ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiune
înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ
și fiscal, reclamantul A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Sănătății, în principal, să se constate că Ordinul nr. 2288 din 26 noiembrie 2009
al Ministrului Sănătății este suspendat de drept, în conformitate cu
dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind emis
cu același conținut ca și Ordinele nr. 891/2009, respectiv nr. 1422 din 14
iulie 2009 ale Ministerului Sănătății, primul ordin fiind suspendat prin
Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție până la
soluționarea pe fond, definitivă și irevocabilă a acțiunii de anulare a acestui
ordin, iar al doilea ordin fiind suspendat prin sentința nr. 346/2009 a Curții
de Apel Timișoara, definitivă și executorie, până la soluționarea pe fond a
acțiunii de anulare a acestui ordin.
De asemenea reclamatul a
solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis
de pârât și în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea acțiunii, reclamantul
a arătat că prin Ordinul nr. 891 din 14 mai 2009 emis de Ministerul Sănătății a
fost revocat din funcția de manager al S.C.U.C.L.T. Timișoara, dispunându-se
încetarea Contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006 pentru
nerealizarea indicatorilor de performanță ai managementului spitalului public.
Se mai arată că întrucât
a considerat că acest Ordin este total nelegal, l-a contestat la instanța de
contencios administrativ (Dosar nr. 22/35/2009 al Curții de Apel Oradea -
instanță stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin
încheierea nr. 3706 din 24 octombrie 2008, ca urmare a admiterii cererii de
strămutare formulată de reclamant), solicitând atât anularea lui în totalitate,
cât și suspendarea executării ordinului, până la soluționarea definitivă și
irevocabilă a acțiunii în anularea acestui ordin.
Prin Decizia nr.
3660/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios
administrativ, irevocabilă, instanța de judecată apreciind că s-a făcut dovada
cazului bine și a pagubei iminente, a dispus suspendarea executării Ordinului
nr. 891/2008 până la soluționarea în fond, definitivă și irevocabilă, a
acțiunii în anularea acestui ordin.
Ca urmare a deciziei
Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 1395
din 8 iulie 2009, prin care A.M. a fost repus în funcția de manager al
Spitalului, pentru ca mai apoi, în data de 14 iulie 2009, prin Ordinul nr. 1422/2009,
să se dispună revocarea reclamantului din funcția de manager.
S-a considerat de către
reclamant că și Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 a fost emis în mod nelegal
de către intimat, astfel că a sesizat din nou instanța de contencios
administrativ, solicitând suspendarea executării ordinului până la pronunțarea
instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestuia.
Prin sentința nr.
346/2009, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea de suspendare formulată și,
pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1422 din 14
iulie 2009 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestui ordin.
După pronunțarea acestei
hotărâri judecătorești, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 2100 din 16
noiembrie 2009, prin care reclamantul a fost repus în funcția de manager al
Spitalului, pentru ca apoi, în data de 26 noiembrie 2009 să emită Ordinul nr. 2288
de revocare din funcția de manager.
Prin încheierea de
ședință din data de 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins
cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009
emis de Ministrul Sănătății, reținând că reclamantul a îndeplinit funcția de
manager al S.C.U.C.L.T., în baza contractului de management nr. 320 din 14
decembrie 2006, încheiat pe o durată de trei ani.
Curtea a constatat
inexistența prejudiciului iminent față de împrejurarea că la data de 14
decembrie 2009 a expirat contractul de management cu nr. 320/2006 în baza
căruia reclamantul a exercitat funcția publică. În consecință, a apreciat că nu
sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004 pentru a fi admisă acțiunea, chiar dacă în cauză sunt îndeplinite
condițiile referitoare la existența plângerii prealabile și a cazului bine
justificat.
Împotriva încheierii din
data de 13 ianuarie 2010 a declarat recurs reclamantul A.M., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Se aduc critici
sentinței atacate în sensul că deși a fost invocat ca temei legal al
suspendării executării actului administrativ menționat și dispozițiile art. 14
alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,
instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare în raport și de aceste
dispoziții.
În ceea ce privește
soluția pronunțată recurentul apreciază că aceasta este greșită deoarece paguba
iminentă nu are legătură cu încetarea sau nu a contractului de management nr. 320
din 14 decembrie 2006, ci cu existența efectivă, în persoana sa, a
dificultăților financiare la care a făcut referire.
De asemenea, cererea de
suspendare a fost formulată înainte de încetarea contractului de management
menționat, care, de altfel, putea fi prelungit conform clauzelor contractuale.
Înalta Curte de Casație
și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de
înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente
cât și de prevederile art. 304
1
C. proc. civ., apreciază că acesta
este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Criticile formulate de
recurent se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când este lipsită de temei
legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Acest motiv de recurs
este nefondat.
Astfel cum rezultă din
situația de fapt expusă rezumativ anterior, reclamantul a îndeplinit funcția de
manager al S.C.U.C.L.T., având încheiat contractul de management nr. 320 din 14
decembrie 2006, care a expirat după o perioadă de 3 ani, respectiv la 14
decembrie 2009.
Este adevărat că
recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de suspendare a executării
Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis de Ministrul Sănătății atât pe
dispozițiile art. 14 alin. (5) cât și pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Însă, instanța nu este
legată de temeiul juridic invocat de reclamant având posibilitatea, în virtutea
rolului activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât aceea
dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
În altă ordine,
invocarea în speță a prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, nu schimbă soluția instanței de fond.
Potrivit art. 14 alin.
(5) din legea menționată „în ipoteza în care se emite un nou act administrativ
cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este
suspendat de drept. În acest caz nu este obligatoriu plângerea prealabilă”.
În raport de aceste
dispoziții cât și de situația invocată de recurentul-reclamant se constată că
în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (5) deoarece
Ordinul nr. 891 din 14 mai 2008 și Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 nu au
același conținut cu al Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009, a cărui
suspendare a executării se solicită.
Fiecare din aceste
ordine au fost emise având în vedere temeiuri de fapt și de drept diferite,
astfel că nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 14 alin. (5) din
Legea nr. 554/2004 invocată.
Pe de altă parte, soluția
instanței de fond pronunțată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare, este legală și temeinică, criticile
formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.
Potrivit art. 14 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „în
cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după
sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a
autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente
să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la
pronunțarea instanței de fond”.
Deci, suspendarea
executării unui act administrativ este o măsură excepțională pe care instanța o
poate dispune când a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor cumulative,
respectiv a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, nefiind
suficientă dovada îndeplinirii doar a uneia din aceste condiții.
În mod corect instanța
de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția „prevenirii unei pagube
iminente”și nu poate fi dispusă suspendarea executării ordinului menționat fără
a fi îndeplinită această condiție, fiind imperios necesar a fi întrunite cumulativ
atât condiția referitoare la „cazul bine justificat” cât și cea referitoare la
„prevenirea unei pagube iminente”.
Invocare unui prejudiciu
pur financiar, nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii acestei condiții, astfel
cum greșit susține recurentul-reclamant în cererea de recurs.
Recurentul-reclamant nu
a administrat nici o probă de natură a forma convingerea instanței în sensul
existenței unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin.
(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În altă ordine de idei,
nu are relevanță faptul că recurentul-reclamant a formulat cererea de
suspendare la 30 noiembrie 2009, înainte de încetarea contractului de
management menționat, întrucât temeinicia și legalitatea cererii se apreciază
în raport de dovada îndeplinirii condițiilor legale impuse de dispozițiile art.
14 alin. (1) în astfel de cauze la momentul pronunțării hotărârii.
Existența unei
posibilității de prelungire a contractului de management, de asemenea, nu
prezintă relevanță în cauza de față, cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a
realizat, iar contractul de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, a expirat
după o perioadă de 3 ani, respectiv la 14 decembrie 2009.
În concluzie, în raport
de cele reținute, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite
cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de
suspendare a executării actului administrativ în cauză, astfel că nu poate fi reținută
situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecință, în
temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din
Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va respinge recursul, formulat
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.M.
împotriva încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie
2010.