ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2010

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

122 din 19 iunie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta

C.O., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., obligând-o pe aceasta să-i plătească

suma de 101.926 lei, reprezentând diferența rămasă din suma stabilită prin

Hotărârea

nr. 63/2006 a Comisiei Județene

Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, precum

și suma de 293.039 lei

stabilită prin Hotărârea nr. 252/2007 a aceleiași comisii, actualizate în

raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, conform art. 18 alin. (6)

din H.G. nr. 1120/2006, de la data scadenței și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de

fond a reținut, în esență, că neachitarea de către pârâtă a despăgubirilor ce i

se cuvin reclamantei în temeiul hotărârilor Comisiei Județene Prahova de

aplicare a Legii nr. 290/2003, deși acestea au fost solicitate expres,

constituie un refuz nejustificat, întrucât pârâta are obligația prevăzută în

mod imperativ de legea susmenționată de a achita

d

espăgubirile

în termen de 1 an, maximum 2 ani de la comunicarea hotărârii comisiei județene.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta A.N.R.P. care a

solicitat modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantei.

In motivarea recursului, sunt reiterate

apărările formulate în fața primei instanțe, invocându-se, în principal,

imposibilitatea plății despăgubirilor din cauza insuficienței fondurilor

alocate cu această destinație.

La termenul de judecată a recursului, în

temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuție

motivul de ordine publică constând în necompetența materială a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, de

soluționare în primă instanță a cauzei.

Analizând sentința atacată, în raport cu actele

și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta

Curte va admite recursul, pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu

și pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În speță, obiectul acțiunii îl constituie

obligarea pârâtei A.N.R.P.

la plata unor

sume, actualizate la data

plății, cuvenite reclamantei cu titlu de

despăgubiri, în baza unor hotărâri emise de Comisia Județeană Prahova de

aplicare a Legii nr. 290/2003.

Rezultă, deci, că este vorba despre o acțiune

în pretenții, având drept cauză neplata în termenul legal a unor despăgubiri

stabilite printr-un act administrativ.

Înalta Curte apreciază că pentru corecta

soluționare a problemei de drept

aflată în

litigiu sunt relevante dispozițiile art. 8 din Legea nr. 290/2003, precum și

normelor

metodologice de aplicare a acestui act normativ.

Astfel, conform

prevederilor legale susmenționate, în termen de 15 zile de

la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene,

respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate

face contestație la A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 [alin.

(3)] și în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge

prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea

Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 90/2003 [alin. (4)].

De asemenea, potrivit aceluiași articol,

hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în

condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare [alin. (5)] și hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor

de atac prevăzute de lege [alin. (6)].

Tot astfel, art. 17 alin. (6) din H.G. nr.

57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003,

aprobate

prin H.G. nr. 1120/2006, prevede

că deciziile vicepreședintelui

sunt supuse controlului judecătoresc,

conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia

domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte

normative, rezultă că actele

administrative

emise de A.N.R.P. în

aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la

instanța de contencios administrativ, fiind vorba despre o competență exclusivă

a tribunalului.

Sunt incidente, deci, dispozițiile art.

159 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică

atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul

în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.

Înalta Curte reține, așadar, că în cauză

nu sunt aplicabile normele de drept comun în materia competenței instanței de

contencios administrativ, respectiv

art. 10

din Legea nr. 554/2004, ci prevederile Legii nr. 290/2003 a căror aplicare a

generat

litigiul și care, având caracter special, sunt derogatorii, conform

principiului

lex specialia generalibus derogant

.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3)

C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312 alin. (6) din același

cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare,

la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ, în raza căruia

domiciliază petentul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A.N.R.P.

împotriva sentinței nr. 122 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Prahova, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3

februarie 2010.