ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4791/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 149 din 28 aprilie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantă L.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș, a anulat adresa din 10 aprilie 2008, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 modificată, raportat la art. 2 2 din H.G. nr. 287/2008. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, reclamanta s-a născut la data de 1 mai 1943, în localitatea Cerna, județul Tulcea unde părinții săi au fost strămutați la data de 15 septembrie 1940 din județul Caliacra, astfel cum confirmă și actul intitulat „Situația de avere imobiliară rurală”, depus de aceasta în susținerea cererii sale.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 105/1999, astfel cum au fost modificate prin art. 2 2 din H.G. nr. 287/2008 potrivit cărora de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată, beneficiază, la cerere și persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul statului român, sau în teritoriile românești vremelnic ocupate de către alte state, indiferent dacă localitatea în care au fost strămutate se află sub administrația românească ori sub administrația acelor, ale căror cereri anterioare au fost soluționate prin hotărâri de respinge ale comisiei prevăzute la art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta. În critica formulată recurenta a susținut că, deși același complet al Curții de Apel Timișoara, în urmă cu un an de zile a respins acțiunea reclamantei ca tardiv introdusă, soluționând pricina în fond după casare s-a pronunțat de această dată în sensul admiterii acțiunii; în acest context a fost reiterată excepția tardivității acțiunii cu motivarea că, în condițiile în care actul contestat a fost comunicat intimatei reclamante la data de 6 ianuarie 2003, sesizarea instanței de contencios administrativ la data de 22 aprilie 2008, s-a făcut peste termenul de 30 de zile reglementat de Legea nr. 189/2000, apreciindu-se totodată că adresa a cărei anulare s-a solicitat nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 întrucât nu este o cerere de revizuire conform legii.

Pe fondul cauzei recurenta a susținut că intimata nu a dovedit calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu și nu este îndreptățită să beneficieze de prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000 întrucât la data de 15 septembrie 1940 când părinții săi au fost strămutați, aceasta nu era concepută și s-a născut la un interval de 31 de luni, ulterior strămutării; au fost invocate în acest sens dispozițiile art. 654 C. civ., precum și precizările nr. 3233/2002 și nr. 3423/2002 ale casei Naționale de Pensii și adresa emisă de M.J. Curtea, analizând recursul în raport de actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin sentința civilă nr. 133 din 20 mai 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca tardiv introdusă acțiunea formulată de reclamanta L.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Timiș, având ca obiect contestarea răspunsului negativ al pârâtei la cererea prin care reclamanta a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Urmare a admiterii recursului declarat de reclamantă, împotriva hotărârii susmenționate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 3988 din 7 noiembrie 2008 a casat sentința atacată și a trimis cauza la aceeași instanță în vederea soluționării ei pe fond, reținând în acest sens că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 22 aprilie 2008, cerere ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta L.A.

a contestat răspunsul autorității pârâte, înregistrat la sediul acesteia sub nr. 5718 din 10 aprilie 2004 și nu Hotărârea nr. 4345 din 16 decembrie 2002, emisă de această autoritate și comunicată reclamantei la data de 6 ianuarie 2003, astfel încât nu se poate susține tardivitatea prezentei acțiuni, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să promoveze calea de atac prevăzută de art. 7 alin. (4) O.G. nr. 105/1999. Rezultă prin urmare că asupra tardivității acțiunii promovate de intimata-reclamantă și, implicit, asupra caracterului de act administrativ al adresei emise de pârâtă din 10 aprilie 2008, s-a pronunțat deja printr-o decizie irevocabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție existând sub acest aspect autoritate de lucru judecat.

Privitor la incompatibilitatea judecătorilor Curții de Apel Timișoara, care au judecat pricina în fond, de a se pronunța, în aceeași cauză, în fond după casare, Curtea reține că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 24 C. proc. civ. întrucât la prima judecată a pricinii judecătorii au soluționat cauza pe temeiul unei excepții fără a-și exprima opinia pe fondul pricinii. Pe fondul cauzei se reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii născuți sau concepuți înainte sau în timpul strămutării, atâta vreme cât consecințele traumatizante ale unei asemenea experiențe au fost suportate de toți membrii familiei și în condițiile în care scopul legii constă în acordarea unor drepturi compensatorii. În concluzie, intimata-reclamantă, născută pe teritoriul României, la data de 1 mai 1943, cu alte cuvinte în intervalul reglementat de Legea nr. 189/2000, este îndreptățită, așa cum corect a stabilit instanța de fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ.

Curtea va respinge apărările recurentei constând în interpretarea dată dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 prin precizările C.N.P. și adresa M.J., întrucât, actele administrative invocate, prin natura lor juridică nu pot modifica sau completa legea în baza căreia au fost emise. Față de considerentele expuse și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 149 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.