ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5941/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.V. a chemat

în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând

obligarea pârâtei la plata sumei de 78.316,68 RON reprezentând 60% din totalul

de 130.527,80 RON la care a fost obligată prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie

2006 a Comisiei județene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și

actualizarea sumei datorate cu indicele mediu de creștere a prețului și

serviciilor începând cu data de 23 decembrie 2006 dată la care hotărârea de

acordare de măsuri reparatorii a rămas definitivă și până la plata integrală a

sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut

că a formulat o cerere scrisă în vederea achitării diferenței de plată de 60%

din totalul sumei stabilite prin hotărârea Comisiei județene Sălaj, însă pârâta

i-a comunicat că trebuie să depună acte pentru dovedirea existenței bunurilor

părintești.

În opinia

reclamantei, pârâta nu poate cenzura hotărârile Comisiei județene pentru

aplicarea Legii nr. 290/2003, decât pe cale judecătorească, astfel că refuzul

acesteia de plată a sumei stabilite prin Hotărârea nr. 27/2006 reprezintă un

refuz nejustificat.

Prin Sentința nr. 110

din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a obligat pârâta la

plata sumei de 78.316,68 RON, reprezentând 60% din totalul de 130.527,80 RON

stabilit prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei județene Sălaj

pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și la actualizarea sumei datorate cu

indicele mediu de creștere a prețului și serviciilor, începând cu data de 23

decembrie 2006, dată la care hotărârea de acordare de măsuri reparatorii a

rămas definitivă și până la plata integrală a sumei datorate și a obligat

pârâta la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a reținut că prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a

Comisiei județene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a aprobat cererea

reclamantei B.V. și s-au acordat măsuri reparatorii pentru bunurile părinților

săi rămase în Basarabia în anul refugiului acordându-se compensații bănești în

sumă de 130.527,30 RON.

Curtea a avut în

vedere dispozițiile art. 17 din H.G. nr. 1120/2006, reținând în acest sens că

ANRP nu are atribuții în cenzurarea hotărârilor emise de comisiile județene

împotriva cărora nu a fost formulată contestație.

În acest context,

Curtea a apreciat că solicitarea ANRP de completare a dosarului reclamantei

constituie un refuz nejustificat de efectuare a plății și de a soluționa

cererea reclamantei, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 554/2004.

Referitor la apărarea

efectuată de pârâtă în fața instanței, Curtea a apreciat că nu poate fi luată

în considerare pentru că neefectuarea plății a fost motivată pe alte

considerente în etapa administrativă, prima cerere de efectuare a plății a fost

făcută de reclamantă Ia data de 8 ianuarie 2007, astfel că, raportat la suma

stabilită prin hotărâre de la data efectuării cererii, pârâta avea obligația să

efectueze plata conform art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1120/2006 prin

virarea celei de-a doua tranșă.

Ca atare, nici cel

de-al doilea motiv privitor la neacordarea celei de-a doua tranșe ca urmare a

lipsei unui buget corespunzător alocat cu această destinație, nu poate fi luat

în considerare, Curtea reținând că de la data cererii reclamantei, pârâta avea

posibilitatea și obligația legală referitor la soluționarea acestei cereri.

În baza art. 274 C.

proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de

judecată către reclamantă, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva Sentinței

nr. 110 din data de 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen

legal pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care

s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii

recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei B.V. ca neîntemeiată.

Recurenta a

învederat, prin motivele cererii de recurs, că prevederile art. 18 alin. (5)

din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind eșalonarea

plății pe parcursul a doi ani consecutivi sunt aplicabile doar în situația în

care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata

despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003. Legea nr. 290/2003, a

subliniat recurentul, nu presupune restituirea drepturilor de proprietate

asupra unor bunuri imobile, ci acordarea unor măsuri reparatorii, având în

vedere posibilitățile economice și financiare ale țării, în raport cu alte

necesități și priorități economice și sociale, în a căror evaluare și

satisfacere legiuitorul este suveran.

În aceste condiții,

s-a relevat, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești

ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar

stabili în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o

obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul

egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât și în plan

european. În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului

pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile

de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

În fine, pârâta a

arătat că neplata, până în prezent, a tranșei a II-a din despăgubirile

stabilite prin Hotărârea nr. 182/2008 nu dovedește refuzul nejustificat al

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Serviciul pentru

aplicarea Legii nr. 230/2003, de a soluționa cererea de plată a despăgubirilor,

acest fapt nefiind justificat decât de cele arătate anterior privind fondurile

alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor. Mai mult, din

dispozițiile cuprinse în art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 rezultă că pe

cale legală s-a stabilit calea de urmat în situația în care nu se respectă

termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea sumelor

neplătite în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima

lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de

Statistică față de luna decembrie a anului anterior.

Prin întâmpinarea

formulată în litigiu, reclamanta B.V. a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate

și a obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate de

intimată în calea extraordinară de atac

Recursul este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau

compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora,

sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul

Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între

România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947,

cu modificările și completările ulterioare, "Despăgubirile sau

compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la

comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz,

sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9;

plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de

disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)".

Plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

(art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003).

În raport de normele

legale mai sus menționate, în mod evident interpretarea art. 18 alin. (5) din

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr.

1120/2006, cu modificările și completările ulterioare, invocat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a sintagmei "în

limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de Stat",

nu poate fi făcută cu ignorarea normei juridice cu forță juridică superioară

cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003. Prin urmare, potrivit

legii, eșalonarea plății despăgubirilor nu poate depăși termenul de doi ani de

la comunicarea hotărârilor prin care se prevede plata acestor despăgubiri,

termen care, în litigiu, a fost depășit.

În aceste condiții,

în mod întemeiat judecătorul fondului a admis acțiunea reclamantei și a obligat

pârâta la plata sumei de 78.316,68 RON, reprezentând 60% din totalul de

130.527,80 RON stabilită prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei

județene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și totodată, în temeiul art.

18 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003,

aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, cu modificările și completările ulterioare,

la actualizarea sumei datorate cu indicele de creștere a prețurilor începând cu

data de 23 decembrie 2006, dată la care hotărârea de acordare de măsuri

reparatorii a rămas definitivă și până la plata integrală a sumei datorate.

Așa fiind, cum motivele

de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea atacată este legală

și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 110 din 17

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În baza dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi

obligată la plata în favoarea intimatei B.V. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva

Sentinței nr. 110 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la 1.500 RON, cheltuieli

de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.