ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3115/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul H.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.S.,

suspendarea executării Ordinului nr. 923/2009 emis de pârât privind

revocarea sa din funcția de manager al Spitalului Teritorial

Gurahonț, până la pronunțarea instanței de fond pe

acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea acestui act.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, în perioada 14 ianuarie 2006 – 22 mai 2009,

reclamantul și-a desfășurat activitatea ca manager al Spitalului

Teritorial Gurahonț, iar prin Ordinul nr. 923/2009 a fost revocat din

funcția de manager începând cu data de 18 mai 2009, considerându-se

că nu s-au realizat, conform prevederilor lit. B, cap. VIII din contractul

de management, indicatorii de performanță ai managementului

spitalului public.

Prin sentința civilă nr. 400

din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul H.M.,

în contradictoriu cu pârâtul M.S. și a suspendat executarea actului

administrativ reprezentat de Ordinul nr. 923/2009 emis de pârât, până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

- reclamantul a deținut

funcția de manager al Spitalului Teritorial Gurahonț, fiind numit

prin ordinul nr. 1426 din 13 decembrie 2006 emis de ministerul

Sănătății Publice și a încheiat un contract de

management constând în organizarea și conducerea spitalului în data de 14

decembrie 2006 pe o perioadă de 3 ani;

- prin Ordinul nr. 923/2009

reclamantul a fost eliberat din funcția deținută începând cu

data de 18 mai 2009, considerându-se că nu s-a realizat, conform

prevederilor lit. b) capitolul VIII din contractul de management indicatorii de

performanță ai managementului spitalului public, iar împotriva

acestui ordin s-a formulat plângere prealabilă la data de 17 iunie 2008.

Analizând îndeplinirea

condițiilor impuse de art. 14 pentru suspendarea executării actului

administrativ, prima instanță a constatat că, în ceea ce

privește „cazul bine justificat” acesta este dovedit prin faptul că

reclamantul critică măsura eliberării din funcție prin

raportare la încălcarea prevederilor contractului de management,

învederându-se că în cursul anului 2008 s-a aprobat modificarea structurii

organizatorice a spitalului, reclamantul solicitând A.S.P. Arad renegocierea

indicatorilor pe anul 2008, operațiune care nu a avut loc. Față

de această situație, instanța a concluzionat în sensul că

s-au creat suficiente îndoieli în legătură cu legalitatea întocmirii

actului administrativ atacat.

Cu privire la existența unei

pagube iminente, prima instanță a reținut că în contextul

în care reclamantul a deținut funcția de manager al Spitalului

Gurahonț, în temeiul unui contract de management pe o perioadă de 3

ani, a impus o serie de reguli interne în scopul funcționării optime

a compartimentelor instituției spitalicești, care, prin eliberarea

din funcție a reclamantului pot suferi perturbări, care sunt

denatură să afecteze buna funcționare a spitalului.

Pe de altă parte, a mai

reținut instanța de fond, că eliberarea din funcție a

reclamantului intervenită înainte de expirarea duratei de 3 ani pentru

care a fost încheiat contractul de management și fără acordarea

unui preaviz, este de natură a încălca și principiul

protecției așteptărilor legitime, în condițiile în care, în

considerarea duratei mandatului de 3 ani, reclamantul și-a stabilit o

strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management și

a fișei postului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul M.S.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a formulat recurs pârâtul M.S., criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, pârâtul a

arătat, în esență, următoarele: cerința pagubei

iminente, pentru admisibilitatea cererii de suspendare, nu este

îndeplinită, deoarece modificările de structură ale spitalului

și, implicit, modificarea bugetului de venituri și cheltuieli nu reprezintă

elemente care să justifice îndeplinirea acestei condiții. De altfel,

a precizat pârâtul, contractul de management al acestuia a încetat ca urmare a

constatării că activitatea reclamantului nu s-a desfășurat

în conformitate cu indicatorii de performanță și cu clauzele

contractuale. De asemenea, a mai arătat pârâtul, nici aspectele

reținute de instanța de fond nu se încadrează în noțiunea

de caz bine justificat, așa cum prevede legiuitorul în art. 2 lit. t) din

Legea nr. 554/2004. Asupra actului nu poate exista îndoială în

privința legalității acestuia, deoarece a fost emis de organul

competent, M.S., în baza prerogativelor legale conferite, iar ordinul

reprezintă finalitatea acțiunii de evaluare anuală a

performanțelor activității manageriale, așa cum este

prevăzută în Legea nr. 95/2006. Deși, instanța a invocat

Recomandarea (89)8/1989 a Comitetului de Miniștri, în speță nu

este vorba de un prejudiciu ireparabil astfel cum pretinde acel document. Pe de

altă parte, instanța de judecată a obligat M.S. la cheltuieli de

judecată mult prea mari, fără să verifice dacă

valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat justifică acordarea

sumei de 2000 lei. De aceea, se impune diminuarea cheltuielilor de

judecată.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente.

Este de principiu că actul

administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție

care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate

și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act

administrativ emis în baza legii

echivalează

cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act

administrativ

nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât

în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii

exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art.

14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate

condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea

executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând

trei condiții cumulative: a) condiția declanșării

procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat

și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.

Art. 14 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul

conținut: „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic

superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței

de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce

acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea

încetează de drept și fără nicio formalitate.”

În ceea ce

privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă

că, această

exigență legală trebuie interpretată în sensul

descris în art. 2 lit. t) din Legea

contenciosului

administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate se precizează în

textul

legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de

starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ”.

Referitor la condiția

iminenței producerii unei pagube, de asemenea, legea (Contenciosului

administrativ conține o definiție a ei. în termenii art. 2 lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public”.

În recursul său, pârâtul M.S.,

susține că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine

justificat și ale pagubei iminente.

Contrar celor susținute de

către recurent, Înalta Curte apreciază că judecătorul

fondului, soluționând cererea de suspendare a executării Ordinului nr.

923/2009, s-a raportat la exigențele legale ale art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 și, în mod întemeiat, a ordonat suspendarea

executării respectivului ordin.

Aplicarea dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nu trebuie să

conducă la o examinare pe fond a legalității actului a

cărui suspendare se solicită, analiza pe care o realizează

judecătorul cauzei limitându-se la o simplă „pipăire a

fondului”. Din această perspectivă, judecătorul urmează

să identifice împrejurările de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului sau,

altfel spus, să observe dacă există argumente juridice aparent

valabile în contestarea legalității actului. Or, la nivelul acesta de

analiză a actului administrativ în privința legalității

sale, limitată la „pipăirea fondului”, judecătorul cauzei a

reținut elemente de natură să creeze acea îndoială

serioasă despre care se face vorbire în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004,

în condițiile în care s-a semnalat că eliberarea din funcție a

reclamantului s-a produs cu încălcarea prevederilor contractului de

management.

În fine, în ceea ce privește

condiția iminenței producerii unei pagube, elementele reținute

de instanță, care indică producerea unor perturbări de

natură să nu asigure buna funcționare a spitalului, se

încadrează în definiția legală a pagubei iminente, din art. 2 lit.

ș) a Legii nr. 554/2004, în care se vorbește despre perturbarea

previzibilă a funcționării unei autorități sau a unui

serviciu public.

Nici critica cu privire la cuantumul

cheltuielilor de judecată acordate în primă instanță nu

poate fi primită. Suma de 2000 lei, acordate cu acest titlu de prima

instanță, este justificată atât din perspectiva complexității

cauzei, cât și a activității prestate de avocat. Astfel că,

în condițiile în care pârâtul a căzut în pretenții, în mod

corect, a fost obligat la plata acestor cheltuieli de judecată.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârât, ca nefondat, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

Văzând că s-au cerut

cheltuieli de judecată în recurs, Înalta Curte va obliga recurentul

să-i plătească intimatului, cu acest titlu, suma de 2000 de lei,

cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.S.,

împotriva sentinței civile nr. 400 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Obligă recurentul să plătească

intimatului H.M. cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 de lei, cu

aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2010.