ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2684/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 409 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale invocate de pârât; a admis acțiunea formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și pe cale de consecință a anulat decizia din 21 decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a drepturilor salariale neachitate de la data emiterii deciziei și până la rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțate.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia din 21 decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a încetat raportul de serviciu al reclamantului în temeiul art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici și Anexa 1 , pct. 16 din Legea nr. 329/2009 ca urmare a desființării prin divizare a Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, începând cu 23 ianuarie 2010. Reclamantul ocupa, la data emiterii deciziei contestate, funcția publică de referent, gradul superior, desfășurând-și activitatea în Biroul pentru avizare și autorizare sanitară având gradul profesional de asistent principal igienă.

Se mai reține că potrivit anexei 1 pct. 16 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, Agenția de Sănătate Publica s-a desființat prin divizare, iar activitatea sa a fost preluată de alte doua instituții: Agenția Națională Sanitar Veterinară, pentru activitatea sanitar veterinară și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Direcția Medicala, pentru activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat. Față dispozițiile art. 5, art. 6 din Legea nr. 329/2009 și art. IV din H.G.

nr. 1399/2009 reține instanța de fond că în urma desființării prin divizare a Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii , personalul acesteia urmă să fie preluat de către de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (37 de persoanele care desfășurau activitate sanitar-veterinară) și de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (15 persoane care desfășoară activitate de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat), diferenței de personal aplicându-se măsura încetării raportului de muncă sau de serviciu în baza unor criterii stabilite prin respectivul act normativ.

În speță, în ceea ce-l privește pe reclamant, referent în Biroul pentru avizare și autorizare sanitară a fostei agenții, având gradul profesional de asistent principal igienă, instanța de fond a constatat că în alegerea uneia dintre măsurile de încetare a raporturilor de serviciu și respectiv, de preluare de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii , nu au fost aplicate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 329/2009 și art. IV din H.G. nr. 1399/2009, în sensul că nu au fost avute în vedere criterii stabilite între conducerea Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanții salariaților sau criteriilor prev. de dispozițiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 329/2009.

Mai reține instanța de fond că prin protocolul încheiat între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii s-a stabilit doar lista celor 15 persoane aferente activității de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat, fără a fi precizate criteriile de selectare a acestor persoane sau modalitatea concretă de aplicare a acestora. Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a apreciat ca fiind nelegală decizia de încetare a raporturilor de serviciu a reclamantului în temeiul art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 ca urmare a faptului că adoptarea acestei măsuri, în ceea ce îl privește pe reclamant, și nu a măsurii preluării de către instituția rezultată din divizarea unității angajatoare, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 329/2009 și art. IV din H.G.

nr. 1399/2009 . Cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive instanța de fond a reținut că în raport de faptul că reclamantul a desfășurat activitate de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat în cadrul fostei Agenții de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii având funcția publică de referent, gradul superior, treapta 1 de salarizare, gradul profesional de asistent principal igienă, în Biroul pentru avizare și autorizare sanitară, precum și de faptul că potrivit art. IV alin. (2) și (3) din H.G.

nr. 1399/2009 potrivit cu care activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat și un număr de 15 persoane care desfășoară această activitate, precum și patrimoniul Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii corespunzător acestei activități, se preiau de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Curtea constată că a operat o transmisiune a calității procesuale de la instituția publică desființată, Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, acesta având astfel legitimare procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.

2.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 409 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.. Astfel, printr-un set de critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulată recurentul susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesual pasive pe baza unor aprecieri neîntemeiate și contradictorii; În acest sens, se arată că în mod greșit instanța de fond, cu încălcarea art. 137 C. proc. civ., a procedat la unirea excepției lipsei calității procesual pasive cu fondul cauzei și a soluționat cu precădere fondul acțiunii și nu excepția invocată prin întâmpinare.

Totodată, se mai susține că deși, în hotărârea recurată se reține că Agenția s-a desființat și că decizia contestată a fost emisă de Agenție, în mod neîntemeiat se concluzionează că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are calitate procesual pasivă., în considerarea faptului că a operat o transmisiune a calității procesual pasive de la instituția publică desființată, respectiv, Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, către Minister. Consideră recurentul că aprecierile instanței de fond în sensul că odată cu împărțirea patrimoniului Agenției se împart, pe lângă drepturile deținute de vechea entitate juridică și obligațiile acesteia nu poate fi reținut în cauză, față de dispozițiile H.G.

nr. 1399/2009 și art. 8 din Legea nr. 329/2009, în raport de care între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a operat transferul doar a drepturilor și a obligațiilor prin actele normative indicate și asumate de părți prin Protocolul încheiat. Mai susține recurentul că în condițiile în care nu a preluat întreaga masă de drepturi și obligații ci doar anumite drepturi și obligații strict delimitate prin actele normative menționate, în vigoare la data semnării protocolului , și răspunderea sa nu poate fi atrasă decât raportat la obligațiile asumate și numai în măsura neîndeplinirii acestora.

În acest sens, arată recurentul că nu și-a asumat preluarea întregului personal încadrat la Agenție pentru îndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare activității preluate, ci doar a unui număr de 15 persoane, astfel cum atestă Anexa nr. 2 la Protocol, în baza propunerii Agenției în colaborare cu reprezentanții salariaților, în acord cu prevederile art. IV din H.G. nr. 1399/2009. Printr-un alt set de critici formulate pe fondul cauzei, în baza acelorași temeiuri de drept, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că rezolvarea dată fondului pricinii prin hotărârea recurată, este în mod vădit lipsită de orice fundament legal, fiind întemeiată pe considerente contradictorii. Astfel susține recurentul că deși instanța a reținut în mod corect că potrivit art. IV, alin. (6) din H.G.

nr. 1399/2009, criteriile în baza cărora urma a se hotărî încetarea raporturilor de serviciu trebuiau stabilite între reprezentanții salariaților și conducerea Agenției, aceasta ajunge la concluzia că selecția persoanelor cărora le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu a fost făcută arbitrar și cu încălcarea dispozițiilor legale, situație pe care, în mod greșit o impută Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, deși acesta nu a avut obligația de a dispune măsuri în aplicarea reglementărilor Legii nr. 329/2009 și H.G. nr. 1399/2009 referitoare la stabilirea criteriilor ce vor fi avute în vedere la implementarea respectivelor dispoziții. 3.Hotărârea instanței de recurs Analizând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a admite recursul formulat în cauză în considerarea celor ce urmează. În primul rând Înalta Curte va înlătura toate criticile recurentului referitoare la soluționarea de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesual pasive a recurentului, reținând în acest sens că unirea excepției cu fondul s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 137 alin. (2) din C. proc. civ., iar în raport cu dispozițiile art. IV din H.G. nr. 1399/2009, în mod corect cauza a fost soluționată în contradictoriu cu autoritatea publică, recurentă în prezenta cauză. Înalta Curte analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză urmează a primi însă criticile formulate de recurent pe fondul cauze, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.. Astfel, Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost înființată în baza O.U.G. nr. 64/2003, iar prin H.G. nr. 1399/2009 a fost desființată, patrimoniul său fiind preluat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de către Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, corespunzător activităților preluate potrivit art. IV din același act normativ. În art. IV alin. (6) al H.G. nr. 1399/2009 s-a prevăzut că încetarea raporturilor de serviciu ale personalului Agenției se face ca urmare a Legii nr. 329/2009, cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte și al prevederilor legale privind protecția socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanții salariaților, în termen de maxim 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

Așadar, este de necontestat faptul că atât desființarea locurilor de muncă, cât și disponibilizarea reclamantului s-a făcut în temeiul unor acte normative emise de către Guvernul României în scopul respectării unor acorduri cu organisme europene și internaționale, prin care s-a dispus desființarea autorității publice în raport de care reclamantul avea raporturi de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, indicate corect în cuprinsul deciziei contestate. De asemenea, Înalta Curte mai reține că la data de 3.12.2009, în temeiul art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 329/2009 și al art. IV alin. (3) și (4) din H.G.

nr. 1399/2009, între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a încheiat un Protocol, care a avut ca obiect printre altele preluarea listei celor 15 persoane aferente activității de medicină preventivă, avizare, autorizare și inspecție sanitară de stat, printre care nu se regăsește și recurentul. Faptul că recurentul a preluat în urma divizării Agenției activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat iar reclamantul exercita o funcție cu atribuții corespunzătoare activităților preluate de recurent, nu constituie un argument legal, pentru a considera că incumbă recurentului obligația reîncadrării reclamantului în funcția deținute anterior și care practic a fost desființată odată cu desființarea Agenției.

Totodată, în raport de faptul că recurentul trebuia să respecte limita celor 15 persoane, prevăzută de art. IV alin. (2) din H.G. nr. 1399/2009, în mod greșit instanța de fond, a reținut în sarcina recurentului obligația reîncadrării reclamantului, fost salariat al autorității publice desființate.

Așa cum rezultă din cuprinsul HG nr. 1399/2009 și din Protocolul încheiat între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, recurentul nu este un continuator al personalității Agenției, deoarece nu a preluat toate drepturile și obligațiile acesteia, ci doar cele expres menționate în Protocol iar în ceea ce privește salariații cărora le-a încetat contractul individual de muncă în baza deciziilor emise de Agenție în luna decembrie 2009 numai pentru plata drepturilor de natură salarială aferente lunilor noiembrie și decembrie 2009 și ianuarie 2010 până la împlinirea termenului de preaviz acordat de Agenție. Prin urmare, chiar dacă instanța de fond a apreciat că selecția celor 15 persoane preluate de recurent nu s-a făcut pe baza unor criterii obiective stabilite în condițiile H.G.

nr. 1399/2009, în mod greșit a imputat această situație recurentului, câtă vreme acestuia nu i-au revenit nici un fel de obligații legale în stabilirea criteriilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 329/2009, și implicit în selecția personalului preluat de la autoritatea publică desființată. În raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împotriva sentinței civile nr. 409 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A.M.. Obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 96,60 RON către recurent. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.