ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 800/2011

HOTĂRÂRE
10.02.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 800/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, reclamantul M.M.

a solicitat Curții de Apel Brașov obligarea pârâtei Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.

290/2003 București să dispună plata celei de-a doua tranșe a compensațiilor

bănești stabilite prin Hotărârea nr. 16 din  din 15 decembrie 2006 a Comisiei

Județene Brașov de Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii,

sub sancțiunea plății unei penalități de 10 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Reclamantul a

menționat că potrivit dispozițiilor art. 18(5) lit. c) din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1.120/2006, plata compensațiilor stabilite trebuia să se

efectueze eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, respectiv

40% în primul an și 60% în anul următor, dat fiind cuantumul compensațiilor.

După înregistrarea

cererii de plată, pârâta a dispus achitarea primei tranșe, 40% din suma

compensațiilor, astfel că la data de 20 iulie 2007 s-a efectuat viramentul în

contul bancar pus la dispoziție.

Întrucât plata celei

de a doua tranșe a compensațiilor, 60%, nu s-a făcut în termenul stabilit de

lege, acesta fiind cu mult depășit, reclamantul a solicitat instituției pârâte,

atât telefonic cât și în scris, să se conformeze, fără însă a primi vreun

răspuns. Drept urmare, la data de 30 septembrie 2009 a adresat o ultimă

somație, la care pârâta a răspuns cu Adresa din  din 23 octombrie 2009 că nu

poate dispune plata celei de-a doua tranșe întrucât la dosar mai trebuie depuse

documente care să ateste dovada proprietății bunurilor pentru care s-au

stabilit despăgubirile, adică înscrisurile pe seama cărora s-a emis Hotărârea

nr. 16 din  din 15 decembrie 2006 a Comisiei Județene Brașov.

Prin Sentința civilă

nr. 84/F din 22 aprilie 2010 Curtea de Apel Brașov a admis acțiunea

reclamantului M.M., a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 București să

dispună plata celei de-a doua tranșe a compensațiilor bănești stabilite prin

Hotărârea nr. 16 din  din 15 decembrie 2006 a Comisiei Județene Brașov de

Aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate conform legii, sub sancțiunea plății

unei penalități de 10 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la

împlinirea termenului de 30 de zile după data rămânerii irevocabile a prezentei

hotărâri judecătorești și, totodată, a obligat-o pe aceasta să plătească

reclamantului suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că din demersul de plată a primei tranșe a

compensațiilor stabilite prin Hotărârea nr. 16/2006 emisă de Comisia Județeană

Brașov de specialitate se desprinde concluzia, neinfirmată de pârâtă cu probe

pertinente și concludente, că la momentul efectuării plății pentru prima

tranșă, în luna iulie 2007, pârâta a verificat și validat întreaga documentație

anexată hotărârii comisiei județene, astfel că hotărârea a intrat în circuitul

civil, și-a produs efectele juridice prevăzute de lege, nu a fost contestată

ori revocată de autoritatea publică abilitată de legea specială (Legea nr.

290/2003), fiind așadar aplicabile la starea de fapt din cauză prevederile art.

1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Din

interpretarea logică și sistematică a acestui text de lege rezultă că

autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral poate revoca

actul administrativ emis numai dacă acesta nu a intrat în circuitul civil și nu

a produs efecte juridice. Raționamentul juridic este valabil pentru orice act

administrativ unilateral, cu prerogativa logică a dreptului revocării actului

pentru orice autoritate publică de pe verticală de deasupra autorității

emitente, cum este cazul pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților față de Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Instanța a constatat,

în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, că este întemeiat și

petitul referitor la obligarea instituției pârâte la plata unor penalități de

10 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la împlinirea termenului

de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, ca

sancțiune legală în cazul neplății celei de-a doua tranșe legal cerută de către

reclamant și, pe cale de consecință, în temeiul art. 274 C. proc. civ., a

obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum

de 3.500 RON.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a declarat

recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale

invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o

instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304

pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a apreciat că, pentru corecta soluționare a

problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din

Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al

articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare,

solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului

București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003.

În plus, alin. (4) al

aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin

decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003.

Alin. (5) din

articolul în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi

atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare.

Totodată, conform

alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de

tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, art. 17

alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1.120/2006, menționează

faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc,

conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia

domiciliază solicitantul.

Din interpretarea

tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii

nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind

vorba de o competență exclusivă a tribunalului.

Nu există nicio

îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este

reglementată de norme imperative.

În litigiul de față

suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri

reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Un argument în plus,

în sensul celor reținute îl reprezintă și faptul că la data de 23 noiembrie

2009, în ședința plenului judecătorilor Secției contencios administrativ și

fiscal a fost adoptată următoarea soluție de principiu pentru unificarea

practicii: „acțiunile având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor acordate prin hotărârea

Comisiei județene de aplicare a Legii nr. 290/2003 sunt de competența

Tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal”.

Soluția adoptată a

fost luată în vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în

materia contenciosului administrativ, de care instanța este datoare să țină

seamă, în considerarea dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului securității

raporturilor juridice și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

care a statuat în mod constant că rolul jurisdicției supreme este acela de a

stabili o interpretare de urmat a dispozițiilor legale, prin înlăturarea

divergențelor de jurisprudență (Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

Hotărârea din 6 decembrie 2007 în cazul Beian împotriva României (nr. 1), § 39

- 40).

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, împotriva Sentinței civile nr. 84/F din 22

aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Brașov,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5941/2011
făcută de reclamantă Ia data de 8 ianuarie 2007, astfel că, raportat la suma stabilită prin hotărâre de la data efectuării cererii, pârâta avea obligația să efectueze plata conform art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1120/2006 prin virar
ÎCCJ 2012-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2315/2012
compensațiile bănești se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40 % în primul an și 60 % în anul următor, dacă
ÎCCJ 2013-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4614/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții Ș.F., Ș.M., Ș.E., Ș.M.A. și O.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională
ÎCCJ 2010-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2010
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Sentința nr. 2825 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Central
ÎCCJ 2011-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5455/2011
.R.P., potrivit căreia nu s-a efectuat plata, întrucât nu au fost prevăzute sume în buget cu această destinație, a fost înlăturată ca nedovedită, prima instanță reținând că pârâții aveau obligația legală de a efectua plata despăgubirilor, î
Sursă