ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3465/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Reclamantul A.M. a chemat în

judecată Ministerul Sănătății Publice, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâtul și pe calea contenciosului administrativ să constate că

Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de pârât este suspendat de drept, în

conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, fiind

emis cu același conținut ca și Ordinul nr. 891/2009 al Ministrului Sănătății,

suspendat prin Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

definitivă și irevocabilă, până la soluționarea în fond a acțiunii de anulare a

acestui ordin iar în subsidiar a solicitat suspendarea executării Ordinului nr.

1422 din 14 iulie 2009 al Ministrului Sănătății Publice până la pronunțarea instanței

de fond asupra acțiunii în anulare a acestui ordin.

În motivarea acțiunii, reclamatul a arătat

că prin Ordinul nr. 891 din 14 mai 2009 a fost revocat din funcția de manager al S.C.U.C.L.T. Timișoara, dispunându-se încetarea contractului de management

nr. 320 din 14 decembrie 2006 pentru nerealizarea indicatorilor de performanță

a managementului spitalului public.

Prin Decizia nr. 3660/2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus suspendarea executării

Ordinului nr. 891/2008 până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea

acestui ordin.

Urmare acestui fapt, intimatul a

emis Ordinul nr. 1395 din 8 iulie 2009 prin care reclamantul a fost repus în

funcția de manager, pentru ca după o săptămână, la data de 14 iulie 2007 să

emită cu rea credință un nou ordin a cărui executare să producă aceleași efecte

ca și Ordinul nr. 891/2008, respectiv revocarea reclamantului din funcția de manager.

Reclamantul a mai arătat că la data

de 20 iulie 2009 a solicitat revocarea Ordinului contestat pentru motive de nelegalitate,

formulând plângere prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare, intimatul

Ministerul Sănătății a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere

privitor la constatarea suspendării de drept a Ordinului nr. 1422/2009.

La termenul din 29 octombrie 2009 S.C.U.C.L.T.

a formulat cerere de intervenție accesorie, în sprijinul Ministerului Sănătății

Publice.

Prin sentința civilă nr. 346 din 5

noiembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de S.C.U.C.L.T.

în favoarea Ministerului Sănătăți Publice și a admis în parte, cererea reclamantului

A.M. în contradictoriu cu Ministerul Sănătății și S.C.U.C.L.T.

De asemenea, a respins cererea reclamantului

privind constatarea că Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 al Ministrului

Sănătății Publice este suspendat de drept și a dispus suspendarea executării acestui

ordin până la pronunțarea instanței de fond cu privire la contestația administrativă

formulată de reclamant.

Totodată, a respins pe fond cererea

de intervenție accesorie formulată de S.C.U.C.L.T. în favoarea pârâtului

Ministerul Sănătății Publice.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut următoarele:

1) Cu privire la cererea de intervenție

accesorie instanța a apreciat a fi îndeplinite condițiile art. 49 alin. (1) C.

proc. civ., admițând că raportul juridic născut între Ministerul Sănătății și

reclamant, prin emiterea ordinului de revocare, a adus atingere și unor

raporturi juridice născute între intervenient și reclamant, în temeiul contractului

de management ale cărui efecte au fost revocate de Ministerul Sănătății prin ordinul

în litigiu.

2) Referitor la cererea de constatare

a suspendării de drept a Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009, instanța a

reținut că deși cele două acte (Ordinul nr. 891/2008 și Ordinul nr. 1422 din 17

iulie 2009) au același efect, ele nu au același conținut și nu se poate pune problema

constatării suspendării de drept a Ordinului nr. 1422/2009, nefiind întrunite condițiile

prevăzute de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

3) Cu privire la fondul cererii de suspendare

a executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de Ministerul Sănătății,

în privința condiției existenței unei pagube iminente instanța a reținut că

lipsirea reclamantului de salariul aferent funcției de manager constituie un

prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004.

Cât privește condiția existenței

unui caz bine justificat examinarea acestei condiții impune însăși examinarea

legalității actului administrativ atacat.

Instanța constată astfel, că în

cuprinsul Ordinului atacat nu sunt indicate acele condiții pe care reclamantul

nu le mai îndeplinește pentru a putea ocupa în continuare această funcție.

Absența motivării actului

administrativ atacat, constituie o încălcare a principiului statului de drept,

a dreptului la o bună administrare și o încălcare a obligației constituționale

a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor

asupra problemelor de interes personal a acestora.

Conchizând, instanța reține că în

cauză sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Sănătății

Împotriva hotărârii primei instanțe

a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Sănătății, invocând motivele

de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul susține, în esență, că sentința

atacată se fundamentează pe o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art.

14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește

existența cazului bine justificat, recurentul arată că „este lesne simplu de

observat că reclamantul, de profesie inginer, nu poate conduce un spital clinic

în raport de prevederile art. 178 alin. (2

1

)”.

În plus, sentința este nelegală, mai

afirmă recurentul, și pentru că face abstracție de faptul că, potrivit

dispozițiilor contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, funcția

de manager era ocupată de reclamant pe o perioadă de trei ani, care a expirat la

14 decembrie 2009.

Referitor la condiția existenței unei

pagube iminente, recurentul a arătat că prejudiciul suferit de reclamant nu

este unul ireparabil.

Prin întâmpinarea înregistrată la data

de 25 iunie 2010, intimatul A.M. a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Intimatul a insistat asupra

nemotivării actului administrativ suspendat, arătând și că între timp, prin

Legea nr. 91/2010 s-a modificat O.U.G. nr. 69/2009, în sensul că interdicția invocată

de recurent nu mai există.

Cât privește paguba iminentă,

intimatul a susținut că faptul privării sale de salariul aferent funcției de

manager justifică îndeplinirea acestei condiții legale.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor

cuprinse în întâmpinare, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, așa încât va fi menținută.

de fapt și de drept relevante

Recursul de

față vizează numai partea din sentința Curții de apel prin care s-a examinat cererea

de suspendare a executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 emis de ministrul

sănătății publice.

Prin acest

act administrativ individual, intimatul A.M. a fost revocat din funcția de manager

al S.C.U.C.L.T. Timișoara, începând cu data de 15 iulie 2009.

Intimatul

exercita funcția menționată în temeiul contractului de management nr. 320 din data

de 14 decembrie 2006, încheiat cu recurentul.

Potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ:

„

În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în

care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de

60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Curtea de

apel în mod corect a ajuns la concluzia că în speță s-a făcut dovada îndeplinirii

ambelor condiții legale: cazul bine justificat și paguba iminentă, definite în

art. 2 lit. t), respectiv art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Astfel,

referitor la cazul bine justificat, s-a reținut cu temei că nemotivarea actului

administrativ creează serioase îndoieli în privința legalității acestuia.

Simpla indicare a dispozițiilor art. 183

3

lit. n) din Legea nr.

95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, respectiv invocarea faptului că

„managerul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legale în

vigoare pentru exercitarea funcției de manager”, nu satisface exigența motivării

, în contextul în care condiția neîndeplinită nu este indicată. Abia în etapa judiciară,

prin întâmpinarea formulată la prima instanță, emitentul actului administrativ

și-a justificat măsura dispusă pe împrejurarea că intimatul este de profesie

inginer. În aceste condiții, reținând că motivarea actului administrativ trebuie

să fie intrinsecă, pentru că numai în acest mod instanța de contencios

administrativ își poate exercita controlul de legalitate, Înalta Curte constată

că critica prin care se reiterează apărarea analizată, este lipsită de suport.

Cât privește

împrejurarea, reală de altfel, că efectele contractului de management de întind

numai până la data de 14 decembrie 2009, aceasta excede cadrului analizei de față,

câtă vreme la data pronunțării sentinței examinate, 5 noiembrie 2009,

contractul era în vigoare.

Or, verificând

legalitatea sentinței, instanța de recurs se raportează la situația de fapt și

de drept existentă la momentul pronunțării acesteia, măsura dispusă de instanță

fiind în acord cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

precitat.

În fine, în

cauză s-a probat și îndeplinirea celei de-a doua condiții, referitoare la

paguba iminentă, intimatul demonstrând că lipsirea sa de salariul aferent funcției

de manager, în condițiile în care nu mai dispune de alte venituri (conform

adeverinței eliberate de Administrația Finanțelor Publice, fila 77, dosar

curtea de apel), constituie un prejudiciu material viitor și previzibil în

sensul definiției legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege.

Susținerea recurentului

că prejudiciul nu este „ireparabil” este nerelevantă, în contextul în care

legea nu impune o atare cerință pentru acordarea suspendării.

al soluției instanței de recurs

Pentru

considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de

față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Sănătății împotriva sentinței civile nr. 346 din 5 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 iunie

2010.