ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.05.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2315/2012

HOTĂRÂRE
11.05.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2315/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Procedura

în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamantul G.E.G., în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003,

a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a cotei parte ce i se

cuvine acestuia din cea de a doua tranșă a compensațiilor bănești stabilite

prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a Comisiei Județene Brașov,

actualizată conform legii.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a precizat că este moștenitor al defunctei M.M., decedată la data

de 28 ianuarie 2009 și că, prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a

Comisiei Județene Brașov de aplicare a Legii nr. 290/2003, au fost acordate

compensații bănești în sumă totală de 137.759, 61 lei pentru bunurile

abandonate în anul 1944 în localitatea Chișinău din Basarabia, bunuri reprezentând

casă și teren aferent, iar beneficiarii acestor compensații sunt M.M. și mama

reclamantului, M.M., întrucât soțul acesteia din urmă, M.V., titular al cererii

nr. 2197 din 19 martie 2004, în baza căruia s-a format dosarul comisiei, a

decedat la data de 04 iulie 2004.

Urmare a demersurilor

întreprinse de moștenitorii autorului cererii, M.M. și M.M., pârâta a dispus,

la data de 20 iulie 2007, plata către aceștia a primei tranșe, respectiv 40 %

din compensațiile stabilite prin Hotărârea indicată, plată de pe urma căreia M.M.

a primit suma de 13.778, 49 lei, corespunzător cotei sale de moștenire de

¼ după defunctul M.V., autor al cererii.

Reclamantul a invocat

dispozițiile art. 18 lit. c) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1120/2006

și a arătat că, față de suma totală a despăgubirilor, plata cele de a doua

tranșe de 60 % urma să se facă în anul următor, adică în 2008, când M.M. ar fi

trebuit să primească 20.661, 41 lei, adică ¼ din 60 %.

După decesul mamei

sale, reclamantul a întreprins numeroase demersuri pe lângă pârâtă ce au inclus

comunicarea documentelor din care rezultă calitatea acestuia de moștenitor și a

solicitat plata celei de a doua tranșe.

2.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința nr. 41/

F din 4 martie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.E.G. în contradictoriu

cu pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București

și, în consecință, a obligat pârâta A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003 București să dispună plata către reclamant a cotei părți de 1/4 ce

i se cuvine acestuia din cea de a doua tranșă a compensațiilor bănești stabilite

prin Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006 a Comisiei Județene Brașov de

Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii și a obligat pârâta A.N.R.P.

– Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București să plătească

reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, urmare

a cererii formulată la data de 19 martie 2004 de către numitul M.V., decedat

ulterior, la data de 04 iulie 2004, I.P.J. Brașov – Comisia Județeană pentru

Aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 16 din 15 decembrie 2006,

prin care s-au acordat compensații bănești în sumă totală de 137.759, 61 lei

numiților M.M. și M.M., moștenitori ai defunctului M.V., pentru bunurile

abandonate în localitatea Chișinău, Basarabia, în anul 1944.

Curtea a constatat

că, prin întâmpinare, pârâta a arătat că cei doi beneficiari au respectat

procedura prevăzută de art. 18 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 1120/2006 privind

solicitarea plății compensațiilor bănești, astfel că, la data de 19 iulie 2007,

s-a dispus plata primei tranșe reprezentând 40 % din suma totală, fiecărui

beneficiar achitându-i-se cota corespunzătoare conform certificatului de

moștenitor.

La data de 28

ianuarie 2009 a intervenit decesul numitei M.M., reclamantul, în calitate de

moștenitor ale acesteia, având dreptul la cota de ¼ din compensațiile

bănești stabilite prin Hotărârea nr. 16/2007 a Comisiei Județene Brașov de

aplicare a Legii nr. 290/2003. În această calitate, s-a adresat A.N.R.P.,

solicitând achitarea cotei corespunzătoare din cea de a doua transă de

compensații.

Instanța de fond a

reținut că pârâta susține că, în aplicarea dispozițiilor art. 17 lit. h) din H.G.

nr. 57/2008, a constatat că hotărârea comisiei județene a fost emisă fără

respectarea dispozițiilor legale, în sensul că nu există acte doveditoare

pentru confirmarea proprietății bunurilor pentru care s-au solicitat

despăgubiri.

Sub acest aspect,

susținerile pârâtei cu privire la atribuțiile sale sunt corecte, întrucât are

atribuții de verificare și control a hotărârilor prin care se acordă

despăgubiri conform Legii nr. 90/2003. Astfel, raportat la dispozițiile art. 13

din Legea nr. 290/2003 și ale art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008,

dacă A.N.R.P. constată încălcarea prevederilor legale, vicepreședintele acestei

instituții poate solicita revocarea hotărârilor emise de comisii.

Însă, a remarcat

judecătorul fondului, în cauză nu s-a formulat o astfel de cerere, hotărârea ce

se cere a fi executată fiind în vigoare și bucurându-se de prezumția de

legalitate.

Ca urmare, instanța

de fond a apreciat că nu se poate pronunța în prezenta cauză în legătură cu

legalitatea Hotărârii nr. 16/2007 a Comisiei Județene Brașov de Aplicare a

Legii nr. 290/2003, indiferent că acest aspect este invocat sub formă de

apărare, reținând că reclamantul a făcut dovada dreptului său de a cere

achitarea cotei aferente din cea de a doua tranșă din despăgubirile stabilite

prin Hotărârea nr. 16/2007 a Comisiei Județene Brașov de Aplicare a Legii nr.

290/2003.

În raport cu dispozițiile

art. 18 lit. c) din H.G. nr. 1120/2006, conform cărora compensațiile bănești se

achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație

în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani

consecutivi, astfel: 40 % în primul an și 60 % în anul următor, dacă cuantumul

compensațiilor depășește 100.001 lei, Curtea a apreciat că nu există niciun

motiv pentru care pârâta nu a procedat la achitarea celei de a doua tranșă a

compensațiilor bănești.

Față de dispozițiile art.

18 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006, instanța de fond a admis și cererea

privind actualizarea sumei.

3.

Calea

de atac exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta A.N.R.P. -

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 a declarat recurs, invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, autoritatea recurentă precizează că, în practică, s-a constatat că, deși petenții

dețineau acte doveditoare, acestea nu au fost solicitate de către comisii, deși

conform art. 8 alin. (2.1) din Legea nr. 290/2003 „(..) au obligația de a

convoca petenții sau alte persoane,în vederea lămuririi unor situații în care

exista neclarități privind calitatea succesorală a petentului, dovada

refugiului sau a proprietății asupra bunurilor pentru care se cer despăgubiri

ori compensații.” Astfel, au fost emise hotărâri fără a fi respectate

prevederile Legii nr. 290/2003, cum e și cazul Hotărârii nr. 16/2006 emisă de

Comisia Județeană Brașov pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Pentru a se evita

această situație, arată recurenta, Serviciul pentru Aplicarea Legii 290/2003,

prin adresa nr. 8567 din 23 octombrie 2009, i-a solicitat numitul M.M. completarea

dosarului. Însă, în loc să inițieze demersuri în vederea completării dosarului,

atât intimatul G.E.V., cât și numitul M.M. au înțeles să inițieze acțiuni

împotriva A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Autoritatea

recurentă susține că, întrucât Legea nr. 290/2003 urmărește acordarea unor

măsuri reparatorii pentru beneficiarii acesteia, fondurile alocate pentru plata

despăgubirilor provin de la bugetul de stat, iar dispunerea plății în baza unei

hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat, Serviciul pentru Aplicarea

Legii nr. 290/2003 nu va dispune plata tranșei a II-a din despăgubirile

stabilite prin Hotărârea nr. 16/2006 până când intimatul nu va face dovada

pretențiilor lui, conform prevederilor legale.

4.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate, examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art.

137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă,

astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

motiv pentru care va admite recursul, iar în baza art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul prezentului

litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata unei sume de

bani cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr.

16 din 15 decembrie 2006 emisă de Comisia Județeană Brașov.

Ca atare, este vorba

despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor

despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura

reglementată de Legea nr. 290/2003.

Înalta Curte

apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu

sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al

articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare,

solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a M.B.,

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face contestație la A.N.R.P. –

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

În plus, alin. (4) al

aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. –

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va

aproba, sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P.,

care coordonează activitatea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. (5) din

articolul în discuție, precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse

controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Totodată, conform alin.

(6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal

sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, art. 17 alin.

(6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare

a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că

deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform

prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia

domiciliază solicitantul.

Din interpretarea

tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise

de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios

administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului.

Cum domiciliul reclamantului

se află situat pe raza Județului Brașov, competent să soluționeze cauza este

Tribunalul Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ca atare, sunt

aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei

instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de

către o curte de apel.

Nu există nicio

îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este

reglementată de norme imperative.

În litigiul de față,

putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor

despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie

aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un

litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

În

consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313,

coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va

fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

competentă soluționare Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Admite

recursul declarat de A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva

sentinței nr. 41/ F din 4 martie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-02-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 800/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamantul M.M. a solicitat Curții de Apel Brașov obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților -
ÎCCJ 2013-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4614/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții Ș.F., Ș.M., Ș.E., Ș.M.A. și O.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională
ÎCCJ 2009-03-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2648 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipse
ÎCCJ 2013-03-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1365/2013
contrare. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele care succed. Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr. 6948/4/2008, reclamantul I.C. a chemat în judecată
ÎCCJ 2010-08-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3621/2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. 1595/36/2009 reclamanta S.Z. a chemat în judecată pârâta A.N.R.P. pentru a se constata nesoluționarea de către această autoritate, în termenul legal, a cererii sale privind
Sursă