ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3591/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâții M.S.

și I.C.C.C.I. solicitând anularea Ordinului ministrului sănătății nr. 1364 din

15 decembrie 2005, prin care s-a dispus înlocuirea sa din funcția de director

administrativ al Institutului, împreună cu comitetul director al spitalului și,

pe cale de consecință, desființarea actului adițional la contractul individual

de muncă, anularea Ordinului ministrului sănătății nr. 1401 din 16 decembrie

2005, prin care a fost numit un alt director administrativ și un nou comitet

director, reintegrarea în funcția deținută anterior, achitarea drepturilor

salariale cuvenite de la data înlocuirii din funcție până la reintegrare și

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, reclamanta susține că ordinul prin care a fost revocată din

funcție este nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea competențelor

ministrului sănătății, întrucât, în calitate de

director administrativ, se afla în

raporturi juridice de muncă cu

Institutul, iar nu cu M.S., și

că

modificarea contractului său individual de muncă cu titlu de sancțiune s-

a

făcut fără a fi respectate dispozițiile art. 267 și art. 268 alin. (2) C.

muncii. A mai arătat reclamanta că nu a săvârșit nici o abatere disciplinară.

Prin întâmpinare, Institutul a invocat excepția de necompetență

materială a Instanței, excepția lipsei calității sale procesuale pasive în privința

cererii de anulare a ordinelor respective emise de ministrul sănătății, iar, pe

fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 906 din 22 februarie 2006, Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de munca, asigurări sociale, contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Instanței și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curți de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că cele două ordine

contestate sunt acte administrative emise de o autoritate publică centrală.

La Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cauza a fost

înregistrată sub nr. 2412/3/2006.

La

data de 06 martie 2006, sub nr. 2648/2/2006 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost

înregistrată și acțiunea reclamantei S.M. în contradictoriu cu aceiași pârâții

prin care se solicita anularea acelorași ordine ale ministrului sănătății, precum

și suspendarea executării celor două acte până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În plus, față de acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului, a mai arătat reclamanta că Ordinul nr. 1364/2005 a fost emis în

baza unui act normativ

declarat neconstituțional, întrucât dispozițiile art. 20 alin. (5) din

O.U.G. nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005,

invocate în preambulul ordinului, au fost declarate neconstituționale prin

Decizia C.C. nr. 95 din 8 februarie 2006.

Prin întâmpinare, pârâtul M.S. a invocat excepția lipsei de obiect și

excepția lipsei de interes, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată.

Prin încheierea din 19 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus conexarea Dosarului nr.

2648/2/2006 la Dosarul nr. 2412/3/2006.

Prin încheierea din data de 19 iunie 2006, Instanța a respins cererea de

suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, ca rămasă fără

obiect, având în vedere că, prin sentința civilă nr. 365 din 20 februarie 2006,

pronunțată în Dosarul nr. 953/2/2006, Curtea de Apel București, secția a VII-a

contencios administrativ și fiscal, a dispus

suspendarea

executării ordinelor atacate în prezenta cauză.

Prin încheierea din 16 octombrie 2006, Instanța a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I.C.C.C.I. și, în temeiul art.

137 alin. (2) C. proc. civ., a dispus unirea cu fondul cauzei a excepției

lipsei de obiect invocată de pârâtul M.S.

Prin sentința civilă nr. 451 din 12 februarie 2007, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția lipsei calității de obiect invocată de pârâtul M.S. și a respins

acțiunile conexe formulate de reclamanta S.M.

În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în

esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare.

Prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1364 din 15 decembrie 2005 s-a

dispus, începând cu data de 16 decembrie 2006, restructurarea comitetului

director al I.C.C.C.I., prin revocarea

din

funcțiile deținute a membrilor acestuia. Prin acest act, reclamanta a fost

revocată

din funcția de conducere deținută, director administrativ, iar, în baza acestui

ordin, a fost încheiat actul adițional din 19 decembrie 2005 la

contractul individual de muncă al reclamantei,

prin care aceasta a revenit în

funcția de economist clasa I.A, la Serviciul aprovizionare transport.

Prin Ordinul ministrului sănătății

nr. 1401 din 16 decembrie 2005, începând cu data de 16 decembrie 2005, a fost numit un comitet director interimar până la data de 31 martie 2006.

Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect invocată de

pârâtul M.S., reținând că ordinele contestate nu au fost revocate, ci au intrat

în circuitul civil și au produs efecte juridice concretizate, printre altele,

în înlocuirea reclamantei din funcția de director

executiv și revenirea acesteia în funcția deținută anterior.

Cu privire la legalitatea ordinelor, Curtea de Apel a reținut că sunt

neîntemeiate criticile reclamantei. În acest sens, Instanța a reținut că,

potrivit art. 20 alin. (5) Teza a II-a din O.U.G. nr. 154/2005 și art. 29 alin.

(1) din Legea spitalelor nr. 270/2003, invocate în preambulul ordinelor,

ministrul sănătății avea competența de a revoca din funcție pe membrii

consiliilor de administrație și ai comitetelor directoare din conducerea

unităților sanitare cu paturi. Instanța de Fond a

respins și critica nelegalității

ordinelor în raport cu

neconstituționalitatea art. 20 alin. (5) teza a doua din O.U.G. nr. 154/2005,

reținând că Decizia Curții Constituționale nr. 95 din 8

februarie 2006 este ulterioară actelor ce formează obiectul cauzei.

Referitor la elementele de nelegalitate invocate de reclamantă,

decurgând din nerespectarea prevederilor art. 267 și art. 268 C. muncii, Curtea reține că revocarea dintr-o funcție de conducere nu este calificată de C. muncii

ca fiind o sancțiune, iar exercitarea funcției de director administrativ de

către reclamantă a avut loc în baza unui contract de administrare, contract

căruia nu îi sunt aplicabile dispozițiile legislației muncii.

Împotriva sentinței civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs în termen legal reclamanta S.M., prin care s-a solicitat admiterea căii

de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii atât a

acțiunii principale cât și a celei

conexate,

cu consecința anulării Ordinului ministrului sănătății nr. 364 din 15 decembrie

2005 prin

care s-a dispus înlocuirea reclamantei din funcția de director

administrativ al I.C.C.C.I. împreună cu întreg C.D. al Spitalului, a desființării

actului adițional din 19 decembrie 2005 la contractul individual de muncă

încheiat și înregistrat în Registrul general de evidență al salariaților, a

anulării Ordinului ministrului sănătății nr. 1401 din 16 decembrie 2005 prin

care a fost numit un alt director administrativ și un nou C.D., a reintegrării

reclamantei în funcția deținută anterior și a achitării drepturilor salariale

cuvenite de la data înlocuirii din funcția de director administrativ și până la

reintegrare.

S-a

învederat, prin motivele de recurs, că Ordinul nr. 1364 din 2005 al ministrului

sănătății este nelegal, în primul rând datorită faptului că el a fost emis în

baza unui act normativ declarat neconstituțional. Astfel, s-a precizat că

ordinul atacat a fost emis în temeiul art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr.

154/2004, iar acest articol, fraza 2, a fost declarat neconstituțional prin Decizia

nr. 95 din 8 februarie 2006 a Curții Constituționale, astfel că motivele de

nelegalitate existau la data emiterii ordinului.

Pe de altă parte, s-a subliniat că ordinul a fost emis cu încălcarea

competențelor ministrului sănătății, în condițiile în care în conformitate cu

dispozițiile art. 25 alin. (7) lit. b) și e) din Legea spitalelor nr. 270/2003 C.A.

al spitalului, prin președintele său, este singurul care are dreptul de a emite

dispoziții cu privire la numirea în funcție și, implicit, eliberarea din

funcție a directorului general și/ sau C.D. Același C.A., potrivit prevederilor

art. 29 alin. (2) din Legea nr. 270/ 2003, are competența revocării membrilor

comitetului director, uneori la propunerea M.S., a direcției de sănătate

publică și/ sau a ministerului de resort. Din interpretarea prevederilor art.

25 alin. (7) lit. b) și e) și a art. 29 alin. (2) din Legea nr. 270/2003 a

spitalelor, s-a concluzionat de către recurentă că, în raport cu C.A. și cu C.D.

al spitalelor publice, M.S. are

atribuții

limitate constând în desemnarea și revocarea celor doi reprezentanți ai săi

numiți

în C.A. și, respectiv, în propunerea revocării membrilor

comitetului director ca urmare a „nerealizării indicatorilor de performanță a

activității, stabiliți prin

contractul de

administrare sau în cazul săvârșirii de abuzuri sau de abateri". Mai mult,

s-a

precizat, prin raportare la dispozițiile art. 22 și art. 24 din

legea spitalelor, că răspunderea C.D. este stabilită numai față de C.A., astfel

că pentru o pretinsă încălcare a atribuțiilor ce revin C.D., posibilitatea de a

lua măsuri aparține C.A. și nu M.S.

Recurenta a mai susținut și motivul

de recurs referitor la emiterea ordinului cu încălcarea condițiilor procedurale

impuse imperativ de C. muncii, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 268

alin. (2) C. muncii, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute și cu

încălcarea dispozițiilor art. 267 alin. (1) din același act normativ, care

prevăd cercetarea disciplinară prealabilă. În concret, s-a menționat că ordinul

atacat nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară,

precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau

contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de reclamantă,

motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, temeiul de drept

în baza căruia sancțiunea disciplinară și Instanța la care poate fi contestat

și că raportul de control din data de 9 decembrie 2005 al Comisiei centrale de

analiză și evaluare în scopul prevenirii înregistrării de noi datorii și pentru

plata datoriilor acumulate de unitățile sanitare cu paturi până la 31 mai 2005

nu poate fi considerată ca fiind o cercetare prealabilă administrativă, atâta

vreme cât, pe de o parte, acest act nu a fost efectuat de angajator (I.C.C.C.I.)

și, pe de altă parte, el a fost efectuat cu nerespectarea prevederilor C. muncii.

În

fine, recurenta a precizat și că ordinul a fost emis în condițiile în care nu a

fost săvârșită nici o abatere disciplinară, motivele menționate în ordin

nefiind întemeiate, deoarece nici una din pretinsele abateri nu privesc

atribuții din sfera de competențe a Directorului administrativ. Restructurarea,

s-a spus, s-a realizat motivat de faptul că unitățile sanitare ar avea datorii

la 31 decembrie 2004, or, in realitate, așa cum reiese și din ordinul atacat, I.C.C.C.I.

nu avea datorii/ arierate la 31 decembrie 2004 și nici la finalul anului 2005.

Cu

privire la desființarea actului adițional din 19 decembrie 2005 la contractul

individual de muncă încheiat și înregistrat în Registrul General de evidență al

salariaților și la anularea Ordinului nr. 1401 din 16 decembrie 2005 al

ministrului sănătății prin care a fost numit un alt director administrativ și

un nou comitet director, s-a precizat că actele în discuție au la bază un ordin

nelegal și pe cale de consecință nul, astfel că și acestea sunt nule.

Prin întâmpinare intimatul M.S. a

solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu menținerea ca temeinică și

legală a sentinței atacate. S-a învederat că nu se poate susține că ordinul

atacat a fost emis cu încălcarea competențelor M.S.P., întrucât potrivit art.

20 alin. (5) din Legea spitalelor, în vigoare la data emiterii actului,

prevedea că restructurarea conducerii unităților sanitare cu paturi, respectiv

a C.A. și a C.D., se va face prin ordin al ministrului sănătății și, respectiv,

al miniștrilor care au în subordine unități sanitare cu paturi. Prin urmare,

s-a dat în competența expresă a ministrului sănătății, prin O.U.G. nr. 206/2005

pentru modificarea și completarea Legii spitalelor nr. 270/2003, atribuția de a

numi comitetele directoare interimare, pe o perioadă de 6 luni, ca o derogare

de la prevederile legale.

S-a mai arătat, de către intimată, că recurenta trebuia să încheie

contract de administrare și nu de muncă, astfel că criticile acesteia cu

privire la nerespectarea C. muncii nu sunt întemeiate, și că reclamanta a

depus, ulterior emiterii celor două ordine atacate, cerere de pensionare,

astfel că nu se mai poate vorbi de o reîncadrare.

Pe

de altă parte, s-a menționat, la soluționarea cauzei trebuie avute în vedere și

prevederile legale intervenite ulterior emiterii ordinelor atacate, adică de

dispozițiile Legii nr. 95/2006 prin care a fost abrogată Legea spitalelor nr.

270/2003, sub imperiul noii reglementării funcția deținută de reclamantă

nemaifiind prevăzută.

I.C.C.C.I., prin întâmpinare, a solicitat

de asemenea respingerea recursului formulat de reclamanta S.M. ca

nefondat, apreciindu-se că în mod corect Instanța de Fond a reținut că decizia

Curții Constituționale

prin care s-a declarat neconstituțional art. 20

alin. (5) fraza a II a din O.U.G. nr. 154/2005, fiind emisă ulterior actelor

administrative contestate, are putere numai pentru viitor și nu

se aplică litigiului și că în mod just prima Instanță

a considerat că ministrul sănătății avea

competența de a dispune

restructurarea conducerii unităților sanitare cu paturi, inclusiv a comitetelor

directoare.

Referitor

la motivul de recurs ce vizează emiterea ordinului în cauză cu încălcarea

dispozițiilor C. muncii, s-a arătat, de asemenea, că Instanța de Fond a reținut

în mod

corect că revocarea dintr-o funcție

de conducere nu este calificată de prevederile C.

muncii ca fiind o

sancțiune disciplinară, astfel că nu se aplică litigiului de față dispozițiile

legale privind jurisdicția muncii.

În fine, în ceea ce privește cererile reclamantei de a se dispune

reintegrarea în funcția deținută și plata drepturilor salariale cuvenite de la

momentul înlocuirii din funcție și până la momentul reintegrării, s-a învederat

că acest lucru nu mai este posibil, întrucât la 23 martie 2006 recurentei i-a

încetat contractul de muncă ca urmare a pensionării, în mod definitiv.

Recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva

sentinței civile nr. 451

din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, este nefondat și va fi respins ca

nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit

prevederilor art. 20 alin. (5) fraza a II a din O.U.G. nr. 154/2005 cu privire

la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, ce au caracter special,

derogatoriu, în raport de dispozițiile art. 25 și art. 29 din Legea spitalelor

nr. 270/2003, restructurarea conducerii unităților sanitare cu paturi,

respectiv a consiliilor de administrație și a comitetelor directoare, se va

face prin ordin al ministrului sănătății și, respectiv, al miniștrilor care au

în subordine unități sanitare cu paturi.

În aceste condiții, cum a reținut și Instanța de Fond,

emiterea Ordinelor nr. 1364 din 12

decembrie 2005, prin care s-a dispus restructurarea

comitetului director al I.C.C.C.I., prin revocarea din funcția de conducere

începând cu 16 decembrie 2005, printre alții, și a reclamantei ce avea

calitatea de director

administrativ, pe

baza constatărilor din raportul din data de 9 decembrie 2005 al Comisiei

centrale

de analiza și evaluare constituită prin ordinul ministrului sănătății și al

președintelui C.N.A.S. nr. 1261/241/2005 și nr. 1401 din 16 decembrie 2005,

prin care s-a dispus numirea unui nou comitet director interimar la I.C.C.C.I., începând cu 16 decembrie 2005, până la 31 martie 2006, de către ministrul

sănătății, s-a realizat în limita competenței stabilite expres de art. 20 alin.

(5) fraza a II a din O.U.G. nr. 54/2005.

Decizia

nr. 95 din 8 februarie 2006 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat

că dispozițiile art. 20 alin. (5) fraza a II a din O.U.G. nr. 154/2005 cu

privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 sunt neconstituționale,

nu afectează valabilitatea actelor administrative emise anterior în baza normei

legale menționate, întrucât decizia, nefiind dată asupra unei excepții de

neconstituționalitate privind o lege sau ordonanță ridicată în fața unei Instanțe

judecătorești, are putere, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din

Constituția României, numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of. al

României.

Nu sunt întemeiate nici motivele de recurs vizând nelegalitatea actelor

atacate pe motivul nerespectării prevederilor art. 267 și art. 268 C. muncii, fiind evident că revocarea reclamantei din funcția de director administrativ nu are

natura unei sancțiuni disciplinare. Într-adevăr, exercitarea funcției de

director administrativ, de către reclamantă, a avut loc în temeiul unui

contract de administrare, iar acestui contract nu îi sunt aplicabile

dispozițiile legale în materia raporturilor de muncă ci normele ce reglementează

actul administrativ.

Pe

de altă parte, se reține că cererea de reintegrare a reclamantei în funcția de

director administrativ al I.C.C.C.I. și, implicit, obligarea la achitarea

drepturilor salariale cuvenite până la efectiva reîncadrare, nu are o bază

legală, în condițiile în care recurenta a semnat, la 19 decembrie 2005, actul

adițional la contractul individual de muncă, prin care s-a modificat, de comun

acord cu angajatorul, locul de muncă (serviciul de aprovizionare transport) și

felul muncii (economist clasa I.A), iar ulterior s-a pensionat anticipat

parțial, la cerere, potrivit Deciziei nr. 221801 din 15 martie 2006 a C.J.P. sector 2 București.

În raport de cele mai sus arătate, apreciind că motivele

de recurs nu sunt întemeiate

și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului

declarat de

reclamanta S.M. împotriva sentinței civile nr. 451 din 12 februarie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.M. împotriva sentinței civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2007.