ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3670/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3670/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțe cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.C. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii, Autoritatea Națională și Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică a Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii și Direcția de Asistență Medico-Sociale a

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, anularea deciziei nr. 243 din 21

decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii, obligarea pârâților la plata daunelor

materiale în cuantum de 3.022 lei, a sumelor în cuantum de 100.000 euro (412.000

lei) cu titlu de daune morale și contravaloare premii concediu de 10% din

salariu corespunzător anului 2009.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că la data de 21 decembrie 2009, Agenția de Sănătate Publică din cadrul

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a emis decizia a cărei anulare

se solicită, decizie prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu și

eliberarea din funcția publică ocupată de în cadrul Agenției de Sănătate

Publică – Unitatea teritorială Iași.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea

Națională și Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat

de faptul că actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost emis de o

altă instituție publică, respectiv de Agenția de Sănătate Publică din cadrul

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii – Unitatea teritorială Iași. Pe

fond, a cerut respingerea acțiunii.

Pârâtul Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, întrucât o entitate juridică distinctă, cu

personalitate juridică, a emis actul administrativ a cărui anulare se solicită,

iar pe fond a cerut respingerea acțiunii.

La ultimul termen de judecată s-a invocat

lipsa calității procesuale pasive și a celorlalte două pârâte.

Prin sentința nr. 234 din 18

octombrie 2010, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal

a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Asistență

Medico-Socială a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Direcția de

Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și, în

consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu

aceste pârâte, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Prin aceeași sentință, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamant, a dispus anularea deciziei nr. 243 din

21 decembrie 2009 emisă de Agenția de sănătate Publică din cadrul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii, obligând pârâtul la plata către reclamant a

premiului anual corespunzător anului 2009, a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 470,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În privința excepției

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, prima instanță a

reținut că s-a făcut dovada efectuării acestei proceduri, cu înscrisurile

depuse la filele 7-10 dosar, conform dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999

coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată de către pârâți, prima instanță a

apreciat că doar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are această

calitate în prezenta cauză.

Astfel, în ceea ce privește Direcția

de Asistență Medico-Socială și Direcția e Sănătate Publică din cadrul

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a constatat că acestea nu au

avut nicio competență în emiterea actului administrativ, neexistând vreun

raport de serviciu între aceste instituții publice și reclamant, iar în ceea ce

privește Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor a apreciat că și această autoritate publică este străină de

raportul de serviciu pe care l-a avut și îl invocă reclamantul prin acțiune.

Pe fondul cauzei, prima instanță a

reținut, în esență, că decizia atacată este nelegală întrucât nu este motivată,

iar s

impla trimitere la

dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 și precizarea că

încetarea raportului de serviciu se datorează desființării Agenției de Sănătate

Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este insuficientă și

incorectă.

Or, cazul de eliberare din funcție

prevăzut la art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 se referă la

situația în care autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea.

În speță, desființarea agenției s-a făcut prin divizare, activitatea acesteia

fiind preluată împreună cu o parte din personal de către două autorități

publice.

Totodată, prima instanță a reținut

că în cauză au fost

încălcate

dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, iar lipsa oricăror

criterii stabilite în prealabil și care să fi fost avute în vedere autoritatea

publică la momentul eliberării din funcție reprezintă un alt motiv de

nelegalitate. În conținutul actului administrativ nu se face vorbire de niciun

asemenea criteriu cu toate că dispozițiile art. IV alin. (6) din H.G. nr. 1399/2009

le impun.

Cu privire la

cererea privind plata de daune

materiale și morale prima instanță a apreciat că este parțial întemeiată.

Astfel, cu privire la premiul anual

(indicat în acțiune ca fiind al 13-lea salariu) pentru anul 2009 s-a avut în vedere

faptul că reclamantul a desfășurat activitate în calitate de funcționar public

pe toată perioada anului 2009, încetarea raporturilor de serviciu producându-se

la data de 23 ianuarie 2010.

În ceea ce privește celelalte

drepturi bănești solicitate de reclamant prima instanță a considerat că acestea

nu sunt individualizate și nici probate.

În legătură cu daunele morale

solicitate, prima instanță a reținut că prin actul arbitrar ce face obiectul

prezentei cauze s-a adus o atingere onoarei și demnității persoanei

reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul

Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând prevederile art. 304

pct. 7, 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit prima instanță a

respins excepția inadmisibilității,

reținând că s-a efectuat procedura prealabilă, întrucât la data la data când

reclamantul s-a adresat instituției pârâte Agenția de Sănătate Publică își

încetase activitatea și, implicit, au încetat și raporturile de subordonare

dintre minister și agenție, astfel că nu poate fi reținută calitatea

ministerului de organ ierarhic superior al agenției.

Totodată, recurentul a

susținut că și excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului pârât

a fost respinsă în mod greșit, pe baza unor aprecieri neîntemeiate și

contradictorii. În acest sens, se arată că, deși, în hotărârea recurată se reține

că Agenția s-a desființat și că deciziile contestate au fost emise de Agenție,

în mod neîntemeiat se concluzionează că doar Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii are calitate procesuală pasivă, în considerarea faptului că din

fișa posturilor rezultă că în cadrul Agenției desființate reclamantul avea

atribuții ce se încadrează în tipurile de activitate preluate de Minister.

Recurentul-pârât a

considerat că aprecierile primei instanțe în sensul că odată cu împărțirea

patrimoniului Agenției se împart, pe lângă drepturile deținute de vechea

entitate juridică, și obligațiile acesteia, nu pot fi reținute în cauză, față

de dispozițiile H.G. nr. 1399/2009 și art. 8 din Legea nr. 329/2009, în raport

de care între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a operat

transferul doar a drepturilor și a obligațiilor prin actele normative indicate

și asumate de părți prin Protocolul încheiat.

Mai

susține recurentul că în condițiile în care nu a preluat întreaga masă de

drepturi și obligații, ci doar anumite drepturi și obligații strict delimitate

prin actele normative menționate, în vigoare la data semnării protocolului, și

răspunderea sa nu poate fi atrasă decât raportat la obligațiile asumate și

numai în măsura neîndeplinirii acestora.

În

fine, recurentul a precizat că argumentele invocate pe această excepție, au

fost reținute de prima instanță în soluționarea excepției lipsei calității

procesuale pasive a celorlalte pârâte.

Pe

fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată este în mod vădit

lipsită de orice fundament legal, fiind întemeiată pe considerente

contradictorii.

Astfel, recurentul a

susținut că nu este emitentul deciziei atacate, că

nu avea obligația de a respecta

dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 și de a dispune măsuri în

aplicarea reglementărilor Legii nr. 329/2009 și H.G. nr. 1399/2009 referitoare

la stabilirea criteriilor ce vor fi avute în vedere la implementarea

respectivelor dispoziții.

Totodată, a arătat

recurentul că, potrivit art. IV, alin. (6) din H.G. nr. 1399/2009, criteriile

în baza cărora urma a se hotărî încetarea raporturilor de serviciu trebuiau

stabilite între reprezentanții salariaților și conducerea Agenției și având în

vedere caracterul public al actelor normative menționate, reclamantul avea

posibilitatea de a solicita Agenției derularea procedurilor impuse în sarcina

acesteia prin art. IV alin. (6) din H.G. nr. 1399/2009.

În

ceea ce privește achitarea celui de-al treisprezecelea salariu, a susținut că

solicitarea este lipsită de orice fundament legal, acestea drepturi puteau fi

achitate doar în contextul unor existenței unui raport juridic.

Referitor

la daunele morale, arată că nu pot fi acordate întrucât nu sunt susținute și

nici probate.

Prin

întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului

conform art. 306 C. proc. civ., arătând că nu rezultă la care punct al art. 304

C. proc. civ. se încadrează motivele de recurs formulate. În principal a

solicitat să se constate că recursul este nul pentru că nu este motivat și, pe

fond, a cerut respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind

legală și temeinică.

Prin

concluziile scrise formulate în cauză, intimata-pârâtă Autoritatea Națională

Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat respingerea

recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra cererii

Verificând, în prealabil,

regularitatea exercitării căii de atac, constată că nu este întemeiată excepția

nulității recursului, invocată de către intimatul-reclamant

, în raport de faptul, în cauză, criticile

formulate au fost structurate și încadrate în drept, iar hotărârea atacată este

supusă prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., astfel că o respinge.

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

fondat, pentru cele ce vor fi arătate în continuare.

și de drept relevante

1.1. Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, Înalta

Curte constată că în mod corect a fost soluționată de prima instanță, în speță făcându-se

dovada parcurgerii acestei proceduri.

1.2. Referitor la

criticile privind lipsa calității procesuale pasive a recurentului-pârât, de

asemenea, Înalta Curte constată că

în raport cu dispozițiile art. IV din H.G. nr. 1399/2009,

în mod corect cauza a fost soluționată în contradictoriu cu autoritatea

publică, recurentă în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că

intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ controlului

instanței de contencios administrativ decizia nr. 243 din 21 decembrie 2009

emisă de Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii.

Instanța de control judiciar

constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., întrucât din conținutul hotărârii recurate nu poate fi

reținută existența unor considerente contradictorii în sensul invocat prin

cererea de recurs.

Cu privire la criticile

circumscrise motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate.

Astfel, Agenția de Sănătate Publică

a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost înființată în baza O.U.G.

nr. 64/2003, iar prin H.G. nr. 1399/2009 a fost desființată, patrimoniul său

fiind preluat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de

către Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,

corespunzător activităților preluate potrivit art. IV din același act normativ.

În art. IV alin. (6) al H.G. nr. 1399/2009

s-a prevăzut că încetarea raporturilor de serviciu ale personalului Agenției se

face ca urmare a Legii nr. 329/2009, cu respectarea procedurilor legale

aplicabile categoriei de personal din care face parte și al prevederilor legale

privind protecția socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea

Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

și reprezentanții salariaților, în termen de maxim 60 de zile de la intrarea în

vigoare a acestei legi.

Așadar, este de necontestat faptul

că atât desființarea locurilor de muncă, cât și disponibilizarea reclamantului,

s-au făcut în temeiul unor acte normative emise de către Guvernul României în

scopul respectării unor acorduri cu organisme europene și internaționale, prin

care s-a dispus desființarea autorității publice în raport de care reclamantul

avea raporturi de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 99 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 188/1999, indicate corect în cuprinsul deciziei

contestate.

De asemenea, Înalta Curte reține că

la data de 03 decembrie 2009, în temeiul art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 329/2009

și al art. IV alin. (3) și (4) din H.G. nr. 1399/2009, între Agenția de

Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a încheiat

un Protocol, care a avut ca obiect printre altele preluarea listei celor 15

persoane aferente activității de medicină preventivă, avizare, autorizare și

inspecție sanitară de stat, printre care nu se regăsește și recurentul.

În cauză, s-a arătat că prin actul din

28 mai 2010 specialitatea reclamantului de asistent medical laborator nu a fost

inclusă în activitățile preluate de instituția recurentă, iar aceasta a preluat

doar personalul superior, respectiv medici în specialitatea igienă sau

epidemiologie.

Împrejurarea că recurentul a preluat

în urma divizării Agenției activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare

sanitară și inspecția sanitară de stat, iar reclamantul exercita o funcție cu atribuții

corespunzătoare activităților preluate de recurent, nu constituie un argument

legal, pentru a considera că incumbă recurentului obligația reîncadrării

reclamantului în funcția deținute anterior și care practic a fost desființată

odată cu desființarea Agenției.

Totodată, așa cum rezultă din

cuprinsul H.G. nr. 1399/2009 și din Protocolul încheiat între Agenția de

Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, se reține că recurentul nu este

un continuator al personalității Agenției, deoarece nu a preluat toate

drepturile și obligațiile acesteia, ci doar cele expres menționate în Protocol,

iar în ceea ce privește salariații cărora le-a încetat contractul individual de

muncă în baza deciziilor emise de Agenție în luna decembrie 2009, numai pentru

plata drepturilor de natură salarială aferente lunilor noiembrie și decembrie

2009 și ianuarie 2010 până la împlinirea termenului de preaviz acordat de

Agenție.

Prin urmare, chiar dacă instanța de

fond a apreciat că selecția realizată nu s-a făcut pe baza unor criterii

obiective stabilite în condițiile H.G. nr. 1399/2009, în mod greșit a imputat

această situație recurentului, câtă vreme acestuia nu i-au revenit nici un fel

de obligații legale în stabilirea criteriilor prevăzute de art. 6 din Legea nr.

329/2009, și implicit în selecția personalului preluat de la autoritatea

publică desființată.

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii

acțiunii, ca neîntemeiate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței nr. 234 din 18 octombrie

2010 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea formulată de reclamantul S.C., ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2011.