ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5060/2009

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 102 din 24 martie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a

fost respinsă ca tardiv introdusă acțiunea formulată de reclamanta T.E. în

contradictoriu cu pârâta Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului

Transportului și Infrastructurii, acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la

încadrarea în funcția de consilier 1/1, conform Legii nr. 188/1999, precum și

la acordarea retroactivă a drepturilor salariale de care nu a beneficiat prin

încadrarea în funcția de consilier principal 1/1 la data de 01 ianuarie 2005.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit înscrisurilor depuse la

dosarul cauzei reclamanta a contestat încadrarea în funcția publică de

consilier juridic principal 1/1 la ASP-MTCT Unitatea Teritorială Timișoara, în

luna martie a anului 2006, iar pârâta a răspuns contestației în luna aprilie a

aceluiași an.

A mai reținut

judecătorul fondului că deși solicitările nu au fost rezolvate favorabil

reclamantei, acțiunea a fost introdusă la data de 6 martie 2008, la Judecătoria

Timișoara.

S-a constat că

potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1), (2) și (4) din O.U.G. nr. 92/2004, în

vigoare la data formulării contestației în procedura prealabilă, reclamanta

avea obligația de a se adresa instanței de contencios administrativ în termen

de 30 de zile de la data când a cunoscut refuzul pârâtei de a soluționa

cererea.

Apreciind că

reclamanta nu a respectat acest termen de decădere, prima instanță a făcut

aplicarea art. 103 C. proc. civ.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs T.E., criticând soluția pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate, în susținerea căii de atac exercitate recurenta

arătând că actul administrativ numărul 167 din 15 ianuarie 2005 al Agenției de

Sănătate Publică este lovit de nulitate întrucât îi încalcă drepturile

salariale, fiind întemeiat pe prevederile O.U.G. nr. 92/2004, iar nu pe cele

ale Legii nr. 188/1999 aplicabile în speța dedusă judecății.

Apreciază recurenta

că prima instanță nu a ținut cont de întâmpinarea sa formulată la 19 ianuarie

2009 și, mai mult decât atât, sentința s-a pronunțat în favoarea pârâtului, cu

toate că acesta nu a fost prezent în ședință publică.

Mai arată recurenta

că în ședința de la termenul din 24 martie 2009 i s-a comunicat că este

evidentă nedreptatea ce i s-a făcut, dar că a depășit termenul prevăzut de

Legea nr. 554/2004.

Arată recurenta că

Legea nr. 188/1999 și C. mun. nu au fost abrogate de Legea nr. 554/2004, iar că

în alte cauze vizând drepturi salariale nu a fost invocat termenul de 6 luni

prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Recurenta invocă în

sprijinul susținerilor sale prevederile art. 283 alin. (1) lit. c) și d) C.

mun.

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În conformitate de

prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 92/2004, cu modificările și completările

ulterioare, act normativ în temeiul căruia reclamanta a fost reîncadrată în

funcția publică de consilier principal 1/1, soluționarea contestațiilor în

legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor și a altor

drepturi care se acordă potrivit acestei ordonanțe de urgență este de

competența ordonatorilor de credite. Contestațiile se soluționează în termen de

10 zile de la înregistrare, iar împotriva măsurilor dispuse persoana în cauză

se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței

judecătorești competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data

comunicării soluționării contestației.

După cum în mod

corect a constatat prima instanță, reclamanta a contestat reîncadrarea sa în

funcția publică de consilier principal 1/1, primind comunicarea soluționării

contestația în luna aprilie a anului 2006, aceste aspecte rezultând atât din

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cât și din cuprinsul acțiunii

introductive.

Or, în raport cu

prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 92/2004, termenul de sesizare a instanței de

contencios administrativ este de 30 de zile de la data comunicării soluției,

termenul de față fiind unul special, aplicabil în procedura reglementată de

acest act normativ, procedură urmată de reclamantă.

Cum reclamanta a

înțeles să promoveze acțiunea introductivă la data de 6 martie 2008, așadar cu

mult ulterior împlinirii termenului prevăzut de lege, în mod corect prima

instanță a făcut aplicarea art. 103 C. proc. civ., respingând ca tardivă

cererea formulată.

Curtea apreciază

nefondate susținerile recurentei relative la neaplicarea în cauză a

prevederilor O.U.G. nr. 92/2004, întrucât reîncadrarea acesteia s-a efectuat în

temeiul dispozițiilor acestei ordonanțe ce vizează drepturile salariale și alte

drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aceasta înțelegând

totodată să conteste măsura reîncadrării, evident în procedura specială reglementată

de actul normativ. În plus, așa cum rezultă din prevederea art. 2 a O.U.G. nr.

92/2004, prevederile ordonanței se aplică funcționarilor publici numiți în

temeiul Legii nr. 188/1999.

Se constată că în

speță nu este aplicabilă prevederea art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

invocată de către recurentă prin notele de ședință depuse la data de 20 august

2009, întrucât acest text de lege vizează soluționarea cauzei de către instanța

în fața căreia s-a invocat o excepție de nelegalitate, în situația în care

instanța de contencios a constatat nelegalitatea actului în raport cu care a

fost invocată excepția.

Invocarea de către

recurentă a unor cauze de nulitate în ce privește actul nr. 167 din 15 ianuarie

2005 emis de Agenția de Sănătate Publică nu atrage aplicabilitatea art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, acest act nefiind de altfel relevant în cauză, în

raport cu soluția de respingere a acțiunii ca tardiv introdusă.

În raport de cele mai

sus menționate, Curtea apreciază că hotărârea recurată este legală, astfel

încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de T.E. împotriva sentinței civile nr. 102 din 24 martie 2009 a Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2009.