ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5910/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data 27 iunie 2008,

pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanții M.C.C., M.D. și L.C.I. au solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

obligarea pârâtei să le plătească suma de 291.502,4 RON, reprezentând cea de a doua

tranșă de 60%, conform hotărârii nr. 52 din 15 septembrie 2006 privind aprobarea

acordării de compensații pentru bunurile deținute în proprietate în localitatea

Grigoreni, județul Tighina, emisă de Comisia Județeană Timiș pentru aplicarea prevederilor

Legii nr. 290/2003, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții

au arătat că sunt îndreptățiți să beneficieze de prevederile Legii nr. 290/2003,

lege în baza căreia au întocmit și depus întreaga documentație aferentă, conform

căreia li s-au stabilit de către Comisia Județeană Timiș pentru aplicarea Legii

nr. 290/2003, prin hotărârea nr. 52 din 15 septembrie 2006, compensații în valoarea

totală de 485.837,40 RON.

Reclamanții nu au contestat

această sumă și au întocmit documentația aferentă pentru a putea beneficia de plata

respectivelor compensații. În data de 14 noiembrie 2006, s-a efectuat plata a 40%

din această sumă, în valoare de 194.335 RON, în conformitate cu art. 10 din Legea

nr. 290/2003 și art. 18 din Normele metodologice de aplicare a legii menționate.

Conform prevederilor legale,

cea de-a doua tranșă de 60%, în valoare de 291.502,4 RON, trebuia achitată în anul

următor, adică în 2007, însă nu au primit nicio sumă de bani, astfel încât, în anul

2008, au purtat corespondență cu pârâta, în încercarea de a le fi achitate drepturile

cuvenite.

Prin adresa din 12 martie

2008, li s-a răspuns reclamanților că, potrivit normelor metodologice de aplicare

a legii, suma de bani datorată acestora va fi achitată în limita sumelor aprobate

anual cu această destinație în bugetul de stat, ceea ce susțin aceștia, contravine

prevederilor art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele specificate.

Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 249 din 13

octombrie 2008, a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamanților suma

de 291.502,4 RON, actualizată în raport cu indicele de inflație, reprezentând cea

de-a treia tranșă de 60%, conform hotărârii nr. 52/2006 emisă de Comisia Județeană

Timiș pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și să le plătească acestora suma de 700

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamanții sunt beneficiarii prevederilor Legii nr. 290/2003

și trebuie să primească, potrivit hotărârii nr. 52/2006, compensații în valoare

totală de 485.837 RON, din care nu au primit decât prima tranșă de 40%, respectiv

suma de 194.335 RON, cea de-a doua tranșă de 60% nefiindu-le achitată, în mod nejustificat.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

solicitând modificarea acestei hotărâri în sensul respingerii acțiunii reclamanților,

ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că,

potrivit prevederilor art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006, plata despăgubirilor

acordate în temeiul Legii nr. 290/2003 este condiționată de existența în bugetul

de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

S-a mai arătat că hotărârea

nr. 52/2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, nefiind

depuse la dosar actele care să lămurească aspecte cu privire la situația de fapt

invocată de intimații-reclamanți, respectiv aspectele privitoare la filiația acestora

față de autorii Z.D. și Z.E., dovada refugiului autorilor și dovada calității de

proprietar a acestora, astfel cum impun prevederile art. 2 alin. (1) și art. 2

alin. (4) teza I din H.G. nr. 1120/2006 și ale art. 2 alin. (4) teza a II-a din

Legea nr. 290/2003.

Sesizată astfel cu soluționarea

unui recurs împotriva unei hotărâri pronunțată la o instanță de contencios administrativ,

Înalta Curte, examinând actele dosarului, constată incidența motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmare a încălcării normelor imperative

ce reglementează competența materială a instanțelor, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Obiectul prezentului litigiu

este reprezentat de obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 291.502,4 RON,

cuvenită intimaților-reclamanți cu titlu de despăgubiri, în baza hotărârii nr. 52/2006

emisă de Instituția Prefectului Timiș în temeiul Legii nr. 290/2003.

Ca atare, este vorba despre

o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a unor despăgubiri stabilite

printr-un act administrativ, emis în procedura reglementată de Legea nr. 290/2003.

Înalta Curte apreciază

că, pentru corecta soluționare a problemei de drept aflată în litigiu, sunt relevante

prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.

Conform alin. (3) al

art. anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit

de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea

Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

În plus, alin. (4) al

aceluiași articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003

va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată

a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care

coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Alin. (5) din articolul

în discuție precizează că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților

sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Totodată, conform

alin. (6) al art. mai sus individualizat, hotărârile pronunțate de Tribunal sunt

supuse căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, art. 17

alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare

a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, menționează faptul că deciziile

vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale,

putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios

administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

Din interpretarea tuturor

acestor texte normative rezultă faptul că actele administrative emise de Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot

fi contestate la instanța de contencios administrativ, fiind vorba de o competență

exclusivă a Tribunalului.

Ca atare, sunt aplicabile

dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispun că necompetența este de

ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de alt grad,

în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o Curte de apel.

Nu există nicio îndoială

că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată

de norme imperative.

În litigiul de față, putem

afirma că suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate,

având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.

Altfel spus, trebuie aplicat

principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat

de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.

Prin urmare, instanța

de control judiciar reține că nu sunt incidente în speță normele de drept comun

în materia competenței instanței de contencios administrativ, respectiv art. 10

din Legea nr. 554/2004, modificată.

În consecință, Înalta

Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ., va admite recursul și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va

casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare la Tribunalul

Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței

civile nr. 249 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Timiș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2009.