ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M.E. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, prin ministru,

suspendarea executării Ordinului nr. 1518 din 4 decembrie 2007 emis de pârât,

până la pronunțarea instanței de fond, să se dispună repunerea în funcția de

manager al S.C.J.U. Timișoara, jud. Timiș și, totodată, continuarea

contractului de management din 14 decembrie 2006, încheiat cu Ministerul

Sănătății Publice pe durata suspendării ordinului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut că prin Ordinul nr. 1518/2007 ministrul sănătății

publice, E.N., a dispus revocarea sa din funcția de manager al S.C.J.U.

Timișoara, jud. Timiș și încetarea contractului de management din 14 decembrie 2006,

invocându-se dispozițiile art. 1833 lit. 1) din Legea nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății, modificată prin Legea nr. 264/2007, conform art.

7 din Legea nr. 554/2004 înregistrată sub nr. 13435 din 18 decembrie 2007.

Reclamantul a considerat că

sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și prevenirea unei cauze iminente. Cazul bine justificat este

determinat de motivele de nulitate absolută și de gravă nelegalitate a actului

administrativ a cărui suspendare se solicită, cazuri expuse pe larg în

plângerea prealabilă la care se face trimitere, cât și chestiuni de ordin

practic care impun continuitatea exercitării funcției de manager, în interesul

unității de sănătate publică.

Prevenirea unei pagube

iminente, a doua condiție legală pentru suspendarea executării actului

administrativ, este evidentă: începând cu data revocării sale din funcție și a

încetării contractului de management indemnizația de management nu se va plăti,

ceea ce constituie, fără îndoială, o pagubă nu numai certă ci și iminentă, pe

luna decembrie 2007 urmând să nu mai primească indemnizația de manager.

Prin întâmpinare pârâtul

Ministerul Sănătății Publice a cerut respingerea cererii ca lipsită de obiect,

excepție respinsă prin încheierea de ședință din 15 ianuarie 2008 și pe fond ca

neîntemeiată, nefiind întrunite prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul

că reclamantul nu precizează care este cazul justificat și nici care este

paguba iminentă.

Prin sentința civilă nr. 3

din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte, cererea reclamantului, a dispus suspendarea

executării Ordinului nr. 1518 din 4 decembrie 2007 emis de pârât, a obligat

pârâtul la 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de reclamant,

respingând celelalte pretenții.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, în esență, că cererea de suspendare îndeplinește

cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar

în ceea ce privește reintegrarea reclamantului instanța a apreciat-o ca fiind

lipsită de obiect, raportat la soluția dată cererii de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri

pârâtul Ministerul Sănătății Publice a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs,

recurentul arată că instanța de fond nu a motivat decizia cu privire la

respingerea excepției lipsei de obiect a cererii reclamantului.

De asemenea, se susține că

instanța de fond nu a analizat cauza sub aspectul îndeplinirii cumulative a

condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, deoarece nu

sunt indicate în mod clar care sunt motivele de nelegalitate sesizate cu privire

la actul administrativ atacat.

Se mai menționează faptul că

nu poate fi apreciată ca o pagubă iminentă lipsirea de salariu a reclamantului

ca urmare a revocării sale din funcție, aceasta reprezentând o problemă de

fond.

Examinând cauza, în raport

cu toate criticile aduse hotărârii instanței de fond, cu probele administrate

și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea, în

condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.

Condiția existenței cazului

„bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea

judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității

actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie

evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și

temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea

măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să

ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate,

fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având

posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului.

Înalta Curte constată că

instanța de fond, în mod corect, a reținut existența cazului bine justificat în

raport de susținerile reclamantului referitoare la netemeinicia și

nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza

emiterii actului administrativ atacat.

Pe de altă parte, Înalta

Curte constată că iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va

produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin

actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau

patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Prin urmare, instanța de

fond, în mod corect a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu de

imagine, având în vedere măsura de revocare de la conducerea unei instituții

publice.

Susținerea recurentului

potrivit căruia instanța de fond nu a motivat excepția lipsei de obiect a

acțiunii este neîntemeiată și nu poate fi primită, întrucât din practicaua și

considerentele hotărârii atacate rezultă fără putință de tăgadă că instanța a

analizat și soluționat excepția invocată.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe

care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc.

civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 3 din 15

ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2008.