ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

reclamanții M.E. și C.N. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.,

obligarea acesteia la plata de îndată a despăgubirilor ce li se cuvin conform

Deciziei nr. 713 din 17 decembrie 2007.

În drept, au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 9/1998 și alte dispoziții legale

incidente în cauză.

La termenul din 29

septembrie 2009, Curtea de Apel București a invocat, din oficiu, excepția

necompetenței materiale.

Prin sentința civilă nr. 2982

din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că decizia a cărei punere în plată se solicită

este emisă de Vicepreședintele A.N.R.P. în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998.

Prin acest act se anulează

ordinul de invalidare emis anterior, se validează hotărârea comisiei județene

și se dispune plata de compensații către reclamanți.

Ordinul vicepreședintelui

A.N.R.P. este supus controlului judecătoresc, conform art. 31 din O.G. nr. 94/2004,

instanța competentă pentru soluționarea cererii în anulare fiind „secția de

contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază

solicitantul”.

Instanța a apreciat că

aceste dispoziții sunt aplicabile și în cererea de obligare a pârâtului la

executarea actului administrativ emis.

La baza acestei concluzii

stă aplicarea principiului simetriei actelor juridice, în conformitate cu care

instanța competentă să stabilească legalitatea actului are și competența de a

cenzura actele administrative asimilate, atât refuzul de emitere a acestuia,

cât și refuzul de executare.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanții M.E. și C.N. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului se

arată că recurenții nu au avut acces la motivarea sentinței, iar instanța de

fond a avut în vedere art. 31 din O.G. nr. 94/2004 și art. 35

2

alin.

(6) din H.G. nr. 1277/2007 privind modificarea și completarea normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații.

Recurenții mai arată că

dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 94/2004 privind reglementările unor măsuri financiare

prevăd că actele C.P.M. supus supuse controlului judecătoresc, putând fi

atacate în termen de 30 de zile de la comunicare la secția de contencios

administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul, iar art. 35

2

alin. (6) din H.G. nr. 1277/2007 privind modificările și completările normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații

prevede că „propunerile de invalidare precum și propunerile de plată, se

transmit vicepreședintelui însoțite de avizul consultativ al A.R.V.R.S. – Secția

Cadrilater. Decizia se comunică petenților și comisiilor județene sau a

municipiului București și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de

contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază petentul”.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul acțiunii îl

formează obligarea pârâtei la plata de îndată către reclamanți a despăgubirilor

ce li se cuvin conform Deciziei nr. 713/2007.

Înalta Curte constată că, în

cauză, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, decizia a cărei

punere în plată se solicită este emisă de vicepreședintele A.N.R.P., prin

aceasta anulându-se ordinul de invalidare emis anterior, validându-se hotărârea

comisiei județene.

Acest act administrativ

poate fi atacat conform dispozițiilor art. 31 din O.G. nr. 94/2004, în termen

de 30 de zile la Secția de contencios administrativ a tribunalului în caza

căruia domiciliată solicitantul, iar aceste dispoziții sunt aplicabile conform

actelor juridice și în cazul în care se solicită obligarea autorității pârâte

la executarea actului administrativ emis.

Conform art. 31 din O.G. nr.

94/2004, actele C.P.M. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate

în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ

a tribunalului, în raza căruia domiciliază solicitantul.

Astfel, competența de a

soluționa în primă instanță acțiunile în contencios administrativ, având ca

obiect atât acte administrative tipice cât și acte administrative asimilate ale

C.P.M., aparține, conform dispozițiilor legale sus menționate, tribunalului și

nu curții de apel.

Mai mult, potrivit art. 7 alin.

(4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului

judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția

de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază

solicitantul”.

Legiuitorul a urmărit prin

Legea nr. 9/1998 că, în materia despăgubirilor acordate pentru bunurile trecute

în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România și Bulgaria,

semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, competența de soluționare a litigiilor,

în primă instanță, să revină tribunalului, indiferent de categoria din care

face parte organul emitent al actului administrativ, cea a autorităților locale

sau cea a autorităților publice centrale.

Or, obiectul cauzei de față

nu este de natură să determine schimbarea competenței stabilită prin legea

specială nr. 9/1998.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în

mod corect a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

În concluzie, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.E. și C.N. împotriva sentinței civile nr. 2982 din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2010.