ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3465/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Reclamantul A.M. a chemat în judecată Ministerul Sănătății Publice, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ să constate că Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de pârât este suspendat de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fiind emis cu același conținut ca și Ordinul nr. 891/2009 al Ministrului Sănătății, suspendat prin Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție definitivă și irevocabilă, până la soluționarea în fond a acțiunii de anulare a acestui ordin iar în subsidiar a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 al Ministrului Sănătății Publice până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare a acestui ordin.

În motivarea acțiunii, reclamatul a arătat că prin Ordinul nr. 891 din 14 mai 2009 a fost revocat din funcția de manager al S.C.U.C.L.T. Timișoara, dispunându-se încetarea contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006 pentru nerealizarea indicatorilor de performanță a managementului spitalului public. Prin Decizia nr. 3660/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 891/2008 până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea acestui ordin. Urmare acestui fapt, intimatul a emis Ordinul nr. 1395 din 8 iulie 2009 prin care reclamantul a fost repus în funcția de manager, pentru ca după o săptămână, la data de 14 iulie 2007 să emită cu rea credință un nou ordin a cărui executare să producă aceleași efecte ca și Ordinul nr. 891/2008, respectiv revocarea reclamantului din funcția de manager.

Reclamantul a mai arătat că la data de 20 iulie 2009 a solicitat revocarea Ordinului contestat pentru motive de nelegalitate, formulând plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Sănătății a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la constatarea suspendării de drept a Ordinului nr. 1422/2009. La termenul din 29 octombrie 2009 S.C.U.C.L.T. a formulat cerere de intervenție accesorie, în sprijinul Ministerului Sănătății Publice. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința civilă nr. 346 din 5 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de S.C.U.C.L.T.

în favoarea Ministerului Sănătăți Publice și a admis în parte, cererea reclamantului A.M. în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și S.C.U.C.L.T. De asemenea, a respins cererea reclamantului privind constatarea că Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 al Ministrului Sănătății Publice este suspendat de drept și a dispus suspendarea executării acestui ordin până la pronunțarea instanței de fond cu privire la contestația administrativă formulată de reclamant. Totodată, a respins pe fond cererea de intervenție accesorie formulată de S.C.U.C.L.T. în favoarea pârâtului Ministerul Sănătății Publice. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: 1) Cu privire la cererea de intervenție accesorie instanța a apreciat a fi îndeplinite condițiile art. 49 alin. (1) C. proc.

civ., admițând că raportul juridic născut între Ministerul Sănătății și reclamant, prin emiterea ordinului de revocare, a adus atingere și unor raporturi juridice născute între intervenient și reclamant, în temeiul contractului de management ale cărui efecte au fost revocate de Ministerul Sănătății prin ordinul în litigiu. 2) Referitor la cererea de constatare a suspendării de drept a Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, instanța a reținut că deși cele două acte (Ordinul nr. 891/2008 și Ordinul nr. 1422 din 17 iulie 2009) au același efect, ele nu au același conținut și nu se poate pune problema constatării suspendării de drept a Ordinului nr. 1422/2009, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

3) Cu privire la fondul cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de Ministerul Sănătății, în privința condiției existenței unei pagube iminente instanța a reținut că lipsirea reclamantului de salariul aferent funcției de manager constituie un prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Cât privește condiția existenței unui caz bine justificat examinarea acestei condiții impune însăși examinarea legalității actului administrativ atacat. Instanța constată astfel, că în cuprinsul Ordinului atacat nu sunt indicate acele condiții pe care reclamantul nu le mai îndeplinește pentru a putea ocupa în continuare această funcție.

Absența motivării actului administrativ atacat, constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și o încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal a acestora. Conchizând, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. 3. Recursul declarat de Ministerul Sănătății Împotriva hotărârii primei instanțe a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Sănătății, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul susține, în esență, că sentința atacată se fundamentează pe o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, recurentul arată că „este lesne simplu de observat că reclamantul, de profesie inginer, nu poate conduce un spital clinic în raport de prevederile art. 178 alin. (2 1 )”. În plus, sentința este nelegală, mai afirmă recurentul, și pentru că face abstracție de faptul că, potrivit dispozițiilor contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, funcția de manager era ocupată de reclamant pe o perioadă de trei ani, care a expirat la 14 decembrie 2009. Referitor la condiția existenței unei pagube iminente, recurentul a arătat că prejudiciul suferit de reclamant nu este unul ireparabil. 4. Apărările formulate de A.M. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25 iunie 2010, intimatul A.M.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimatul a insistat asupra nemotivării actului administrativ suspendat, arătând și că între timp, prin Legea nr. 91/2010 s-a modificat O.U.G. nr. 69/2009, în sensul că interdicția invocată de recurent nu mai există. Cât privește paguba iminentă, intimatul a susținut că faptul privării sale de salariul aferent funcției de manager justifică îndeplinirea acestei condiții legale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, așa încât va fi menținută.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recursul de față vizează numai partea din sentința Curții de apel prin care s-a examinat cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de ministrul sănătății publice. Prin acest act administrativ individual, intimatul A.M. a fost revocat din funcția de manager al S.C.U.C.L.T. Timișoara, începând cu data de 15 iulie 2009. Intimatul exercita funcția menționată în temeiul contractului de management nr. 320 din data de 14 decembrie 2006, încheiat cu recurentul.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: „ În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”. Curtea de apel în mod corect a ajuns la concluzia că în speță s-a făcut dovada îndeplinirii ambelor condiții legale: cazul bine justificat și paguba iminentă, definite în art. 2 lit. t), respectiv art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, referitor la cazul bine justificat, s-a reținut cu temei că nemotivarea actului administrativ creează serioase îndoieli în privința legalității acestuia. Simpla indicare a dispozițiilor art. 183 3 lit. n) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, respectiv invocarea faptului că „managerul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru exercitarea funcției de manager”, nu satisface exigența motivării , în contextul în care condiția neîndeplinită nu este indicată. Abia în etapa judiciară, prin întâmpinarea formulată la prima instanță, emitentul actului administrativ și-a justificat măsura dispusă pe împrejurarea că intimatul este de profesie inginer.

În aceste condiții, reținând că motivarea actului administrativ trebuie să fie intrinsecă, pentru că numai în acest mod instanța de contencios administrativ își poate exercita controlul de legalitate, Înalta Curte constată că critica prin care se reiterează apărarea analizată, este lipsită de suport. Cât privește împrejurarea, reală de altfel, că efectele contractului de management de întind numai până la data de 14 decembrie 2009, aceasta excede cadrului analizei de față, câtă vreme la data pronunțării sentinței examinate, 5 noiembrie 2009, contractul era în vigoare. Or, verificând legalitatea sentinței, instanța de recurs se raportează la situația de fapt și de drept existentă la momentul pronunțării acesteia, măsura dispusă de instanță fiind în acord cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precitat.

În fine, în cauză s-a probat și îndeplinirea celei de-a doua condiții, referitoare la paguba iminentă, intimatul demonstrând că lipsirea sa de salariul aferent funcției de manager, în condițiile în care nu mai dispune de alte venituri (conform adeverinței eliberate de Administrația Finanțelor Publice, fila 77, dosar curtea de apel), constituie un prejudiciu material viitor și previzibil în sensul definiției legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege. Susținerea recurentului că prejudiciul nu este „ireparabil” este nerelevantă, în contextul în care legea nu impune o atare cerință pentru acordarea suspendării. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 346 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.