ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2494/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul M.A.E. personal și în calitate de procurator

pentru S.S., D.M. și F.I.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul

pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul A.N.R.P., anularea deciziei de

invalidare nr. 163 din 7 februarie 2008 emisă de Vicepreședintele A.N.R.P.

și obligarea Vicepreședintelui A.N.R.P. la validarea hotărârii

nr. 2101 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 sau la

rectificarea acesteia în măsura dovedirii drepturilor acestora și la

emiterea unei decizii de plată a despăgubirilor.

În ședința de judecată din

data de 14 aprilie 2009 reclamanții au invocat excepția de

nelegalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 1643/2004

privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998.

Prin încheierea din 14 aprilie 2009,

Tribunalul București a admis cererea de sesizare cu privire la

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din H.G.

nr. 1643/2004 și a trimis spre competentă soluționare

această excepție către Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul București a constatat că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 3 C. proc. civ., autoritatea emitentă

fiind de rang central și în consecință competența de

soluționare a excepției de nelegalitate cu privire la actul

administrativ cu caracter normativ revine, în primă instanță

Curții de Apel București.

În baza încheierii de sesizare din 14

aprilie 2009, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

București.

În această fază

procesuală, instanța în raport de dispozițiile art. 4 alin. (1)

și art. 16 din Legea nr. 554/2004 a dispus citarea în cauză în

calitate de pârât a Guvernului României, în calitate de autoritate

emitentă a H.G. nr. 1643/2004, autoritate care a depus la dosar, la

solicitarea instanței, nota de fundamentare care a stat la baza emiterii

H.G. nr. 1643/2004.

În ședința publică din 5

noiembrie 2009, reclamanții au depus la dosar o precizare a excepției

de nelegalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 aprobate prin H.G. nr. 1643/2004,

în forma în care au fost aprobate inițial prin H.G. nr. 753/1998.

Pârâtul Guvernul României a formulat

întâmpinare prin care a invocat, în principal excepția de inadmisibilitate

a excepției de nelegalitate care privește un act administrativ cu

caracter normativ.

Prin sentința nr. 4284 din 3

decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția

inadmisibilității invocată de reclamanți și a respins

excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția

inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată, de

Guvernul României, Curtea a făcut aplicarea soluției de principiu

pentru unificarea practicii dată de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Cu privire la excepția de

nelegalitate invocată, Curtea a apreciat că norma contestată

este legal emisă și acordarea de compensații și stabilirea

în concret a cuantumului acestora nu poate să excludă suprafața

de teren reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991.

Ambele legi – Legea nr. 18/1991 și

Legea nr. 9/1998 sunt legi de reparație care implică aplicarea în

concordanță, iar prin normele metodologice contestate s-a reglementat

în concret modalitatea de stabilire a compensațiilor în bani pentru

perioadele îndreptățite conform Legii nr. 9/1998.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond au declarat recurs

reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, art.

304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină ori cuprinde motive contradictorii ori străine de natra

pricinii; art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de recurs formulate,

recurenții-reclamanți susțin în esență

următoarele:

- instanța de fond a reținut

și analizat în mod eronat ca obiect al excepției de nelegalitate

dispozițiile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 1643/2004, prin precizarea

formulată, ei reclamanții, arătând că s-au referit la

dispozițiile H.G. nr. 753/1998;

- hotărârea instanței de fond

este insuficient motivată, nefiind arătate în mod clar,

convingător și pertinent motivele de fapt și de drept pe care se

sprijină;

- instanța de fond a aplicat

greșit legea, concluzionând greșit ca dispozițiile art. 8 alin.

(1) din H.G. nr. 753/1998 au fost reluate de H.G. nr. 1643/2004;

- pe fondul cauzei se critică

soluția instanței de fond, recurenții-reclamanți,

susținând că în mod eronat s-a ajuns la concluzia că Normele

metodologice sunt legale și nu încalcă dispozițiile Legii nr.

9/1998, acestea în realitate adăugând la lege și prejudiciind

persoanele îndreptățite la repararea integrală a prejudiciului

suferit, vizate de legiuitor.

Intimații Guvernul României și A.N.R.P.

au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat

și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind

legală și temeinică.

Recursul este nefondat, astfel că în

baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins potrivit

următoarelor considerente.

Contrar celor susținute de

recurenții-reclamanți, într-un prim motiv de recurs, instanța de

fond a analizat, în finalul hotărârii, nelegalitatea dispozițiilor

art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 753/1998 în raport de prevederile Legii nr.

9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români

pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării

Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.

Art. 8 alin. (1) din Norma

metodologică din 26 octombrie 1998 publicat în M.Of., Partea I nr. 458 din

30 noiembrie 1998, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de

compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în

proprietatea Statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România

și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, prevede că

„persoanele îndreptățite – proprietarii sau moștenitorii legali

ai acestora – beneficiază opțional la cerere, pentru terenurile pe

care le-au avut în proprietate în județele Durostor și Calliacra, de compensații…

a) compensații în bani pentru suprafața de teren avută în

proprietate, din care se scade, dacă este cazul, suprafața de teren

reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991, republicată cu

modificările ulterioare, dar nu mai mult decât suprafețele

prevăzute în această lege”.

Recurenții-reclamanți

susțin că această normă metodologică este

contrară dispozițiilor Legii nr. 9/1998, întrucât adaugă la

lege, prejudiciind persoanele îndreptățite la repararea

integrală a prejudiciului suferit, textul Normei fiind singurul care

prevede o reducere a despăgubirilor în temeiul aplicării Legii nr.

18/1991.

Or, H.G. nr. 753/1998, a fost emisă

în vederea organizării executării prevederilor Legii nr. 9/1998

și în aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) și (3) și

ale art. 12 din lege, aceasta reglementând în mod concret

modalitățile de stabilire a cuantumului compensațiilor pentru

terenuri agricole și intravilane, construcții și recolte,

criteriile de evaluare și modul de lucru al comisiilor.

Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 9/1998,

precizează că „Criteriile de evaluare, modalitățile

concrete de stabilire a compensațiilor pentru terenuri agricole, terenuri

intravilane, construcții și recolte, plantații de pomi

fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți se vor

reglementa prin normele metodologice aprobate de Guvern, prevăzute la art.

13. Criteriile de evaluare a construcțiilor se vor stabili în

condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea

situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe,

trecute în proprietatea statului cu modificările ulterioare”.

Deci, prevederile din Norma

metodologică criticată, nu fac altceva decât să detalieze

situațiile în care se acordă despăgubirile și

modalitățile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

În mod corect, instanța de fond a

constatat că dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. e) din Norma

criticată, nu adaugă la lege, ele stabilind modalitatea de acordare a

compensațiilor în bani, pentru suprafața de teren avută în

proprietate, ținând seama și de suprafața de teren

reconstituită potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările

ulterioare”.

Nu poate fi reținută

susținerea recurenților-reclamanți în sensul că prin

aceasta prevedere sunt prejudiciați în drepturile lor, deoarece, așa

cum corect reține instanța de fond, ambele Legi – Legea nr. 9/1998

și Legea nr. 18/1991 – au caracter reparatoriu și aplicarea lor în

concordanță se face tocmai în spiritul unei reparații

echilibrate, echitabile astfel cum este reglementată prin art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 9/1998.

Ca o concluzie a celor expuse,

dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. (1) din Norma metodologică

aprobată, prin H.G. nr. 753/1998, nu contravin prevederilor Legii nr.

9/1998 pentru că ele nu limitează în mod nelegal despăgubirile

ce se cuvin recurenților-reclamanți.

În același sens s-a mai

pronunțat Înalta Curte prin Decizia nr. 4568 din 23 octombrie 2009,

practica acestei instanțe fiind deci constantă în materie.

De altfel, așa cum susține

intimata-pârâtă A.N.R.P., prin invalidarea Hotărârii Comisiei

Județene prin Decizia nr. 163 din 5 octombrie 2007, dosarul privind

valoarea compensaților pe care aceștia urmează să le

primească, va fi reanalizat, deci se va stabili o nouă valoare a

despăgubirilor, urmându-se procedura specială stabilită de Legea

nr. 9/1998.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că soluția instanței de fond este legală și

temeinică, aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se

sprijină, iar motivele de recurs sunt nefondate, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., recursul formulat de reclamant se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.

personal și în calitate de procurator pentru S.S., D.M. și F.I.A.

împotriva sentinței nr. 4284 din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 mai 2010.