ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2505/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara

- secția contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 30 din 24 ianuarie 2011 a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii; a admis acțiunea formulată de reclamanta B.A.E., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a

dispus anularea deciziei nr. 264 din 21 decembrie 2009 privind încetarea

raportului de serviciu al reclamantei; a obligat pârâtul Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii să o reîncadreze pe reclamantă în funcția

publică deținută anterior încetării raportului de serviciu sau pe unul similar,

cu acordarea drepturilor salariale aferente, începând cu data încetării raporturilor

de serviciu și până la reintegrarea efectivă, în formă actualizată la data plății,

fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că pârâtul Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât chiar dacă

petenta a fost angajată la Agenția de Sănătate Publică a Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii – Unitatea Teritorială Timișoara, instituție

publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii, din decizia de concediere reiese că această Agenție a fost

desființată, acesta fiind și motivul încetării raportului de serviciu al

reclamantei.

O unitate desființată nu mai are

capacitate de folosință, astfel că nu mai este titulară de drepturi și

obligații și nu mai poate fi parte într-un proces.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut că raporturile de muncă ale reclamantei au încetat la data de 23

ianuarie 2010, conform art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, așa

cum reiese din decizia nr. 264 din 21 decembrie 2009 privind încetarea

raportului de serviciu al reclamantei.

A mai reținut că din cuprinsul

certificatul de concediu medical din 15 ianuarie 2010, reiese că reclamanta a

avut 14 zile de concediu medical în perioada 14 ianuarie 2010 – 27 ianuarie 2010,

act ce nu a fost contestat sau anulat de instituțiile în drept.

Conform art. 36 din

Legea nr. 188/1999 republicată ,,în perioada concediilor de boală, a

concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea copiilor,

raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din

inițiativa funcționarului public în cauză’’.

Instanța a concluzionat,

în sensul că, raportul de serviciu al reclamantei a încetat cu încălcarea

acestor dispoziții legale, întrucât din probele administrate în dosar nu a

reieșit că reclamanta ar fi avut vreo inițiativă în acest sens, acesta fiind în

opinia instanței motivul pentru care a admis acțiunii reclamantei și a dispus

anularea Deciziei nr. 264 din 21 decembrie 2009 privind încetarea raportului de

serviciu al reclamantei.

Urmare anulării acestei decizii,

instanța a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să o

reîncadreze pe reclamantă pe postul avut anterior emiterii deciziei nr. 262 din

21 decembrie 2009 sau pe unul similar, cu acordarea drepturilor salariale și a

sporurilor aferente, începând cu data încetării raporturilor de serviciu și

până la reintegrarea efectivă, în formă actualizată la data plății efective.

cauză

Împotriva sentinței nr.

30 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara – secția contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul susține că

instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale

pasive pe baza unor aprecieri neîntemeiate și contradictorii; în acest sens, se

arată că, deși, în hotărârea recurată se reține că Agenția s-a desființat și că

decizia contestată a fost emisă de Agenție, recunoaște implicit existența

acesteia ca entitate distinctă de aceea a Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii.

Consideră recurentul că

aprecierile instanței de fond în sensul că odată cu împărțirea patrimoniului

Agenției se împart, pe lângă drepturile deținute de vechea entitate juridică și

obligațiile acesteia nu poate fi reținut în cauză, față de dispozițiile H.G. nr.

1399/2009 și art. 8 din Legea nr. 329/2009, în raport de care între Agenția de

Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a operat transferul doar a

drepturilor și a obligațiilor prin actele normative indicate și asumate de părți

prin Protocolul încheiat.

Mai susține recurentul

că în condițiile în care nu a preluat întreaga masă de drepturi și obligații ci

doar anumite drepturi și obligații strict delimitate prin actele normative

menționate, în vigoare la data semnării protocolului, și răspunderea sa nu

poate fi atrasă decât raportat la obligațiile asumate și numai în măsura

neîndeplinirii acestora.

În acest sens, arată

recurentul că nu și-a asumat preluarea întregului personal încadrat la Agenție pentru îndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare activității preluate, ci doar a unui

număr de 15 persoane, astfel cum atestă Anexa nr. 2 la Protocol, în baza propunerii Agenției în colaborare cu reprezentanții salariaților, în acord

cu prevederile art. IV din H.G. nr. 1399/2009.

Consideră recurentul că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală și în

considerarea faptului că actele atacate nu au fost emise de către Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, că între minister și reclamanți nu au

existat raporturi de serviciu, că repunerea părților în situația anterioară

emiterii deciziilor contestate este imposibil de realizat, deoarece, una dintre

părți, respectiv Agenția, nu mai există ca persoană juridică fiind desființată;

măsura dispusă privind reîncadrarea reclamantei pe un post similar nu a fost

solicitată, fiind o soluție plus petita, reformabilă sub incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 6 C. proc. civ.; motivarea instanței de fond, în sensul că

raportul de serviciu la reclamantei a încetat cu încălcarea dispozițiilor art. 36

din Legea nr. 188/1999 nu este pertinentă, întrucât decizia contestată a fost

emisă la data de 21 decembrie 2009, anterior concediului medical de care a

beneficiat reclamanta în perioada 14 ianuarie 2010-27 ianuarie 2010.

de recurs

Analizând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și

cu reglementările legale incidente, Înalta Curte urmează a admite recursul

formulat în cauză în considerarea celor ce urmează.

Agenția de Sănătate Publică a

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost înființată în baza O.U.G.

nr. 64/2003, iar prin H.G. nr. 1399/2009 a fost desființată, patrimoniul său

fiind preluat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de

către Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,

corespunzător activităților preluate potrivit art. IV din același act normativ.

În art. IV alin. (6) al H.G. nr. 1399/2009

s-a prevăzut că încetarea raporturilor de serviciu ale personalului Agenției se

face ca urmare a Legii nr. 329/2009, cu respectarea procedurilor legale

aplicabile categoriei de personal din care face parte și al prevederilor legale

privind protecția socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea

Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

și reprezentanții salariaților, în termen de maxim 60 de zile de la intrarea în

vigoare a acestei legi.

Din analiza conținutului Deciziei nr.

264 din 21 decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică a Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii, rezultă fără echivoc motivul care a

determinat respectiva autoritate administrativă să ia măsura încetării raporturilor

de muncă ale reclamantei, respectiv desființarea, în temeiul legii, prin

divizare a Agenției ceea ce echivalează cu îndeplinirea obligației

constituționale a autorității administrative de a asigura o informare corectă a

reclamantei asupra motivelor încetării raporturilor de muncă ale acesteia.

Așadar, este de necontestat faptul

că atât desființarea locurilor de muncă, cât și disponibilizarea reclamantei

s-a făcut în temeiul unor acte normative emise de către Guvernul României în

scopul respectării unor acorduri cu organisme europene și internaționale, prin

care s-a dispus desființarea autorității publice în raport de care reclamanta

avea raporturi de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 99 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, indicat corect în cuprinsul deciziei

contestate.

Prin urmare, instanța de fond a

făcut o greșită interpretare și aplicare a legii atunci când a considerat că în

cauză au fost încălcate dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, deoarece

nu în perioada concediului medical i-a fost emisă reclamantei decizia de

încetare a raportului de muncă.

De asemenea, Înalta Curte mai reține

că la data de 3 decembrie 2009, în temeiul art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr.

329/2009 și al art. IV alin. (3) și (4) din H.G. nr. 1399/2009, între Agenția

de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a

încheiat un Protocol, care a avut ca obiect printre altele preluarea listei

celor 15 persoane aferente activității de medicină preventivă, avizare,

autorizare și inspecție sanitară de stat, printre care nu se regăsește și

reclamanta.

În raport de faptul că recurentul

trebuia să respecte limita celor 15 persoane, prevăzută de art. IV alin. (2)

din H.G. nr. 1399/2009, în mod greșit instanța de fond a reținut în sarcina

recurentului obligația reîncadrării reclamantei pe funcția anterior deținută.

Totodată, măsura dispusă de instanță

privind încadrarea reclamantei pe un post similar intră sub incidența dispozițiilor

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța de fond pronunțând în mod evident o

soluție plus petita.

Așa cum rezultă din cuprinsul H.G. nr.

1399/2009 și din Protocolul încheiat între Agenția de Sănătate Publică a

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, recurentul nu este un continuator al personalității

Agenției, deoarece nu a preluat toate drepturile și obligațiile acesteia, ci

doar cele expres menționate în Protocol, iar în ceea ce privește reclamanta,

căreia i-a încetat contractul individual de muncă în baza deciziei emise de

Agenție în luna decembrie 2009, numai pentru plata drepturilor de natură

salarială aferente lunilor noiembrie și decembrie 2009 și ianuarie 2010 până la

împlinirea termenului de preaviz acordat de Agenție.

În raport cu cele expuse mai sus, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de

recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va modifica hotărârea

atacată în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., va fi obligată intimata-reclamantă B.A.E. la plata

cheltuielilor de judecată către recurentul – pârât Ministerul Transporturilor

în sumă de 235,1 lei, reprezentând cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței nr. 30 din 24

ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Obligată intimata-reclamantă B.A.E.

la plata cheltuielilor de judecată către recurentul – pârât Ministerul

Transporturilor în sumă de 235,1 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 mai 2011.