ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 629 din 07 octombrie 2009, Tribunalul Olt a respins acțiunea

formulată de reclamanții N.I. și N.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prematur formulată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia 923 din 6 aprilie 2009

emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale Pentru Restituirea

Proprietăților s-a validat hotărârea nr. 3407 emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii 9/1998 din cadrul Prefecturii mun. București, conform sentinței civile

nr. 477 din 5 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt și s-a dispus

acordarea reclamanților cu titlu de compensații a sumei de 255.680,59 lei.

Având în

vedere că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data 10 iunie 2009,

anterior împlinirii termenului de plată de 1 an prevăzut de legiuitor,

tribunalul a respins acțiunea reclamanților, ca fiind prematur formulată.

împotriva

acestei sentințe au declarat recurs reclamanții N.I. și N.R., criticând-o ca

netemeinică și nelegală.

Prin Decizia

nr. 5060 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat

de reclamanții N.I. și N.R., împotriva sentinței nr. 629 din data de 07

octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a casat sentința și a

trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința

nr. 199 din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea

precizată la data de 24.02.2010 formulată de reclamanții N.I. și N.R., în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și a obligat pârâta să plătească reclamanților cota de 40%

(reprezentând prima tranșă) din suma totală de 255.680,59 lei reprezentând

compensații stabilite în favoarea acestora prin Hotărârea nr. 3407 din 04

aprilie 2007 a Comisiei Mun. București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a

Legii nr. 290/2003, validată prin Decizia nr. 923 din 06 aprilie 2009 a

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

Totodată, a

respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei totale

reprezentând compensații reactualizată cu rata inflației de la data de 04

aprilie 2007 și până la data plății efective.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținu în esență , că acțiunea

reclamanților este întemeiată numai în ceea ce privește obligarea pârâtei la

plata cotei de 40% aferentă primei tranșe, din suma totală de 255.680,59 lei,

deoarece numai aceasta se află în interiorul perioadei de un an de la data

emiterii deciziei de validare nr. 923 din 06 aprilie 2009 de către

Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a

doua tranșă urmând a fi plătibilă în anul următor achitării primei tranșe.

In ceea ce

privește solicitarea reclamanților de plată a sumei totale compensate

reactualizată cu rata inflației de la data de 04 iunie 2007 și până la data

plății efective, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată,

având în vedere că singura actualizare prevăzută de actele normative care

reglementează domeniul este cea referitore la plata celei de-a doua tranșe iar

dreptul comun în materia executării obligațiilor nu este aplicabil în materie

având în vedere caracterul special al acestui domeniu.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte

de Casație și Justiție analizând cu prioritate excepția de necompetență

materială invocată în cauză, în condițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. și

constatând că necompetență este de ordine publică, conform art. 159 C. proc.

civ., va admite excepția și va trimite cauza instanței competente a soluționa

fondul litigiului - Tribunalul Olt.

In

conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. când în fața

instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată

să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu

activitate jurisdicțională competent, iar potrivit dispozițiilor art. 159 pct. 2

C. proc. civ.

necompetență este de ordine

publică în cazul încălcării competenței materiale când procesul este de

competența unei instanțe de alt grad.

Pentru a

ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Obiectul

prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de

bani cuvenită reclamanților cu titlu de compensații în baza deciziei nr. 923

din 6 aprilie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9 /1998.

Având în

vedere dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că

potrivit art.7 alin 4 din Legea nr. 9 /1998 "hotărârile comisiei centrale

sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate , în termen de 30 de

zile de la comunicare la secția de contencios administrative și fiscal a

tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul,,.

Deci, cu alte

cuvinte, Legea nr. 9/1998, ca lege specială prin care se conferă competența în

soluționarea litigiilor de natură administrativă, privind acordarea de

compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietate statului

bulgar în urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria, derogă de la

reglementarea generală a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege cu

caracter general în materia contenciosului administrativ.

Nu există nici

o îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este

reglementată de norme imperative.

În litigiul de

față suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri, având

drept temei juridic Legea nr. 9/1998.

Altfel spus,

trebuie aplicat principiul

lex specialia generalibus derogant

, fiind

vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv

Legea nr. 9/1998.

În consecință,

având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte constată că instanța

competentă să soluționeze pricina, în primă instanță este Tribunalul Olt, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Admite

recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

împotriva sentinței civile nr. 199 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Olt, secția contencios

administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.