ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiune înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, în principal, să se constate că Ordinul nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 al Ministrului Sănătății este suspendat de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind emis cu același conținut ca și Ordinele nr. 891/2009, respectiv nr. 1422 din 14 iulie 2009 ale Ministerului Sănătății, primul ordin fiind suspendat prin Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție până la soluționarea pe fond, definitivă și irevocabilă a acțiunii de anulare a acestui ordin, iar al doilea ordin fiind suspendat prin sentința nr. 346/2009 a Curții de Apel Timișoara, definitivă și executorie, până la soluționarea pe fond a acțiunii de anulare a acestui ordin.

De asemenea reclamatul a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis de pârât și în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 891 din 14 mai 2009 emis de Ministerul Sănătății a fost revocat din funcția de manager al S.C.U.C.L.T. Timișoara, dispunându-se încetarea Contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006 pentru nerealizarea indicatorilor de performanță ai managementului spitalului public.

Se mai arată că întrucât a considerat că acest Ordin este total nelegal, l-a contestat la instanța de contencios administrativ (Dosar nr. 22/35/2009 al Curții de Apel Oradea - instanță stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 3706 din 24 octombrie 2008, ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de reclamant), solicitând atât anularea lui în totalitate, cât și suspendarea executării ordinului, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui ordin. Prin Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, irevocabilă, instanța de judecată apreciind că s-a făcut dovada cazului bine și a pagubei iminente, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 891/2008 până la soluționarea în fond, definitivă și irevocabilă, a acțiunii în anularea acestui ordin.

Ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 1395 din 8 iulie 2009, prin care A.M. a fost repus în funcția de manager al Spitalului, pentru ca mai apoi, în data de 14 iulie 2009, prin Ordinul nr. 1422/2009, să se dispună revocarea reclamantului din funcția de manager. S-a considerat de către reclamant că și Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 a fost emis în mod nelegal de către intimat, astfel că a sesizat din nou instanța de contencios administrativ, solicitând suspendarea executării ordinului până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestuia. Prin sentința nr. 346/2009, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea de suspendare formulată și, pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1422 din 14 iulie 2009 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestui ordin.

După pronunțarea acestei hotărâri judecătorești, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 2100 din 16 noiembrie 2009, prin care reclamantul a fost repus în funcția de manager al Spitalului, pentru ca apoi, în data de 26 noiembrie 2009 să emită Ordinul nr. 2288 de revocare din funcția de manager. Prin încheierea de ședință din data de 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis de Ministrul Sănătății, reținând că reclamantul a îndeplinit funcția de manager al S.C.U.C.L.T., în baza contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, încheiat pe o durată de trei ani. Curtea a constatat inexistența prejudiciului iminent față de împrejurarea că la data de 14 decembrie 2009 a expirat contractul de management cu nr. 320/2006 în baza căruia reclamantul a exercitat funcția publică.

În consecință, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi admisă acțiunea, chiar dacă în cauză sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența plângerii prealabile și a cazului bine justificat. Împotriva încheierii din data de 13 ianuarie 2010 a declarat recurs reclamantul A.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Se aduc critici sentinței atacate în sensul că deși a fost invocat ca temei legal al suspendării executării actului administrativ menționat și dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare în raport și de aceste dispoziții.

În ceea ce privește soluția pronunțată recurentul apreciază că aceasta este greșită deoarece paguba iminentă nu are legătură cu încetarea sau nu a contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, ci cu existența efectivă, în persoana sa, a dificultăților financiare la care a făcut referire. De asemenea, cererea de suspendare a fost formulată înainte de încetarea contractului de management menționat, care, de altfel, putea fi prelungit conform clauzelor contractuale. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Criticile formulate de recurent se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Acest motiv de recurs este nefondat. Astfel cum rezultă din situația de fapt expusă rezumativ anterior, reclamantul a îndeplinit funcția de manager al S.C.U.C.L.T., având încheiat contractul de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, care a expirat după o perioadă de 3 ani, respectiv la 14 decembrie 2009. Este adevărat că recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis de Ministrul Sănătății atât pe dispozițiile art. 14 alin. (5) cât și pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Însă, instanța nu este legată de temeiul juridic invocat de reclamant având posibilitatea, în virtutea rolului activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât aceea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. În altă ordine, invocarea în speță a prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu schimbă soluția instanței de fond. Potrivit art. 14 alin. (5) din legea menționată „în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatoriu plângerea prealabilă”.

În raport de aceste dispoziții cât și de situația invocată de recurentul-reclamant se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (5) deoarece Ordinul nr. 891 din 14 mai 2008 și Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 nu au același conținut cu al Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009, a cărui suspendare a executării se solicită. Fiecare din aceste ordine au fost emise având în vedere temeiuri de fapt și de drept diferite, astfel că nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 invocată. Pe de altă parte, soluția instanței de fond pronunțată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, este legală și temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională pe care instanța o poate dispune când a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor cumulative, respectiv a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, nefiind suficientă dovada îndeplinirii doar a uneia din aceste condiții.

În mod corect instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția „prevenirii unei pagube iminente”și nu poate fi dispusă suspendarea executării ordinului menționat fără a fi îndeplinită această condiție, fiind imperios necesar a fi întrunite cumulativ atât condiția referitoare la „cazul bine justificat” cât și cea referitoare la „prevenirea unei pagube iminente”. Invocare unui prejudiciu pur financiar, nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii acestei condiții, astfel cum greșit susține recurentul-reclamant în cererea de recurs. Recurentul-reclamant nu a administrat nici o probă de natură a forma convingerea instanței în sensul existenței unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În altă ordine de idei, nu are relevanță faptul că recurentul-reclamant a formulat cererea de suspendare la 30 noiembrie 2009, înainte de încetarea contractului de management menționat, întrucât temeinicia și legalitatea cererii se apreciază în raport de dovada îndeplinirii condițiilor legale impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) în astfel de cauze la momentul pronunțării hotărârii.

Existența unei posibilității de prelungire a contractului de management, de asemenea, nu prezintă relevanță în cauza de față, cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a realizat, iar contractul de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, a expirat după o perioadă de 3 ani, respectiv la 14 decembrie 2009. În concluzie, în raport de cele reținute, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a executării actului administrativ în cauză, astfel că nu poate fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va respinge recursul, formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.M. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.