ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 523/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4467 din data de 18 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul A.B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a anulat Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1701 din 18 decembrie 2008 și a obligat pârâtul la plata către reclamant a remunerației lunare pe care ar fi încasat-o pentru funcția de manager pentru perioada cuprinsă între momentul demiterii, 18 decembrie 2008, și data de 18 februarie 2009, când reclamantul a fost repus în funcție prin O.M.S. nr. 440 din 18 februarie 2009. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1358/2008 reclamantul a fost numit, începând cu data de 17 septembrie 2008, în funcția de manager interimar al S.C.C.

București, până la ocuparea postului prin concurs, fiind eliberat din funcție prin O.M.S. nr. 1701 din 18 decembrie 2008, anterior îndeplinirii termenului pe durata căruia a fost numit manager. Prima instanță a apreciat că O.M.S. nr. 1701/2008 este vădit nelegal, lipsindu-i cerința esențială intrinsecă a oricărui act administrativ, aceea a motivării. Curtea a respins susținerile pârâtului privind incidența în speță a art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, arătând că ordinul contestat a fost emis la doar 3 luni de la data numirii în funcție a reclamantului, iar anularea se raportează la condițiile de valabilitate existente la data emiterii actului, neprezentând importanță condițiile ulterioare.

În aprecierea netemeiniciei demiterii reclamantului din funcție, Curtea a făcut referire și la raportul de control nr. I.B. 24/DC 15 din 14 ianuarie 2009 (filele 26-31 din dosarul de fond), întocmit de Direcția Control din cadrul instituției pârâte, în urma controlului efectuat, în perioada 8-9 ianuarie 2009 la S.C.C. București, conform căreia „nu au fost motive întemeiate pentru schimbarea domnului dr. B.A. din funcția de manager interimar al S.C.C. după numai 3 luni de zile”. Curtea a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză de către S.S., prin care acesta solicita respingerea cererii reclamantului, anularea Ordinului MS nr. 440 din 18 februarie 2009 și obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la emiterea unui act de repunere a sa în funcția de Director General al S.C.C.

Instanța a reținut că intervenientul a deținut funcția de director general al S.C.C., în temeiul unui contract individual de muncă, funcție care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006, nu se mai regăsește în arhitectura juridică a unităților spitalicești, fiind prevăzută, în schimb, funcția de manager, care are o natură juridică diferită de cea de director general, fără a fi fost prevăzută în mod expres vreo situație de menținere a funcției de director general. În aceste condiții, a apreciat prima instanță, cadrul juridic creat de Legea nr. 95/2006 face imposibilă repunerea intervenientului în vechea funcție deținută. Pe de altă parte, a constatat instanța fondului, prin Ordinul M.S.

nr. 440 din 18 februarie 2009, contestat de către intervenient, a fost pusă în aplicare sentința executorie a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având nr. 498 din 10 februarie 2009, prin care s-a dispus suspendarea executării Ordinului M.S. nr. 1701 din 18 decembrie 2008, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, astfel că ordinul indicat a fost emis în mod legal și temeinic. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 8 și art. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a legii și aprecierea eronată a probelor dosarului.

Se arată că instanța de fond, constatând nelegalitatea Ordinului nr. 1701/2008 pe motiv că nu este motivat ca act administrativ a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 200 alin. (5) raportat la art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 în raport de situația de fapt de la data emiterii Ordinului contestat. Aceasta deoarece reclamantul-intimat a fost numit manager interimar al S.C.C. București, iar prin Ordinul nr. 1701 din 18 decembrie 2008 a fost eliberat din funcția de manager interimar al aceleiași unități spitalicești. În calitatea sa de manager interimar, în cazul reclamantului-intimat nu s-a încheiat un contract de management prin care să fie stabiliți anumiți indicatori de performanță și care să poată face obiectul unei evaluări deoarece funcția ocupată are caracter interimar ce poate dura de la data numirii până la data retragerii mandatului de emitent, recurentul-pârât, sub condiția ca mandatul să nu depășească termenul de 6 luni.

În motivele de recurs se arată că în mod nelegal, hotărârea instanței de fond a condus la menținerea reclamantului în funcția de managere interimar, cu o perioadă care depășește termenul maxim de 6 luni, ținând cont că acesta a fost numit prin Ordinul nr. 1358 din 16 septembrie 2008. Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele considerente: În parte, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii reclamantului-intimat și de anulare a Ordinului nr. 1701 din 18 decembrie 2008 și a capătului de cerere subsidiar acestuia, sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii și cu aprecierea eronată a situației de fapt și a motivelor de nelegalitate invocate de reclamant în acțiune, care nu pot determina anularea Ordinului nr. 1701 din 18 decembrie 2009. În cauză, instanța de fond nu a ținut cont de caracterul și de efectele concrete ale Ordinului nr. 1701/2008 și de dispozițiile art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006.

Prin Ordinul nr. 1358 din 16 septembrie 2008 reclamantul-intimat a fost numit în funcția de manager interimar al S.C.C. până la ocuparea postului prin concurs (fila 9 dosar fond). În raport de dispozițiile legale perioada mandatului interimar nu poate depăși 6 luni, iar prin anularea ordinului de către instanța de fond dispoziția legală a fost practic anulată. Premisa de la care a plecat instanța de fond este greșită în ceea ce privește motivul de nelegalitate reținut, acela al lipsei motivării ca cerință a valabilității unui act administrativ. În cauză, acest motiv de nelegalitate este reținut eronat de instanța de fond deoarece pe de o parte, nu s-a ținut cont de obiectul ordinului contestat, de caracteristicile managerului interimar și, pe de altă parte, că în cauză ordinul nu a fost emis cu exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Ordinul nr. 1701/2008 a fost emis ca urmare a săvârșirii unei abateri disciplinare sau a neîndeplinirii de către reclamant ca manager interimar a unor indicatori de performanță în activitatea sa astfel nu se poate reține nemotivarea în fapt a acestui act administrativ. Managerul interimar este persoana desemnată de ministrul sănătății conform prerogativelor legale, de a asigura, pe o perioadă strict determinată de legiuitor prin indicarea limitei maxime, conducerea unității sanitare publice. Este de reținut faptul că, în condițiile în care managerul interimar nu a fost selectat în urma unui concurs, cunoștințele acestuia în materia managementului spitalicesc nu pot fi evaluate, ministrul asumându-și astfel, datorită situației excepționale în care se găsește unitatea sanitară, numirea în această funcție a unei persoane, de regulă din cadrul unității sanitare.

În ceea cel privește pe managerul interimar, legiuitorul nu a prevăzut în mod distinct o anume procedură pentru selecționarea acestuia, înțelegând să nu stabilească anumite condiții de eligibilitate pe care un manager interimar ar trebui să le îndeplinească lăsând astfel la aprecierea ministrului sănătății această numire. Ori, ceea ce este de reținut este faptul că managerul interimar nu încheie cu ministrul sănătății un contract de management prin care să-și stabilească anumiți indicatori de performanță a activității și care să poată face obiectul unei evaluări, tocmai pentru că funcția ocupată are un caracter de interimat ce poate dura de la data numirii până la data retragerii mandatului de emitent, sub condiția ca mandatul să nu depășească termenul de 6 luni.

Este vorba, așadar de o numire bazată pe voința unilaterală a ministrului sănătății ce poate fi revocată, plecând de la principiul civil al simetriei actelor juridice, oricând. În cauză nu poate fi reținut de Curte motivul de nelegalitate avut în vedere de către instanța de fond, deoarece revocarea reclamantului din funcția de manager interimar nu s-a bazat pe ideea de culpă ci pe faptul că revocarea mandatului poate fi făcută oricând în cadrul termenului maxim de 6 luni. În mod nelegal prin hotărârea instanței de fond a fost menținut reclamantul în funcția de manager interimar cu depășirea termenului legal de 6 luni cu încălcarea dispozițiilor art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, reclamantul-intimat fiind numit în funcția de manager interimar prin Ordinul nr. 1358 din 16 septembrie 2008. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., va admite recursul. Va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul-intimat. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate privind soluționarea excepțiilor și a cererii de intervenție în interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 4467 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului A.B., ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.