ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3670/2011

Asupra cauzei de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțe cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.C.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Autoritatea Națională și Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Direcția de Asistență Medico-Sociale a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, anularea deciziei nr. 243 din 21 decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, obligarea pârâților la plata daunelor materiale în cuantum de 3.022 lei, a sumelor în cuantum de 100.000 euro (412.000 lei) cu titlu de daune morale și contravaloare premii concediu de 10% din salariu corespunzător anului 2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 21 decembrie 2009, Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a emis decizia a cărei anulare se solicită, decizie prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu și eliberarea din funcția publică ocupată de în cadrul Agenției de Sănătate Publică – Unitatea teritorială Iași.

Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională și Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că actul administrativ a cărui anulare se solicită a fost emis de o altă instituție publică, respectiv de Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii – Unitatea teritorială Iași. Pe fond, a cerut respingerea acțiunii. Pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât o entitate juridică distinctă, cu personalitate juridică, a emis actul administrativ a cărui anulare se solicită, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii.

La ultimul termen de judecată s-a invocat lipsa calității procesuale pasive și a celorlalte două pârâte. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 234 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Asistență Medico-Socială a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Direcția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu aceste pârâte, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Prin aceeași sentință, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a dispus anularea deciziei nr. 243 din 21 decembrie 2009 emisă de Agenția de sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, obligând pârâtul la plata către reclamant a premiului anual corespunzător anului 2009, a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 470,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, prima instanță a reținut că s-a făcut dovada efectuării acestei proceduri, cu înscrisurile depuse la filele 7-10 dosar, conform dispozițiilor art. 106 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâți, prima instanță a apreciat că doar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are această calitate în prezenta cauză. Astfel, în ceea ce privește Direcția de Asistență Medico-Socială și Direcția e Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a constatat că acestea nu au avut nicio competență în emiterea actului administrativ, neexistând vreun raport de serviciu între aceste instituții publice și reclamant, iar în ceea ce privește Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a apreciat că și această autoritate publică este străină de raportul de serviciu pe care l-a avut și îl invocă reclamantul prin acțiune.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că decizia atacată este nelegală întrucât nu este motivată, iar s impla trimitere la dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 și precizarea că încetarea raportului de serviciu se datorează desființării Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este insuficientă și incorectă. Or, cazul de eliberare din funcție prevăzut la art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 se referă la situația în care autoritatea sau instituția publică și-a încetat activitatea. În speță, desființarea agenției s-a făcut prin divizare, activitatea acesteia fiind preluată împreună cu o parte din personal de către două autorități publice.

Totodată, prima instanță a reținut că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999, iar lipsa oricăror criterii stabilite în prealabil și care să fi fost avute în vedere autoritatea publică la momentul eliberării din funcție reprezintă un alt motiv de nelegalitate. În conținutul actului administrativ nu se face vorbire de niciun asemenea criteriu cu toate că dispozițiile art. IV alin. (6) din H.G. nr. 1399/2009 le impun. Cu privire la cererea privind plata de daune materiale și morale prima instanță a apreciat că este parțial întemeiată.

Astfel, cu privire la premiul anual (indicat în acțiune ca fiind al 13-lea salariu) pentru anul 2009 s-a avut în vedere faptul că reclamantul a desfășurat activitate în calitate de funcționar public pe toată perioada anului 2009, încetarea raporturilor de serviciu producându-se la data de 23 ianuarie 2010. În ceea ce privește celelalte drepturi bănești solicitate de reclamant prima instanță a considerat că acestea nu sunt individualizate și nici probate. În legătură cu daunele morale solicitate, prima instanță a reținut că prin actul arbitrar ce face obiectul prezentei cauze s-a adus o atingere onoarei și demnității persoanei reclamantului. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității, reținând că s-a efectuat procedura prealabilă, întrucât la data la data când reclamantul s-a adresat instituției pârâte Agenția de Sănătate Publică își încetase activitatea și, implicit, au încetat și raporturile de subordonare dintre minister și agenție, astfel că nu poate fi reținută calitatea ministerului de organ ierarhic superior al agenției. Totodată, recurentul a susținut că și excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului pârât a fost respinsă în mod greșit, pe baza unor aprecieri neîntemeiate și contradictorii.

În acest sens, se arată că, deși, în hotărârea recurată se reține că Agenția s-a desființat și că deciziile contestate au fost emise de Agenție, în mod neîntemeiat se concluzionează că doar Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are calitate procesuală pasivă, în considerarea faptului că din fișa posturilor rezultă că în cadrul Agenției desființate reclamantul avea atribuții ce se încadrează în tipurile de activitate preluate de Minister. Recurentul-pârât a considerat că aprecierile primei instanțe în sensul că odată cu împărțirea patrimoniului Agenției se împart, pe lângă drepturile deținute de vechea entitate juridică, și obligațiile acesteia, nu pot fi reținute în cauză, față de dispozițiile H.G.

nr. 1399/2009 și art. 8 din Legea nr. 329/2009, în raport de care între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a operat transferul doar a drepturilor și a obligațiilor prin actele normative indicate și asumate de părți prin Protocolul încheiat. Mai susține recurentul că în condițiile în care nu a preluat întreaga masă de drepturi și obligații, ci doar anumite drepturi și obligații strict delimitate prin actele normative menționate, în vigoare la data semnării protocolului, și răspunderea sa nu poate fi atrasă decât raportat la obligațiile asumate și numai în măsura neîndeplinirii acestora. În fine, recurentul a precizat că argumentele invocate pe această excepție, au fost reținute de prima instanță în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a celorlalte pârâte.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată este în mod vădit lipsită de orice fundament legal, fiind întemeiată pe considerente contradictorii. Astfel, recurentul a susținut că nu este emitentul deciziei atacate, că nu avea obligația de a respecta dispozițiile art. 99 alin. (6) din Legea nr. 188/1999 și de a dispune măsuri în aplicarea reglementărilor Legii nr. 329/2009 și H.G. nr. 1399/2009 referitoare la stabilirea criteriilor ce vor fi avute în vedere la implementarea respectivelor dispoziții. Totodată, a arătat recurentul că, potrivit art. IV, alin. (6) din H.G. nr. 1399/2009, criteriile în baza cărora urma a se hotărî încetarea raporturilor de serviciu trebuiau stabilite între reprezentanții salariaților și conducerea Agenției și având în vedere caracterul public al actelor normative menționate, reclamantul avea posibilitatea de a solicita Agenției derularea procedurilor impuse în sarcina acesteia prin art. IV alin. (6) din H.G.

nr. 1399/2009. În ceea ce privește achitarea celui de-al treisprezecelea salariu, a susținut că solicitarea este lipsită de orice fundament legal, acestea drepturi puteau fi achitate doar în contextul unor existenței unui raport juridic. Referitor la daunele morale, arată că nu pot fi acordate întrucât nu sunt susținute și nici probate. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursului conform art. 306 C. proc. civ., arătând că nu rezultă la care punct al art. 304 C. proc. civ. se încadrează motivele de recurs formulate. În principal a solicitat să se constate că recursul este nul pentru că nu este motivat și, pe fond, a cerut respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a solicitat respingerea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii Verificând, în prealabil, regularitatea exercitării căii de atac, constată că nu este întemeiată excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-reclamant , în raport de faptul, în cauză, criticile formulate au fost structurate și încadrate în drept, iar hotărârea atacată este supusă prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., astfel că o respinge. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce vor fi arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante 1.1. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, Înalta Curte constată că în mod corect a fost soluționată de prima instanță, în speță făcându-se dovada parcurgerii acestei proceduri. 1.2. Referitor la criticile privind lipsa calității procesuale pasive a recurentului-pârât, de asemenea, Înalta Curte constată că în raport cu dispozițiile art. IV din H.G. nr. 1399/2009, în mod corect cauza a fost soluționată în contradictoriu cu autoritatea publică, recurentă în prezenta cauză. Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 243 din 21 decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât din conținutul hotărârii recurate nu poate fi reținută existența unor considerente contradictorii în sensul invocat prin cererea de recurs. Cu privire la criticile circumscrise motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate. Astfel, Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost înființată în baza O.U.G. nr. 64/2003, iar prin H.G. nr. 1399/2009 a fost desființată, patrimoniul său fiind preluat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de către Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, corespunzător activităților preluate potrivit art. IV din același act normativ.

În art. IV alin. (6) al H.G. nr. 1399/2009 s-a prevăzut că încetarea raporturilor de serviciu ale personalului Agenției se face ca urmare a Legii nr. 329/2009, cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte și al prevederilor legale privind protecția socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanții salariaților, în termen de maxim 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.

Așadar, este de necontestat faptul că atât desființarea locurilor de muncă, cât și disponibilizarea reclamantului, s-au făcut în temeiul unor acte normative emise de către Guvernul României în scopul respectării unor acorduri cu organisme europene și internaționale, prin care s-a dispus desființarea autorității publice în raport de care reclamantul avea raporturi de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, indicate corect în cuprinsul deciziei contestate. De asemenea, Înalta Curte reține că la data de 03 decembrie 2009, în temeiul art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 329/2009 și al art. IV alin. (3) și (4) din H.G.

nr. 1399/2009, între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a încheiat un Protocol, care a avut ca obiect printre altele preluarea listei celor 15 persoane aferente activității de medicină preventivă, avizare, autorizare și inspecție sanitară de stat, printre care nu se regăsește și recurentul. În cauză, s-a arătat că prin actul din 28 mai 2010 specialitatea reclamantului de asistent medical laborator nu a fost inclusă în activitățile preluate de instituția recurentă, iar aceasta a preluat doar personalul superior, respectiv medici în specialitatea igienă sau epidemiologie.

Împrejurarea că recurentul a preluat în urma divizării Agenției activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat, iar reclamantul exercita o funcție cu atribuții corespunzătoare activităților preluate de recurent, nu constituie un argument legal, pentru a considera că incumbă recurentului obligația reîncadrării reclamantului în funcția deținute anterior și care practic a fost desființată odată cu desființarea Agenției. Totodată, așa cum rezultă din cuprinsul H.G.

nr. 1399/2009 și din Protocolul încheiat între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, se reține că recurentul nu este un continuator al personalității Agenției, deoarece nu a preluat toate drepturile și obligațiile acesteia, ci doar cele expres menționate în Protocol, iar în ceea ce privește salariații cărora le-a încetat contractul individual de muncă în baza deciziilor emise de Agenție în luna decembrie 2009, numai pentru plata drepturilor de natură salarială aferente lunilor noiembrie și decembrie 2009 și ianuarie 2010 până la împlinirea termenului de preaviz acordat de Agenție. Prin urmare, chiar dacă instanța de fond a apreciat că selecția realizată nu s-a făcut pe baza unor criterii obiective stabilite în condițiile H.G.

nr. 1399/2009, în mod greșit a imputat această situație recurentului, câtă vreme acestuia nu i-au revenit nici un fel de obligații legale în stabilirea criteriilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 329/2009, și implicit în selecția personalului preluat de la autoritatea publică desființată. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței nr. 234 din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul S.C., ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.