ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5941/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.V. a chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 78.316,68 RON reprezentând 60% din totalul de 130.527,80 RON la care a fost obligată prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei județene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și actualizarea sumei datorate cu indicele mediu de creștere a prețului și serviciilor începând cu data de 23 decembrie 2006 dată la care hotărârea de acordare de măsuri reparatorii a rămas definitivă și până la plata integrală a sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut că a formulat o cerere scrisă în vederea achitării diferenței de plată de 60% din totalul sumei stabilite prin hotărârea Comisiei județene Sălaj, însă pârâta i-a comunicat că trebuie să depună acte pentru dovedirea existenței bunurilor părintești. În opinia reclamantei, pârâta nu poate cenzura hotărârile Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, decât pe cale judecătorească, astfel că refuzul acesteia de plată a sumei stabilite prin Hotărârea nr. 27/2006 reprezintă un refuz nejustificat.

Prin Sentința nr. 110 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a obligat pârâta la plata sumei de 78.316,68 RON, reprezentând 60% din totalul de 130.527,80 RON stabilit prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei județene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și la actualizarea sumei datorate cu indicele mediu de creștere a prețului și serviciilor, începând cu data de 23 decembrie 2006, dată la care hotărârea de acordare de măsuri reparatorii a rămas definitivă și până la plata integrală a sumei datorate și a obligat pârâta la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei județene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-a aprobat cererea reclamantei B.V. și s-au acordat măsuri reparatorii pentru bunurile părinților săi rămase în Basarabia în anul refugiului acordându-se compensații bănești în sumă de 130.527,30 RON. Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 17 din H.G. nr. 1120/2006, reținând în acest sens că ANRP nu are atribuții în cenzurarea hotărârilor emise de comisiile județene împotriva cărora nu a fost formulată contestație. În acest context, Curtea a apreciat că solicitarea ANRP de completare a dosarului reclamantei constituie un refuz nejustificat de efectuare a plății și de a soluționa cererea reclamantei, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la apărarea efectuată de pârâtă în fața instanței, Curtea a apreciat că nu poate fi luată în considerare pentru că neefectuarea plății a fost motivată pe alte considerente în etapa administrativă, prima cerere de efectuare a plății a fost făcută de reclamantă Ia data de 8 ianuarie 2007, astfel că, raportat la suma stabilită prin hotărâre de la data efectuării cererii, pârâta avea obligația să efectueze plata conform art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G. nr. 1120/2006 prin virarea celei de-a doua tranșă. Ca atare, nici cel de-al doilea motiv privitor la neacordarea celei de-a doua tranșe ca urmare a lipsei unui buget corespunzător alocat cu această destinație, nu poate fi luat în considerare, Curtea reținând că de la data cererii reclamantei, pârâta avea posibilitatea și obligația legală referitor la soluționarea acestei cereri.

În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu avocațial. Împotriva Sentinței nr. 110 din data de 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei B.V. ca neîntemeiată. Recurenta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că prevederile art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind eșalonarea plății pe parcursul a doi ani consecutivi sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003.

Legea nr. 290/2003, a subliniat recurentul, nu presupune restituirea drepturilor de proprietate asupra unor bunuri imobile, ci acordarea unor măsuri reparatorii, având în vedere posibilitățile economice și financiare ale țării, în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran. În aceste condiții, s-a relevat, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern, cât și în plan european.

În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În fine, pârâta a arătat că neplata, până în prezent, a tranșei a II-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 182/2008 nu dovedește refuzul nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 230/2003, de a soluționa cererea de plată a despăgubirilor, acest fapt nefiind justificat decât de cele arătate anterior privind fondurile alocate de la bugetul de stat privind plata despăgubirilor.

Mai mult, din dispozițiile cuprinse în art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 rezultă că pe cale legală s-a stabilit calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea sumelor neplătite în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de Statistică față de luna decembrie a anului anterior. Prin întâmpinarea formulată în litigiu, reclamanta B.V. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței atacate și a obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimată în calea extraordinară de atac Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, "Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)". Plata despăgubirilor se dispune de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 (art. 11 alin. (1) din Legea nr. 290/2003).

În raport de normele legale mai sus menționate, în mod evident interpretarea art. 18 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, cu modificările și completările ulterioare, invocat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, respectiv a sintagmei "în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de Stat", nu poate fi făcută cu ignorarea normei juridice cu forță juridică superioară cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003. Prin urmare, potrivit legii, eșalonarea plății despăgubirilor nu poate depăși termenul de doi ani de la comunicarea hotărârilor prin care se prevede plata acestor despăgubiri, termen care, în litigiu, a fost depășit.

În aceste condiții, în mod întemeiat judecătorul fondului a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 78.316,68 RON, reprezentând 60% din totalul de 130.527,80 RON stabilită prin Hotărârea nr. 27 din 7 decembrie 2006 a Comisiei județene Sălaj pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și totodată, în temeiul art. 18 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, cu modificările și completările ulterioare, la actualizarea sumei datorate cu indicele de creștere a prețurilor începând cu data de 23 decembrie 2006, dată la care hotărârea de acordare de măsuri reparatorii a rămas definitivă și până la plata integrală a sumei datorate.

Așa fiind, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 110 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurenta va fi obligată la plata în favoarea intimatei B.V. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Sentinței nr. 110 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la 1.500 RON, cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2011.