ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul I.M.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății Publice, prin ministru, suspendarea executării Ordinului nr. 1518 din 4 decembrie 2007 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond, să se dispună repunerea în funcția de manager al S.C.J.U. Timișoara, jud. Timiș și, totodată, continuarea contractului de management din 14 decembrie 2006, încheiat cu Ministerul Sănătății Publice pe durata suspendării ordinului, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că prin Ordinul nr. 1518/2007 ministrul sănătății publice, E.N., a dispus revocarea sa din funcția de manager al S.C.J.U.

Timișoara, jud. Timiș și încetarea contractului de management din 14 decembrie 2006, invocându-se dispozițiile art. 1833 lit. 1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin Legea nr. 264/2007, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 înregistrată sub nr. 13435 din 18 decembrie 2007. Reclamantul a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei cauze iminente. Cazul bine justificat este determinat de motivele de nulitate absolută și de gravă nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, cazuri expuse pe larg în plângerea prealabilă la care se face trimitere, cât și chestiuni de ordin practic care impun continuitatea exercitării funcției de manager, în interesul unității de sănătate publică.

Prevenirea unei pagube iminente, a doua condiție legală pentru suspendarea executării actului administrativ, este evidentă: începând cu data revocării sale din funcție și a încetării contractului de management indemnizația de management nu se va plăti, ceea ce constituie, fără îndoială, o pagubă nu numai certă ci și iminentă, pe luna decembrie 2007 urmând să nu mai primească indemnizația de manager. Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Sănătății Publice a cerut respingerea cererii ca lipsită de obiect, excepție respinsă prin încheierea de ședință din 15 ianuarie 2008 și pe fond ca neîntemeiată, nefiind întrunite prev. art. 14 din Legea nr. 554/2004, în sensul că reclamantul nu precizează care este cazul justificat și nici care este paguba iminentă.

Prin sentința civilă nr. 3 din 15 ianuarie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, cererea reclamantului, a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1518 din 4 decembrie 2007 emis de pârât, a obligat pârâtul la 595 lei cu titlu de cheltuieli de judecată față de reclamant, respingând celelalte pretenții. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că cererea de suspendare îndeplinește cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește reintegrarea reclamantului instanța a apreciat-o ca fiind lipsită de obiect, raportat la soluția dată cererii de suspendare. Împotriva acestei hotărâri pârâtul Ministerul Sănătății Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs, recurentul arată că instanța de fond nu a motivat decizia cu privire la respingerea excepției lipsei de obiect a cererii reclamantului. De asemenea, se susține că instanța de fond nu a analizat cauza sub aspectul îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, deoarece nu sunt indicate în mod clar care sunt motivele de nelegalitate sesizate cu privire la actul administrativ atacat. Se mai menționează faptul că nu poate fi apreciată ca o pagubă iminentă lipsirea de salariu a reclamantului ca urmare a revocării sale din funcție, aceasta reprezentând o problemă de fond. Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse hotărârii instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a reținut existența cazului bine justificat în raport de susținerile reclamantului referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept, care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează. Prin urmare, instanța de fond, în mod corect a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu de imagine, având în vedere măsura de revocare de la conducerea unei instituții publice. Susținerea recurentului potrivit căruia instanța de fond nu a motivat excepția lipsei de obiect a acțiunii este neîntemeiată și nu poate fi primită, întrucât din practicaua și considerentele hotărârii atacate rezultă fără putință de tăgadă că instanța a analizat și soluționat excepția invocată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr. 3 din 15 ianuarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2008.