ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4925/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul C.P.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a efectua plata sumei de 160.185,90 RON cu titlul de despăgubiri, reprezentând ultima tranșă scadentă, calculată conform Legii nr. 290/2003 și stabilită prin Hotărârea nr. 114 din 16 iunie 2006 și Hotărârea nr. 115 din 16 iunie 2006 a Comisiei Județene Galați pentru aplicarea Legii nr. 290/2003; - obligarea pârâtei la plata sumei de 160.185,90 RON reprezentând diferența de 60% din suma totală acordată drept despăgubiri, actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acesta a fost publicat de către Institutul Național de Statistică, față de luna decembrie a anului anterior și stabilirea unui termen de maxim 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus plata sumei, sub sancțiunea unei penalități aplicate pârâtei în suma de 250 RON pentru fiecare zi de întârziere; - obligarea la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, aplicată Președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților până la aplicarea întocmai a dispozitivului hotărârii;

- obligarea pârâtei la plata de daune interese sub formă de dobândă legală calculată de la data scadentă prevăzută prin lege a ultimei plăți din ultima tranșă adică 20 iunie 2008 și până la data plății efective. În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că prin Hotărârile nr. 114 și 115 din 16 iunie 2006, Comisia județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituției Prefectului Galați a dispus acordare de despăgubiri bănești în sumă de 170.022 RON și respectiv suma de 96.954,50 RON. Cu toate că pârâta a recunoscut în mod expres dreptul de creanță prin plata sumei de 38.781,80 RON în data de 13 decembrie 2006 și a sumei de 68.008,80 RON în data de 9 decembrie 2007, nu a respectat dispozițiile art. 18 alin. (5) lit. c) din H.G.

nr. 1120/2006, prin neachitarea ultimei tranșe, până la data scadenței adică data de 20 iunie 2008. Deși a fost notificată în data de 3 mai 2010, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, pârâta nu a achitat nici până în prezent sumele scadente. Prin întâmpinare, autoritatea pârâtă a invocat incidența dispozițiilor art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și a susținut că nu poate fi vorba de un refuz nejustificat privind neplata tranșei a II-a din Hotărârea nr. 115/2006, câtă vreme plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume aprobate anual cu această destinație.

Prin sentința nr. 225 din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 160.185,90 RON reprezentând dreptul de 60% din suma totală acordată drept despăgubiri, stabilită prin Hotărârile nr. 114/2006 și nr. 115/2006, emise de Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 cu dobânda legală aferentă până la data plății efective. A respins capătul de cerere privind constatarea refuzului nejustificat, ca inadmisibil, precum și capătul de cerere privind aplicarea unei sancțiuni Președintelui autorității pârâte, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat că autoritatea pârâtă nu a plătit reclamantului tranșa a II-a din despăgubire, așa cum a fost stabilită prin Hotărârea nr. 115/2006, autoritatea pârâtă justificând neplata prin lipsa fondurilor alocate din bugetul de stat. A fost înlăturată această apărare, Curtea apreciind ca fiind o chestiune internă referitoare la modul de finanțare a autorității pârâte, în timp ce obligația de plată a despăgubirilor în totalitate este stabilită ca urmare a aplicării Legii nr. 290/2003 și nu poate fi eludată în acest fel. Cu privire la capătul de cerere privind constatarea refuzului nejustificat de plată, Curtea a apreciat că este inadmisibil, întrucât există un fine de neprimire din moment ce nu reprezintă o cerere ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., privitoare la constatarea unui drept. Nu a fost primit nici capătul de cerere referitor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, privitoare la executarea titlului executoriu. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs în termenul legal Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, recurenta a arătat că în temeiul art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G.

nr. 57/2008 are atribuții de verificare și control a hotărârilor emise de către comisiile pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, astfel că, analizând cele două dosare de despăgubiri, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a constatat că Hotărârile nr. 114/2006 și nr. 115/2006 au fost emise fără respectarea prevederilor legale. Dacă în cazul Hotărârii nr. 115/2006, la data de 15 octombrie 2009 s-a completat dosarul cu actele solicitate, pentru Hotărârea nr. 114/2006 nu s-a făcut dovada refugiului autorilor B.P. și M., dovada proprietății bunurilor pentru care se solicită despăgubiri, în plus s-au constatat și inadvertențe și în ceea ce privește identitatea autorilor, astfel că prin adresa nr. 7494 din 04 septembrie 2009 s-a solicitat intimatului-pârât C.P.

completarea dosarului, dar acesta nu s-a conformat. Recurenta a arătat că dispunerea plății în baza unei hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 neputând dispune plata tranșei a II-a din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 115/2006 până când intimatul-pârât C.P. nu va face pe deplin dovada pretențiilor sale. Din oficiu, la termenul de judecată din 25 octombrie 2011, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de fond în soluționarea acțiunii promovată de reclamantul C.P. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu excepția de ordine publică a necompetenței materiale, invocată în baza art. 159 pct. 2 și art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va casa hotărârea instanței de fond pentru următoarele considerente: Reclamantul C.P. s-a adresat Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal cu acțiune în contencios administrativ având ca obiect obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 114/2006 a Comisiei Județene Galați de aplicare a Legii nr. 290/2003.

Competența materială a instanțelor de contencios în soluționarea acțiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cum este cazul reclamantei, este stabilită în art. 8 alin. (5) și (6) din actul normativ precitat. „(5) Hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

(6) Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Având ca reper aceste texte legale rezultă că în privința acțiunilor întemeiate pe prevederile Legii nr. 290/2003 legislatorul a stabilit o competență specială, derogatorie de la dreptul comun în materie (art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004). Astfel, conform art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 acțiunile având ca obiect contestarea hotărârilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse cenzurii tribunalului, iar pentru identitate de rațiune, competența materială este aceeași și în privința acțiunilor ce vizează obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a emite asemenea hotărâri.

Prin urmare, excepția necompetenței materiale a instanței de fond este întemeiată, astfel că va fi admisă și, în consecință, va fi admis recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Autoritatea, va fi casată sentința recurată, iar cauza va fi trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, conform art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva sentinței nr. 225 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2011.