ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2684/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2684/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 409 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale invocate de pârât; a

admis acțiunea formulată de reclamantul A.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii și pe cale de consecință a anulat decizia

din 21 decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică a Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii și a dispus obligarea pârâtului la plata

către reclamant a drepturilor salariale neachitate de la data emiterii deciziei

și până la rămânerea irevocabilă a sentinței pronunțate.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia din 21

decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică a Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii a încetat raportul de serviciu al

reclamantului în temeiul art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul Funcționarilor Publici și Anexa 1 , pct. 16 din Legea nr.

329/2009 ca urmare a desființării prin divizare a Agenției de Sănătate Publică

a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, începând cu 23 ianuarie 2010.

Reclamantul ocupa, la

data emiterii deciziei contestate, funcția publică de referent, gradul superior,

desfășurând-și activitatea în Biroul pentru avizare și autorizare sanitară având

gradul profesional de asistent principal igienă.

Se mai reține că potrivit

anexei 1 pct. 16 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și

instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de

afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar

Internațional, Agenția de Sănătate Publica s-a desființat prin divizare, iar activitatea

sa a fost preluată de alte doua instituții: Agenția Națională Sanitar Veterinară,

pentru activitatea sanitar veterinară și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

prin Direcția Medicala, pentru activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare

sanitară și inspecția sanitară de stat.

Față

dispozițiile

art. 5, art. 6 din Legea nr. 329/2009 și

art. IV din

H.G. nr. 1399/2009

reține

instanța de fond că în urma desființării prin divizare a

Agenției de Sănătate Publică

a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

, personalul acesteia

urmă să fie preluat de către

de către Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (37 de persoanele care desfășurau

activitate sanitar-veterinară) și de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

(15 persoane care desfășoară activitate de medicină preventivă, avizare și autorizare

sanitară și inspecția sanitară de stat), diferenței de personal aplicându-se măsura

încetării raportului de muncă sau de serviciu în baza unor criterii stabilite prin

respectivul act normativ.

În speță, în ceea ce-l

privește pe reclamant, referent în Biroul pentru avizare și autorizare sanitară

a fostei agenții, având gradul profesional de asistent principal igienă, instanța

de fond a constatat că în alegerea uneia dintre măsurile de încetare a raporturilor

de serviciu și respectiv, de preluare de către

Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii

,

nu au fost aplicate

dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 329/2009 și

art. IV din

H.G. nr. 1399/2009, în

sensul că nu au fost avute în vedere criterii

stabilite între conducerea

Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și

reprezentanții salariaților sau criteriilor prev. de

dispozițiile art. 6

alin. (6) din Legea nr. 329/2009.

Mai reține instanța de

fond că

prin protocolul încheiat între Agenția de Sănătate Publică

a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii s-a stabilit doar lista celor 15 persoane aferente activității

de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de

stat, fără a fi precizate criteriile de selectare a acestor persoane sau modalitatea

concretă de aplicare a acestora.

Față

de aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a apreciat ca fiind

nelegală decizia de încetare a raporturilor de serviciu a reclamantului în temeiul

art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 ca urmare a faptului că adoptarea

acestei măsuri, în ceea ce îl privește pe reclamant, și nu a măsurii preluării de

către instituția rezultată din divizarea unității angajatoare, s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor

art. 6 din Legea nr. 329/2009 și

art. IV din

H.G. nr. 1399/2009

.

Cu

privire la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive instanța de fond

a reținut că în raport de faptul că reclamantul a desfășurat activitate de medicină

preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat în cadrul

fostei Agenții de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

având funcția publică

de referent, gradul superior, treapta 1 de salarizare, gradul profesional de asistent

principal igienă, în Biroul pentru avizare și autorizare sanitară, precum și de

faptul că

potrivit art. IV alin. (2) și (3) din H.G. nr.

1399/2009

potrivit

cu care activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția

sanitară de stat și un număr de 15 persoane care desfășoară această activitate,

precum și patrimoniul Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor

și Infrastructurii corespunzător acestei activități, se preiau de către Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, Curtea constată că a operat o transmisiune a

calității procesuale de la instituția publică desființată, Agenția de Sănătate Publică

a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la pârâtul Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, acesta având astfel legitimare procesuală pasivă în litigiul

dedus judecății.

2.Recursul declarat în

cauză

Împotriva sentinței

nr. 409 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ..

Astfel, printr-un set

de critici circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., formulată recurentul susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția

lipsei calității procesual pasive pe baza unor aprecieri neîntemeiate și contradictorii;

În acest sens, se arată

că în mod greșit instanța de fond, cu încălcarea art. 137 C. proc. civ., a procedat

la unirea excepției lipsei calității procesual pasive cu fondul cauzei și a soluționat

cu precădere fondul acțiunii și nu excepția invocată prin întâmpinare.

Totodată, se mai susține

că deși, în hotărârea recurată se reține că Agenția s-a desființat și că decizia

contestată a fost emisă de Agenție, în mod neîntemeiat se concluzionează că Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii are calitate procesual pasivă., în considerarea

faptului că a operat o transmisiune a calității procesual pasive de la instituția

publică desființată, respectiv, Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor

și Infrastructurii, către Minister.

Consideră recurentul că

aprecierile instanței de fond în sensul că odată cu împărțirea patrimoniului Agenției

se împart, pe lângă drepturile deținute de vechea entitate juridică și obligațiile

acesteia nu poate fi reținut în cauză, față de dispozițiile H.G. nr. 1399/2009 și

art. 8 din Legea nr. 329/2009, în raport de care între Agenția de Sănătate Publică

a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii a operat transferul doar a drepturilor și a obligațiilor prin

actele normative indicate și asumate de părți prin Protocolul încheiat.

Mai susține recurentul

că în condițiile în care nu a preluat întreaga masă de drepturi și obligații ci

doar anumite drepturi și obligații strict delimitate prin actele normative menționate,

în vigoare la data semnării protocolului , și răspunderea sa nu poate fi atrasă

decât raportat la obligațiile asumate și numai în măsura neîndeplinirii acestora.

În acest sens, arată recurentul că nu și-a asumat preluarea întregului personal

încadrat la Agenție pentru îndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare activității

preluate, ci doar a unui număr de 15 persoane, astfel cum atestă Anexa nr. 2 la

Protocol, în baza propunerii Agenției în colaborare cu reprezentanții salariaților,

în acord cu prevederile art. IV din H.G. nr. 1399/2009.

Printr-un alt set de critici

formulate pe fondul cauzei, în baza acelorași temeiuri de drept, respectiv art.

304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține că rezolvarea dată fondului pricinii

prin hotărârea recurată, este în mod vădit lipsită de orice fundament legal, fiind

întemeiată pe considerente contradictorii.

Astfel susține recurentul

că deși instanța a reținut în mod corect că potrivit art. IV, alin. (6) din H.G.

nr. 1399/2009, criteriile în baza cărora urma a se hotărî încetarea raporturilor

de serviciu trebuiau stabilite între reprezentanții salariaților și conducerea Agenției,

aceasta ajunge la concluzia că selecția persoanelor cărora le-au încetat raporturile

de muncă sau de serviciu a fost făcută arbitrar și cu încălcarea dispozițiilor legale,

situație pe care, în mod greșit o impută Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,

deși acesta nu a avut obligația de a dispune măsuri în aplicarea reglementărilor

Legii nr. 329/2009 și H.G. nr. 1399/2009 referitoare la stabilirea criteriilor ce

vor fi avute în vedere la implementarea respectivelor dispoziții.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

pct.

9 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul formulat în cauză în

considerarea celor ce urmează.

În primul rând Înalta

Curte va înlătura toate criticile recurentului referitoare la soluționarea de către

instanța de fond a excepției lipsei calității procesual pasive a recurentului, reținând

în acest sens că unirea excepției cu fondul s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

art. 137 alin. (2) din C. proc. civ., iar în raport cu dispozițiile art. IV din

H.G. nr. 1399/2009, în mod corect cauza a fost soluționată în contradictoriu cu

autoritatea publică, recurentă în prezenta cauză.

Înalta Curte analizând

actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză urmează

a primi însă criticile formulate de recurent pe fondul cauze, circumscrise motivelor

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Astfel, Agenția de Sănătate

Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost înființată în baza

O.U.G. nr. 64/2003, iar prin H.G. nr. 1399/2009 a fost desființată, patrimoniul

său fiind preluat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de către

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, corespunzător

activităților preluate potrivit art. IV din același act normativ.

În art. IV alin. (6) al

H.G. nr. 1399/2009 s-a prevăzut că încetarea raporturilor de serviciu ale personalului

Agenției se face ca urmare a Legii nr. 329/2009, cu respectarea procedurilor legale

aplicabile categoriei de personal din care face parte și al prevederilor legale

privind protecția socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea Agenției

de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanții

salariaților, în termen de maxim 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei

legi.

Așadar, este de necontestat

faptul că atât desființarea locurilor de muncă, cât și disponibilizarea reclamantului

s-a făcut în temeiul unor acte normative emise de către Guvernul României în scopul

respectării unor acorduri cu organisme europene și internaționale, prin care s-a

dispus desființarea autorității publice în raport de care reclamantul avea raporturi

de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 188/1999, indicate corect în cuprinsul deciziei contestate.

De asemenea, Înalta Curte

mai reține că la data de 3.12.2009, în temeiul art. 8 alin. (5) și (6) din Legea

nr. 329/2009 și al art. IV alin. (3) și (4) din H.G. nr. 1399/2009, între Agenția

de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a încheiat

un Protocol, care a avut ca obiect printre altele preluarea listei celor 15 persoane

aferente activității de medicină preventivă, avizare, autorizare și inspecție sanitară

de stat, printre care nu se regăsește și recurentul.

Faptul că recurentul a

preluat în urma divizării Agenției activitatea de medicină preventivă, avizare și

autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat iar reclamantul exercita o funcție

cu atribuții corespunzătoare activităților preluate de recurent, nu constituie un

argument legal, pentru a considera că incumbă recurentului obligația reîncadrării

reclamantului în funcția deținute anterior și care practic a fost desființată odată

cu desființarea Agenției.

Totodată, în raport de

faptul că recurentul trebuia să respecte limita celor 15 persoane, prevăzută de

art. IV alin. (2) din H.G. nr. 1399/2009, în mod greșit instanța de fond, a reținut

în sarcina recurentului obligația reîncadrării reclamantului, fost salariat al autorității

publice desființate.

Așa cum rezultă din cuprinsul

HG nr. 1399/2009 și din Protocolul încheiat între Agenția de Sănătate Publică a

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii, recurentul nu este un continuator al personalității Agenției, deoarece

nu a preluat toate drepturile și obligațiile acesteia, ci doar cele expres menționate

în Protocol iar în ceea ce privește salariații cărora le-a încetat contractul individual

de muncă în baza deciziilor emise de Agenție în luna decembrie 2009 numai pentru

plata drepturilor de natură salarială aferente lunilor noiembrie și decembrie 2009

și ianuarie 2010 până la împlinirea termenului de preaviz acordat de Agenție.

Prin urmare, chiar dacă

instanța de fond a apreciat că selecția celor 15 persoane preluate de recurent nu

s-a făcut pe baza unor criterii obiective stabilite în condițiile H.G. nr. 1399/2009,

în mod greșit a imputat această situație recurentului, câtă vreme acestuia nu i-au

revenit nici un fel de obligații legale în stabilirea criteriilor prevăzute de

art. 6 din Legea nr. 329/2009, și implicit în selecția personalului preluat de la

autoritatea publică desființată.

În raport cu cele expuse

mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.civ. Înalta Curte va admite

recursul declarat de recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va

modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împotriva sentinței civile

nr. 409 din 30 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința recurată,

în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A.M..

Obligă intimatul la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 96,60 RON către recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.