ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 523/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4467 din

data de 18 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de către reclamantul A.B. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a anulat Ordinul Ministrului

Sănătății nr. 1701 din 18 decembrie 2008 și a obligat pârâtul la plata către

reclamant a remunerației lunare pe care ar fi încasat-o pentru funcția de

manager pentru perioada cuprinsă între momentul demiterii, 18 decembrie 2008,

și data de 18 februarie 2009, când reclamantul a fost repus în funcție prin O.M.S.

nr. 440 din 18 februarie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1358/2008 reclamantul

a fost numit, începând cu data de 17 septembrie 2008, în funcția de manager

interimar al S.C.C. București, până la ocuparea postului prin concurs, fiind

eliberat din funcție prin O.M.S. nr. 1701 din 18 decembrie 2008, anterior

îndeplinirii termenului pe durata căruia a fost numit manager.

Prima instanță a apreciat că O.M.S.

nr. 1701/2008 este vădit nelegal, lipsindu-i cerința esențială intrinsecă a

oricărui act administrativ, aceea a motivării.

Curtea a respins susținerile

pârâtului privind incidența în speță a art. 200 alin. (5) din Legea nr.

95/2006, arătând că ordinul contestat a fost emis la doar 3 luni de la data

numirii în funcție a reclamantului, iar anularea se raportează la condițiile de

valabilitate existente la data emiterii actului, neprezentând importanță condițiile

ulterioare.

În aprecierea netemeiniciei

demiterii reclamantului din funcție, Curtea a făcut referire și la raportul de

control nr. I.B. 24/DC 15 din 14 ianuarie 2009 (filele 26-31 din dosarul de

fond), întocmit de Direcția Control din cadrul instituției pârâte, în urma

controlului efectuat, în perioada 8-9 ianuarie 2009 la S.C.C. București,

conform căreia „nu au fost motive întemeiate pentru schimbarea domnului dr.

B.A. din funcția de manager interimar al S.C.C. după numai 3 luni de zile”.

Curtea a respins ca neîntemeiată

cererea de intervenție în interes propriu formulată în cauză de către S.S.,

prin care acesta solicita respingerea cererii reclamantului, anularea Ordinului

MS nr. 440 din 18 februarie 2009 și obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la

emiterea unui act de repunere a sa în funcția de Director General al S.C.C.

Instanța a reținut că intervenientul

a deținut funcția de director general al S.C.C., în temeiul unui contract

individual de muncă, funcție care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006,

nu se mai regăsește în arhitectura juridică a unităților spitalicești, fiind

prevăzută, în schimb, funcția de manager, care are o natură juridică diferită

de cea de director general, fără a fi fost prevăzută în mod expres vreo

situație de menținere a funcției de director general.

În aceste condiții, a apreciat prima

instanță, cadrul juridic creat de Legea nr. 95/2006 face imposibilă repunerea

intervenientului în vechea funcție deținută.

Pe de altă parte, a constatat

instanța fondului, prin Ordinul M.S. nr. 440 din 18 februarie 2009, contestat

de către intervenient, a fost pusă în aplicare sentința executorie a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având nr.

498 din 10 februarie 2009, prin care s-a dispus suspendarea executării

Ordinului M.S. nr. 1701 din 18 decembrie 2008, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a prezentei cauze, astfel că ordinul indicat a fost emis în mod

legal și temeinic.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătății, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate se

încadrează în dispozițiile art. 8 și art. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita

aplicare a legii și aprecierea eronată a probelor dosarului.

Se arată că instanța de fond,

constatând nelegalitatea Ordinului nr. 1701/2008 pe motiv că nu este motivat ca

act administrativ a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 200 alin. (5)

raportat la art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 în raport de situația de

fapt de la data emiterii Ordinului contestat.

Aceasta deoarece reclamantul-intimat

a fost numit manager interimar al S.C.C. București, iar prin Ordinul nr. 1701

din 18 decembrie 2008 a fost eliberat din funcția de manager interimar al

aceleiași unități spitalicești.

În calitatea sa de manager

interimar, în cazul reclamantului-intimat nu s-a încheiat un contract de

management prin care să fie stabiliți anumiți indicatori de performanță și care

să poată face obiectul unei evaluări deoarece funcția ocupată are caracter

interimar ce poate dura de la data numirii până la data retragerii mandatului

de emitent, recurentul-pârât, sub condiția ca mandatul să nu depășească

termenul de 6 luni.

În motivele de recurs se arată că în

mod nelegal, hotărârea instanței de fond a condus la menținerea reclamantului

în funcția de managere interimar, cu o perioadă care depășește termenul maxim

de 6 luni, ținând cont că acesta a fost numit prin Ordinul nr. 1358 din 16

septembrie 2008.

Analizând recursul declarat, în

raport de motivele invocate, Curea îl apreciază ca fondat, pentru următoarele

considerente:

În parte, în ceea ce privește

soluția de admitere a acțiunii reclamantului-intimat și de anulare a Ordinului

nr. 1701 din 18 decembrie 2008 și a capătului de cerere subsidiar acestuia,

sentința atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită

a legii și cu aprecierea eronată a situației de fapt și a motivelor de

nelegalitate invocate de reclamant în acțiune, care nu pot determina anularea

Ordinului nr. 1701 din 18 decembrie 2009.

În cauză, instanța de fond nu a

ținut cont de caracterul și de efectele concrete ale Ordinului nr. 1701/2008 și

de dispozițiile art. 200 alin. (5) din Legea nr. 95/2006.

Prin Ordinul nr. 1358 din 16

septembrie 2008 reclamantul-intimat a fost numit în funcția de manager

interimar al S.C.C. până la ocuparea postului prin concurs (fila 9 dosar fond).

În raport de dispozițiile legale

perioada mandatului interimar nu poate depăși 6 luni, iar prin anularea

ordinului de către instanța de fond dispoziția legală a fost practic anulată.

Premisa de la care a plecat instanța

de fond este greșită în ceea ce privește motivul de nelegalitate reținut, acela

al lipsei motivării ca cerință a valabilității unui act administrativ.

În cauză, acest motiv de nelegalitate

este reținut eronat de instanța de fond deoarece pe de o parte, nu s-a ținut

cont de obiectul ordinului contestat, de caracteristicile managerului interimar

și, pe de altă parte, că în cauză ordinul nu a fost emis cu exces de putere în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Ordinul nr. 1701/2008 a fost emis ca

urmare a săvârșirii unei abateri disciplinare sau a neîndeplinirii de către

reclamant ca manager interimar a unor indicatori de performanță în activitatea

sa astfel nu se poate reține nemotivarea în fapt a acestui act administrativ.

Managerul interimar este persoana

desemnată de ministrul sănătății conform prerogativelor legale, de a asigura,

pe o perioadă strict determinată de legiuitor prin indicarea limitei maxime,

conducerea unității sanitare publice. Este de reținut faptul că, în condițiile

în care managerul interimar nu a fost selectat în urma unui concurs,

cunoștințele acestuia în materia managementului spitalicesc nu pot fi evaluate,

ministrul asumându-și astfel, datorită situației excepționale în care se

găsește unitatea sanitară, numirea în această funcție a unei persoane, de

regulă din cadrul unității sanitare.

În ceea cel privește pe managerul

interimar, legiuitorul nu a prevăzut în mod distinct o anume procedură pentru

selecționarea acestuia, înțelegând să nu stabilească anumite condiții de

eligibilitate pe care un manager interimar ar trebui să le îndeplinească lăsând

astfel la aprecierea ministrului sănătății această numire.

Ori, ceea ce este de reținut este

faptul că managerul interimar nu încheie cu ministrul sănătății un contract de

management prin care să-și stabilească anumiți indicatori de performanță a

activității și care să poată face obiectul unei evaluări, tocmai pentru că

funcția ocupată are un caracter de interimat ce poate dura de la data numirii

până la data retragerii mandatului de emitent, sub condiția ca mandatul să nu

depășească termenul de 6 luni.

Este vorba, așadar de o numire

bazată pe voința unilaterală a ministrului sănătății ce poate fi revocată,

plecând de la principiul civil al simetriei actelor juridice, oricând.

În cauză nu poate fi reținut de

Curte motivul de nelegalitate avut în vedere de către instanța de fond,

deoarece revocarea reclamantului din funcția de manager interimar nu s-a bazat

pe ideea de culpă ci pe faptul că revocarea mandatului poate fi făcută oricând în

cadrul termenului maxim de 6 luni.

În mod nelegal prin hotărârea

instanței de fond a fost menținut reclamantul în funcția de manager interimar

cu depășirea termenului legal de 6 luni cu încălcarea dispozițiilor art. 200

alin. (5) din Legea nr. 95/2006, reclamantul-intimat fiind numit în funcția de

manager interimar prin Ordinul nr. 1358 din 16 septembrie 2008.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va admite recursul.

Va modifica în parte sentința

atacată în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul-intimat.

Va menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate privind soluționarea excepțiilor și a cererii de intervenție în

interes propriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de către

recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 4467 din

18 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea reclamantului A.B., ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 1 februarie 2011.