ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3148/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată, la data de 24 iulie 2008, și înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția comercială, de contencios administrativ, reclamantul B.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și A.N.R.P., obligarea acestora la plata în numerar a sumei de 101.100,81 lei, reprezentând 60 % din suma totală de 168.501,34 lei, stabilită cu titlu de despăgubiri, prin Hotărârea nr. 152/2006 și a sumei de 264.598,96 lei, reprezentând 40 % din suma totală de 661.497,40 lei, stabilită cu titlu de despăgubire prin Hotărârea nr. 155/2006 a I.P.J.

Timiș - C.J.A.P. a Legii nr. 290/2003. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat faptul că pârâta C.J.A.P. a Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârile nr. 152 și nr. 155, prin care a acordat despăgubiri pentru reclamant și tatălui său, B.A. care, în prezent, este decedat, reclamantul B.I.C. fiind unicul moștenitor. Reclamantul a mai arătat că, în vederea efectuării plăților, a întocmit toată documentația necesară, conform art. 18 alin. (1), (2) și (3) din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 și completată prin H.G. nr. 57/2008.

Reclamantul a precizat că în data de 19 aprilie 2007 i-a fost achitată suma de 67.400,53 lei, reprezentând 40 % din suma de 168.501, 34 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 152, conform extrasului de cont anexat, însă, în ce privește suma de 168,501, 34 lei, conform Hotărârii nr. 152/2006, termenul limită a fost data de 19 aprilie 2008, iar în ceea ce privește plata a 40 % din suma 661.497,40 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 155/2006, termenul limită al plății era la 24 octombrie 2008, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003. În plus, reclamantul a arătat că nici până în prezent nu a primit aceste sume de la A.N.R.P., în pofida multor demersuri făcute în acest sens. Ca atare, reclamantul consideră că pârâta A.N.R.P.

l-a prejudiciat în drepturile sale de a primi plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile menționate. Pârâtele, prin întâmpinările formulate, au solicitat: - D.G.F.P. Timiș, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor. - A.N.R.P. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 297 din 10 noiembrie 2008, a admis, în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta A.N.R.P. la plata către reclamant a sumei de 264,598,96 lei, reprezentând despăgubiri în cuantum de 40 % din suma totală de 661.497,40 lei, stabilită prin Hotărârea nr. 155/2006 emisă de I.P.J.

Timiș și a respins acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin D.G.F.P. Timiș, pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: Potrivit art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 290/2003 „Compensațiile bănești […] se achită beneficiarilor […] eșalonat din 2 tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, astfel: - 40 % în primul an și 60 % în anul următor dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei și, conform art. 18 alin. (6) din Normele Metodologice menționate anterior, „Suma […] în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună […]”.

Prima instanță a arătat faptul că termenul limită pentru plata a 60 % din suma 168.501,34 lei, conform Hotărârii nr. 152/2006, a fost 19 aprilie 2008, iar termenul limită pentru plata a 40 % din suma de 661.497,40, stabilită în Hotărârea nr. 155/2006, a fost 24 octombrie 2007. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța a constatat că este întemeiată, întrucât plata sumelor solicitate de reclamant se face numai de A.N.R.P. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.R.P., care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acțiunii. În dezvoltarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a făcut o prezentare a istoricului litigiului dedus judecății și a normelor legale aplicabile în materie și a concluzionat în sensul că dreptul intimatului la plata despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 155/2006 este afectat de o condiție, respectiv, cea de alocare a sumelor cu această destinație. Analizând sentința atacată, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului pentru următoarele considerente: Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 264.598,96 lei, cuvenită intimatului-reclamant cu titlu de despăgubiri, în baza Hotărârii nr. 155/2006 emisă de Instituția Prefectului Timiș. Ca atare, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.

Înalta Curte apreciază că, pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003. Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În plus, alin. (4) al aceluiași articol, prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui A.N.R.P.

care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Alin. (5) din articolul în discuție, precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență exclusivă a tribunalului. Ca atare, sunt aplicabile dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel. Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative. În litigiul de față, putem afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003. Prin urmare, instanța de control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată. În consecință, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.N.R.P. împotriva sentinței civile nr. 297 din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2009.