ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5455/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta I.L. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții A.N.R.P. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 64.929 RON, în

termen de 20 de zile, de la rămânerea definitivă a hotărârii, reactualizată cu

dobânda BNR de la data scadentă a plății.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin hotărârea din 24 mai 2007 emisă în temeiul Legii nr.

290/2003, Comisia Județeană Prahova a stabilit că i se cuvine suma de 108.215 RON,

iar potrivit H.G. nr. 1120/2006, a încasat o primă tranșă, reprezentând 40% din

suma cuvenită, respectiv 48.215 RON, restul de 64.929 RON urmând să-i fie plătiți

în anul următor.

Cu toate că plata celor

două tranșe urma să se facă în termen de doi ani, nici până în prezent nu a primit

a doua tranșă.

Prin întâmpinare, pârâta

A.N.R.P. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, arătând,

în esență, că la data de 31 octombrie 2006 serviciul pentru aplicarea Legii nr.

290/2003 din cadrul A.N.R.P. a dispus plata întregii sume stabilită ca despăgubiri

prin Hotărârea nr. 66/2006, plată efectuată conform prevederilor art. 18 alin. (5)

lit. a) din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Totodată, a arătat că

prin hotărârea din 24 mai 2007 emisă de Instituția Prefectului Județului Prahova,

comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a fost modificată, în parte, H.G.

nr. 66/2006, acordându-se reclamantei despăgubiri în valoare totală de 108.215 RON,

reprezentând diferența rezultată din recalcularea valorii terenurilor.

Raportat la petitul cererii

de chemare în judecată, pârâta a invocat prevederile art. 18 alin. (5) din H.G.

nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003 și a susținut că eșalonarea plății pe parcursul a 2 ani consecutivi

este aplicabilă doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul

de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003.

În acest context, pârâta

a susținut că neplata, până în prezent, a tranșei a II-a din despăgubirile stabilite

prin hotărârea din 2007 nu dovedește refuzul nejustificat al A.N.R.P. Serviciul

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de a soluționa cererea de plată a despăgubirilor

adresată de reclamanta I.L.

În plus, dispozițiile

cuprinse în art. 18 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006 stabilesc calea de urmat în

situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv

actualizarea sumelor neplătite în raport de indicele de creștere a prețurilor de

consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul

Național de Statistică față de luna decembrie a anului anterior.

Prin sentința nr. 35 din

31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea formulată de reclamanta I.L., în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P.

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a obligat pârâtele la plata

în solidar, în termen de 20 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei

hotărâri, a tranșei a doua în procent de 60% din suma stabilită cu titlu de despăgubiri

prin hotărârea din 24 mai 2009 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii

nr. 290/2003, sumă ce va fi reactualizată cu dobânda Băncii Naționale Române din

12 octombrie 2008, începând cu această dată și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta, deși a solicitat în

termenul de un an prevăzut de Normele metodologice, efectuarea plății sumei stabilite

prin hotărârea din 24 mai 2007, pârâta nu a îndeplinit până la data sesizării instanței

obligația legală ce îi incumba, creanța beneficiarei despăgubirilor fiind exigibilă.

Prima instanță a mai reținut

că obligația de plată a creanței incumbă pârâților în mod solidar, având în vedere

că pârâta A.N.R.P. este organ de specialitate al Administrației Publice Centrale

în subordinea Cancelariei Primului Ministru și acționează în calitate de reprezentat

al puterii statale, actele sale fiind considerate ale Statului Român care garantează

pentru corectă aplicare a hotărârilor emise în numele său, iar în litigiile ce au

ca obiect drepturi patrimoniale, statul este reprezentat în instanță prin M.E.F.

Apărarea pârâtei A.N.R.P.,

potrivit căreia nu s-a efectuat plata, întrucât nu au fost prevăzute sume în buget

cu această destinație, a fost înlăturată ca nedovedită, prima instanță reținând

că pârâții aveau obligația legală de a efectua plata despăgubirilor, în modalitățile

stabilite în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 și de a asigura

sumele necesare, prin propunerea și alocarea cu această destinație, în bugetul Ministerului

Finanțelor.

Pe de altă parte, prima

instanță a constatat că reclamanta a întreprins demersurile legale pentru obținerea

sumei reprezentând tranșa a doua de 60% din suma stabilită prin Hotărârea nr. 231/2007,

exigibilă la 12 octombrie 2008 , prin deschiderea unui cont la C.E.C. Bank SA U.,

pus la dispoziția A.N.R.P. pentru virarea sumelor datorate, motiv pentru care, a

apreciat că reclamanta a suferit un prejudiciu reprezentat de suma solicitată.

Împotriva sentinței civile

nr. 35 din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A.N.R.P., considerând-o

nelegală și netemeinică, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 din

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac

se menționează că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea sa la plata

celei de-a doua tranșe în procent de 60% din suma stabilită cu titlu de despăgubiri

prin hotărârea din 24 mai 2009 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 290/2003,

întrucât potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 compensațiile bănești

se acordă beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație

în bugetul de stat, or, neplata nu s-a datorat unui refuz nejustificat ci lipsei

fondurilor alocate de la bugetul de stat în acest scop.

De asemenea, se susține

că potrivit art. 18 alin. (6) din același act normativ, în situația în care nu se

respectă termenele de plată a compensațiilor bănești are loc o actualizare a sumelor

neplătite în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună

pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică,

față de luna decembrie a anului anterior, aceasta fiind și calea pe care trebuia

să o urmeze reclamanta.

Împotriva aceleiași sentințe

a declarat recurs și D.G.F.P. Prahova în numele Ministerului Finanțelor Publice,

susținând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Se invocă excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, arătându-se că potrivit

art. 11 din Legea nr. 290/2003, doar A.N.R.P. îi revine obligația achitării sumelor

stabilite prin hotărârea din 2009 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii

nr. 290/2003.

Se susține că prevederile

textului inițial al legii, care vizau atribuții de plată în sarcina Ministerului

Finanțelor Publice prin organele sale teritoriale, a fost modificat de pct. 11 al

art. 1 din Legea nr. 171/2006.

De asemenea, textul astfel

modificat al art. 11 alin. (2) care prevedea că „sumele prevăzute în bugetul Ministerului

Finanțelor Publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 260/2003 se transferă

la solicitarea Cancelariei Primului ministru, în vederea aplicării acestei legi”,

a fost abrogat prin art. 35 lit. a) din O.U.G. nr. 25/2007.

În aceste condiții, în

bugetul Ministerului Finanțelor Publice nu există sume prevăzute pentru aplicarea

prevederilor Legii nr. 290/2003, astfel că nu există nici un temei legal ca această

instituție să fie obligată la efectuarea unei plăți, impunându-se admiterea excepției

invocate și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

recurs

Înalta Curte, în raport

de prevederile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată în

cauză, apreciază că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi

expuse.

Potrivit

art. 11

alin. (1) din Legea nr. 290/2003, astfel cum a

fost modificată și completată și prin O.U.G. nr. 25/2007, „Plata despăgubirilor

se dispune de către A.N.R.P., serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003”.

Prin urmare, conform acestor

dispoziții, doar A.N.R.P. are obligația achitării despăgubirilor, astfel că recurentului

Ministerul Finanțelor Publice nu-i revine obligația de plată a despăgubirilor stabilite

prin hotărârea din 2009 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003

în ceea ce o privește pe reclamantă.

Față de cele expuse, nu

există identitate între persoana pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și cel

care urmează să fie obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel că instanța

de recurs apreciază excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză

ca fiind întemeiată, urmând să o admită și să respingă acțiunea formulată de reclamantă

împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește recursul

formulat de A.N.R.P., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, soluția instanței

de fond este legală și temeinică.

Potrivit art. 18

alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1220/2006, A.N.R.P. prin serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003, avea obligația să achite reclamantei despăgubirile în sumă de

108.215 RON, menționate în hotărârea din 24 mai 2007 a Comisiei Județene Prahova

de aplicare a Legii nr. 290/2003 „eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani

consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor

depășește 100.001 RON”.

În raport de dispozițiile

legale menționate, autoritatea recurentă avea obligația plății compensațiilor pe

parcursul a doi ani consecutivi, de la momentul emiterii hotărârii din 24 mai 2007,

rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac, legiuitorul stabilind termene

maxime pentru plata acestor compensații, astfel că A.N.R.P. are o marjă pentru efectuarea

plății doar în cadrul acestor termene

Invocarea lipsei disponibilităților

bănești pentru achitarea acestor compensații bănești în justificarea atitudinii

autorității pârâte, nu poate fi reținută ca fondată, întrucât nu are acoperire legală,

încercându-se în această manieră doar amânarea curgerii termenelor maximale prevăzute

de dispozițiile legale menționate pentru plata compensațiilor, acestea nefiind modificate

sau suspendate printr-o prevedere legislativă ulterioară.

Mai mult, de la momentul

emiterii hotărârii privind compensațiile bănești, anul 2007 și până în prezent,

a trecut suficient timp pentru ca autoritatea pârâtă să-și îndeplinească obligația

de plată cel puțin într-un termen rezonabil, ca element al dreptului fundamental

la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel, în raport și de

cele reținute anterior, instanța de recurs apreciază că refuzul autorității pârâte

de plată a compensațiilor este unul nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Este evident că în cazul

în care nu se respectă termenele de plată a compensațiilor, intervine aplicabilitatea

dispozițiilor art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006, însă actualizarea acestor

sume nu reprezintă un obstacol în formularea unei acțiuni cum este cea dedusă judecății.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, va respinge recursul declarat de A.N.R.P., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova

împotriva sentinței nr. 35 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități

și respinge acțiunea față de M.F.P.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Respinge recursul declarat de A.N.R.P. împotriva

aceleiași sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie

2011.