ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 921/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANRP - Serviciul pentru Aplicarea Legii

nr. 290/2003:

- obligarea pârâtei

să efectueze în contul bancar deschis la Banca Transilvania - Sucursala

Cluj-Napoca, plata sumei de 165.862 RON, reprezentând despăgubirile acordate

prin Hotărârea nr. 29 din 08 octombrie 2007 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud

de aplicare a Legii nr. 290/2003, în termen de 30 de zile de la momentul

rămânerii irevocabile a hotărârii;

- obligarea pârâtei

la plata unor penalități de 1.000 RON/zi de întârziere în situația neexecutării

hotărârii;

- obligarea pârâtei

la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere în situația neexecutării hotărârii, aplicabilă conducătorului

autorității centrale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat Cererea nr. V/4081/36/AP din 19

aprilie 2004 înregistrată la Comisia Județeană Bistrița-Năsăud pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003, la care a anexat actele doveditoare pentru bunurile

autorilor săi, C.I. și C.M., bunuri care au fost abandonate în localitatea M.,

comuna BS, județul Storojinet, Bucovina de Nord și că prin Hotărârea nr. 29 din

08 octombrie 2007 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud cererea a fost aprobată,

propunându-se acordarea compensațiilor bănești în cuantum de 165.862 RON, în

calitate de unic moștenitor al autorilor săi.

A mai arătat

reclamantul că la data de 24 octombrie 2007 a solicitat ANRP - Serviciul pentru

Aplicarea Legii nr. 290/2003, efectuarea plății despăgubirilor și că, deși au

trecut 2 ani de la prima cerere, a revenit cu alte două cereri; că această

modalitate de tergiversare din partea instituției pârâte îi vatămă drepturile

conferite de Legea nr. 290/2003; că înainte de a se adresa instanței a parcurs

procedura prealabilă, iar nesoluționarea cererii în termenul prevăzut de art. 2

alin. (1) lit. h) din legea contenciosului administrativ constituie un refuz

nejustificat.

La data de 31

ianuarie 2011, reclamantul C.M. a formulat o cerere precizatoare și

completatoare a acțiunii introductive, solicitând, în contradictoriu cu pârâta

ANRP - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, obligarea pârâtei la

plata sumei de 165.862 RON, actualizată la momentul plății cu indicele de

creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost

publicat de către Institutul Național de Statistică.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Prin Sentința civilă

nr. 2046 din 15 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

reclamant, a obligat pârâta să efectueze plata despăgubirilor stabilite prin

Hotărârea nr. 29/2007 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud, în cuantum de

165.826 RON, actualizate în raport de rata inflației de la data plății și a

respins cererea de plată a penalităților și a amenzii, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut faptul că prin Hotărârea nr. 29 din

08 octombrie 2007 a Comisiei Județene Bistrița-Năsăud a fost aprobată cererea

formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 290/2003, pentru acordarea de

despăgubiri pentru bunurile autorilor săi, C.I. și C.M., bunuri care au fost

abandonate în localitatea M, comuna BS, județul Storojinet, Bucovina de Nord și

s-a propus acordarea compensațiilor bănești în cuantum de 165.862 RON

reclamantului, în calitate de unic moștenitor al autorilor săi, dar, cu toate

că de la data emiterii deciziei au trecut mai mult de trei ani, aceste

despăgubiri nu au fost achitate.

Instanța a reținut că

din întreaga economie a Legii nr. 290/2003 rezultă în mod indubitabil faptul că

hotărârea Comisiei Județene sau a Municipiului București pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003 este definitivă dacă nu a fost contestată, astfel încât cenzurarea

ei nu mai este posibilă, precum și faptul că art. 8 din lege stabilește

procedura ce trebuie urmată pentru soluționarea cererilor de despăgubiri sau

compensații, precizând competențele fiecărei instituții implicate în acest

proces.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că ANRP are doar competența de a soluționa

eventualele contestații pe care le formulează solicitantul nemulțumit de

hotărâre și că legea nu prevede nicio pârghie prin care aceasta să poată

cenzura legalitatea hotărârii emise de comisiile județene sau ale Municipiului

București în cazul în care nu se formulează contestație.

În ceea ce privește

cererea de plată a penalităților și a amenzii, instanța a apreciat că nu se justifică

luarea unor asemenea măsuri, în condițiile în care este posibilă executarea

voluntară a sentinței după rămânerea ei definitivă, reținând, însă, că în

măsura în care autoritatea publică pârâtă nu procedează la executarea hotărârii

definitive, reclamantul are posibilitatea să solicite, în faza executării,

aplicarea măsurilor coercitive prevăzute de lege.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta ANRP - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.

290/2003, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs formulate, examinând cu prioritate excepția invocată, Înalta

Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță

necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în baza art. 312 alin.

(6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Obiectul prezentului

litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata unei sume de

bani cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii

nr. 29 din 8 octombrie 2007 emisă de Comisia Județeană Bistrița-Năsăud.

Ca atare, este vorba

despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor

despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura

reglementată de Legea nr. 290/2003.

Înalta Curte

apreciază că pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu

sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al

articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare,

solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a

Municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face

contestație la ANRP - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

În plus, alin. 4 al

aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, ANRP -

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va

aproba, sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează

activitatea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. 5 din articolul

în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea

Proprietăților sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Totodată, conform

alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de

tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, art. 17

alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează

faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc,

conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia

domiciliază solicitantul.

Din interpretarea

tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise

de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii

nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind

vorba de o competență exclusivă a tribunalului.

Cum domiciliul ales

al reclamantului se află situat pe raza municipiului București, competent să

soluționeze cauza este Tribunalul București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Ca atare, sunt

aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că

necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei

instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de

către o curte de apel.

Nu există nici o

îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este

reglementată de norme imperative.

În litigiul de față,

putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor

despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie

aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un

litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de ANRP - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva

Sentinței civile nr. 2046 din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM