ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiune

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul A.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Sănătății, în principal, să se constate că Ordinul nr. 2288 din 26 noiembrie 2009

al Ministrului Sănătății este suspendat de drept, în conformitate cu

dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind emis

cu același conținut ca și Ordinele nr. 891/2009, respectiv nr. 1422 din 14

iulie 2009 ale Ministerului Sănătății, primul ordin fiind suspendat prin

Decizia nr. 3660/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție până la

soluționarea pe fond, definitivă și irevocabilă a acțiunii de anulare a acestui

ordin, iar al doilea ordin fiind suspendat prin sentința nr. 346/2009 a Curții

de Apel Timișoara, definitivă și executorie, până la soluționarea pe fond a

acțiunii de anulare a acestui ordin.

De asemenea reclamatul a

solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis

de pârât și în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, reclamantul

a arătat că prin Ordinul nr. 891 din 14 mai 2009 emis de Ministerul Sănătății a

fost revocat din funcția de manager al S.C.U.C.L.T. Timișoara, dispunându-se

încetarea Contractului de management nr. 320 din 14 decembrie 2006 pentru

nerealizarea indicatorilor de performanță ai managementului spitalului public.

Se mai arată că întrucât

a considerat că acest Ordin este total nelegal, l-a contestat la instanța de

contencios administrativ (Dosar nr. 22/35/2009 al Curții de Apel Oradea -

instanță stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

încheierea nr. 3706 din 24 octombrie 2008, ca urmare a admiterii cererii de

strămutare formulată de reclamant), solicitând atât anularea lui în totalitate,

cât și suspendarea executării ordinului, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a acțiunii în anularea acestui ordin.

Prin Decizia nr.

3660/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ, irevocabilă, instanța de judecată apreciind că s-a făcut dovada

cazului bine și a pagubei iminente, a dispus suspendarea executării Ordinului

nr. 891/2008 până la soluționarea în fond, definitivă și irevocabilă, a

acțiunii în anularea acestui ordin.

Ca urmare a deciziei

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 1395

din 8 iulie 2009, prin care A.M. a fost repus în funcția de manager al

Spitalului, pentru ca mai apoi, în data de 14 iulie 2009, prin Ordinul nr. 1422/2009,

să se dispună revocarea reclamantului din funcția de manager.

S-a considerat de către

reclamant că și Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 a fost emis în mod nelegal

de către intimat, astfel că a sesizat din nou instanța de contencios

administrativ, solicitând suspendarea executării ordinului până la pronunțarea

instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestuia.

Prin sentința nr.

346/2009, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea de suspendare formulată și,

pe cale de consecință, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1422 din 14

iulie 2009 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea acestui ordin.

După pronunțarea acestei

hotărâri judecătorești, Ministerul Sănătății a emis Ordinul nr. 2100 din 16

noiembrie 2009, prin care reclamantul a fost repus în funcția de manager al

Spitalului, pentru ca apoi, în data de 26 noiembrie 2009 să emită Ordinul nr. 2288

de revocare din funcția de manager.

Prin încheierea de

ședință din data de 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timișoara a respins

cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009

emis de Ministrul Sănătății, reținând că reclamantul a îndeplinit funcția de

manager al S.C.U.C.L.T., în baza contractului de management nr. 320 din 14

decembrie 2006, încheiat pe o durată de trei ani.

Curtea a constatat

inexistența prejudiciului iminent față de împrejurarea că la data de 14

decembrie 2009 a expirat contractul de management cu nr. 320/2006 în baza

căruia reclamantul a exercitat funcția publică. În consecință, a apreciat că nu

sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 pentru a fi admisă acțiunea, chiar dacă în cauză sunt îndeplinite

condițiile referitoare la existența plângerii prealabile și a cazului bine

justificat.

Împotriva încheierii din

data de 13 ianuarie 2010 a declarat recurs reclamantul A.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Se aduc critici

sentinței atacate în sensul că deși a fost invocat ca temei legal al

suspendării executării actului administrativ menționat și dispozițiile art. 14

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare în raport și de aceste

dispoziții.

În ceea ce privește

soluția pronunțată recurentul apreciază că aceasta este greșită deoarece paguba

iminentă nu are legătură cu încetarea sau nu a contractului de management nr. 320

din 14 decembrie 2006, ci cu existența efectivă, în persoana sa, a

dificultăților financiare la care a făcut referire.

De asemenea, cererea de

suspendare a fost formulată înainte de încetarea contractului de management

menționat, care, de altfel, putea fi prelungit conform clauzelor contractuale.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de

înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente

cât și de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta

este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Criticile formulate de

recurent se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Acest motiv de recurs

este nefondat.

Astfel cum rezultă din

situația de fapt expusă rezumativ anterior, reclamantul a îndeplinit funcția de

manager al S.C.U.C.L.T., având încheiat contractul de management nr. 320 din 14

decembrie 2006, care a expirat după o perioadă de 3 ani, respectiv la 14

decembrie 2009.

Este adevărat că

recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de suspendare a executării

Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009 emis de Ministrul Sănătății atât pe

dispozițiile art. 14 alin. (5) cât și pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Însă, instanța nu este

legată de temeiul juridic invocat de reclamant având posibilitatea, în virtutea

rolului activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât aceea

dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

În altă ordine,

invocarea în speță a prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, nu schimbă soluția instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin.

(5) din legea menționată „în ipoteza în care se emite un nou act administrativ

cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este

suspendat de drept. În acest caz nu este obligatoriu plângerea prealabilă”.

În raport de aceste

dispoziții cât și de situația invocată de recurentul-reclamant se constată că

în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (5) deoarece

Ordinul nr. 891 din 14 mai 2008 și Ordinul nr. 1422 din 14 iulie 2009 nu au

același conținut cu al Ordinului nr. 2288 din 26 noiembrie 2009, a cărui

suspendare a executării se solicită.

Fiecare din aceste

ordine au fost emise având în vedere temeiuri de fapt și de drept diferite,

astfel că nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 14 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004 invocată.

Pe de altă parte, soluția

instanței de fond pronunțată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, este legală și temeinică, criticile

formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a

autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

Deci, suspendarea

executării unui act administrativ este o măsură excepțională pe care instanța o

poate dispune când a fost făcută dovada îndeplinirii condițiilor cumulative,

respectiv a cazului bine justificat și a iminenței unei pagube, nefiind

suficientă dovada îndeplinirii doar a uneia din aceste condiții.

În mod corect instanța

de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția „prevenirii unei pagube

iminente”și nu poate fi dispusă suspendarea executării ordinului menționat fără

a fi îndeplinită această condiție, fiind imperios necesar a fi întrunite cumulativ

atât condiția referitoare la „cazul bine justificat” cât și cea referitoare la

„prevenirea unei pagube iminente”.

Invocare unui prejudiciu

pur financiar, nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii acestei condiții, astfel

cum greșit susține recurentul-reclamant în cererea de recurs.

Recurentul-reclamant nu

a administrat nici o probă de natură a forma convingerea instanței în sensul

existenței unei pagube iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În altă ordine de idei,

nu are relevanță faptul că recurentul-reclamant a formulat cererea de

suspendare la 30 noiembrie 2009, înainte de încetarea contractului de

management menționat, întrucât temeinicia și legalitatea cererii se apreciază

în raport de dovada îndeplinirii condițiilor legale impuse de dispozițiile art.

14 alin. (1) în astfel de cauze la momentul pronunțării hotărârii.

Existența unei

posibilității de prelungire a contractului de management, de asemenea, nu

prezintă relevanță în cauza de față, cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a

realizat, iar contractul de management nr. 320 din 14 decembrie 2006, a expirat

după o perioadă de 3 ani, respectiv la 14 decembrie 2009.

În concluzie, în raport

de cele reținute, instanța de fond a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de

suspendare a executării actului administrativ în cauză, astfel că nu poate fi reținută

situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va respinge recursul, formulat

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.M.

împotriva încheierii din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie

2010.