ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4010/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4010/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta M.N.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea Ordinului nr. 8 din 8 ianuarie 2009 emis de Ministrul Sănătății, reintegrarea sa în funcția de manager al Institutului Oncologic „Prof. Dr. A.T.” București, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 8 ianuarie 2009, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 1616 din 13 decembrie 2006, a fost numită în funcția de manager al acestui institut, iar la data de 8 ianuarie 2009 a fost emis Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2009 prin care i s-a adus la cunoștință că a fost revocată din funcție.
Reclamanta a considerat că măsura dispusă este nelegală și netemeinică, întrucât nu i s-au pus la dispoziție Raportul de audit public intern din 18 iunie 2008 și Nota din 7 ianuarie 2009, care au stat la baza emiterii ordinului, și nici nu a fost invitată la ședința de conciliere din 18 iunie 2009 care era obligatorie, conform dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern. Prin întâmpinare, autoritatea publică pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, precizând că reclamanta a fost invitată la ședința de conciliere din 18 iunie 2009 dar nu s-a prezentat și de asemenea, că reclamantei i-au fost comunicate documentele de audit, în baza cărora reclamanta a formulat un punct de vedere.
Prin Sentința civilă nr. 4440 din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta M.N.C., a anulat Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2009, a dispus reintegrarea sa în funcția de manager al Institutului Oncologic „Prof. Dr. A.T.” București și a obligat Ministerul Sănătății la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, începând cu data de 8 ianuarie 2009 și până la data integrării. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 8 din 8 ianuarie 2009 s-a dispus revocarea reclamantei din funcție începând cu data de 8 ianuarie 2009 și încetarea Contractului de management din 14 decembrie 2006, ordin ce a fost emis pe baza Raportului de audit public intern din 18 iunie 2008 și a Notei din 7 ianuarie 2009 aprobată de conducerea Ministerului Sănătății.
În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut următoarele: „Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că pârâtul ar fi convocat reuniunea de conciliere, deși, atât în Adresa din 6 februarie 2009, cât și în întâmpinare, face referire la împrejurarea că reclamanta și-a manifestat interesul de a fi invitată la conciliere, dar nu s-a prezentat. Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 672/2002, proiectul de raport de audit public intern se transmite la structura auditată, iar aceasta poate trimite, în maximum 15 zile de la primirea raportului, punctele sale de vedere care vor fi analizate de auditorii interni. Alin. (3) și (4) ale aceluiași articol, stabilesc că, în termen de 10 zile de la primirea punctelor de vedere, compartimentul de audit public intern organizează reuniunea de conciliere cu structura, în cadrul căreia se analizează constatările și concluziile, în vederea acceptării recomandărilor formulate.
Șeful compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit public intern finalizat, împreună cu rezultatele concilierii, conducătorului entității publice care a aprobat misiunea, pentru analiză și avizare (...). După avizare, recomandările cuprinse în raportul de audit public intern vor fi comunicate structurii auditate. Din interpretarea acestor prevederi legale reiese că reuniunea de conciliere are caracter obligatoriu, pentru avizarea raportului de audit public intern fiind necesară și analizarea rezultatelor concilierii, rezultate care trebuie să fie menționate într-o minută, astfel cum se prevede în art. 9.4 din cap. „Aplicarea normelor de audit public intern în cadrul Ministerului Sănătății” al Ordinului Ministrului Sănătății nr. 840/2003.
Cu toate că pârâtul susține că reclamanta a fost invitată la ședința de conciliere din 18 iunie 2009, nu face dovada că a organizat o asemenea ședință la care reclamanta a fost invitată, dar nu a dat curs invitației, astfel încât concluzia este aceea că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de organizare a reuniunii de conciliere. În aceste condiții, la baza emiterii ordinului contestat a stat un raport de audit public intern avizat de ministrul sănătății fără respectarea tuturor cerințelor legale, respectiv fără organizarea concilierii ale cărei concluzii urmau să însoțească raportul de audit și să fie avute în vedere la avizarea acestuia”. În final, instanța de fond a conchis că ordinul atacat, act administrativ vătămător în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, este lovit de nulitate, fiind emis cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 672/2002.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs Ministerul Sănătății care a invocat ca temei legal, în mod generic, dispozițiile art. 304 pct. 6, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ., cărora le-a subsumat următoarele critici: - instanța de fond a fost sesizată cu o cerere privind anularea Ordinului nr. 8/2009, iar aceasta s-a pronunțat și cu privire la Raportul de audit public intern din 18 iunie 2008, care nu a făcut obiectul cererii principale; - instanța de fond a interpretat, în mod eronat, dispozițiile art. 17 din Legea nr. 672/2002, ajungând la concluzia că lipsa ședinței de conciliere atrage automat nulitatea raportului de audit, deși legea nu prevede o asemenea sancțiune; - instanța de fond a ignorat faptul că reclamanta nu a contestat raportul de audit public intern care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 8/2009.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile recursului, a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și a cerut respingerea recursului. Recursul este întemeiat. Instanța de fond, a reținut în mod corect că, prin Ordinul nr. 8 emis la data de 8 ianuarie 2009, Ministrul Sănătății a dispus: - revocarea reclamantei din funcția de manager, începând cu data emiterii ordinului; - încetarea Contractului de management din 14 decembrie 2006 conform Cap. VIII, lit. l) din Actul adițional nr. 1 din 20 decembrie 2007. De asemenea, în cauză, este necontestat că ordinul atacat a fost emis în temeiul art. 183 3 lit. l) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, având la bază Raportul de audit public intern din 18 iunie 2008 și Nota din 7 ianuarie 2009, aprobată de conducerea ministerului.
Într-adevăr, potrivit art. 183 3 lit. l) din Legea nr. 95/2006, contractul de management și, respectiv, contractul de administrare încetează (...) în cazul în care se constată abateri de la legislația în vigoare constatate de organele de control și instituțiile abilitate în condițiile legii. În privința Raportului de audiat public intern, care a stat la baza emiterii ordinului atacat, instanța de fond a reținut, în esență, că este lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea procedurii reglementate la art. 17 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, ceea ce atrage și nulitatea ordinului respectiv. Potrivit art. 17 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 672/2002 „Proiectul de raport de audit public intern se transmite la structura auditată; aceasta poate trimite în maximum 15 zile de la primirea raportului, punctele sale de vedere, care vor fi analizate de auditorii interni.
În termen de 10 zile de la primirea punctelor de vedere, compartimentul de audit public intern organizează reuniunea de conciliere cu structura auditată, în cadrul căreia se analizează constatările și concluziile, în vederea acceptării recomandărilor formulate. Șeful compartimentului de audit public intern trimite raportul de audit public intern finalizat, împreună cu rezultatele concilierii, conducătorului entității publice care a aprobat misiunea, pentru analiză și avizare; pentru instituția publică mică, raportul de audit public intern este transmis spre avizare conducătorului acesteia. După avizare, recomandările cuprinse în raportul de audit public intern, vor fi comunicate structurii auditate”.
În cauză, este necontestat că, proiectul raportului de audit public intern a fost transmis institutului auditat, iar reclamanta, în calitate de manager al acestui institut, a comunicat structurii de audit din cadrul ministerului un punct de vedere exprimat pe 10 pagini, însoțit de 8 anexe cu documente, în total 110 pagini, în privința cărora s-a susținut că au fost avute în vedere la întocmirea raportului final. Dar, Legea nr. 672/2002 nu conține nicio dispoziție care să sancționeze cu nulitatea absolută nerealizarea întocmai a procedurii de conciliere reglementată la art. 17 din lege, ceea ce duce la concluzia că este vorba de o nulitate relativă, care intervine doar în măsura vătămării unui drept.
Or, din cele arătate mai sus, rezultă că autoritatea de audit, în cadrul procedurii realizate, a respectat principiile transparenței și contradictorialității, reclamanta cunoscând proiectul raportului de audit și având posibilitatea să-și prezinte propriul punct de vedere, ceea ce a și făcut. Deci, instanța de fond, a reținut, în mod greșit că, raportul de audit este lovit de nulitate absolută și, pe cale de consecință, este lovit de nulitate și ordinul atacat, pronunțând astfel o soluție nelegală, fără a mai cerceta fondul cauzei. În concluzie, soluția instanței de fond va fi desființată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe care va trebui să verifice incidența dispozițiilor art. 183 3 lit. l) din Legea nr. 95/2006 și anume, dacă prin raportul de audit în litigiu au fost constatate abateri de la legislația în vigoare în cadrul activității de management desfășurată de reclamantă, în raport de care va aprecia legalitatea ordinului atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Sănătății împotriva Sentinței civile nr. 4440 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.