ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 259/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 4 august 2003 la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ,

sub nr. 1092, reclamanta C.C.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României, C.J.M. și C.L.C.F., anularea parțială a anexei 40 din H.G. nr.

964/2002 în sensul anulării pozițiilor cu nr. 17, 22 și 23 și să se constate

dreptul de proprietate asupra imobilelor menționate la aceste poziții.

În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă că imobilele ce

reprezintă proprietatea sa au fost inventariate și cuprinse în domeniul public

al comunei Fărăgău din greșeală, deși din extrasul de C.F. Fărăgău rezultă că

imobilele - construcții se află în proprietatea reclamantei, iar asupra

terenului există un drept de folosință. Mai arată reclamanta că, ulterior, C.L.C.F.,

prin Hotărârea nr. 10/2003 a decis scoaterea din domeniul public al comunei

Fărăgău a imobilelor de la pozițiile 22 și 23 din anexa 40 a H.G. nr. 964/2002, rămânând în domeniul public al comunei doar imobilul de la poziția 17.

La data de 18 septembrie 2003, M.A.I. a formulat cerere de intervenție

în interesul pârâtului Guvernul României.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 450 pronunțată la 20 octombrie 2003 a admis în principiu cererea de intervenție formulată de M.A.I. și a

respins acțiunea reclamantei, reținând față de excepțiile invocate de pârâtul

Guvernul României și C.J.M. precum și de intervenientul M.A.I., că nu s-a

parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, că față

de momentul publicării H.G. nr. 964/2002 în M. Of. nr. 686 la data de 17

octombrie 2002, acțiunea înregistrată la 04 august 2003 este tardivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând

nelegalitatea, susținând în motivarea acestuia că greșit au fost reținute de Instanța

de Fond ca întemeiate excepțiile invocate de intimați, din acte rezultând că au

fost respectate prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Prin

Decizia nr. 738 din 9 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de

reclamanta C.C.R. și a casat sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la

aceeași Instanță. În motivarea deciziei, Înalta Curte a reținut că excepția

lipsei efectuării procedurii prealabile, precum și a tardivității formulării

plângerii sunt neîntemeiate, consecința fiind trimiterea cauzei la prima Instanță

pentru a soluționa cauza pe fond.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Târgu-Mureș sub Dosar nr. 2920/2005/CCA.

În faza rejudecării cauzei, reclamanta C.C.R., reprezentată de F. Mureș

a renunțat la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate

asupra imobilelor cuprinse la pozițiile nr. 17, 22 și 23 din Anexa nr. 40 a H.G. nr. 964/2002.

În

urma rejudecării, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios

administrativ, prin sentința nr. 282 din 28 noiembrie 2005 a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, formulată de M.A.I., a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul Guvernul

României și a admis acțiunea formulată de reclamanta C.C.R., reprezentată de F.

Mureș, anulând parțial anexa nr. 40 a H.G. nr. 964/2002, în sensul radierii

pozițiilor 17, 22 și 23. A constatat că reclamanta a renunțat la capătul de

cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse

la pozițiile nr. 17, 22 și 23 din Anexa nr. 40 a H.G. nr. 964/2002.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenientul

accesoriu M.A.I.

Prin

Decizia nr. 3765 din 2 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de pârâtul

Guvernul României și intervenientul M.A.I., împotriva sentinței civile nr. 282

din 28 noiembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și

contencios administrativ, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași Instanțe.

Instanța de Recurs a reținut că potrivit prevederilor art. 160 alin. (1)

din Legea nr. 109/1996, proprietatea organizațiilor cooperației de consum și

ale cooperației de credit este privată și este ocrotită de lege, dar Instanța

de Fond nu a analizat și nici nu a indicat dovezile din care rezultă că

bunurile de la pozițiile 17, 22 și 23 din Anexa 40 la H.G. nr. 964/2002 sunt proprietatea reclamantei și, cu atât mai puțin titlul pe care l-a avut

asupra terenurilor pe care au fost edificate construcțiile respective, în care

cooperativa și-a desfășurat sau își desfășoară unele activități economice.

A concluzionat Înalta Curte că hotărârea Instanței de Fond este nelegală

și netemeinică, cauza urmând a fi trimisă pentru rejudecare în scopul

completării materialului probator în sensul celor arătate mai sus.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș sub nr. 3274/1/2006.

Prin

sentința nr. 39 din 4 mai 2007, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția

comercială,de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea astfel cum a

fost precizată la 14 noiembrie 2005 de F. Mureș și a dispus anularea parțială a

anexei nr. 40 a H.G. nr. 964/2002, privind inventarul bunurilor care aparțin

domeniului public al comunei Fărăgău, în sensul radierii poziției nr. 17.

Totodată

a respins cererea de intervenție accesorie formulată de M.A.I. în interesul

pârâtului Guvernul României, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

C.J.M.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut că referitor la

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei aceasta este

neîntemeiată, în condițiile în care potrivit art. 87 lit. c) din Legea

109/1996, F. are calitate procesuală ca reprezentantă a intereselor

cooperativelor asociate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a C.J.M.,

Instanța de Fond a constatat netemeinicia acesteia, întrucât potrivit art. 21 alin.

(3) din Legea nr. 213/1998, C.J. centralizează listele întocmite de primari și

însușite de consiliile locale, astfel că legitimitatea procesuală pasivă este

conferită prin prisma atribuțiilor stabilite de lege.

Pe

fondul cauzei, Curtea de Apel Târgu-Mureș a reținut că la poziția nr. 17 din

anexa nr. 40 este cuprinsă clădirea Poarta (fost C.A.P. Poarta), sub nr. administrativ

121 și, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 12

- 15 Dosar nr. 2920/2005) clădirea Complex Poarta este înregistrat în evidența

mijloacelor fixe aparținând patrimoniului reclamantei, fiind dat în folosință

încă din mai 1959, iar șopronul pentru ambalaje, are aceeași situație juridică,

fiind recepționat în septembrie 1966. A mai constatat că terenul aferent este

înscris pe numele reclamantei în C.F. Fărăgău, în suprafață de 1.277 m.p., iar niciuna dintre pârâte nu a justificat vreuna dintre modalitățile prevăzute de art. 7

din legea 213/1998, pentru înscrierea bunurilor în litigiu în inventarul

întocmit.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Guvernul României

și C.J.M., precum și intervenientul M.I.R.A.

Invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul Guvernul României a

criticat soluția Curții de Apel Târgu Mureș pentru că aceasta nu a fost

motivată în drept și pentru că a fost dată cu încălcarea/ aplicarea greșită a

legii.

Sub

acest al doilea aspect s-a arătat că, prin natura sa, hotărârea de Guvern este

un act de atestare a bunurilor ce aparțin domeniului public județean sau de

interes local și neavând, deci, un efect constitutiv de drept de proprietate în

favoarea unităților administrativ - teritoriale nu se poate susține încălcarea

dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 213/1998.

Totodată

s-a arătat că Instanța a nesocotit dispozițiile obligatorii ale Deciziei de

casare nr. 3768 din 2 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

mai exact că în virtutea rolului activ ce-i revenea nu a administrat probe

complete care să formeze convingerea că reclamanta a dovedit dreptul său de

proprietate asupra imobilului înscris la poziția nr. 17 din anexa 40 la

hotărârea de guvern contestată.

Prin

cererea sa de recurs, C.J.M. a reiterat excepția lipsei calității sale

procesuale pasive în cauză în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) din

Legea nr. 213/1998 și de faptul că persoana în contradictoriu cu care

reclamanta își poate valorifica dreptul subiectiv dedus judecății este Guvernul

României.

În

privința fondului cauzei s-a menționat că singurul efect al actului

administrativ contestat este acela de atestare a regimului juridic diferențiat

a bunurilor ce aparțin unității administrativ teritoriale.

În

fine, prin recursul declarat de intervenientul M.I.R.A. s-a subliniat încă o

dată că H.G. nr. 964/2002 are un efect declarativ, de atestare a regimului

juridic al proprietății publice, diferențiat de regimul juridic al proprietății

private și că în aceste condiții se impunea admiterea cererii de intervenție

accesorie și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei.

Examinând cauza prin prisma criticilor enunțate mai înainte cât și în

virtutea art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție reține că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței

atacate.

Principala critică adusă de toți cei trei recurenți vizează efectele

limitate ale actului administrativ reprezentat de H.G. nr. 964/2002, care nu

constituie ci doar atestă un drept de proprietate în favoarea unităților

administrativ - teritoriale, sugerându-se însă că această natură pur

declarativă exclude o vătămare ce s-ar putea aduce unui drept de proprietate

privată al unui terț, printr-un asemenea act.

Această

teză nu poate fi primită pe de o parte pentru că Legea nr. 554/2004 nu distinge

în privința actelor administrative ce pot fi contestate pe calea contenciosului

administrativ, iar pe de altă parte pentru că în cauză s-au produs dovezi care

confirmă vătămarea adusă dreptului de proprietate al C.C.R. asupra imobilului

cuprins la poziția nr. 17 din anexa 40 a H.G. nr. 964/2002.

Hotărârea

de guvern a cărei anulare parțială s-a cerut nu constituie prin ea însăși un

titlu de proprietate, dar este un act administrativ normativ emis în

conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din Constituția României și cu art.

3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, în etapa finală a procedurii speciale de delimitare a

domeniului public județean sau de interes local de domeniul privat al unității

administrativ teritoriale.

În

consecință, critica ce a făcut obiectul expunerii de mai sus nu este

întemeiată.

În

ce privește fondul problemei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că,

în limitele sesizării ca urmare a precizării acțiunii din data de 14 noiembrie 2005, judecătorul fondului a analizat probatoriul administrat conform

îndrumărilor din Decizia de casare nr. 3768/2006 și a procedat la o încadrare

juridică adecvată situației de fapt stabilite, dispunând anularea parțială a

hotărârii de guvern contestate.

Astfel,

s-a reținut că la poziția nr. 17 din anexa 40 la H.G. nr. 964/2002 este cuprins imobilul, clădire Poarta (Complex Poarta) înregistrat în

evidențele mijloacelor fixe aparținând patrimoniului reclamantei, fiind dat în

folosință din mai 1959, iar șopronul pentru ambalaje, cu aceea situație

juridică, fiind recepționat în septembrie 1966.

Potrivit

extrasului C.F. reclamanta deține cota de 1/1 din terenul în suprafață de 1.277 m.p. aferent clădirii Poarta, teren înscris în C.F. Fărăgău.

Cele

două bunuri, clădire și teren, sunt înscrise în foaia de avere a reclamantei

și, deci, corect s-a constatat că aceasta a dovedit cu prisosință dreptul său

de proprietate și vătămarea suferită prin includerea bunului în anexa nr. 40 a H.G. nr. 964/2002.

Nu

în ultimul rând, Instanța a reținut și că niciuna din autoritățile pârâte nu au

justificat vreuna din modalitățile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 213/1998

pentru înscrierea imobilului în discuție în inventarul întocmit.

Va

fi înlăturată ca neîntemeiată și critica adusă de C.J.M. sentinței recurate,

având în vedere că dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998

reprezintă tocmai temeiul legal care conferă acestei autorități calitate

procesuală pasivă în cauză.

Prin

art. 21 din actul normativ indicat se reglementează modul în care se întocmește

și însușește inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unității

administrativ - teritoriale, iar prin alin. (3) se prevede că inventarele „se

centralizează de consiliile județene, respectiv de C.G.M.B., așa încât devine

evident rolul pe care îl au consiliile județene în procedura premergătoare

emiterii de către Guvernul României a hotărârii de atestare a apartenenței bunurilor

la domeniul public.

Ca

urmare, se va menține ca legală soluția Curții de Apel Târgu Mureș și sub

aspectul respingerii excepției invocate de C.J.M.

Pentru

toate cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României, C.J.M. și M.I.R.A. împotriva sentinței nr. 39

din 4 mai 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2008.