caz, de instanța de rejudecare.