ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții M.E. și C.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., obligarea acesteia la plata de îndată a despăgubirilor ce li se cuvin conform Deciziei nr. 713 din 17 decembrie 2007. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 9/1998 și alte dispoziții legale incidente în cauză. La termenul din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel București a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale. Prin sentința civilă nr. 2982 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că decizia a cărei punere în plată se solicită este emisă de Vicepreședintele A.N.R.P. în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998. Prin acest act se anulează ordinul de invalidare emis anterior, se validează hotărârea comisiei județene și se dispune plata de compensații către reclamanți. Ordinul vicepreședintelui A.N.R.P. este supus controlului judecătoresc, conform art. 31 din O.G. nr. 94/2004, instanța competentă pentru soluționarea cererii în anulare fiind „secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”. Instanța a apreciat că aceste dispoziții sunt aplicabile și în cererea de obligare a pârâtului la executarea actului administrativ emis.

La baza acestei concluzii stă aplicarea principiului simetriei actelor juridice, în conformitate cu care instanța competentă să stabilească legalitatea actului are și competența de a cenzura actele administrative asimilate, atât refuzul de emitere a acestuia, cât și refuzul de executare. Împotriva acestei hotărâri reclamanții M.E. și C.N. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că recurenții nu au avut acces la motivarea sentinței, iar instanța de fond a avut în vedere art. 31 din O.G. nr. 94/2004 și art. 35 2 alin. (6) din H.G. nr. 1277/2007 privind modificarea și completarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații.

Recurenții mai arată că dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 94/2004 privind reglementările unor măsuri financiare prevăd că actele C.P.M. supus supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, iar art. 35 2 alin. (6) din H.G. nr. 1277/2007 privind modificările și completările normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații prevede că „propunerile de invalidare precum și propunerile de plată, se transmit vicepreședintelui însoțite de avizul consultativ al A.R.V.R.S. – Secția Cadrilater. Decizia se comunică petenților și comisiilor județene sau a municipiului București și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază petentul”.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Obiectul acțiunii îl formează obligarea pârâtei la plata de îndată către reclamanți a despăgubirilor ce li se cuvin conform Deciziei nr. 713/2007. Înalta Curte constată că, în cauză, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, decizia a cărei punere în plată se solicită este emisă de vicepreședintele A.N.R.P., prin aceasta anulându-se ordinul de invalidare emis anterior, validându-se hotărârea comisiei județene. Acest act administrativ poate fi atacat conform dispozițiilor art. 31 din O.G.

nr. 94/2004, în termen de 30 de zile la Secția de contencios administrativ a tribunalului în caza căruia domiciliată solicitantul, iar aceste dispoziții sunt aplicabile conform actelor juridice și în cazul în care se solicită obligarea autorității pârâte la executarea actului administrativ emis. Conform art. 31 din O.G. nr. 94/2004, actele C.P.M. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului, în raza căruia domiciliază solicitantul. Astfel, competența de a soluționa în primă instanță acțiunile în contencios administrativ, având ca obiect atât acte administrative tipice cât și acte administrative asimilate ale C.P.M., aparține, conform dispozițiilor legale sus menționate, tribunalului și nu curții de apel.

Mai mult, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”. Legiuitorul a urmărit prin Legea nr. 9/1998 că, în materia despăgubirilor acordate pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, competența de soluționare a litigiilor, în primă instanță, să revină tribunalului, indiferent de categoria din care face parte organul emitent al actului administrativ, cea a autorităților locale sau cea a autorităților publice centrale.

Or, obiectul cauzei de față nu este de natură să determine schimbarea competenței stabilită prin legea specială nr. 9/1998. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal. În concluzie, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.E. și C.N. împotriva sentinței civile nr. 2982 din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.