ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâții M.S. și I.C.C.C.I. solicitând anularea Ordinului ministrului sănătății nr. 1364 din 15 decembrie 2005, prin care s-a dispus înlocuirea sa din funcția de director administrativ al Institutului, împreună cu comitetul director al spitalului și, pe cale de consecință, desființarea actului adițional la contractul individual de muncă, anularea Ordinului ministrului sănătății nr. 1401 din 16 decembrie 2005, prin care a fost numit un alt director administrativ și un nou comitet director, reintegrarea în funcția deținută anterior, achitarea drepturilor salariale cuvenite de la data înlocuirii din funcție până la reintegrare și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, reclamanta susține că ordinul prin care a fost revocată din funcție este nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea competențelor ministrului sănătății, întrucât, în calitate de director administrativ, se afla în raporturi juridice de muncă cu Institutul, iar nu cu M.S., și că modificarea contractului său individual de muncă cu titlu de sancțiune s- a făcut fără a fi respectate dispozițiile art. 267 și art. 268 alin. (2) C. muncii. A mai arătat reclamanta că nu a săvârșit nici o abatere disciplinară. Prin întâmpinare, Institutul a invocat excepția de necompetență materială a Instanței, excepția lipsei calității sale procesuale pasive în privința cererii de anulare a ordinelor respective emise de ministrul sănătății, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 906 din 22 februarie 2006, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de munca, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curți de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că cele două ordine contestate sunt acte administrative emise de o autoritate publică centrală. La Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 2412/3/2006. La data de 06 martie 2006, sub nr. 2648/2/2006 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrată și acțiunea reclamantei S.M.

în contradictoriu cu aceiași pârâții prin care se solicita anularea acelorași ordine ale ministrului sănătății, precum și suspendarea executării celor două acte până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. În plus, față de acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului, a mai arătat reclamanta că Ordinul nr. 1364/2005 a fost emis în baza unui act normativ declarat neconstituțional, întrucât dispozițiile art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, invocate în preambulul ordinului, au fost declarate neconstituționale prin Decizia C.C. nr. 95 din 8 februarie 2006. Prin întâmpinare, pârâtul M.S.

a invocat excepția lipsei de obiect și excepția lipsei de interes, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin încheierea din 19 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus conexarea Dosarului nr. 2648/2/2006 la Dosarul nr. 2412/3/2006. Prin încheierea din data de 19 iunie 2006, Instanța a respins cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, ca rămasă fără obiect, având în vedere că, prin sentința civilă nr. 365 din 20 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 953/2/2006, Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea executării ordinelor atacate în prezenta cauză.

Prin încheierea din 16 octombrie 2006, Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C.C.C.I. și, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei de obiect invocată de pârâtul M.S. Prin sentința civilă nr. 451 din 12 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității de obiect invocată de pârâtul M.S. și a respins acțiunile conexe formulate de reclamanta S.M. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1364 din 15 decembrie 2005 s-a dispus, începând cu data de 16 decembrie 2006, restructurarea comitetului director al I.C.C.C.I., prin revocarea din funcțiile deținute a membrilor acestuia.

Prin acest act, reclamanta a fost revocată din funcția de conducere deținută, director administrativ, iar, în baza acestui ordin, a fost încheiat actul adițional din 19 decembrie 2005 la contractul individual de muncă al reclamantei, prin care aceasta a revenit în funcția de economist clasa I.A, la Serviciul aprovizionare transport. Prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1401 din 16 decembrie 2005, începând cu data de 16 decembrie 2005, a fost numit un comitet director interimar până la data de 31 martie 2006. Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect invocată de pârâtul M.S., reținând că ordinele contestate nu au fost revocate, ci au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice concretizate, printre altele, în înlocuirea reclamantei din funcția de director executiv și revenirea acesteia în funcția deținută anterior.

Cu privire la legalitatea ordinelor, Curtea de Apel a reținut că sunt neîntemeiate criticile reclamantei. În acest sens, Instanța a reținut că, potrivit art. 20 alin. (5) Teza a II-a din O.U.G. nr. 154/2005 și art. 29 alin. (1) din Legea spitalelor nr. 270/2003, invocate în preambulul ordinelor, ministrul sănătății avea competența de a revoca din funcție pe membrii consiliilor de administrație și ai comitetelor directoare din conducerea unităților sanitare cu paturi. Instanța de Fond a respins și critica nelegalității ordinelor în raport cu neconstituționalitatea art. 20 alin. (5) teza a doua din O.U.G. nr. 154/2005, reținând că Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 8 februarie 2006 este ulterioară actelor ce formează obiectul cauzei.

Referitor la elementele de nelegalitate invocate de reclamantă, decurgând din nerespectarea prevederilor art. 267 și art. 268 C. muncii, Curtea reține că revocarea dintr-o funcție de conducere nu este calificată de C. muncii ca fiind o sancțiune, iar exercitarea funcției de director administrativ de către reclamantă a avut loc în baza unui contract de administrare, contract căruia nu îi sunt aplicabile dispozițiile legislației muncii. Împotriva sentinței civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta S.M., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii atât a acțiunii principale cât și a celei conexate, cu consecința anulării Ordinului ministrului sănătății nr. 364 din 15 decembrie 2005 prin care s-a dispus înlocuirea reclamantei din funcția de director administrativ al I.C.C.C.I.

împreună cu întreg C.D. al Spitalului, a desființării actului adițional din 19 decembrie 2005 la contractul individual de muncă încheiat și înregistrat în Registrul general de evidență al salariaților, a anulării Ordinului ministrului sănătății nr. 1401 din 16 decembrie 2005 prin care a fost numit un alt director administrativ și un nou C.D., a reintegrării reclamantei în funcția deținută anterior și a achitării drepturilor salariale cuvenite de la data înlocuirii din funcția de director administrativ și până la reintegrare. S-a învederat, prin motivele de recurs, că Ordinul nr. 1364 din 2005 al ministrului sănătății este nelegal, în primul rând datorită faptului că el a fost emis în baza unui act normativ declarat neconstituțional.

Astfel, s-a precizat că ordinul atacat a fost emis în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 154/2004, iar acest articol, fraza 2, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 a Curții Constituționale, astfel că motivele de nelegalitate existau la data emiterii ordinului. Pe de altă parte, s-a subliniat că ordinul a fost emis cu încălcarea competențelor ministrului sănătății, în condițiile în care în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (7) lit. b) și e) din Legea spitalelor nr. 270/2003 C.A. al spitalului, prin președintele său, este singurul care are dreptul de a emite dispoziții cu privire la numirea în funcție și, implicit, eliberarea din funcție a directorului general și/ sau C.D.

Același C.A., potrivit prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 270/ 2003, are competența revocării membrilor comitetului director, uneori la propunerea M.S., a direcției de sănătate publică și/ sau a ministerului de resort. Din interpretarea prevederilor art. 25 alin. (7) lit. b) și e) și a art. 29 alin. (2) din Legea nr. 270/2003 a spitalelor, s-a concluzionat de către recurentă că, în raport cu C.A. și cu C.D. al spitalelor publice, M.S. are atribuții limitate constând în desemnarea și revocarea celor doi reprezentanți ai săi numiți în C.A. și, respectiv, în propunerea revocării membrilor comitetului director ca urmare a „nerealizării indicatorilor de performanță a activității, stabiliți prin contractul de administrare sau în cazul săvârșirii de abuzuri sau de abateri". Mai mult, s-a precizat, prin raportare la dispozițiile art. 22 și art. 24 din legea spitalelor, că răspunderea C.D.

este stabilită numai față de C.A., astfel că pentru o pretinsă încălcare a atribuțiilor ce revin C.D., posibilitatea de a lua măsuri aparține C.A. și nu M.S. Recurenta a mai susținut și motivul de recurs referitor la emiterea ordinului cu încălcarea condițiilor procedurale impuse imperativ de C. muncii, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. (2) C. muncii, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și cu încălcarea dispozițiilor art. 267 alin. (1) din același act normativ, care prevăd cercetarea disciplinară prealabilă.

În concret, s-a menționat că ordinul atacat nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de reclamantă, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară și Instanța la care poate fi contestat și că raportul de control din data de 9 decembrie 2005 al Comisiei centrale de analiză și evaluare în scopul prevenirii înregistrării de noi datorii și pentru plata datoriilor acumulate de unitățile sanitare cu paturi până la 31 mai 2005 nu poate fi considerată ca fiind o cercetare prealabilă administrativă, atâta vreme cât, pe de o parte, acest act nu a fost efectuat de angajator (I.C.C.C.I.) și, pe de altă parte, el a fost efectuat cu nerespectarea prevederilor C. muncii.

În fine, recurenta a precizat și că ordinul a fost emis în condițiile în care nu a fost săvârșită nici o abatere disciplinară, motivele menționate în ordin nefiind întemeiate, deoarece nici una din pretinsele abateri nu privesc atribuții din sfera de competențe a Directorului administrativ. Restructurarea, s-a spus, s-a realizat motivat de faptul că unitățile sanitare ar avea datorii la 31 decembrie 2004, or, in realitate, așa cum reiese și din ordinul atacat, I.C.C.C.I.

nu avea datorii/ arierate la 31 decembrie 2004 și nici la finalul anului 2005. Cu privire la desființarea actului adițional din 19 decembrie 2005 la contractul individual de muncă încheiat și înregistrat în Registrul General de evidență al salariaților și la anularea Ordinului nr. 1401 din 16 decembrie 2005 al ministrului sănătății prin care a fost numit un alt director administrativ și un nou comitet director, s-a precizat că actele în discuție au la bază un ordin nelegal și pe cale de consecință nul, astfel că și acestea sunt nule. Prin întâmpinare intimatul M.S. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate. S-a învederat că nu se poate susține că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea competențelor M.S.P., întrucât potrivit art. 20 alin. (5) din Legea spitalelor, în vigoare la data emiterii actului, prevedea că restructurarea conducerii unităților sanitare cu paturi, respectiv a C.A.

și a C.D., se va face prin ordin al ministrului sănătății și, respectiv, al miniștrilor care au în subordine unități sanitare cu paturi. Prin urmare, s-a dat în competența expresă a ministrului sănătății, prin O.U.G. nr. 206/2005 pentru modificarea și completarea Legii spitalelor nr. 270/2003, atribuția de a numi comitetele directoare interimare, pe o perioadă de 6 luni, ca o derogare de la prevederile legale. S-a mai arătat, de către intimată, că recurenta trebuia să încheie contract de administrare și nu de muncă, astfel că criticile acesteia cu privire la nerespectarea C. muncii nu sunt întemeiate, și că reclamanta a depus, ulterior emiterii celor două ordine atacate, cerere de pensionare, astfel că nu se mai poate vorbi de o reîncadrare.

Pe de altă parte, s-a menționat, la soluționarea cauzei trebuie avute în vedere și prevederile legale intervenite ulterior emiterii ordinelor atacate, adică de dispozițiile Legii nr. 95/2006 prin care a fost abrogată Legea spitalelor nr. 270/2003, sub imperiul noii reglementării funcția deținută de reclamantă nemaifiind prevăzută. I.C.C.C.I., prin întâmpinare, a solicitat de asemenea respingerea recursului formulat de reclamanta S.M. ca nefondat, apreciindu-se că în mod corect Instanța de Fond a reținut că decizia Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional art. 20 alin. (5) fraza a II a din O.U.G. nr. 154/2005, fiind emisă ulterior actelor administrative contestate, are putere numai pentru viitor și nu se aplică litigiului și că în mod just prima Instanță a considerat că ministrul sănătății avea competența de a dispune restructurarea conducerii unităților sanitare cu paturi, inclusiv a comitetelor directoare.

Referitor la motivul de recurs ce vizează emiterea ordinului în cauză cu încălcarea dispozițiilor C. muncii, s-a arătat, de asemenea, că Instanța de Fond a reținut în mod corect că revocarea dintr-o funcție de conducere nu este calificată de prevederile C. muncii ca fiind o sancțiune disciplinară, astfel că nu se aplică litigiului de față dispozițiile legale privind jurisdicția muncii. În fine, în ceea ce privește cererile reclamantei de a se dispune reintegrarea în funcția deținută și plata drepturilor salariale cuvenite de la momentul înlocuirii din funcție și până la momentul reintegrării, s-a învederat că acest lucru nu mai este posibil, întrucât la 23 martie 2006 recurentei i-a încetat contractul de muncă ca urmare a pensionării, în mod definitiv.

Recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva sentinței civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, este nefondat și va fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (5) fraza a II a din O.U.G. nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, ce au caracter special, derogatoriu, în raport de dispozițiile art. 25 și art. 29 din Legea spitalelor nr. 270/2003, restructurarea conducerii unităților sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administrație și a comitetelor directoare, se va face prin ordin al ministrului sănătății și, respectiv, al miniștrilor care au în subordine unități sanitare cu paturi.

În aceste condiții, cum a reținut și Instanța de Fond, emiterea Ordinelor nr. 1364 din 12 decembrie 2005, prin care s-a dispus restructurarea comitetului director al I.C.C.C.I., prin revocarea din funcția de conducere începând cu 16 decembrie 2005, printre alții, și a reclamantei ce avea calitatea de director administrativ, pe baza constatărilor din raportul din data de 9 decembrie 2005 al Comisiei centrale de analiza și evaluare constituită prin ordinul ministrului sănătății și al președintelui C.N.A.S. nr. 1261/241/2005 și nr. 1401 din 16 decembrie 2005, prin care s-a dispus numirea unui nou comitet director interimar la I.C.C.C.I., începând cu 16 decembrie 2005, până la 31 martie 2006, de către ministrul sănătății, s-a realizat în limita competenței stabilite expres de art. 20 alin. (5) fraza a II a din O.U.G.

nr. 54/2005. Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (5) fraza a II a din O.U.G. nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 sunt neconstituționale, nu afectează valabilitatea actelor administrative emise anterior în baza normei legale menționate, întrucât decizia, nefiind dată asupra unei excepții de neconstituționalitate privind o lege sau ordonanță ridicată în fața unei Instanțe judecătorești, are putere, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of. al României. Nu sunt întemeiate nici motivele de recurs vizând nelegalitatea actelor atacate pe motivul nerespectării prevederilor art. 267 și art. 268 C. muncii, fiind evident că revocarea reclamantei din funcția de director administrativ nu are natura unei sancțiuni disciplinare.

Într-adevăr, exercitarea funcției de director administrativ, de către reclamantă, a avut loc în temeiul unui contract de administrare, iar acestui contract nu îi sunt aplicabile dispozițiile legale în materia raporturilor de muncă ci normele ce reglementează actul administrativ. Pe de altă parte, se reține că cererea de reintegrare a reclamantei în funcția de director administrativ al I.C.C.C.I. și, implicit, obligarea la achitarea drepturilor salariale cuvenite până la efectiva reîncadrare, nu are o bază legală, în condițiile în care recurenta a semnat, la 19 decembrie 2005, actul adițional la contractul individual de muncă, prin care s-a modificat, de comun acord cu angajatorul, locul de muncă (serviciul de aprovizionare transport) și felul muncii (economist clasa I.A), iar ulterior s-a pensionat anticipat parțial, la cerere, potrivit Deciziei nr. 221801 din 15 martie 2006 a C.J.P.

sector 2 București. În raport de cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta S.M. împotriva sentinței civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinței civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.