ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5716/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta T.G.M. a chemat în judecată Ministerul

Sănătății, solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să pronunțe o hotărâre

prin care să dispună suspendarea aplicării ordinului nr. 363 din 16 februarie 2009

emis de pârât, până la rejudecarea cauzei pe fond.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin ordinul a cărei suspendare o solicită i-au fost aduse

grave prejudicii materiale și morale, prin diminuarea veniturilor. A mai arătat

că eliberarea sa din funcție s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 100 din Legea

nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, neîncadrându-se în niciuna

din situațiile prevăzute de acest articol.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Sănătății a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Timișoara,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 94 din 23

martie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că aceasta nu

a îndeplinit procedura prealabilă instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004, condiție

de admisibilitate a cererii de suspendare.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta T.G.M., susținând

că solicită instanței să ia act de renunțarea sa la judecarea actului administrativ

atacat.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt, reclamanta T.G.M.

a solicitat instanței să dispună suspendarea Ordinului nr. 363 din 15 februarie

2009, emis de Ministerul Sănătății, prin care a fost eliberată din funcția de funcționar

public consilier clasa 1, gradul superior, treapta 1 de salarizare.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate

să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Rezultă așadar că, îndeplinirea

de către reclamant a procedurii prealabile, înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ, este o condiție obligatorie a cărei neîndeplinire conduce

la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, așa cum, de altfel, corect a procedat și

instanța de fond.

Față de această soluție

recurenta T.G.M. a solicitat instanței de recurs să-i admită recursul declarat și

să ia act de renunțarea sa la judecata privind suspendarea actului administrativ

atacat.

Potrivit dispozițiilor

art. 246 C. proc. civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal

în ședință, fie prin cerere scrisă”.

Având în vedere aceste

dispoziții legale, precum și faptul că recurenta-reclamantă a solicitat, prin cererea

de recurs, să se ia act de renunțare la judecată, Înalta Curte va admite recursul

și modificând hotărârea recurată va lua act de renunțarea reclamantei la acțiunea

formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de T.G.M. împotriva sentinței civile nr. 94 din 23 martie 2009 a Curții de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată

în sensul că ia act de renunțarea reclamantei T.G.M. la acțiunea formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.