ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 629 din 07 octombrie 2009, Tribunalul Olt a respins acțiunea formulată de reclamanții N.I. și N.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prematur formulată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin decizia 923 din 6 aprilie 2009 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților s-a validat hotărârea nr. 3407 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii 9/1998 din cadrul Prefecturii mun. București, conform sentinței civile nr. 477 din 5 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt și s-a dispus acordarea reclamanților cu titlu de compensații a sumei de 255.680,59 lei.

Având în vedere că acțiunea reclamanților a fost introdusă la data 10 iunie 2009, anterior împlinirii termenului de plată de 1 an prevăzut de legiuitor, tribunalul a respins acțiunea reclamanților, ca fiind prematur formulată. împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții N.I. și N.R., criticând-o ca netemeinică și nelegală. Prin Decizia nr. 5060 din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamanții N.I. și N.R., împotriva sentinței nr. 629 din data de 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a casat sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința nr. 199 din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acțiunea precizată la data de 24.02.2010 formulată de reclamanții N.I. și N.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta să plătească reclamanților cota de 40% (reprezentând prima tranșă) din suma totală de 255.680,59 lei reprezentând compensații stabilite în favoarea acestora prin Hotărârea nr. 3407 din 04 aprilie 2007 a Comisiei Mun. București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, validată prin Decizia nr. 923 din 06 aprilie 2009 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei totale reprezentând compensații reactualizată cu rata inflației de la data de 04 aprilie 2007 și până la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținu în esență , că acțiunea reclamanților este întemeiată numai în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cotei de 40% aferentă primei tranșe, din suma totală de 255.680,59 lei, deoarece numai aceasta se află în interiorul perioadei de un an de la data emiterii deciziei de validare nr. 923 din 06 aprilie 2009 de către Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a doua tranșă urmând a fi plătibilă în anul următor achitării primei tranșe.

In ceea ce privește solicitarea reclamanților de plată a sumei totale compensate reactualizată cu rata inflației de la data de 04 iunie 2007 și până la data plății efective, instanța de fond a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că singura actualizare prevăzută de actele normative care reglementează domeniul este cea referitore la plata celei de-a doua tranșe iar dreptul comun în materia executării obligațiilor nu este aplicabil în materie având în vedere caracterul special al acestui domeniu. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând cu prioritate excepția de necompetență materială invocată în cauză, în condițiile art. 158 alin. (1) C. proc.

civ. și constatând că necompetență este de ordine publică, conform art. 159 C. proc. civ., va admite excepția și va trimite cauza instanței competente a soluționa fondul litigiului - Tribunalul Olt. In conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. (1) C. proc. civ. când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, iar potrivit dispozițiilor art. 159 pct. 2 C. proc. civ. necompetență este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale când procesul este de competența unei instanțe de alt grad. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cuvenită reclamanților cu titlu de compensații în baza deciziei nr. 923 din 6 aprilie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9 /1998. Având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că potrivit art.7 alin 4 din Legea nr. 9 /1998 "hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate , în termen de 30 de zile de la comunicare la secția de contencios administrative și fiscal a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul,,.

Deci, cu alte cuvinte, Legea nr. 9/1998, ca lege specială prin care se conferă competența în soluționarea litigiilor de natură administrativă, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietate statului bulgar în urma aplicării tratatului dintre România și Bulgaria, derogă de la reglementarea generală a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege cu caracter general în materia contenciosului administrativ. Nu există nici o îndoială că, întotdeauna, competența materială a instanței de judecată este reglementată de norme imperative. În litigiul de față suntem în prezența unei acțiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic Legea nr. 9/1998.

Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant , fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 9/1998. În consecință, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze pricina, în primă instanță este Tribunalul Olt, secția contencios administrativ și fiscal. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 199 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul Olt, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.