ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5863/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 45 din 8 februarie 2011,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care

solicita obligarea acesteia să procedeze la plata efectivă a sumei de 382.838

RON, actualizată cu coeficientul inflației din ziua plății, în contul indicat,

a dobânzii legale calculată la suma respectivă, începând cu data de 25 august

2009 până la data plății, precum și a daunelor morale în cuantum de 50.000 RON.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile

existenței unui refuz nejustificat de plată a sumei de 382.838 RON, cu titlu de

despăgubiri, în baza Legii nr. 290/2003, reținând următoarele:

Poziția pârâtei, care

până la data formulării acțiunii nu a soluționat cererea reclamantei, în sensul

plății efective a sumei solicitate, nu reprezintă un exces de putere în sensul

definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

La data de 01

decembrie 2010, în evidența Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 se

regăsesc 4.600 de dosare în cuantum de aproximativ 1.150.000.000 RON, din care,

până în prezent au fost plătite 1.396 dosare având o valoare a despăgubirilor

de 133.562.833,46 RON.

Apreciază prima

instanță, că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate

sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condiții de solvabilitate,

principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.

Reclamanta are

dreptul de a fi despăgubită în ordinea cronologică a înregistrării opțiunilor,

iar cererea sa (nr. 6330) din data de 25 august 2008 urmează a fi soluționată.

Sursele de finanțare

a acordării acestor despăgubiri se asigură, până la listarea SC F.P. SA, din

dividendele aferente acțiunilor deținute de stat la F.P. și, în completare, de

la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice, și ținând

cont de greutățile întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de

acordare a despăgubirilor, inclusiv sub aspect financiar, având în vedere și

numărul mare al cererilor de restituire formulate de foștii proprietari, prin

măsurile luate pentru accelerarea respectivei proceduri legiuitorul a stabilit

și un criteriu obiectiv pentru soluționarea acestora, respectiv acela al

ordinii cronologice în care au fost înregistrate opțiunile, asigurându-se

astfel egalitatea de tratament a persoanelor aflate în aceeași situație.

Prin art. 18 alin.

(5) din H.G. nr. 1120/2006, a fost stabilită și procedura de plată a

drepturilor de creanță incluse în titlurile de plată, emise în baza deciziilor

conținând titlul de despăgubire, în condițiile anterior arătate.

În aceste condiții,

fără a se nega faptul că termenul scurs de la data depunerii notificării ar

putea justifica reținerea caracterului nerezonabil al procedurii în ansamblul

său, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale

statului și având în vedere rațiunile financiare care au justificat instituirea

respectivei proceduri de plată, rațiuni care se mențin și în prezent, raportat

la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili în sarcina pârâtei

o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul

egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât și în plan

european.

executată

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs recurenta,

invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum

și art. 304

1

C. proc. civ., solicitând analizarea cauzei sub toate

aspectele de temeinicie și legalitate.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit prima instanță a respins

acțiunea apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui

refuz nejustificat de plată a sumei reprezentând despăgubirile acordate în baza

Legii nr. 290/2003, în condițiile în care legiuitorul a statuat prin art. 10

alin. (2) din Legea nr. 290/2003 că drepturile stabilite pot fi acordate

integral, într-o singură tranșă, sau, pentru sumele mai mari, în două tranșe

anuale, termenul maxim de plată efectivă fiind de doi ani de la data depunerii

cererii de plată la ANRP, iar cererea sa de plată a fost depusă la ANRP la data

de 25 august 2008 și la data de 25 august 2009; pârâta era obligată să-i

plătească 40% din dreptul său și restul de 60% până la data de 25 august 2010.

De asemenea, se

susține că sentința nu are temei de referință pentru respingerea cererii pe

rațiunile de ordin financiar, dificultățile prin care trece economia, listarea

F.P. și dividendele respective, greutățile întâmpinate în finalizarea

procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și

pentru motivele expuse în continuare.

drept relevante

Recurenta-reclamantă

a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect

obligarea intimatei-pârâte să-i plătească suma stabilită cu titlu de

despăgubiri prin Hotărârea nr. 442 din 16 mai 2008 a Comisiei Județene Prahova

de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu rata inflației, precum și a

daunelor morale individualizate în petitul acțiunii.

Prima instanță, prin

sentința pronunțată, a respins acțiunea apreciind că nu ne aflăm în prezența

unui refuz nejustificat de plată a despăgubirilor stabilite în baza Legii nr.

290/2003.

Potrivit art. 18

alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1220/2006, A.N.R.P., prin Serviciul pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003, avea obligația să achite reclamantei

despăgubirile în sumă de 382.838 RON, menționate în Hotărârea nr. 442 din 16

mai 2008 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003

"eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: 40%

în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește

100.001 lei".

În raport de

dispozițiile legale menționate, autoritatea recurentă avea obligația plății

compensațiilor pe parcursul a doi ani consecutivi, de la momentul emiterii

Hotărârii nr. 442/2008, rămasă definitivă prin neexercitarea căilor de atac,

legiuitorul stabilind termene maxime pentru plata acestor compensații, astfel

că A.N.R.P. are o marjă pentru efectuarea plății doar în cadrul acestor

termene.

Invocarea lipsei

disponibilităților bănești pentru achitarea acestor compensații bănești în

justificarea atitudinii autorității pârâte, nu poate fi reținută ca fondată,

întrucât nu are acoperire legală, încercându-se în această manieră doar

amânarea curgerii termenelor maximale prevăzute de dispozițiile legale

menționate pentru plata compensațiilor, acestea nefiind modificate sau

suspendate printr-o prevedere legislativă ulterioară.

Mai mult, de la

momentul emiterii hotărârii privind compensațiile bănești, anul 2008 și până în

prezent, a trecut suficient timp pentru ca autoritatea pârâtă să-și

îndeplinească obligația de plată cel puțin într-un termen rezonabil, ca element

al dreptului fundamental la o bună administrare de care beneficiază

recurenta-reclamantă.

Astfel, în raport și

de cele reținute anterior, instanța de recurs apreciază contrar concluziilor

primei instanțe că refuzul autorității pârâte de plată a compensațiilor este

unul nejustificat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Este evident că în

cazul în care nu se respectă termenele de plată a compensațiilor, intervine

aplicabilitatea dispozițiilor art. 11 alin. (6) din H.G. nr. 1120/2006, însă

actualizarea acestor sume nu reprezintă un obstacol în formularea unei acțiuni

cum este cea dedusă judecății.

Cu privire la cererea

privind plata daunelor morale, Înalta Curte va menține soluția primei instanțe,

deoarece daunele morale nu se acordă automat ca efect al existenței actului

administrativ anulat, ci trebuie administrate probe care să justifice

producerea unor suferințe morale. Mai mult, prin calea de atac exercitată,

hotărârea primei instanțe nu este recurată sub aspectul respingerii acestui

capăt de cerere, precum și cel ce vizează acordarea dobânzii legale, iar prin

admiterea cererii principale și obligarea pârâtei să plătească suma stabilită

cu titlu de despăgubiri actualizate cu rata inflației se aplică recurentei o

reparație echitabilă suficientă în sensul precizat de aceasta prin acțiune.

II. Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul și va

modifica sentința atacată în sensul că va admite în parte acțiunea în privința

primului capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de reclamanta B.V. împotriva Sentinței nr. 45 din 8 februarie 2011 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei și obligă pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata efectivă a

sumei stabilite cu titlu de despăgubire prin Hotărârea nr. 442 din 16 mai 2008

a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizată cu

rata inflației la data plății.

Respinge celelalte

capete de cerere, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2011.