ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3621/2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 1595/36/2009 reclamanta S.Z. a chemat în judecată pârâta A.N.R.P. pentru a se constata nesoluționarea de către această autoritate, în termenul legal, a cererii sale privind plata compensațiilor ce i se cuvin in baza Legii nr. 9/1998 și obligarea pârâtei la plata sumei de 6.719,56 lei reprezentând compensații cuvenite în baza Legii nr. 9/1998. Motivându-și cererea reclamanta a susținut că prin Hotărârea nr. 3029/2006 Comisia Județeană Constanța a admis cererea de acordare a compensațiilor în baza Legii nr. 9/1998 în valoare de 268.782.560 lei. A.N.R.P. a validat hotărârea Comisiei prin decizia nr. 10 din 3 octombrie 2007. Urmare acestei validări această autoritate a solicitat reclamantelor deschiderea unui cont bancar comun în vederea acordării sumelor acordate cu titlu de compensații.

Reclamanta a mai arătat că având în vedere împrejurarea că sora sa, D.E., a refuzat să participe la formalitățile necesare acestei operațiuni, s-a adresat instanței civile cu acțiune având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra sumelor acordate cu titlu de compensații. Instanța civilă prin sentința civilă nr. 3596/2009 rămasă irevocabilă a dispus împărțirea sumei acordate prin Decizia nr. 10/2006 în cote de 14, respectiv câte 6.719,56 lei pentru fiecare moștenitor. Reclamanta a solicitat pârâtei să-i plătească suma ce i se cuvine. Prin adresa din 2009 pârâta a comunicat reclamantei din prezenta acțiune că sentința civilă nr. 3596/2008 nu îi este opozabilă și ca îi este necesară o nouă hotărâre care să anuleze sau să modifice Decizia nr. 10/2009.

Invocând dispozițiile Legii nr. 9/1998 și H.G. nr. 753/1998, Legea nr. 554/2004 reclamanta a formulat prezenta acțiune. Curtea de Apel Constanța prin sentința civilă nr. 594 din 2 decembrie 2009 a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ, reținând că prin dispozițiile Legii nr. 9/1998 și art. 352 alin. (6) din H.G. nr. 753/1998 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1277/2007 se instituie o competență specială care derogă de la regulile generale stabilite de art. 3 pct. l C. proc. civ. și de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

La rândul ei și această instanță prin sentința nr. 602 din 13 mai 2010 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța reținând că în urma precizărilor formulate de reclamantă (dosarul Curții de Apel Constanța) rezultă că se solicită în principal obligarea pârâtei la plata sumei de 6.719,56 lei, iar în subsidiar obligarea pârâtei la emiterea deciziei de plată pentru suma de 6.719,56 lei reprezentând compensații cuvenite în baza Legii nr. 9/1998. Astfel că, reclamanta nu contestă decizia nr. 10/2007 a A.N.R.P. pentru ca la stabilirea competenței instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998, ci considerând un refuz nejustificat reclamanta a solicitat instanței de contencios administrativ, obligarea pârâtei către ea la plata sumei de 6.719,56 lei conform sentinței civile nr. 3596/2008.

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Instanța a apreciat că, în speță, deși suma de bani solicitată derivă din dispozițiile Legii nr. 9/1998, reclamanta nu contestă legalitatea deciziei de stabilire a compensațiilor, ci reclamă instanței de contencios administrativ refuzul autorității publice de a-i soluționa o cerere și față de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora stabilirea competenței se apreciază raportat la poziționarea autorității publice emitente a actului (a refuzului nejustificat, respectiv autoritatea publică centrală), competența materială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Constanța.

Constatându-se conflict negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța un regulator de competență. Analizând cauza în raport cu actele normative aplicabile și practica în materie Înalta Curte constată că litigiul este de competența Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit următoarelor considerente: Obiectul cererii de chemare în judecată vizează refuzul de a pune în executare a unui act administrativ care, conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 este asimilată refuzului nejustificat de a soluționa o cerere. Potrivit art. 6 alin (7) din O.U.G.

nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului „Prin decizie, vicepreședintele A.N.R.P., care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București. (...) Deciziile de plată prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de invalidare și cele prin care se soluționează contestațiile se comunică beneficiarilor și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. In baza deciziei de plată sau a hotărârii judecătorești definitive, Direcția economică din cadrul A.N.R.P.

efectuează plata compensațiilor bănești". De asemenea, art. 352 alin. (6) din H.G. nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1277/2007 prevede că „Deciziile se comunică petenților și comisiilor județene sau a municipiului București și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază petentul". Din dispozițiile arătate rezultă că, prin instituirea competenței Tribunalului, secția de contencios administrativ, norma specială derogă de la regulile generale stabilite atât prin art. 3 pct. l C. proc.

civ. și prin art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd în cazul actelor autorităților și instituțiilor centrale o competență în primă instanță în favoarea Curții de Apel. Se constată că actele normative enunțate nu cuprind dispoziții exprese cu privire la competența de soluționare a cererilor prin care, partea, nemulțumită de întârzierea nejustificată a autorității centrale de a pune în executare deciziile de plată, solicită obligarea acesteia la îndeplinirea obligațiilor asumate prin actele administrative emise. Insă, aplicând regula de interpretare prin analogie și având în vedere că intenția legiuitorului este de a asigura o competență unitară de soluționare a cauzelor generate de Legea nr. 9/1998, se apreciază că și în cazul cererii de obligare a A.N.R.P.

la plata compensațiilor bănești competența de soluționare aparține Tribunalului. Pentru considerentele expuse, urmează a se stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrative și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe S.Z. și A.N.R.P., serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 august 2010.