ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3115/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul H.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S., suspendarea executării Ordinului nr. 923/2009 emis de pârât privind revocarea sa din funcția de manager al Spitalului Teritorial Gurahonț, până la pronunțarea instanței de fond pe acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea acestui act. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în perioada 14 ianuarie 2006 – 22 mai 2009, reclamantul și-a desfășurat activitatea ca manager al Spitalului Teritorial Gurahonț, iar prin Ordinul nr. 923/2009 a fost revocat din funcția de manager începând cu data de 18 mai 2009, considerându-se că nu s-au realizat, conform prevederilor lit. B, cap. VIII din contractul de management, indicatorii de performanță ai managementului spitalului public.

Prin sentința civilă nr. 400 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul H.M., în contradictoriu cu pârâtul M.S. și a suspendat executarea actului administrativ reprezentat de Ordinul nr. 923/2009 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: - reclamantul a deținut funcția de manager al Spitalului Teritorial Gurahonț, fiind numit prin ordinul nr. 1426 din 13 decembrie 2006 emis de ministerul Sănătății Publice și a încheiat un contract de management constând în organizarea și conducerea spitalului în data de 14 decembrie 2006 pe o perioadă de 3 ani; - prin Ordinul nr. 923/2009 reclamantul a fost eliberat din funcția deținută începând cu data de 18 mai 2009, considerându-se că nu s-a realizat, conform prevederilor lit. b) capitolul VIII din contractul de management indicatorii de performanță ai managementului spitalului public, iar împotriva acestui ordin s-a formulat plângere prealabilă la data de 17 iunie 2008. Analizând îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 pentru suspendarea executării actului administrativ, prima instanță a constatat că, în ceea ce privește „cazul bine justificat” acesta este dovedit prin faptul că reclamantul critică măsura eliberării din funcție prin raportare la încălcarea prevederilor contractului de management, învederându-se că în cursul anului 2008 s-a aprobat modificarea structurii organizatorice a spitalului, reclamantul solicitând A.S.P.

Arad renegocierea indicatorilor pe anul 2008, operațiune care nu a avut loc. Față de această situație, instanța a concluzionat în sensul că s-au creat suficiente îndoieli în legătură cu legalitatea întocmirii actului administrativ atacat. Cu privire la existența unei pagube iminente, prima instanță a reținut că în contextul în care reclamantul a deținut funcția de manager al Spitalului Gurahonț, în temeiul unui contract de management pe o perioadă de 3 ani, a impus o serie de reguli interne în scopul funcționării optime a compartimentelor instituției spitalicești, care, prin eliberarea din funcție a reclamantului pot suferi perturbări, care sunt denatură să afecteze buna funcționare a spitalului.

Pe de altă parte, a mai reținut instanța de fond, că eliberarea din funcție a reclamantului intervenită înainte de expirarea duratei de 3 ani pentru care a fost încheiat contractul de management și fără acordarea unui preaviz, este de natură a încălca și principiul protecției așteptărilor legitime, în condițiile în care, în considerarea duratei mandatului de 3 ani, reclamantul și-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management și a fișei postului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.S. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul M.S., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esență, următoarele: cerința pagubei iminente, pentru admisibilitatea cererii de suspendare, nu este îndeplinită, deoarece modificările de structură ale spitalului și, implicit, modificarea bugetului de venituri și cheltuieli nu reprezintă elemente care să justifice îndeplinirea acestei condiții. De altfel, a precizat pârâtul, contractul de management al acestuia a încetat ca urmare a constatării că activitatea reclamantului nu s-a desfășurat în conformitate cu indicatorii de performanță și cu clauzele contractuale. De asemenea, a mai arătat pârâtul, nici aspectele reținute de instanța de fond nu se încadrează în noțiunea de caz bine justificat, așa cum prevede legiuitorul în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Asupra actului nu poate exista îndoială în privința legalității acestuia, deoarece a fost emis de organul competent, M.S., în baza prerogativelor legale conferite, iar ordinul reprezintă finalitatea acțiunii de evaluare anuală a performanțelor activității manageriale, așa cum este prevăzută în Legea nr. 95/2006. Deși, instanța a invocat Recomandarea (89)8/1989 a Comitetului de Miniștri, în speță nu este vorba de un prejudiciu ireparabil astfel cum pretinde acel document. Pe de altă parte, instanța de judecată a obligat M.S. la cheltuieli de judecată mult prea mari, fără să verifice dacă valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat justifică acordarea sumei de 2000 lei. De aceea, se impune diminuarea cheltuielilor de judecată.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente. Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.” În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Referitor la condiția iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea (Contenciosului administrativ conține o definiție a ei.

în termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. În recursul său, pârâtul M.S., susține că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și ale pagubei iminente. Contrar celor susținute de către recurent, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului, soluționând cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 923/2009, s-a raportat la exigențele legale ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în mod întemeiat, a ordonat suspendarea executării respectivului ordin. Aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu trebuie să conducă la o examinare pe fond a legalității actului a cărui suspendare se solicită, analiza pe care o realizează judecătorul cauzei limitându-se la o simplă „pipăire a fondului”.

Din această perspectivă, judecătorul urmează să identifice împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului sau, altfel spus, să observe dacă există argumente juridice aparent valabile în contestarea legalității actului. Or, la nivelul acesta de analiză a actului administrativ în privința legalității sale, limitată la „pipăirea fondului”, judecătorul cauzei a reținut elemente de natură să creeze acea îndoială serioasă despre care se face vorbire în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care s-a semnalat că eliberarea din funcție a reclamantului s-a produs cu încălcarea prevederilor contractului de management.

În fine, în ceea ce privește condiția iminenței producerii unei pagube, elementele reținute de instanță, care indică producerea unor perturbări de natură să nu asigure buna funcționare a spitalului, se încadrează în definiția legală a pagubei iminente, din art. 2 lit. ș) a Legii nr. 554/2004, în care se vorbește despre perturbarea previzibilă a funcționării unei autorități sau a unui serviciu public. Nici critica cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță nu poate fi primită. Suma de 2000 lei, acordate cu acest titlu de prima instanță, este justificată atât din perspectiva complexității cauzei, cât și a activității prestate de avocat. Astfel că, în condițiile în care pârâtul a căzut în pretenții, în mod corect, a fost obligat la plata acestor cheltuieli de judecată.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârât, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs, Înalta Curte va obliga recurentul să-i plătească intimatului, cu acest titlu, suma de 2000 de lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.S., împotriva sentinței civile nr. 400 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatului H.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 de lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2010.