ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4010/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta M.N.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Sănătății, anularea Ordinului nr. 8 din 8 ianuarie 2009 emis de

Ministrul Sănătății, reintegrarea sa în funcția de manager al Institutului

Oncologic „Prof. Dr. A.T.” București, obligarea pârâtului la plata unei

despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, și cu

celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 8 ianuarie 2009,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 1616 din 13 decembrie 2006,

a fost numită în funcția de manager al acestui institut, iar la data de 8

ianuarie 2009 a fost emis Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2009 prin care i s-a

adus la cunoștință că a fost revocată din funcție.

Reclamanta a

considerat că măsura dispusă este nelegală și netemeinică, întrucât nu i s-au

pus la dispoziție Raportul de audit public intern din 18 iunie 2008 și Nota din

7 ianuarie 2009, care au stat la baza emiterii ordinului, și nici nu a fost

invitată la ședința de conciliere din 18 iunie 2009 care era obligatorie,

conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public

intern.

Prin întâmpinare,

autoritatea publică pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, precizând că

reclamanta a fost invitată la ședința de conciliere din 18 iunie 2009 dar nu

s-a prezentat și de asemenea, că reclamantei i-au fost comunicate documentele

de audit, în baza cărora reclamanta a formulat un punct de vedere.

Prin Sentința civilă

nr. 4440 din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea

formulată de reclamanta M.N.C., a anulat Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2009, a

dispus reintegrarea sa în funcția de manager al Institutului Oncologic „Prof.

Dr. A.T.” București și a obligat Ministerul Sănătății la plata unei despăgubiri

egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, și cu celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data de 8 ianuarie

2009 și până la data integrării.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 8

din 8 ianuarie 2009 s-a dispus revocarea reclamantei din funcție începând cu

data de 8 ianuarie 2009 și încetarea Contractului de management din 14

decembrie 2006, ordin ce a fost emis pe baza Raportului de audit public intern

din 18 iunie 2008 și a Notei din 7 ianuarie 2009 aprobată de conducerea

Ministerului Sănătății.

În motivarea soluției

adoptate, instanța de fond a reținut următoarele:

„Din înscrisurile

depuse la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi convocat reuniunea de conciliere,

deși, atât în Adresa din 6 februarie 2009, cât și în întâmpinare, face referire

la împrejurarea că reclamanta și-a manifestat interesul de a fi invitată la

conciliere, dar nu s-a prezentat.

Conform art. 17 alin.

(2) din Legea nr. 672/2002, proiectul de raport de audit public intern se

transmite la structura auditată, iar aceasta poate trimite, în maximum 15 zile

de la primirea raportului, punctele sale de vedere care vor fi analizate de

auditorii interni.

Alin. (3) și (4) ale

aceluiași articol, stabilesc că, în termen de 10 zile de la primirea punctelor

de vedere, compartimentul de audit public intern organizează reuniunea de

conciliere cu structura, în cadrul căreia se analizează constatările și

concluziile, în vederea acceptării recomandărilor formulate.

Șeful

compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit public intern

finalizat, împreună cu rezultatele concilierii, conducătorului entității publice

care a aprobat misiunea, pentru analiză și avizare (...). După avizare,

recomandările cuprinse în raportul de audit public intern vor fi comunicate

structurii auditate.

Din interpretarea

acestor prevederi legale reiese că reuniunea de conciliere are caracter

obligatoriu, pentru avizarea raportului de audit public intern fiind necesară

și analizarea rezultatelor concilierii, rezultate care trebuie să fie

menționate într-o minută, astfel cum se prevede în art. 9.4 din cap. „Aplicarea

normelor de audit public intern în cadrul Ministerului Sănătății” al Ordinului

Ministrului Sănătății nr. 840/2003.

Cu toate că pârâtul

susține că reclamanta a fost invitată la ședința de conciliere din 18 iunie

2009, nu face dovada că a organizat o asemenea ședință la care reclamanta a

fost invitată, dar nu a dat curs invitației, astfel încât concluzia este aceea

că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de organizare a reuniunii de

conciliere.

În aceste condiții,

la baza emiterii ordinului contestat a stat un raport de audit public intern

avizat de ministrul sănătății fără respectarea tuturor cerințelor legale,

respectiv fără organizarea concilierii ale cărei concluzii urmau să însoțească

raportul de audit și să fie avute în vedere la avizarea acestuia”.

În final, instanța de

fond a conchis că ordinul atacat, act administrativ vătămător în sensul art. 1

din Legea nr. 554/2004, este lovit de nulitate, fiind emis cu nerespectarea

dispozițiilor Legii nr. 672/2002.

Împotriva acestei

soluții a formulat recurs Ministerul Sănătății care a invocat ca temei legal,

în mod generic, dispozițiile art. 304 pct. 6, 8, 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., cărora le-a subsumat următoarele critici:

- instanța de fond a

fost sesizată cu o cerere privind anularea Ordinului nr. 8/2009, iar aceasta

s-a pronunțat și cu privire la Raportul de audit public intern din 18 iunie

2008, care nu a făcut obiectul cererii principale;

- instanța de fond a

interpretat, în mod eronat, dispozițiile art. 17 din Legea nr. 672/2002,

ajungând la concluzia că lipsa ședinței de conciliere atrage automat nulitatea

raportului de audit, deși legea nu prevede o asemenea sancțiune;

- instanța de fond a

ignorat faptul că reclamanta nu a contestat raportul de audit public intern

care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 8/2009.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care a combătut criticile recursului, a susținut că

soluția instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea

recursului.

Recursul este

întemeiat.

Instanța de fond, a

reținut în mod corect că, prin Ordinul nr. 8 emis la data de 8 ianuarie 2009,

Ministrul Sănătății a dispus:

- revocarea

reclamantei din funcția de manager, începând cu data emiterii ordinului;

- încetarea

Contractului de management din 14 decembrie 2006 conform Cap. VIII, lit. l) din

Actul adițional nr. 1 din 20 decembrie 2007.

De asemenea, în

cauză, este necontestat că ordinul atacat a fost emis în temeiul art. 183

3

lit. l) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare, având la bază Raportul de audit public

intern din 18 iunie 2008 și Nota din 7 ianuarie 2009, aprobată de conducerea

ministerului.

Într-adevăr, potrivit

art. 183

3

lit. l) din Legea nr. 95/2006, contractul de management

și, respectiv, contractul de administrare încetează (...) în cazul în care se

constată abateri de la legislația în vigoare constatate de organele de control

și instituțiile abilitate în condițiile legii.

În privința

Raportului de audiat public intern, care a stat la baza emiterii ordinului

atacat, instanța de fond a reținut, în esență, că este lovit de nulitate

absolută pentru nerespectarea procedurii reglementate la art. 17 alin. (2), (3)

și (4) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, ceea ce atrage și

nulitatea ordinului respectiv.

Potrivit art. 17

alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 672/2002 „Proiectul de raport de audit

public intern se transmite la structura auditată; aceasta poate trimite în

maximum 15 zile de la primirea raportului, punctele sale de vedere, care vor fi

analizate de auditorii interni.

În termen de 10 zile

de la primirea punctelor de vedere, compartimentul de audit public intern

organizează reuniunea de conciliere cu structura auditată, în cadrul căreia se

analizează constatările și concluziile, în vederea acceptării recomandărilor

formulate.

Șeful

compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit public intern

finalizat, împreună cu rezultatele concilierii, conducătorului entității

publice care a aprobat misiunea, pentru analiză și avizare; pentru instituția

publică mică, raportul de audit public intern este transmis spre avizare

conducătorului acesteia. După avizare, recomandările cuprinse în raportul de

audit public intern, vor fi comunicate structurii auditate”.

În cauză, este

necontestat că, proiectul raportului de audit public intern a fost transmis

institutului auditat, iar reclamanta, în calitate de manager al acestui

institut, a comunicat structurii de audit din cadrul ministerului un punct de

vedere exprimat pe 10 pagini, însoțit de 8 anexe cu documente, în total 110

pagini, în privința cărora s-a susținut că au fost avute în vedere la

întocmirea raportului final.

Dar, Legea nr.

672/2002 nu conține nicio dispoziție care să sancționeze cu nulitatea absolută

nerealizarea întocmai a procedurii de conciliere reglementată la art. 17 din

lege, ceea ce duce la concluzia că este vorba de o nulitate relativă, care

intervine doar în măsura vătămării unui drept.

Or, din cele arătate

mai sus, rezultă că autoritatea de audit, în cadrul procedurii realizate, a

respectat principiile transparenței și contradictorialității, reclamanta

cunoscând proiectul raportului de audit și având posibilitatea să-și prezinte

propriul punct de vedere, ceea ce a și făcut.

Deci, instanța de

fond, a reținut, în mod greșit că, raportul de audit este lovit de nulitate

absolută și, pe cale de consecință, este lovit de nulitate și ordinul atacat,

pronunțând astfel o soluție nelegală, fără a mai cerceta fondul cauzei.

În concluzie, soluția

instanței de fond va fi desființată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare

aceleiași instanțe care va trebui să verifice incidența dispozițiilor art. 183

3

lit. l) din Legea nr. 95/2006 și anume, dacă prin raportul de audit în litigiu

au fost constatate abateri de la legislația în vigoare în cadrul activității de

management desfășurată de reclamantă, în raport de care va aprecia legalitatea

ordinului atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței civile nr. 4440 din 15 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2010.