ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2547/2015

Decizia nr. 2547/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 20 august 2013, pronunțată în Dosar nr. x/299/2012 al Judecătoriei sectorului 1 București, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006, Anexa nr. 2, poziția 99660 și a Hotărârii de Guvern nr. 5/1997, invocată de reclamanți.

În motivarea excepției, reclamanții au arătat că H.G. nr. 1705/2006 a cărei nelegalitate parțială se solicită a fi constatată, include terenul în suprafața de 1.983 mp, situat în București.

Anexa 2 a acestui act conține la poziția 99660 imobilul situat în București, dobândit în baza H.G. nr. 5/1997.

Hotărârea de Guvern nr. 5/1997 a cărei nelegalitate se solicită a fi constatată reprezintă actul prin care se aproba transmiterea imobilului teren de la adresa sus-menționată din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Ministerului Afacerilor Externe.

Au arătat că acest imobil face obiectul acțiunii prin care se solicită anularea parțială a CF a municipiului București, sector 1 nr. 107709, nr cadastral 27671 sub aspectul intabulării dreptului de proprietate al statului și al Ministerului Afacerilor Externe asupra acestui imobil precum și al unei acțiuni de revendicare intre aceleași părți - suspendată până la soluționarea acțiunii în rectificare a CF mai sus indicată.

Au susținut că se justifică din acest punct de vedere interesul invocării excepției de nelegalitate, având în vedere că aceste acte administrative au fost opuse ca apărări în justificarea deținerii terenului în cadrul revendicării, cât și drept acte justificative pentru intabularea (în cursul litigiului de revendicare) a pretinsului drept de proprietate al statului și a dreptului de administrare al M.A.E.

Totodată, au arătat că, în cauză, calitatea reclamanților de unici moștenitori ai autorilor lor este dovedită prin Certificatele de moștenitor nr. 19 din 17 aprilie 2008 și 20 din 17 aprilie 2008 eliberate de BNPA ... și ... .

De asemenea, reclamanții au susținut că H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului este nelegală pentru încălcarea prevederilor art. 6 alin. (2) și art. 7 din Legea nr. 213/1998, a dispozițiilor constituționale și cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului care consacra și garantează dreptul la protecția proprietății asupra bunului.

Au mai arătat că emitentul actului și-a însușit propunerea de atestare și emitere a Hotărârii în litigiu fără a verifica dacă bunurile respective pot sau nu să facă parte din domeniul public și nici dacă a fost dobândit într-una din modalitățile legale, iar respectiva hotărâre nu a fost emisa în conformitate cu respectarea procedurii prevăzute de H.G. nr. 50/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative, spre adoptare.

În ceea ce privește H.G. nr. 5/1997 privind transmiterea unor imobile din administrarea Consiliului General al Municipiului București în administrarea Ministerului Afacerilor Externe, reclamanții au susținut că este nelegală pentru încălcarea dispozițiilor legale incidente la data emiterii acesteia, precizând că respectivul act administrativ este emis înainte de Legea nr. 213/1998, se raportează în verificarea modalității de dobândire a dreptului asupra imobilului la care se refera la modalitățile prevăzute de C. civ. (1864), caz în care statul nici nu putea dispune asupra dreptului de administrare asupra acestuia.

Astfel, că au fost încălcate prevederile art. 475 C. civ. (1864), ale art. (2) și (3) din Hotărârea nr. 390/1993 pentru aprobarea Metodologiei privind pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative, precum și Metodologia din 4 august 1993 privind pregătirea, elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative.

Prin întâmpinările formulate, pârâții Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond au solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3071 din 12 noiembrie 2014, a respins excepția inadmisibilității și excepția de nelegalitate formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la admisibilitatea excepției de nelegalitate, Curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând că H.G. nr. 1705/2006, invocată de către Guvernul României, în raport cu dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost interpretate și în jurisprudența Înaltei Curți, actele administrative normative pot fi atacate oricând, inclusiv prin intermediul excepției de nelegalitate, atâta timp cât textul legal nu distinge.

Referitor la excepția de nelegalitate a H.G. nr. 5/1997, prima instanță a reținut că este lipsită de temei legal, întrucât privește un act administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Aceasta întrucât, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la Luxemburg, se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.

În ceea ce privește anexa 2 poziția 99660 din H.G nr. 1705/2006, prima instanță a reținut că respectivul act administrativ are caracter declarativ, neconstituind titlu de proprietate al statului, fiind emis în temeiul art. 20 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri, iar centralizarea inventarului menționat se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice și se supune spre aprobare Guvernului.

În opinia instanței, aceste dispoziții legale nu condiționează efectuarea inventarului de verificarea titlului statului asupra bunurilor trecute în inventar, apreciind astfel că H.G. nr. 1705/2006 nu îi împiedică în niciun fel pe reclamanți să formuleze acțiune în constatarea nevalabilității/ lipsei titlului de proprietate al statului asupra imobilului ce face obiectul litigiului.

De asemenea, succesul acțiunii în revendicare formulate de reclamanți nu este condiționat de legalitatea H.G. nr. 1705/2006.

Împotriva Sentinței nr. 3071 din 12 noiembrie 2014 și a Încheierii de dezbateri, au formulat recurs reclamanții, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru încălcarea principiului contradictorialității, dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, iar în subsidiar, casarea în totalitate a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au adus, în esență, următoarele critici hotărârilor atacate:

- Instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității, principiul respectării dreptului la apărare, al oralității și dreptul la un proces echitabil, prin faptul că recurenții au fost privați de posibilitatea de a-și susține pe fond acțiunea dedusă judecății, de a combate susținerile pârâților, la data de 12 noiembrie 2014 când a rămas în pronunțare cauza.

- În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (1865), s-a arătat de recurentă că hotărârea cuprinde contradicții evidente între considerente și dispozitiv cât și în cuprinsul considerentelor și nu au fost analizate apărările sale referitoare la excepțiile de nelegalitate invocate, inclusiv cu privire la analiza incidenței în cauză a art. 7 din Legea nr. 213/1998.

Instanța de fond în dispozitivul sentinței recurate a respins excepția de inadmisibilitate deși în considerente a reținut că H.G. nr. 1705/2006 poate fi calificat atât act administrativ normativ, cât și act administrativ unilateral cu caracter individual.

De asemenea, s-a arătat că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, în contextul în care a fost reținută în considerente jurisprudența CJUE (cauza C-216/82 - Hotărârea din 27 septembrie 1983).

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra nelegalității H.G. nr. 5/1997 din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 644 - 645 C. civ. și nici asupra motivelor de nelegalitate ale H.G. nr. 1705/2006 Anexa 2, invocate în cauză.

- Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. (1865), în esență, s-a menționat că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile de nelegalitate invocate deși era dovedită încălcarea art. 6, 7 din Legea nr. 213/1998 în ceea ce privește H.G. nr. 1705/2006 referitoare la imobilele menționate, fără a ține seama și de jurisprudența relevantă a Înaltei Curți în soluționarea excepțiilor de nelegalitate care au vizat aceeași hotărâre atacată.

S-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 5/1997 și H.G. nr. 1705/2006, fără a lua în considerare că pârâții nu au făcut dovada modalității de dobândire a dreptului de proprietate publică al statului asupra terenului în cauză, în raport de prevederile art. 7 din Legea nr. 213/1998.

Intimatul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând sentința recurată ca fiind legală și temeinică, combătând criticile formulate de recurenți.

În esență, s-a susținut că din cuprinsul hotărârii nu reiese că reclamanții au fost privați de posibilitatea de a formula concluzii orale.

De asemenea, criticile recurenților, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt nefondate, întrucât tăgăduirea titlului de proprietate al statului asupra terenului în discuție poate fi analizată doar pe calea acțiunii în revendicare.

Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, combătând criticile recurenților.

Statul Român, prin M.F.P. a formulat concluzii scrise.

Înalta Curte, analizând recursul formulat apreciază că acesta este fondat în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este fondat.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, recurenții-reclamanți au invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 5/1997 și H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce privește Anexa 2, poziția 99660.

H.G. nr. 1705/2006, Anexa 2, poziția 99660 privește inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, respectiv Anexa 2 „Lista bunurilor concesionate/închiriate/date cu titlu gratuit (Ministerului Afacerilor Externe).

Analizând soluția instanței de fond, se constată că aceasta cuprinde motive contradictorii în ceea ce privește calificarea juridică a hotărârilor de guvern contestate, calificându-le fie acte administrative individuale, fie acte administrative normative.

Atât H.G. nr. 5/1997, cât și H.G. nr. 1705/2006, sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual și nu cu caracter normativ, întrucât acestea vizează imobile precis determinate cu privire la care instituie un anumit regim juridic, aspecte care clasează neechivoc aceste hotărâri de guvern în categoria actelor administrative individuale supuse controlului de legalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, aceasta este și jurisprudența conturată la nivelul Secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție (exemplu: Decizia nr. 1080/2012, Decizia nr. 1231/2009).

De asemenea, se constată, analizând sentința recurată, că aceasta este sumar/insuficient motivată în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate invocate în cauză, iar în ceea ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 nu au fost analizate susținerile recurenților cu referire la acest act administrativ individual și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 213/1998 invocate de reclamanți.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În mod evident, prin omisiunea primei instanțe de analiza și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele invocate de reclamant prin acțiunea în contencios administrativ - motive ce necesitau un răspuns specific și explicit - au fost nesocotite dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiții, recurenților-reclamanți li s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru o bună administrare a justiției și o judecată unitară a cauzei cât și pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză, oferind totodată posibilitatea judecării procesului cu respectarea principiilor invocate de recurenții-reclamanți.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond, va avea în vedere și jurisprudența unitară, constantă și consacrată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în ceea ce privește excepția de nelegalitate care vizează actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

De asemenea, prima instanță, în ceea ce privește H.G. nr. 1705/2006, va analiza legalitatea acesteia din perspectiva celorlalte argumente înfățișate de recurenții-reclamanți, inclusiv din perspectiva incidenței prevederilor Legii nr. 213/1998.

Este justificat interesul recurenților în ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată, dată fiind calitatea acestora în raport cu certificatele de moștenitor prezentate și de susținerile acestora, potrivit cărora imobilul în litigiu a fost inclus în H.G. nr. 1705/2006, Anexa 2, situație care este înfățișată și de înscrisurile ce emană de la Primăria Municipiului București, respectiv adresa nr. 1278646/133700/2014.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art. 313, art. 315 C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va se trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care va analiza și celelalte critici invocate, ca apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 3071 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM